Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Întâlnirea Bush-Putin de la Soci, fără acord final

Krasimir PETROV

Pe 6 aprilie George W. Bush și Vladimir Putin s-au întâlnit pentru ultima oară într-o reuniune la nivel înalt organizată în stațiunea rusească Soci la Marea Neagră, la invitația lui Putin. Această întâlnire marchează sfârșitul unei ere într-o relație complicată. Cei doi lideri au părăsit scena în momentul în care relațiile SUA-Rusia sunt la cel mai slab nivel de la Războiul Rece încoace. În ciuda lipsei unui acord, a fost evidentă modificarea atitudinii Rusiei.

Cei doi lideri au semnat totuși o declarație “cadru stra­te­gi­că” în urma convorbirilor din stațiunea Soci, declarație menită să pună bazele activității succesorilor lor. Securitatea față de amenințările noi și emergente, neproliferarea, terorismul global și cooperarea economică sunt puncte din acest document.
Pu­tin a confirmat că Rusia își păs­trează obiecțiile față de planul de apă­rare anti-rachetă, declarându-se de un “optimism prudent” în ce privește un acord ulterior. Bush a admis că mai este de lucru în această privință. La întoar­cerea la Washington după con­vorbiri, consilierul prezidențial pen­tru securitate națională Stephen Had­ley a declarat că nu crede că este atât de important dacă nu se va semna un acord până la finalul mandatului lui Bush, pentru că acest lucru ar putea fi reali­zat de următorii președinți american și rus.
În ciuda lipsei unui acord, a fost evidentă modificarea atitudinii Rusiei. Cele două părți au admis că este nevoie de un sistem “global” care să răspundă la posibilele amenințări cu rachete, în care Rusia, SUA și Europa să participe ca parteneri egali, a declarat Bush. Putin a afirmat că un astfel de sistem ar trebui să se bazeze pe principiile democratice ale egalității și controlului comun.
O relație schimbată

Bush și Putin și-au început relația într-o notă optimistă: în prima lor întâlnire la nivel înalt, la Ljubljana, Slovenia, în 2001, Bush făcea fai­moa­sa declarație conform căreia l-a privit pe Putin în ochi și i-a văzut sufletul. La rândul său, Putin era interesat de relația cu SUA, pe care de altfel o susținea după atentatele de la WTC. La acea vreme, Putin căuta să poziționeze războiul Rusiei din Cecenia, care avea o dimensiune jihadistă, ca parte a răz­boiului global împotriva tero­ris­mului.
În șapte ani s-au schimbat multe. În primul rând, Rusia s-a opus vehe­ment deciziei lui Bush de a invada Irakul – fără să ajungă la o înțelegere cu Kremlinul. Moscova a prezis corect în primăvara lui 2003 că încleștarea va fi lungă și sângeroasă și nu-și făcea iluzii privind dificultatea pacificării Afganistanului. O parte din elita Răz­boiului Rece nu-și putea ascunde bucu­ria văzând greutățile SUA în Irak și Afganistan, pe care le considerau o răzbunare pentru victoria în Războiul Rece.
Prețul petrolului a crescut de aproape patru ori de la 11 septembrie 2001, iar Rusia are foarte mulți bani. Kremlinul a suspendat implicarea cor­porațiilor internaționale în exploa­ta­rea rezervelor bogate de petrol și gaze ale Rusiei, a expropriat importante com­panii petroliere rusești private, în timp ce corporațiile occidentale ca Exxon, Shell și BP au fost excluse din proiectele cele mai profitabile.
Moscova a fost de asemenea dezamăgită de faptul că președintele Bush nu și-a ținut promisiunea de a ridica restricțiile Jackson-Vanik care împiedică Rusia să obțină clauza națiunii celei mai favorizate, și astfel întârzie aderarea sa la Organizația Mondială a Comerțului.
Proaspăta bogăție a Rusiei și problemele SUA au făcut Kremlinul să creadă că ar putea contrazice legea gravitației politice. Putin învățând repede lecțiile geopoliticii, Rusia s-a poziționat ca lider al unei coaliții anti-americane largi, “multi-polare” care a inclus Iranul, Venezuela și uneori China. După 2003, Parisul, Berlinul și Bruxellesul (sub Jacques Chirac și Ger­hardt Schroeder) au fost mai aproape de poziția Moscovei privind Iranul decât de cea a Washingtonului, și multe cancelarii europene sunt foarte reticente față de conflictul din Afganistan.
Dată fiind apropiata predare a puterii către succesorul ales al lui Putin și pentru a spori popularitatea regi­mului, Kremlinul voia și avea nevoie de un inamic atât credibil, cât și sigur. Acest mesaj a reieșit foarte clar din discursul lui Putin de la Munchen, care a sunat ca o nouă declarație a unui al doilea Război Rece.
Resuscitând teama și ura față de NATO specifice Războiului Rece, Kremlinul a dat un nou impuls xeno­fobiei și paranoiei, stimulând simpatia opiniei publice față de administrația Putin și numind oponenții democratici “trădători” și “agenți occidentali”.
Un început modest?

Participarea la convorbiri a președintelui ales Dmitri Medvedev este importantă pentru SUA și aliații săi pentru că vor să  se asigure că transferul de putere în Rusia este real și că Putin nu rămâne “liderul național” de-facto al țării, așa cum au început să-l numească mass-media rusești din toamna trecută. Odată transferul Putin-Medvedev asigurat și ținând cont de insistența SUA în problema scutului anti-rachetă în Polonia și Cehia, Mos­cova a decis să-și îndulcească tonul și a început să exploreze domeniile în care Rusia și NATO ar putea colabora.
Deși încă se opune statutului MAP pentru Georgia și Ucraina, Rusia este dispusă să ofere colaborare pentru rutele de aprovizionare pe teritoriu rusesc spre Afganistan, posibil punerea la dispoziție a unui număr de elicoptere și un compromis legat de baza militară din Polonia, în schimbul staționării acolo a unor ofițeri ruși.
SUA sunt interesate să coopereze cu Rusia în domeniul limitării pro­gra­mului nuclear al Iranului, în domeniul îmbogățirii uraniului și al programelor de rachete balistice,  auditarea și dez­vă­luirea livrărilor anterioare de către Rusia de sisteme și tehnologii militare și de dublă utilizare către Iran, și intensificarea eforturilor comune în do­meniul informațiilor, în vederea iden­tificării armamentului de distru­ge­re în masă și al tehnologiilor militare furnizate Iranului de terțe state, cum ar fi Coreea de Nord,  China și Pakistan.
Rusia are posibilitatea de a furniza armament și instruire armatei și perso­nalului de securitate din Afganistan. Acestea ar putea include furnizarea de piloți de elicopter, de operatori de tancuri și de asistență tehnică pentru dezvoltarea economică în sectorare ca furnizarea de electricitate sau pro­duc­ția de gaze naturale.
O altă temă de interes comun sunt termenii și condițiile pentru investiții ale fondurilor publice rusești în SUA și preocupările legate de limitarea inves­tițiilor străine în Rusia. Fondurile suverane ridică probleme speciale de securitate, deoarece în general nu sunt transparente și pot fi utilizate în scopuri politice. Pentru a contribui la redu­cerea acestor preocupări, Rusia ar trebui să caute să încheie un acord de investiții cu SUA care să specifice clar că principiile economice stau la baza operării fondurilor suverane (similar celor încheiate recent de SUA cu Singapore și Emiratele Arabe Unite). O altă preocupare este legată de noua lege privind investițiile în “sectoare stra­tegice” adoptată de Dumă pe 24 martie, precum și de amendamentele aduse legii resurselor minerale din 1992. Aceste două legi subminează accesul companiilor străine la 42 de domenii economice, între care resur­sele naturale, nucleare, media, teleco­municații și altele, cu scopul de a promova dezvoltarea firmelor națio­na­le.
Elitele Rusiei, inclusiv președintele ales Medvedev, par să înțeleagă faptul că în prezent Rusia nu are aliați pe care să se bazeze (în afară de Belarus, Ar­menia sau Tadjikistan). Militând pentru o lume multipolară, Rusia ar putea descoperi că o astfel de lume este un loc dur și singuratic, chiar și pentru o țară mare și bogată. Odată scena părăsită de către Putin, îmbunătățirea relațiilor bilaterale este în interesul ambelor țări, iar preșe­din­tele Bush poate transforma acest lucru în moștenirea pe care să o lase în ur­mă. 
Publicat în : Politica externa  de la numărul 55

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: