Navigare
Numerele anterioare
2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,Lunile anterioare
Autor
Victoria lui Adrian Năstase
Cristian BANU
Cum vor evolua lucrurile după victoria lui Adrian Năstase în PSD? O consecință previzibilă – și care schimbă radical datele problemei – este faptul că PDL nu va mai ajunge la guvernare și că singura “opțiune” este un guvern PNL-PSD.
Pentru a înțelege mai bine consecințele, trebuie să observăm caracterul special al acestor alegeri. În cazul în care vom avea vot uninominal (și sunt toate premisele în acest sens, lăsând la o parte că nu este cel mai bun proiect de lege), vor fi ultimele alegeri în care structurile centralizate ale partidului vor mai avea o influență majoră.
Miza alegerilor viitoare
O dată cu cel de-al doilea val de scrutinuri uninominale, puterea va trece la „baronii locali”.
Nu întâmplător toate partidele încearcă să provoace alegeri anticipate fiindcă există pericolul ca, odată instalați în fotoliile de aleși locali, majoritatea activiștilor de partid să o lase mai moale la alegerile parlamentare. Cuplându-le, întregul partid rămâne în priză.
Ulterior, „baronii” locali vor putea controla mai ușor cine va candida din partea partidului la alegerile generale și gratitudinea va trece de la conducerea centrală spre acesta. Nu întâmplător mulți lideri importanți nu sunt foarte interesați de poziții în conducerea centrală a partidului preferând să-și consolideze puterea la nivel local și în acest sens să pună presiuni asupra partidului.
De asemenea, va fi ultimul scrutin prezidențial cu miză – deși există toate premisele ca în 2009 să nu mai existe nici o miză pentru prezidențiale. Mandatul lui Traian Băsescu a demonstrat că președintele nu are o putere reală. Dacă aș fi Ion Cristoiu, aș zice că președintele are job description-ul unui bodyguard de magazin sătesc: controlând justiția și serviciile secrete are grijă ca prietenii să-și vadă liniștiți de treabă, dar „miș-maș-urile”, tot „vânzătoarele” le fac, bodyguardul neputând să facă altceva decât să le asigure protecție.
Prin ușoare modificări legislative – trecerea serviciilor secrete sub controlul ferm al Parlamentului și punerea în aplicare a celor deja existente la Justiție –, bodyguardul poate fi lipsit până și de sprayul lacrimogen cu care mai impresionează golanii mai slabi de înger astfel încât președinția să nu mai aibă decât un rol decorativ, de monarh constituțional ales de popor.
Depinde însă de Traian Băsescu. Dacă el va mai candida pentru un nou mandat, miza pentru președinție va mai exista, ea fiind însă „să-l batem pe Băsescu”, nu funcția în sine. Mă îndoiesc că el ar mai dori să candideze, însă este posibil să fie obligat de „oligarhii buni”, fiind singura pavăză a acestora în fața „oligarhilor răi”, în condițiile în care PD nu are cum să ajungă la guvernare.
Consecințe pentru PD
Pentru PD, „eternizarea” în opoziție nu este neapărat un lucru rău. Demagogia ieftină și populismul, incapacitatea de a-și asuma orice răspundere îl fac mult mai potrivit pentru rolul de partid de opoziție decât pentru acela de partid la putere. Faptul că o astfel de ipoteză este luată în serios de partid îl reprezintă și concentrarea multora dintre liderii săi pentru poziții în administrația locală.
Pe de altă parte însă, fără pârghiile guvernamentale este posibil ca mulți să eșueze datorită modului în care se vor aloca fondurile centralizate, de aceea ne putem aștepta la unele dezertări înapoi la PSD.
De asemenea, o previzibilă dispută Adrian Năstase-Traian Băsescu are un rezultat incert. Cât timp Traian Băsescu putea garanta victoria la președinție, faptul că PD nu deține guvernul nu este o tragedie foarte mare. O dată cu intrarea în luptă a lui Adrian Năstase lucrurile nu mai sunt chiar atât de sigure, mai ales că în disputa cu acesta liderul PD și-a cam epuizat cartușele. În urmă cu ceva vreme, Vasile Blaga a spus într-un interviu că „în cazul în care se va constata că Traian Băsescu nu va mai putea ajuta partidul, vom renunța la el”. Chiar dacă spusă pe un ton diplomatic, amenințarea este reală și ea a și fost pusă în aplicare când cu suspendarea, când președintele a fost lăsat singur cu Theodor Stolojan.
Consecințe pentru PNL
Nu ar fi deloc exclus ca bătălia dintre „doi foști comuniști” să lase loc liber unui outsider fără legături cu fostul regim. În acest sens, intrarea lui Adrian Năstase în competiție creează loc liber pentru PNL ca forță alternativă fără legături cu regimul comunist. Practic, avem o bătălie între facțiuni ale fostului PCR/FSN, iar PNL își poate asuma rolul de arbitru și de „a treia cale”. Dacă liberalii își ajustează din mers tactica ce a dat roade în demonizarea lui Traian Băsescu și vor continua în disocierea pre-electorală de PSD își pot asigura un scor mult mai bun cu un discurs pe tema „de ce să alegeți tot între doi comuniști la douăzeci de ani la revoluție?”. Dacă își vor juca inteligent cărțile, liberalii vor fi marii câștigători ai… victoriei lui Adrian Năstase.
Consecințe pentru PSDÎn 2005, pentru prima dată, PSD a încercat să se rupă de tradiția comunistă de continuator al fostului PCR și de alegătorii care votau doar din frică de viitor. Din păcate însă, au mizat pe un cal mort. Trebuie însă recunoscută lui Mircea Geoană capacitatea reală de luptă, efortul depus în fiecare acțiune, însă degeaba muncești dacă nu te ajută și…
Eticheta de prostănac a devenit un „brand” de care Mircea Geoană nu se va mai putea dezlipi. Privindu-l cum stătea stingher lângă un Adrian Năstase în triumf și un Ion Iliescu zâmbind satisfăcut, realizezi că pentru el s-a terminat.
Pentru PSD, Mircea Geoană a reprezentat în primul rând incertitudinea. Lider slab, el a încercat să mulțumească pe toată lumea ducând partidul când într-o parte, când în cealaltă. Energia cu care îl trăgea nu suplinește însă lipsa de coerență și inadecvarea strategică. Este adevărat că nici nu a fost ajutat de prea mulți în partid care au preferat „să nu se bage”. Era o chestiune de timp până când partidul nu va mai suporta stresul și va lua măsuri. Numai că decizia pe care a luat-o este una greșită. Oricât de bun ar fi Adrian Năstase ca intelectual, lider de partid, manager, el reprezintă în primul rând trecutul. Atât pentru el, cât și pentru partid ar fi fost mai bine ca Adrian Năstase să rămână undeva în umbră. Partidul are indubitabil nevoie de experiența și expertiza sa, însă imaginea publică pe care o are după trei ani de tracasări și hărțuiri permanente nu mai este cea mai bună.
Privind retrospectiv, aș spune că prin alegerea lui Mircea Geoană în 2005, PSD a amânat un destin inevitabil. Un fel de „întinare a idealurilor comuniste”. Acum, se reîntoarce la evoluția lentă a PCR, temporal vorbind, undeva pe la mijlocul anilor 1990. Dacă Adrian Năstase ar fi preluat puterea în 1996, când Iliescu pierduse alegerile era ceva. Acum, 12 ani mai târziu, este cam târziu. Alegerile vor demonstra dacă nu cumva este prea târziu.
Publicat în : Politica interna de la numărul 54
Număr curent

Semnal editorial

Revolutia din decembrie 89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate. Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009 În volumul de eseuri Mintea cea socotitoare, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului. Eseurile sunt structurate pe patru parti - Mintea senina, Metaforele mintii, Mintea învolburata si Privind înainte. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.


Această carte de poezie este seismograful de mare sensibilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deopotrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMUSEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nedegradabile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale românului? Vibrația versurilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului paradoxal n-au efect distructiv asupra tonusului moral al cititorului, ci produc neliniștea cea bună, cum ar spune Sfinții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fiziologie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, o inimă din ceruri, cum ar spune poetul latin. Căci, în această inimă din ceruri, există lacrimi deopotrivă pentru românul umilit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui război-viață, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)