Navigare

• Acasă
• Arhiva
• Cuvânt înainte
• Redacţia
• Distribuţie
• Secţiuni
  • Cover story
  • Editorial
  • Politica externa
  • Interviu
  • Politica interna
  • Economie
  • Idei în mers de Mircea Malita
  • Români în lume
  • Idei contemporane
  • Sanatate
  • Tehnologie
  • Ultimul cuvânt
  • Politici regionale
  • Mari corporatii
  • În lume
  • English
  • Scenarii 2030

Numerele anterioare

Lunile anterioare

Autor

Cine nu ştie să piardă?

Mihnea GRAUR

Deschiderea fabricii Nokia lângă Cluj nu este umbrită de nici un scandal, în ciuda faptului că unii se străduiesc în acest sens. În primul rând, dacă cineva are o problemă, şi anume una de imagine, este Nokia care poate pierde – e drept, doar pe termen scurt – o parte din cota de piaţă pe care o deţine în Germania. Fiţi siguri, riscul este unul calculat din vreme şi asumat.

Atitudinea şi frustrarea oame­nilor care se văd ră­maşi fără loc de muncă este de înţe­les. Economia Germaniei nu mai este de foarte mult timp “locomotiva Eu­ropei”, de fapt nu mai duduie de mult, încă îşi spune cuvântul frâna pusă la momentul înglobării RDG-ului. Situaţia economico-socială se deteriorează de la an la an, deşi nu la modul dramatic, mersul lucrurilor îngrijorează mai ales în contextul evoluţiilor şi tendinţelor economiei mondiale.
Nu acelaşi lucru se poate spune des­pre clasa politică germană. Preşe­dintele Partidului Social-Democrat german, Kurt Beck, a declarat că în ca­sa lui nu vor mai exista telefoane Nokia. Pe lângă populismul de doi bani, Beck nu se putea face mai tare de râs, dând dovadă de fals patriotism: în condiţiile acerbei lupte de pe piaţa telefoanelor mobile, ar fi dat mai bine în ochii opiniei publice un Siemens – marcă-simbol al tehnologiei germane de peste 160 de ani.
Horst Seehofer – ministrul pentru protecţia consumatorului – a anunţat că va boicota în întregul minister telefoanele Nokia. La afirmaţia asta mă umflă râsul. Mai rămâne să le dea foc în piaţă, iar apoi “ilegaliştii” care le folosesc să fie trimişi în lagăre.
Angela Merkel a încercat să păs­tre­ze o atitudine demnă de un cancelar, dar tot a spus că “acest boicot este de înţeles”. De înţeles?! În ce sens? Că nervii par a fi scăpaţi de sub control când situaţia este greu de gestionat?
Singurul care pare a fi înţeles situaţia este ministrul finanţelor Peer Steinbrück, care a catalogat opera­ţiu­nea “capitalism de caravană”, o afir­ma­ţie dură, dar cât se poate de adevărată. Dar mutarea spre Est e o deviză a tuturor multinaţionalelor, inclusiv a celor germane. Dacă sunt adepţii unei formule moderne “prin noi înşine”, atunci de ce şi-au mutat şi marii producători germani fabricile în Est?

Panta descendentă

A urmat o amplă manifestaţie în Bochum, acelaşi oraş care a mai “găzduit” un miting dur de
aceeşi natură în 2004, atunci când General Motors a închis fabrica Opel. De ce tot acolo? Nu mai este Germania ţara lucrurilor trainice, bine făcute şi de calitate? Are economia Germaniei o problemă?
Problema este că tendinţa spre economia de consum afectează o ţară cu o mentalitate în care primează conş­tiinciozitatea şi calitatea mult mai mult decât cantitatea. Similar VW, maşina populară, a ajuns să fie o ma­şină cu la fel de multe probleme ca Renault sau Fiat, luate de valul meca­nis­melor pieţei. Este vorba de o ecuaţie cu multe variabile, fiind grea din punct de vedere al mentalităţii germane găsirea unei soluţii perfecte în raport de productivitatea muncii, cali­tatea şi creşterea producţiei în condiţii de eficienţă în condiţiile pieţei actuale de consum. Sună a manual de economie, sună prea teoretic, dar în condiţiile în care vorbim de o ţară cu multe probleme: peste 5 milioane de şomeri, populaţie îmbătrânită, datorie publică ce reprezintă două treimi din PIB şi poate mai ales cu visul neîm­plinit al unei înfloritoare Germanii uni­te, vis promis de Kohl, dar la care mai este mult de lucrat şi acum după cele peste 1.500 miliarde euro pompate din Vest în Est… Revenirile spectaculoase după cele două războaie mondiale au creat speranţa repetării istoriei, care istoria se repetă, dar nu depinde de ea însăşi.
S-au mai închis fabrici cu scan­daluri mai mici sau mai mari, poate peste 10 ani Nokia va migra şi mai la Est, iar clujenii vor ieşi la fel de firesc şi ei în stradă. Sper însă până atunci să atingem un grad de civilizaţie care să ne ferească de declaraţii infecte de genul celei a premierului Renaniei de Nord-Westfalia care, potrivit NewsIn, a declarat: “Mă întreb dacă ei (con­du­cerea Nokia) cred că oamenii din România, care pot desigur să facă şi ei treabă bună, sunt mai buni decât angajaţii şi angajatele de aici, din Bochum. Eu nu cred că sunt mai flexibili, mai harnici şi mai cinstiţi decât angajaţii şi angajatele care au făcut până acum ca firmei Nokia să-i meargă foarte bine.” Clujeni, voi ce spuneţi?

Răspunsul României

Răspunsul la întrebare vine tot din Germania. Producătorul german de componente pentru motoare Kolben­schmidt Pierburg (KSPG) va investi în Parcul Industrial Dej (tot judeţul Cluj!) circa 100-120 milioane de euro unde vor produce blocuri motoare pentru constructorii Porsche şi Mercedes. Şi să nu uităm că Trelleborg şi ACE-Fujikura se află deja acolo.
Acum, aceeaşi zonă este vizată şi de Daimler, care analizează oportu­ni­tatea deschiderii unei fabrici care să producă modelele Mercedes A-Klasse şi B-Klasse, alternativa poloneză Wroc­law fiind dezavantajată de nivelul salarial mai ridicat, dar câştigând la capi­tolul infrastructură. Investiţia este estimată la circa 400 milioane euro.   
Sunt prezente în România nume­roa­se firme germane în domenii variate de activitate în care deţin poziţii importante: asigurări (Allianz), energie (E.ON), retail (grupul Metro, inclusiv diviziile Praktiker şi Real, Rewe cu Selgros, Plus), anvelope (Continental), industria alimentară (Dr. Oetker) etc. Germania se află pe locurile 3-4 în topul investitorilor străini (la egalitate cu Franţa, dar după Olanda şi Austria), dar într-un astfel de ritm investiţional devine posibilă avansarea în top.
La începutul anului, Viorel Gavrea, directorul Tetarom, declara public că investitori foarte serioşi şi-au mani­fes­tat intenţia de a investi în parcul indus­trial, ceea ce a dus la creşterea cererii de la 500 la 700 hectare, motiv pentru care a cerut teren în plus pentru extin­derea Tetarom III.
Clujul tinde să devină un „El Dora­do” pentru investitorii străini, tocmai pentru că acolo au fost canalizate eforturi importante pentru atragerea unor companii importante. Tipic ro­mâ­nesc, au apărut vocile contestatoare şi invidia. Mult mai indicat ar fi ca aceştia să îşi concentreze energia în sens pozitiv, găsind soluţii pentru copierea fenomenului în zone slab indus­tria­lizate şi/sau cu şomaj mai ridicat (Mehedinţi, Gorj, Vaslui, Botoşani etc.).
Crearea condiţiilor necesare extin­derii investiţiilor direct productive într-un ritm susţinut este imperios nece­sară, iar aici autorităţile centrale şi locale trebuie să încerce să găsească un numitor comun indiferent de culoa­rea politică, grupuri de interese sau altceva, altfel Clujul va fi doar o excep­ţie care întăreşte regula şi atunci vom recunoaşte şi la noi destui care nu ştiu să piardă. În fapt, am pierde toţi, ca dovadă o scurtă privire aruncată pe nivelul deficitului de cont curent.

Planuri de viitor

Evenimentele legate de relocarea fabricii Nokia de la Bochum la Jucu ne-a deschis porţile unor interesante paralele între Germania şi România. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, ci să ne gândim cum putem fructifica oportunităţile ivite tocmai pentru a micşora cât mai rapid decalajul de trei decenii care ne separă. Ritmul de creştere economică ne dă speranţe nouă, nu lor.
În România deja se vorbeşte de un deficit de forţă de muncă – fenomen par­ţial adevărat pentru anumite pos­turi –, ridicându-se problema rea­du­cerii în ţară a cât mai multor români plecaţi, în acest sens fiind organizat la sfârşitul lunii februarie un târg la Roma. Acesta este doar un mic pas, dar urmat de alţii se pot rezolva dintr-un foc atât probleme de ordin eco­no­mic, cât şi cele de ordin social, acestea din urmă căpătând un trend tot mai dramatic. Sigur, există şi alternativa importului de forţă de muncă, cu avantaje şi dezavantaje. Lucrurile tre­buie cântărite cu grijă, pentru a nu re­greta mai târziu... şi nu doar din punct de vedere economic.
În timp ce la Roma se desfăşura târgul de forţă de muncă, în Germania se anunţa intenţia Siemens de a con­ce­dia aproximativ 3.000 de angajaţi din divizia de telecomunicaţii SEN (Siemens Enterprise Networks). Tot în februarie, Airbus a anunţat că doreşte accelerarea procesului de restruc­tu­rare în Germania, preţul fiind 3.100 locuri de muncă, iar Continental va dis­po­nibiliza 2.000 de oameni.
Conform Oficiului federal de statis­tică al Germaniei (Destatis), 18% din companiile care au peste 100 de anga­jaţi au transferat o parte a activităţii în străinătate sau urmează să o facă în scurt timp. Destinaţiile favorite sunt cele 12 state care au aderat la Uniu­nea Europeană în 2004 şi 2007, pen­tru care au optat 60% dintre aceste companii. Pe locul 2 se află – firesc?! – China. Destatis precizează că impactul aces­tor relocări în perioada 2001-2006 este concedierea a circa 188.000 de oameni şi crearea a 105.000 noi locuri de muncă.
Şi atunci pentru ce s-a făcut atâta teva­tură în Germania? O variantă poate fi aceea de a umbri concedierea a 3.500-4.000 de angajaţi (din totalul de 5.200) la Forest în Belgia, ca ur­ma­re a închiderii fabricii Volkswagen în care se fabrica modelul Golf. Altă varian­tă – pentru a primi de la Comisia Europeană subvenţii de milioane de euro pentru proiecte în sprijinul lucră­torilor disponibilizaţi, aşa cum s-a în­tâm­plat anul trecut când Germania a primit 12,8 milioane euro pentru cei 3.300 de disponibilizaţi ca urmare a vân­zării a două uzine Siemens către compania taiwaneză BenQ. Răspuns corect: ambele variante de mai sus.

Publicat în : Economie  de la numărul 54

Comentarii

Număr curent

Linkuri

• Proceduri, instructiuni, fise de post
• Virginia MIRCEA
• Gabriela Ioniţă
• Andreea VASS

Semnal editorial

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009 În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodeşte ca fiinţă, ca neam, dar şi cu FRUMU­SEŢEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi şi gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de laşităţi, inerţii, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibraţia ver­su­rilor, directeţea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niştea cea bună”, cum ar spune Sfin­ţii Părinţi. Citeşti în revolta şi durerea poetei un mănunchi admirabil de calităţi: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalităţii şi, mai ales, o inimă creştină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până şi-n visele lui, dar şi pentru copilul din Gaza, cu sufletul şi trupul chircite sub şenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viaţa lui, ale unui „război-viaţă”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâşiat. Şi toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esenţa lacrimii creştine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Login: