Navigare

• Acasă
• Arhiva
• Cuvânt înainte
• Redacţia
• Distribuţie
• Secţiuni
  • Cover story
  • Editorial
  • Politica externa
  • Interviu
  • Politica interna
  • Economie
  • Idei în mers de Mircea Malita
  • Români în lume
  • Idei contemporane
  • Sanatate
  • Tehnologie
  • Ultimul cuvânt
  • Politici regionale
  • Mari corporatii
  • În lume
  • English
  • Scenarii 2030

Numerele anterioare

Lunile anterioare

Autor

Când devenim ostaticii unei pieţe libere?

Andreea VASS

Toată lumea se întreabă, de câteva luni încoace, de ce preţurile practicate de marile companii internaţionale din sectorul retail, fast-food sau restaurante, sectorul bancar sau cel al telecomunicaţiilor sunt mai mari în România decât în ţările din jur. Preţurile excesive la mărci identice sunt justificate în principal de lipsa noastră de reacţie în faţa ineficienţei concurenţei pe piaţă, precum şi de vânzarea aceloraşi produse la preţuri mult inferioare costurilor de producţie pe alte pieţe. Cum altfel putem să ne explicăm că o pereche de blue-jeans costă 5 euro în Europa Occidentală? Cine plăteşte însă, pe seama cui şi de ce?

Că armonia faimosului tan­dem piaţă liberă/con­curenţă este garantată de noi, consu­matorii finali, e un lucru bine ştiut. “Ina­mici” în negocieri, furnizorii şi distri­buitorii devin complementari în favoa­rea noastră. Ceea ce se ştie însă mai puţin e că, pe măsura preluării puterii de piaţă, complicitatea celor doi nu mai rezistă. Soldurile incredibile pe care supermarketurile de pe străzile pariziene, milaneze, vieneze, bucureş­te­ne sau de aiurea şi le permit ascund de fapt practici comerciale perverse, fie în defavoarea producătorilor, fie în cea a consumatorilor.
Să mă explic. Realitatea pieţei de vânzare cu amănuntul ne impune să acceptăm, într-o măsură tot mai mare, dominaţia unui număr restrâns de lanţuri de magazine. Şi asta fiindcă în circuitul economic liber jucătorii nu îşi doresc cât mai mulţi concurenţi. Din contră, fiecare în parte luptă pentru cote de piaţă mai mari şi, implicit, pentru dominarea pieţei. De pildă, în mai multe state membre ale UE, principalii 5 retaileri reprezintă peste 70% din piaţa produselor agro-alimentare: Finlanda - 90%, Suedia - 82%, Slovenia - 82%,  Irlanda - 81%,  Estonia - 79%, Austria - 79%, Germania şi Franţa - câte 70% (Global Retail Concentration, Planet Retail, 2006).
Fireşte, concentrarea puterii nu este incriminabilă per se, ci doar atunci când ea alunecă spre abuzul de poziţie dominantă.
Investigaţia Comisiei pentru Concu­renţă din Marea Britanie cu privire la piaţa produselor alimentare, din anul 2000, concluziona că supermar­ketu­rile care “au o cotă de piaţă de cel puţin 8 la sută din totalul achiziţiilor de produse alimentare pentru revânzare prin unităţile proprii au suficientă putere de cumpărare [pentru a aplica practici abuzive] (...), au efecte adverse asupra competitivităţii unora dintre furnizorii lor şi deformează competiţia în piaţa furnizorilor (...), iar în unele cazuri chiar în piaţa de retail”.
În plus, practicile antimonopol sunt legiferate de către Uniunea Europeană pentru a împiedica marii producători de la un astfel de abuz. Cu toate acestea, acte normative similare pentru supermarketuri nu există.

Războiul preţurilor dintre supermarketuri şi furnizori

Marile lanţuri de magazine devin pe zi ce trece “grănicerii” care pot să deformeze sau chiar să împiedice accesul fermierilor şi al producătorilor la consumatorii europeni. Sunt vizaţi îndeosebi cei care nu pot sau nu vor să se conformeze condiţiilor restrictive impuse sub presiunile poziţiei lor domi­nante. Taxa de intrare în magazin, taxa de raft, taxa de deschidere pentru cazul noilor magazine inaugurate, taxa de catalog – iată doar câteva exemple din categoria aşa-numitelor taxe din spatele facturii impuse producătorilor. Ele  pot ajunge până la 30% din preţul produ­selor, efectele directe ţinând de com­primarea performanţelor produ­că­torilor, cele indirecte răsfrângându-se, la rân­dul lor, asupra salariilor anga­ja­ţilor, furnizorilor de materii prime ş.a.m.d.
Războiul preţurilor între principalii retaileri a dus la noi presiuni pentru diminuarea preţurilor plătite furni­zo­rilor. Cel mai puternic afectate sunt aşa-numitele “produse cu valoare cu­noscută”, ca bananele sau pâinea, produse ale căror preţuri sunt frecvent monitorizate.
Dependenţa furnizorilor de câteva supermarketuri este deci tot mai puternică şi dă celor din urmă forţa de a dicta unilateral termenii şi preţurile. Furnizorii sunt obligaţi de retaileri să le reducă apoi artifical. La rândul lor, ei îşi obligă angajaţii să lucreze mai mult timp şi într-un ritm mai rapid, cu efecte perverse asupra condiţiilor de muncă şi a securităţii slujbelor.
Chiar şi fermele cele mai mari şi mai puternic mecanizate reuşesc cu greu să le satisfacă cererile. Tot mai multe dintre ele sunt astfel preluate de câteva întreprinderi puternice. Comunităţile sărace sunt, evident, cele mai vulnerabile în faţa dezechilibrelor extreme în raporturile de putere.
Supermarketurile şi consumatorii
Extinderea supermarketurilor a fost posibilă datorită impresiei consu­ma­torilor că ele oferă o varietate mai mare de produse la preţuri simţitor mai mici. La o privire mai atentă, descoperim totuşi că în multe cazuri se întâmplă exact contrariul: preţurile reduse im­puse furnizorilor nu se traduc automat în preţuri mai mici la consumator. Dimpotrivă, adeseori, preţurile mai mi­ci la produsele cu vizibilitate crescută (cum este cazul blue-jeans-ilor la 5 euro perechea) maschează preţurile mai mari la produse pentru care comparaţia preţurilor este mai greoaie.
Apoi, pe lângă produsele agro-ali­mentare, supermarketurile se extind tot mai mult spre alte categorii de produse, ca îmbrăcăminte, echipa­men­te audio-video, cărţi, produse farma­ceu­tice sau chiar bancare. Pe măsură ce lanţurile de magazine cresc în dimensiune, riscul de propagare a distorsiunilor pe aceste pieţe creşte, cu consecinţe la fel de grave. De pildă, focalizarea pe produsele cele mai vandabile riscă sacrificarea calităţii în favoarea gabaritului vânzărilor. Efectul este implicit: limitarea oportunităţilor de alegere a consumatorilor. Best-se­ller-uri vândute, uneori, la preţuri sub cel de achiziţie, subminează librăriile independente care sunt obligate să îşi închidă porţile. Cărţile cu un succes mai mic la casă devin foarte greu de procurat. Posibilitatea de alegere se rezumă la lucrările comerciale, iar cultura europeană este defavorizată.

Dezbaterea politică: echilibrul priorităţilor

Argumente cum ar fi construirea unei pieţe europene de retail mai corectă şi mai sustenabilă, protejarea drepturilor consumatorilor, ale fer­mie­rilor, ale angajaţilor şi ale mediului au atras atenţia unor parlamentari euro­peni. C. Lucas, G. Hegyi, J. Wojcie­cho­wski, H. Désir şi H. Flautre au depus la sfârşitul anului trecut Declaraţia nr. 88/2007 privind anchetarea abu­zu­rilor de putere exercitate de super­ma­gazinele din Uniunea Europeană, ce­rând Directoratului General al Con­curenţei soluţionarea acestei pro­ble­me. Acordul altor 439 de euro­parla­mentari, întrunit până la sfârşitul lunii ianurie 2008, a condus la adoptarea ei şi la solicitarea de explicaţii din partea Comisiei Europene. Sunt aşteptate detalii cu privire la intenţiile sale de modernizare a politicilor de combatere a abuzului de poziţie dominantă pe piaţa de retail.
Problema este corect identificată. Apelarea la soluţii ca noi reglementări sau noi structuri birocratice nu face însă decât să reactiveze statul maxi­ma­list. Avocaţii marilor lanţuri de magazine vor deveni rapid experţi în elu­­darea lor. Micii producători şi con­sumatorii nu vor beneficia de pe urma unor astfel de intervenţii pe piaţă. Soluţiile reale ţin tocmai de limitarea birocraţiei, de crearea de condiţii pentru apariţia concurenţei, astfel încât producătorii să aibă o alternativă la vânzarea prin intermediul super­mar­keturilor.
Unele state europene, tot mai îngri­jorate de efectele poziţiilor dominante de pe piaţa de retail, au încercat să rezolve până acum problema unila­te­ral. Introducerea unor noi legi naţio­nale a fost menită să reglementeze, de pildă, relaţiile dintre furnizor şi retailer, să interzică vânzarea la preţuri mai mici decât costurile, să pună capăt politicilor de preţ neloiale şi discri­minatorii sau să reducă dependenţa în relaţiile comerciale.
În Marea Britanie, Comisia pentru Concurenţă a identificat într-un raport amplu, publicat în trei volume în 2000, 52 de practici anticompetitive aplicate de retaileri în relaţiile cu furnizorii. În consecinţă, ea a recomandat ca prin­cipalele patru lanţuri de super­mar­keturi de pe piaţă să respecte un Cod de bune practici în relaţiile cu fur­ni­zorii. Continuarea procesului de con­cen­trare a pieţei a dus la reiterarea unei noi investigaţii în mai 2006, al cărei rezultat este aşteptat în cursul anului curent.
În Franţa, Legea Galland (1996) a instituit interdicţia de vânzare sub costurile de producţie. În ciuda presiunilor pentru modificarea legii, interdicţia a fost menţinută, în pofida amendamentelor aduse prin Legea Dutreil II (septembrie 2005). Mai mult, au fost adăugate limite suplimentare plăţilor retroactive şi interzise adao­su­rile pentru servicii (“marges arrières”) pe care retailerii le solicită furnizorilor. Apoi, noua lege mai stipulează că toate contractele dintre retaileri şi furnizori trebuie să precizeze foarte clar toţi termenii de preţ, fără discounturi ascunse. Toate acestea sunt dublate de proceduri pentru sancţionarea mai dură a infracţiunilor.
În Germania, în iunie 2005, s-a iniţiat o reformă a legislaţiei privind activităţile comerciale, pentru a limita puterea marilor companii de a impune termeni şi condiţii speciale “nejustificate şi repetate” furnizorilor lor. În aprilie 2007, s-a interzis super­marketurilor să vândă produse alimen­tare sub preţurile de distribuţie en-gross.
Iniţiativele naţionale au adus anu­mite progrese în combaterea abu­zu­rilor, dar impactul lor pozitiv este limi­tat. Ele nu vizează dimensiunea internaţională a sectorului de retail. Întrucât practicile abuzive de cum­părare apar de regulă în ţara de origine a supermarketului respectiv, ţara de origine a producătorului afectat nu dispune de mijloace juridice corective.
Mai mult, dezvoltarea de grupuri europene de achiziţie, în care super­marketuri din diferite ţări îşi unesc for­ţele pentru a prelua furnizorii, a contri­buit la creşterea puterii de cumpărare a retailerilor. Automat, creşte şi potenţialul lor de a recurge la înţelegeri restric­tive şi confidenţiale cu concu­renţii, prin schimburi de informaţii ce depăşesc graniţele naţionale ale statelor membre.
În 2005, din cei opt mari retaileri – Carrefour (Franţa), Metro Group (Ger­mania), Tesco (Marea Britanie), Rewe, Schwarz Group, Edeka (Germania), Au­chan (Franţa), Aldi (Germania) – şapte operau atât în Europa Centrală şi de Est, cât şi în Europa occidentală. Excep­ţie face Edeka. Primii patru retai­leri enumeraţi mai sus sunt cele mai mari lanţuri de magazine în ceea ce priveşte cota de piaţă pe ambele regiuni europene.

Demersurile societăţii civile au precedat iniţiativa europarlamentară

Grupul European pentru Supermar­keturi, înfiinţat în 2004, a lansat Iniţiativa pentru Responsabilitate în sectorul Agro-alimentar cu scopul de a realiza o alianţă pan-europeană care să lupte pentru dezvoltarea de către instituţiile europene a unui nou cadru legislativ. Scopul său, de limitare a puterii excesive a supermarketurilor, a fost împărtăşit şi de Iniţiativa pentru Responsabilitate în Achiziţii. Coor­do­na­tă de trei organizaţii europene care mi­li­tează pentru concurenţa loială şi spri­jinită de un grup de consultanţi – investitori, firme de achiziţii, sindicate, patronate şi asociaţii ale consu­ma­to­rilor – ea dovedeşte că o colaborare cu guvernele poate duce la optimizarea cadrului de politici publice în care activează firmele.
Nevoia unei legislaţii armonizate justifică, aşadar, acoperirea pieţei in­terne în ansamblul său. Moderni­za­rea pachetului comunitar de legi ale con­cu­renţei va urmări reducerea efec­telor negative ale abuzului de pu­tere de cumpărare a super­mar­keturilor. Pe fond, trebuie să se asigure mijloacele ne­ce­­sare pentru a răspunde schim­bă­rilor structurale care au avut şi continuă să aibă loc pe piaţa unică. În final, recomandarea-cheie adresată de actuala iniţiativă europarlamentară DG-ului Concurenţă ţine de inves­tiga­rea acestor aspecte, şi solicită pro­puneri clare de reglementări care să protejeze consumatorii, angajaţii şi producătorii de impactul negativ identificat.

Cum să evităm captivitatea consumatorilor români?

O treime din consumatorii români preferă să-şi facă cumpărăturile în super­mar­keturi, dar până în 2010 se esti­mează că ponderea lor va creşte la 50%.
Piaţa românească de retail este încă una dintre cele mai puţin con­cen­trate, dar urmează exploziv tendiţa europeană: 30% cota de piaţă cumu­lată a primilor 5 retaileri în 2007. Cu o cifră de afaceri cel puţin dublă faţă de oricare dintre concurenţii săi, Metro era liderul detaşat al vânzărilor pe piaţa românească în 2006. Anul trecut, Carrefour a recuperat diferenţa (era pe locul trei) şi s-a alăturat liderului, fie­care având o pondere de 7%. Urmează Billa, cu 6%, Artima, cu 4% (achi­ziţio­nată recent de către Carrefour), Kau­fland şi Selgros cu câte 3%.
Soluţiile la îndemâna noastră ţin de modelarea culturii de consum, extinderea spaţiilor alocate pieţelor ţărăneşti la oraşe, interzicerea inter­dic­ţiilor absurde impuse comercianţilor, asigurarea dreptului producătorilor de a vinde produsele direct oricărui magazin de cartier ar fi măsuri mult mai utile. Din contră, iniţiative româ­neşti cum ar fi cele legate de vânzarea produselor alimentare primare restric­ţionate doar la producători sau la ru­dele de gradul I şi II ale acestora continuă să limiteze libertatea eco­no­mică. Birocraţia suplimentară primeşte aplauzele presei, relevând măsura ca pe o luptă împotriva bişniţarilor. Din păcate, mass-media însăşi trăieşte din publicitate. Supermarketurile alocă fonduri în acest sens, dar micii întreprinzători nu.

Publicat în : Economie  de la numărul 54

Comentarii

Număr curent

Linkuri

• Proceduri, instructiuni, fise de post
• Virginia MIRCEA
• Gabriela Ioniţă
• Andreea VASS

Semnal editorial

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009 În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodeşte ca fiinţă, ca neam, dar şi cu FRUMU­SEŢEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi şi gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de laşităţi, inerţii, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibraţia ver­su­rilor, directeţea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niştea cea bună”, cum ar spune Sfin­ţii Părinţi. Citeşti în revolta şi durerea poetei un mănunchi admirabil de calităţi: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalităţii şi, mai ales, o inimă creştină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până şi-n visele lui, dar şi pentru copilul din Gaza, cu sufletul şi trupul chircite sub şenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viaţa lui, ale unui „război-viaţă”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâşiat. Şi toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esenţa lacrimii creştine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Login: