Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Când devenim ostaticii unei piețe libere?

Andreea VASS

Toată lumea se întreabă, de câteva luni încoace, de ce prețurile practicate de marile companii internaționale din sectorul retail, fast-food sau restaurante, sectorul bancar sau cel al telecomunicațiilor sunt mai mari în România decât în țările din jur. Prețurile excesive la mărci identice sunt justificate în principal de lipsa noastră de reacție în fața ineficienței concurenței pe piață, precum și de vânzarea acelorași produse la prețuri mult inferioare costurilor de producție pe alte piețe. Cum altfel putem să ne explicăm că o pereche de blue-jeans costă 5 euro în Europa Occidentală? Cine plătește însă, pe seama cui și de ce?



Că armonia faimosului tan­dem piață liberă/con­curență este garantată de noi, consu­matorii finali, e un lucru bine știut. “Ina­mici” în negocieri, furnizorii și distri­buitorii devin complementari în favoa­rea noastră. Ceea ce se știe însă mai puțin e că, pe măsura preluării puterii de piață, complicitatea celor doi nu mai rezistă. Soldurile incredibile pe care supermarketurile de pe străzile pariziene, milaneze, vieneze, bucureș­te­ne sau de aiurea și le permit ascund de fapt practici comerciale perverse, fie în defavoarea producătorilor, fie în cea a consumatorilor.
Să mă explic. Realitatea pieței de vânzare cu amănuntul ne impune să acceptăm, într-o măsură tot mai mare, dominația unui număr restrâns de lanțuri de magazine. Și asta fiindcă în circuitul economic liber jucătorii nu își doresc cât mai mulți concurenți. Din contră, fiecare în parte luptă pentru cote de piață mai mari și, implicit, pentru dominarea pieței. De pildă, în mai multe state membre ale UE, principalii 5 retaileri reprezintă peste 70% din piața produselor agro-alimentare: Finlanda - 90%, Suedia - 82%, Slovenia - 82%,  Irlanda - 81%,  Estonia - 79%, Austria - 79%, Germania și Franța - câte 70% (Global Retail Concentration, Planet Retail, 2006).
Firește, concentrarea puterii nu este incriminabilă per se, ci doar atunci când ea alunecă spre abuzul de poziție dominantă.
Investigația Comisiei pentru Concu­rență din Marea Britanie cu privire la piața produselor alimentare, din anul 2000, concluziona că supermar­ketu­rile care “au o cotă de piață de cel puțin 8 la sută din totalul achizițiilor de produse alimentare pentru revânzare prin unitățile proprii au suficientă putere de cumpărare [pentru a aplica practici abuzive] (...), au efecte adverse asupra competitivității unora dintre furnizorii lor și deformează competiția în piața furnizorilor (...), iar în unele cazuri chiar în piața de retail”.
În plus, practicile antimonopol sunt legiferate de către Uniunea Europeană pentru a împiedica marii producători de la un astfel de abuz. Cu toate acestea, acte normative similare pentru supermarketuri nu există.

Războiul prețurilor dintre supermarketuri și furnizori

Marile lanțuri de magazine devin pe zi ce trece “grănicerii” care pot să deformeze sau chiar să împiedice accesul fermierilor și al producătorilor la consumatorii europeni. Sunt vizați îndeosebi cei care nu pot sau nu vor să se conformeze condițiilor restrictive impuse sub presiunile poziției lor domi­nante. Taxa de intrare în magazin, taxa de raft, taxa de deschidere pentru cazul noilor magazine inaugurate, taxa de catalog – iată doar câteva exemple din categoria așa-numitelor taxe din spatele facturii impuse producătorilor. Ele  pot ajunge până la 30% din prețul produ­selor, efectele directe ținând de com­primarea performanțelor produ­că­torilor, cele indirecte răsfrângându-se, la rân­dul lor, asupra salariilor anga­ja­ților, furnizorilor de materii prime ș.a.m.d.
Războiul prețurilor între principalii retaileri a dus la noi presiuni pentru diminuarea prețurilor plătite furni­zo­rilor. Cel mai puternic afectate sunt așa-numitele “produse cu valoare cu­noscută”, ca bananele sau pâinea, produse ale căror prețuri sunt frecvent monitorizate.
Dependența furnizorilor de câteva supermarketuri este deci tot mai puternică și dă celor din urmă forța de a dicta unilateral termenii și prețurile. Furnizorii sunt obligați de retaileri să le reducă apoi artifical. La rândul lor, ei își obligă angajații să lucreze mai mult timp și într-un ritm mai rapid, cu efecte perverse asupra condițiilor de muncă și a securității slujbelor.
Chiar și fermele cele mai mari și mai puternic mecanizate reușesc cu greu să le satisfacă cererile. Tot mai multe dintre ele sunt astfel preluate de câteva întreprinderi puternice. Comunitățile sărace sunt, evident, cele mai vulnerabile în fața dezechilibrelor extreme în raporturile de putere.
Supermarketurile și consumatorii
Extinderea supermarketurilor a fost posibilă datorită impresiei consu­ma­torilor că ele oferă o varietate mai mare de produse la prețuri simțitor mai mici. La o privire mai atentă, descoperim totuși că în multe cazuri se întâmplă exact contrariul: prețurile reduse im­puse furnizorilor nu se traduc automat în prețuri mai mici la consumator. Dimpotrivă, adeseori, prețurile mai mi­ci la produsele cu vizibilitate crescută (cum este cazul blue-jeans-ilor la 5 euro perechea) maschează prețurile mai mari la produse pentru care comparația prețurilor este mai greoaie.
Apoi, pe lângă produsele agro-ali­mentare, supermarketurile se extind tot mai mult spre alte categorii de produse, ca îmbrăcăminte, echipa­men­te audio-video, cărți, produse farma­ceu­tice sau chiar bancare. Pe măsură ce lanțurile de magazine cresc în dimensiune, riscul de propagare a distorsiunilor pe aceste piețe crește, cu consecințe la fel de grave. De pildă, focalizarea pe produsele cele mai vandabile riscă sacrificarea calității în favoarea gabaritului vânzărilor. Efectul este implicit: limitarea oportunităților de alegere a consumatorilor. Best-se­ller-uri vândute, uneori, la prețuri sub cel de achiziție, subminează librăriile independente care sunt obligate să își închidă porțile. Cărțile cu un succes mai mic la casă devin foarte greu de procurat. Posibilitatea de alegere se rezumă la lucrările comerciale, iar cultura europeană este defavorizată.

Dezbaterea politică: echilibrul priorităților

Argumente cum ar fi construirea unei piețe europene de retail mai corectă și mai sustenabilă, protejarea drepturilor consumatorilor, ale fer­mie­rilor, ale angajaților și ale mediului au atras atenția unor parlamentari euro­peni. C. Lucas, G. Hegyi, J. Wojcie­cho­wski, H. Désir și H. Flautre au depus la sfârșitul anului trecut Declarația nr. 88/2007 privind anchetarea abu­zu­rilor de putere exercitate de super­ma­gazinele din Uniunea Europeană, ce­rând Directoratului General al Con­curenței soluționarea acestei pro­ble­me. Acordul altor 439 de euro­parla­mentari, întrunit până la sfârșitul lunii ianurie 2008, a condus la adoptarea ei și la solicitarea de explicații din partea Comisiei Europene. Sunt așteptate detalii cu privire la intențiile sale de modernizare a politicilor de combatere a abuzului de poziție dominantă pe piața de retail.
Problema este corect identificată. Apelarea la soluții ca noi reglementări sau noi structuri birocratice nu face însă decât să reactiveze statul maxi­ma­list. Avocații marilor lanțuri de magazine vor deveni rapid experți în elu­­darea lor. Micii producători și con­sumatorii nu vor beneficia de pe urma unor astfel de intervenții pe piață. Soluțiile reale țin tocmai de limitarea birocrației, de crearea de condiții pentru apariția concurenței, astfel încât producătorii să aibă o alternativă la vânzarea prin intermediul super­mar­keturilor.
Unele state europene, tot mai îngri­jorate de efectele pozițiilor dominante de pe piața de retail, au încercat să rezolve până acum problema unila­te­ral. Introducerea unor noi legi națio­nale a fost menită să reglementeze, de pildă, relațiile dintre furnizor și retailer, să interzică vânzarea la prețuri mai mici decât costurile, să pună capăt politicilor de preț neloiale și discri­minatorii sau să reducă dependența în relațiile comerciale.
În Marea Britanie, Comisia pentru Concurență a identificat într-un raport amplu, publicat în trei volume în 2000, 52 de practici anticompetitive aplicate de retaileri în relațiile cu furnizorii. În consecință, ea a recomandat ca prin­cipalele patru lanțuri de super­mar­keturi de pe piață să respecte un Cod de bune practici în relațiile cu fur­ni­zorii. Continuarea procesului de con­cen­trare a pieței a dus la reiterarea unei noi investigații în mai 2006, al cărei rezultat este așteptat în cursul anului curent.
În Franța, Legea Galland (1996) a instituit interdicția de vânzare sub costurile de producție. În ciuda presiunilor pentru modificarea legii, interdicția a fost menținută, în pofida amendamentelor aduse prin Legea Dutreil II (septembrie 2005). Mai mult, au fost adăugate limite suplimentare plăților retroactive și interzise adao­su­rile pentru servicii (“marges arrières”) pe care retailerii le solicită furnizorilor. Apoi, noua lege mai stipulează că toate contractele dintre retaileri și furnizori trebuie să precizeze foarte clar toți termenii de preț, fără discounturi ascunse. Toate acestea sunt dublate de proceduri pentru sancționarea mai dură a infracțiunilor.
În Germania, în iunie 2005, s-a inițiat o reformă a legislației privind activitățile comerciale, pentru a limita puterea marilor companii de a impune termeni și condiții speciale “nejustificate și repetate” furnizorilor lor. În aprilie 2007, s-a interzis super­marketurilor să vândă produse alimen­tare sub prețurile de distribuție en-gross.
Inițiativele naționale au adus anu­mite progrese în combaterea abu­zu­rilor, dar impactul lor pozitiv este limi­tat. Ele nu vizează dimensiunea internațională a sectorului de retail. Întrucât practicile abuzive de cum­părare apar de regulă în țara de origine a supermarketului respectiv, țara de origine a producătorului afectat nu dispune de mijloace juridice corective.
Mai mult, dezvoltarea de grupuri europene de achiziție, în care super­marketuri din diferite țări își unesc for­țele pentru a prelua furnizorii, a contri­buit la creșterea puterii de cumpărare a retailerilor. Automat, crește și potențialul lor de a recurge la înțelegeri restric­tive și confidențiale cu concu­renții, prin schimburi de informații ce depășesc granițele naționale ale statelor membre.
În 2005, din cei opt mari retaileri – Carrefour (Franța), Metro Group (Ger­mania), Tesco (Marea Britanie), Rewe, Schwarz Group, Edeka (Germania), Au­chan (Franța), Aldi (Germania) – șapte operau atât în Europa Centrală și de Est, cât și în Europa occidentală. Excep­ție face Edeka. Primii patru retai­leri enumerați mai sus sunt cele mai mari lanțuri de magazine în ceea ce privește cota de piață pe ambele regiuni europene.

Demersurile societății civile au precedat inițiativa europarlamentară

Grupul European pentru Supermar­keturi, înființat în 2004, a lansat Inițiativa pentru Responsabilitate în sectorul Agro-alimentar cu scopul de a realiza o alianță pan-europeană care să lupte pentru dezvoltarea de către instituțiile europene a unui nou cadru legislativ. Scopul său, de limitare a puterii excesive a supermarketurilor, a fost împărtășit și de Inițiativa pentru Responsabilitate în Achiziții. Coor­do­na­tă de trei organizații europene care mi­li­tează pentru concurența loială și spri­jinită de un grup de consultanți – investitori, firme de achiziții, sindicate, patronate și asociații ale consu­ma­to­rilor – ea dovedește că o colaborare cu guvernele poate duce la optimizarea cadrului de politici publice în care activează firmele.
Nevoia unei legislații armonizate justifică, așadar, acoperirea pieței in­terne în ansamblul său. Moderni­za­rea pachetului comunitar de legi ale con­cu­renței va urmări reducerea efec­telor negative ale abuzului de pu­tere de cumpărare a super­mar­keturilor. Pe fond, trebuie să se asigure mijloacele ne­ce­­sare pentru a răspunde schim­bă­rilor structurale care au avut și continuă să aibă loc pe piața unică. În final, recomandarea-cheie adresată de actuala inițiativă europarlamentară DG-ului Concurență ține de inves­tiga­rea acestor aspecte, și solicită pro­puneri clare de reglementări care să protejeze consumatorii, angajații și producătorii de impactul negativ identificat.

Cum să evităm captivitatea consumatorilor români?

O treime din consumatorii români preferă să-și facă cumpărăturile în super­mar­keturi, dar până în 2010 se esti­mează că ponderea lor va crește la 50%.
Piața românească de retail este încă una dintre cele mai puțin con­cen­trate, dar urmează exploziv tendița europeană: 30% cota de piață cumu­lată a primilor 5 retaileri în 2007. Cu o cifră de afaceri cel puțin dublă față de oricare dintre concurenții săi, Metro era liderul detașat al vânzărilor pe piața românească în 2006. Anul trecut, Carrefour a recuperat diferența (era pe locul trei) și s-a alăturat liderului, fie­care având o pondere de 7%. Urmează Billa, cu 6%, Artima, cu 4% (achi­zițio­nată recent de către Carrefour), Kau­fland și Selgros cu câte 3%.
Soluțiile la îndemâna noastră țin de modelarea culturii de consum, extinderea spațiilor alocate piețelor țărănești la orașe, interzicerea inter­dic­țiilor absurde impuse comercianților, asigurarea dreptului producătorilor de a vinde produsele direct oricărui magazin de cartier ar fi măsuri mult mai utile. Din contră, inițiative româ­nești cum ar fi cele legate de vânzarea produselor alimentare primare restric­ționate doar la producători sau la ru­dele de gradul I și II ale acestora continuă să limiteze libertatea eco­no­mică. Birocrația suplimentară primește aplauzele presei, relevând măsura ca pe o luptă împotriva bișnițarilor. Din păcate, mass-media însăși trăiește din publicitate. Supermarketurile alocă fonduri în acest sens, dar micii întreprinzători nu.

Publicat în : Economie  de la numărul 54

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: