Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Occidentul, sub asediu

Anton CARAGEA

Încă de la începutul secolului XX, în cercurile de intelectuali, se analizau semnele decăderii iminente a Europei și făcea furori lucrarea lui Oswald Spengler despre declinul Occidentului. Acum, o sută de ani mai târziu, putem să spunem că Spengler a avut dreptate dacă se referea la Occident ca fiind limitat la Europa.

Decăderea a fost mult mai lentă decât și-a imaginat el, dar nu mai puțin dureroasă. Astăzi după două războaie mondiale, după decolonizarea anilor 1950-1960 și după două decenii de unipolarism american, Europa este într-o deca­den­ță clară: îmbătrânirea populației, scă­de­rea demografică, stagnarea econo­mică, toate vorbesc despre un crepus­cul al Bătrânului Continent.

Ce înseamnă azi Occidentul?

Occidentul nu este însă în mod clar astăzi doar Europa, ci și Statele Unite. Unitatea între cele două părți ale ceea ce numim astăzi Occident este vizibilă, de la cea economică până la parte­ne­riatul politic și militar al NATO, răs­pân­direa democrației și războiul anti­te­ro­rist. Ceea ce este îngrijorător este că asis­tăm astăzi la o adevărată ofensivă contra acestui conglomerat occidental, ofensivă menită a-l izola și a trans­for­ma Occidentul într-o cetate asediată. Este vorba de o respingere a chiar valo­rilor fundamentale ale Occidentului: liber­tatea religioasă, democrația, sta­tul de drept, societatea civilă, modul de a face afaceri și de a privi politica externă, chiar aceste elemente funda­mentale sunt respinse. Locul unde această ofensivă anti-occidentală este cel mai vizibil este în Africa.

Africa – un continent pierdut?

Africa a fost privită încă de la 1830, când se nășteau imperiile coloniale ale Europei pe acest teritoriu, ca o zonă exclusivă pentru comerț, influență politică și economică europeană. Chiar și după decolonizarea din secolul XX țările africane au rămas dependente economic, politic și chiar militar de fostele lor metropole, iar după prăbușirea Uniunii Sovietice singura soluție pentru supraviețuirea fragilelor și săracelor entități statele africane a fost legătura cu Europa. În ultimele două decenii acest tablou pare a se schimba radical. Inițial au început investițiile chineze în Africa, astăzi ele totalizând peste 200 de miliarde de dolari, în permanentă creștere și depășind cu mult cele 40 de miliarde europene. Apoi a urmat asistența financiară și ajutoarele ce depășesc și ele circa 10 miliarde de dolari, în timp ce Uniunea Europeană s-a mulțumit cu mai puțin de 800 de milioane în ajutoare. Apoi investițiile chineze și ajutoarele venite de la Beijing au crescut dramatic o dată cu descoperirea pe Continentul Negru a unor impresionante zăcăminte de petrol și gaze de care economia chineză, în creștere galopantă, are disperată nevoie. Astăzi s-a ajuns ca Republica Populară Chineză să reprezinte principalul partener politic și economic al țărilor africane, depășind cu mult Europa. Până acum nimic grav, e bine că Beijingul investește în economia africană, sprijinul financiar și proiectele de dezvoltare rurală, ajutoarele economice, toate promit un viitor mai bun pentru un continent sărac. Problema este că toate aceste ajutoare sunt orientate spre țări și guverne care sunt implicate în conflicte de dominație regională, încalcă sistematic drepturile omului și afișează o ostilitate anti-occidentală fermă. Cu alte cuvinte China sprijină expulzarea Europei din afacerile și politica continentului negru. Pentru a domina în mod clar afacerile zonale, China s-a adresat unui guvern precum cel sudanez, s-a implicat în lovitura de stat din Ciad, din februarie 2008, sprijină guvernul din fostul Zair (unde sunt enorme depozite de diamante) și a fost implicată în purificările etnice din Rwanda și Burundi și în expulzarea comunității albe din Zimbabwe. Vizita președintelui chinez în țări din Africa în vara lui 2007 a fost un succes deosebit, noi contracte de 100 de miliarde semnate și un parteneriat strategic cu China chiar pentru foste colonii britanice precum Nigeria. Vizita lui G. Bush la începutul lui 2008 a devenit un semnal clar al ascuțirii bătăliei pentru continetul african între China și Occident. G. Bush e primul președinte al SUA, din întreaga istorie a continentului negru, ce a făcut un turneu atât de extins, de aproape o săptămână. Rezultatele au arătat însă izolarea Occidentului în zonă. Prin­ci­palul scop al vizitei a fost constituirea unui comandament al armatei SUA pentru continentul african, care să ofere posibilitatea monitorizării acțiu­nilor chineze în zonă și să ofere suport logistic pentru intervenții militare în zonă. Nici măcar o singură țară afri­cană nu a acceptat prezența pe teri­toriul ei a unei baze SUA și a unui comandament american. Africa pare pierdută și o dată cu ea materii prime, piețe și un debușeu pe care economia europeană s-ar fi putut dezvolta în următoarea sută de ani.

America Latină – doctrina Monroe vs. doctrina bolivariană

Nici Statele Unite nu stau prea con­fortabil. După 1824, conform doctri­nei Monroe, nici o putere extra-americană nu are dreptul de a interveni în afa­cerile Americii Latine. Se pare însă că la Beijing nu s-a prea auzit despre doc­trina Monroe sau este confundată cu o celebră actriță americană. Cert este că în ultimii ani influența chineză a de­venit vizibilă mai ales datorită spriji­nului acordat de Hugo Chavez. Preșe­dintele venezuelean pregătește de la Caracas o masivă revoluție bolivariană, adică o unitate a statelor din America de Sud cu un caracter net anti-SUA. Rezul­tatele sunt uimitoare: boicotarea vizitei președintelui G. Bush din martie 2007, instalarea în Bolivia, Ecuador, Nicaragua, Argentina a unor guverne pro-Chavez. În Chile și Peru se prog­no­zează câștigarea alegerilor de către socialiști, aliații naturali ai lui Chavez. Doar Brazilia și Mexicul mai rezistă, dar nu se știe pentru câtă vreme, iar, în condițiile în care Cuba supraviețuiește și în era post-Fidel, doctrina Monroe pare a fi uitată. Nu e vorba doar de o lovitură de prestigiu, peste 40% din petrolul, gazele și materiile prime necesare Statelor Unite vin din zonă și orientarea lor spre China și Rusia ar fi o lovitură din care economia ame­ri­cană nu se poate recupera.  Dacă mai adăugăm că în SUA trăiesc peste 45 de milioane de latino-americani, care pot crea probleme interne inimaginabile, avem tabloul unei situații nu prea roze.

Finalizarea încercuirii

Ultimele metereze contra Occiden­tului se construiesc în grabă. Rusia are o permanentă creștere economică, datorită facturii de petrol și gaze și care a sfidat lumea democratică prin modul de organizare a alegerilor prezidențiale din 2008 și acum ridică sfidări stra­te­gice în Caucaz, Kosovo și Orientul Mijlociu. Turcia este influențată de fun­da­mentalismul islamic și e agresivă, cum a demonstrat-o atacul din Kur­dis­tan.
Cu o lume arabă ostilă, datorită intervențiilor din Irak și Afganistan, și cu un Iran care practic este câști­gă­torul clar al conflicului din Irak și do­mină zona Golfului Persic, situația stra­tegică a Europei se apropie de încer­cuirea completă.

Proiectul mediteranean

În ultimii doi ani Statele Unite și Europa au început să realizeze că pierd lupta pentru influență și au recurs la acțiuni diplomatice, intervenții militare (Liban, Darfur, Somalia, Ciad) pentru a susține puținele regimuri pro-occi­den­tale sau a crea probleme celor ostile. Cea mai îndrăzneață propunere a venit în martie 2008 la întâlnirea de la  Hano­vra, între N. Sarkozy și Angela Merkel, unde s-a decis înlocuirea pro­ce­sului Barcelona, pentru dialog Uniu­nea Europeană-Nordul Africii, care a fost un eșec clar, cu un proiect impli­când toate cele 27 de state europene în acțiune politică și economică în Africa.
 Cu un buget de 5-10 miliarde de euro anual, cu o componentă politică și culturală puternică și cu susținerea trupelor franceze, ar fi un program complet de menținere a influenței europene pe continentul african. Va exista însă voința pe Bătrânul Continent de a se sparge încercuirea, vor participa statele fără o agendă africană tradițională (Polonia) la acest efort militar și economic, vor fi suficiente aceste câteva miliarde față de potențialul investițional al Chinei de peste 2.000 de miliarde de dolari și mai ales se va conștientiza la Bruxelles încercuirea modelului de viață occidental, sau primejdia se vede doar la Paris și Berlin?
Publicat în : Politica externa  de la numărul 55

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: