Navigare

• Acasă
• Arhiva
• Cuvânt înainte
• Redacţia
• Distribuţie
• Secţiuni
  • Cover story
  • Editorial
  • Politica externa
  • Interviu
  • Politica interna
  • Economie
  • Idei în mers de Mircea Malita
  • Români în lume
  • Idei contemporane
  • Sanatate
  • Tehnologie
  • Ultimul cuvânt
  • Politici regionale
  • Mari corporatii
  • În lume
  • English
  • Scenarii 2030

Numerele anterioare

Lunile anterioare

Autor

Victoria lui Adrian Năstase

Cristian BANU

Cum vor evolua lucrurile după victoria lui Adrian Năstase în PSD? O consecinţă previzibilă – şi care schimbă radical datele problemei – este faptul că PDL nu va mai ajunge la guvernare şi că singura “opţiune” este un guvern PNL-PSD.

Pentru a înţelege mai bine consecinţele, trebuie să ob­ser­văm caracterul special al acestor alegeri. În cazul în care vom avea vot uninominal (şi sunt toate pre­misele în acest sens, lăsând la o parte că nu este cel mai bun proiect de lege), vor fi ultimele alegeri în care structurile centralizate ale partidului vor mai avea o influenţă majoră.

Miza alegerilor viitoare

O dată cu cel de-al doilea val de scrutinuri uninominale, puterea va tre­ce la „baronii locali”.
Nu întâmplător toate partidele în­cearcă să provoace alegeri anticipate fiindcă există pericolul ca, odată insta­laţi în fotoliile de aleşi locali, majori­tatea activiştilor de partid să o lase mai moale la alegerile parlamentare. Cu­plân­­du-le, întregul partid rămâne în priză.
Ulterior, „baronii” locali vor putea con­trola mai uşor cine va candida din partea partidului la alegerile generale şi gratitudinea va trece de la condu­ce­rea centrală spre acesta. Nu întâm­plător mulţi lideri importanţi nu sunt foarte interesaţi de poziţii în condu­ce­rea centrală a partidului preferând să-şi consolideze puterea la nivel local şi în acest sens să pună presiuni asupra partidului.
De asemenea, va fi ultimul scrutin prezidenţial cu miză – deşi există toate premisele ca în 2009 să nu mai existe nici o miză pentru prezidenţiale. Man­datul lui Traian Băsescu a demonstrat că preşedintele nu are o putere reală. Da­că aş fi Ion Cristoiu, aş zice că pre­şe­dintele are job description-ul unui body­guard de magazin sătesc: con­tro­lând justiţia şi serviciile secrete are gri­jă ca prietenii să-şi vadă liniştiţi de trea­bă, dar „miş-maş-urile”, tot „vân­ză­toarele” le fac, bodyguardul neputând să facă altceva decât să le asigure pro­tecţie.
Prin uşoare modificări legislative – trecerea serviciilor secrete sub con­trolul ferm al Parlamentului şi punerea în aplicare a celor deja existente la Justiţie –, bodyguardul poate fi lipsit până şi de sprayul lacrimogen cu care mai impresionează golanii mai slabi de înger astfel încât preşedinţia să nu mai aibă decât un rol decorativ, de monarh constituţional ales de popor.
Depinde însă de Traian Băsescu. Dacă el va mai candida pentru un nou mandat, miza pentru preşedinţie va mai exista, ea fiind însă „să-l batem pe Băsescu”, nu funcţia în sine. Mă în­do­iesc că el ar mai dori să candideze, însă este posibil să fie obligat de „oli­garhii buni”, fiind singura pavăză a aces­tora în faţa „oligarhilor răi”, în con­diţiile în care PD nu are cum să ajungă la guvernare.

Consecinţe pentru PD

Pentru PD, „eternizarea” în opoziţie nu este neapărat un lucru rău. Dema­gogia ieftină şi populismul, inca­paci­tatea de a-şi asuma orice răspundere îl fac mult mai potrivit pentru rolul de partid de opoziţie decât pentru acela de partid la putere. Faptul că o astfel de ipoteză este luată în serios de par­tid îl reprezintă şi concentrarea multora dintre liderii săi pentru poziţii în administraţia locală.
Pe de altă parte însă, fără pârghiile guvernamentale este posibil ca mulţi să eşueze datorită modului în care se vor aloca fondurile centralizate, de aceea ne putem aştepta la unele dezertări înapoi la PSD.
De asemenea, o previzibilă dispută Adrian Năstase-Traian Băsescu are un rezultat incert. Cât timp Traian Bă­ses­cu putea garanta victoria la preşe­din­ţie, faptul că PD nu deţine gu­vernul nu este o tragedie foarte mare. O dată cu intrarea în luptă a lui Adrian Năstase lucrurile nu mai sunt chiar atât de si­gure, mai ales că în disputa cu acesta liderul PD şi-a cam epuizat cartuşele. În urmă cu ceva vreme, Vasile Blaga a spus într-un interviu că „în cazul în care se va constata că Traian Băsescu nu va mai putea ajuta partidul, vom renunţa la el”. Chiar dacă spusă pe un ton di­plo­matic, ameninţarea este reală şi ea a şi fost pusă în aplicare când cu suspendarea, când preşedintele a fost lăsat singur cu Theodor Stolojan.

Consecinţe pentru PNL

Nu ar fi deloc exclus ca bătălia dintre „doi foşti comunişti” să lase loc liber unui outsider fără legături cu fostul regim. În acest sens, intrarea lui Adrian Năstase în competiţie creează loc liber pentru PNL ca forţă alternativă fără legături cu regimul comunist. Practic, avem o bătălie între facţiuni ale fostului PCR/FSN, iar PNL îşi poate asuma rolul de arbitru şi de „a treia cale”. Dacă liberalii îşi ajustează din mers tactica ce a dat roade în demo­nizarea lui Traian Băsescu şi vor con­tinua în disocierea pre-electorală de PSD îşi pot asigura un scor mult mai bun cu un discurs pe tema „de ce să alegeţi tot între doi comunişti la douăzeci de ani la revoluţie?”. Dacă îşi vor juca inteligent cărţile, liberalii vor fi marii câştigători ai… victoriei lui Adrian Năstase.

Consecinţe pentru PSD

În 2005, pentru prima dată, PSD a încercat să se rupă de tradiţia comu­nistă de continuator al fostului PCR şi de alegătorii care votau doar din frică de viitor. Din păcate însă, au mizat pe un cal mort. Trebuie însă recunoscută lui Mircea Geoană capacitatea reală de luptă, efortul depus în fiecare acţiune, însă degeaba munceşti dacă nu te ajută şi…
Eticheta de prostănac a devenit un „brand” de care Mircea Geoană nu se va mai putea dezlipi. Privindu-l cum stătea stingher lângă un Adrian Năs­tase în triumf şi un Ion Iliescu zâmbind satisfăcut, realizezi că pentru el s-a terminat.
Pentru PSD, Mircea Geoană a re­pre­­zentat în primul rând incer­titudinea. Lider slab, el a încercat să mulţu­mea­scă pe toată lumea ducând partidul când într-o parte, când în cealaltă. Ener­gia cu care îl trăgea nu suplineşte însă lipsa de coerenţă şi inadecvarea strategică. Este adevărat că nici nu a fost ajutat de prea mulţi în partid care au preferat „să nu se bage”. Era o ches­tiune de timp până când partidul nu va mai suporta stresul şi va lua mă­suri. Numai că decizia pe care a luat-o este una greşită. Oricât de bun ar fi Adrian Năstase ca intelectual, lider de partid, manager, el reprezintă în primul rând trecutul. Atât pentru el, cât şi pentru partid ar fi fost mai bine ca Adrian Năstase să rămână undeva în umbră. Partidul are indubitabil nevoie de experienţa şi expertiza sa, însă imaginea publică pe care o are după trei ani de tracasări şi hărţuiri permanente nu mai este cea mai bună.
Privind retrospectiv, aş spune că prin alegerea lui Mircea Geoană în 2005, PSD a amânat un destin ine­vitabil. Un fel de „întinare a idealurilor comuniste”. Acum, se reîntoarce la evo­luţia lentă a PCR, temporal vorbind, undeva pe la mijlocul anilor 1990. Dacă Adrian Năstase ar fi preluat puterea în 1996, când Iliescu pierduse alegerile era ceva. Acum, 12 ani mai târziu, este cam târziu. Alegerile vor demonstra dacă nu cumva este prea târziu.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 54

Comentarii

Număr curent

Linkuri

• Proceduri, instructiuni, fise de post
• Virginia MIRCEA
• Gabriela Ioniţă
• Andreea VASS

Semnal editorial

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009 În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodeşte ca fiinţă, ca neam, dar şi cu FRUMU­SEŢEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi şi gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de laşităţi, inerţii, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibraţia ver­su­rilor, directeţea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niştea cea bună”, cum ar spune Sfin­ţii Părinţi. Citeşti în revolta şi durerea poetei un mănunchi admirabil de calităţi: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalităţii şi, mai ales, o inimă creştină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până şi-n visele lui, dar şi pentru copilul din Gaza, cu sufletul şi trupul chircite sub şenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viaţa lui, ale unui „război-viaţă”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâşiat. Şi toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esenţa lacrimii creştine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Login: