Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Punctele slabe ale României în drumul spre o economie performantă - Interviu cu Wilfried H. Lang

Andrei BĂDIN

O analiză profesionistă a României de azi, dar și a conjuncturilor internaționale este făcută în exclusivitate de Wilfried H. Lang, observator economic pentru Europa de Sud-Est. Wilfried H. Lang a trăit o mare parte a vieții în România, în perioada interbelică, dar și în perioada comunistă. A fost deținut în anii 1950 în lagărul de muncă de la mina de cărbuni Lonea din Valea Jiului. Tatăl său, care a lucrat la Astra Română, a fost ucis în aprilie 1952, după ce făcuse niște planuri de detaliu pentru subsolurile Ministerului de Interne, clădirea fostului sediu al CC al PCR. În 1969, W.H. Lang pleacă din România la Viena, unde face studii economice pe care le continuă apoi în Germania, apoi la celebra Universitate Stanford, dar și la Boston și în Texas. Între 1974 și 1998 a fost consilier și observator economic la un consorțiu de companii petroliere. În prezent trăiește în Germania.



De la criza americană la București

D-le Lang, credeți că actuala criză financiară internațională, în special cea imobiliară din SUA, poate afecta în mod semnificativ economia românească ?
"WilfriedInvestițiile românești în certificate, respectiv fonduri de obligațiuni americane fiind relativ reduse, economia românească per global nu va fi lovită de această criză care se amplifică pe zi ce trece. Sigur că unii “milionari” români, isteți, dar real­mente nepricepuți, care s-au aventurat în achiziționarea unor asemenea hârtii, se vor trezi acum mai mult sau mai puțin păgubiți. Singura întrebare la care nu avem răspuns este dacă Banca Națională a României s-a aventurat și ea pe piața americană și, dacă da, cu ce sume. De fapt BNR nu ar fi avut voie să facă așa ceva, dar asta ar trebui să-l întrebați pe domnul Isărescu.

În fond care sunt cauzele care au dus la această criză?
În primul rând imensele cheltuieli ale SUA în războaiele din Irak și Afganistan. Atât americanii, cât și mulți europeni nu vor să priceapă că în Afganistan există structuri tribale vechi, probabil chiar de milenii, care nu pot fi desființate prin influențe din exterior, mai cu seamă dacă acestea vin de la niște ghiauri, necredincioși. În urechile unui afgan de rând cuvinte ca “democrație” sau “drepturile omului” sună ca niște glume ieftine pe care nici gând nu are să le respecte. Iar împotriva unor partizani sau teroriști ascunși în munți nu se poate acționa cu portavioane și nici cu rachete teleghidate. Cu atât mai mult cu cât acești oameni sunt sprijiniți de o bună parte a populației. Dar să lăsăm asta.

Bine, dar ce legătură au toate acestea cu criza imobiliară din SUA?
În mod direct nici una, dar în mod indirect prin creșterea dobânzilor din cauza lipsei de lichiditate pe piața de capital, multe întreprinderi și-au redus personalul, astfel crescând vertiginos șomajul.

Și de unde a pornit criza?
Începând de câțiva ani, o serie de “reprezentanți” a unor mari bănci americane, lucrând exclusiv pe bază de comision, au tras pe sfoară mi­lioane de cetățeni americani, oferindu-le credite ipotecare pentru construcția de case, fără ca aceștia să aibă măcar o acoperire inițială suficientă. Lipsiți de orice fel de scrupule, pe acești comisionari ordinari nu-i interesa decât încasarea comisionului de la clientelă. O practică detestabilă, dar nefrânată de autorități din cauza unui vid legis­lativ în acest sens.
După ce sute de mii sau chiar milioane de beneficiari a unor ase­menea credite “subprime” nu și-au mai putut plăti ratele și dobânzile datoriilor, tot sistemul s-a prăbușit. Iar posesorii obligațiunilor prin intermediul cărora se finanțaseră creditele sus-amintite s-au trezit peste noapte păgubiți de-a binelea.

Testul Nokia

Să trecem la alt subiect. Ce șanse vor avea firmele străine care vin să investească în România, cum este de exemplu în prezent Nokia la Jucu, Cluj, și ce șanse vor avea muncitorii români?
Cred că în principiu vor avea șanse foarte bune. Totul depinzând desigur de seriozitatea și conștiinciozitatea cu care se vor executa lucrările pre­gătitoare, amenajările pe plan infrastructural, instalațiile corespun­ză­toa­re, precum și organizarea de ansamblu a producției. Se pare că domnul Ioan Borel Pojar, primarul, și domnul Marius Nicoară, șef de proiect în calitate de președinte al Consiliului Județean Cluj, și-au dat toată silința ca treaba să iasă bine.

De fapt care a fost motivul principal pentru care acestă firmă finlandeză a venit în România din Germania?
Fără nici un dubiu motorul întregii afaceri a fost nivelul foarte scăzut al lefurilor. Un salariat în Germania câș­tigă de 7-8 ori mai mult ca omologul său din România. Dacă la Jucu se plătesc în medie 200 de euro pe lună, la sediul Nokia din Germania se plăteau în medie 1400-1500. Această situație fiind rezultatul repetatelor greve și al permanentelor presiuni ale boșilor sindicali germani, care pier­duseră cu totul din vedere că Europa s-a lărgit și că alți muncitori europeni sunt dispuși să-și ofere forța de muncă mult mai convenabil. Așadar, nu trebuiau făcute calcule prea mari pen­tru a decide transferul producției în Româ­nia. Un alt motiv ar mai putea fi piețele de desfacere din Estul Europei, mult mai receptive pentru telefoane mobile decât Vestul continentului, din ce în ce mai saturat cu acest produs.

Războiul cu mentalitățile

S-ar mai putea ivi impedimente la acest proiect și, dacă da, care anume?
Cu siguranță că vor interveni dificultăți, în special în faza de pornire a uzinei. Trebue să ținem cont că aici se confruntă nu numai două men­ta­lități diferite, dar și două con­cepții neconcordante în ceea ce privește felul de a munci, conști­inciozitatea și randamentul cerut de patroni.
Din păcate, chiar după 18 ani de la prăbușirea regimului totalitar comu­nist, mulți salariați din România se mai ghidează după vechea formulă: “Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că mun­cim.” Asta cu siguranță nu vor accepta noii stăpâni și în consecință se va produce o selecție a celor harnici și serioși față de cei obișnuiți cu lenea și chiulul pe diferite planuri. De furturi nici nu mai vorbim, ele conducând la imediata concediere și chiar la darea în judecată a celor prinși, fără nici o discuție. La fel nepotismul și prefe­rințele pentru anumite orientări politice nu-și vor mai avea locul. Cum toate acestea nu se vor rezolva în scurt timp, o serie de probleme vor mai apărea în această privință. Dar și ele își vor găsi soluția și treaba se va normaliza.

Ce dificultăți de ordin tehnic sau tehnologic s-ar putea naște?
Tot așa, la început cel puțin, se vor produce probabil o serie de întârzieri și nepotriviri în privința infrastructurii și superficialitățile de tot soiul, aproape tradiționale în România.
Infrastructura, cheia problemei

Ce includeți în noțiunea “infrastructură”?
În primul rând aprovizionarea cu energie electrică și combustibil (gaz metan sau alt carburant potrivit sco­pului) fără întreruperi sau insuficiențe cantitative și calitative deopotrivă. Având în plus redundanța necesară. Apoi căile de comunicații rutiere, fero­viare și aeriene. Bineînțeles și teleco­municații.
Totodată mijloacele de transport, atât cele pentru salariați, cât și cele pentru mărfuri și materiale. Surse de apă potabilă și cea necesară procesului tehnologic în măsură satisfăcătoare. La fel rețeaua de canalizare corespunzătoare cu instalațiile de purificare și depoluare aferente pentru eliminarea reziduurilor toxice. Aceasta din urmă fiind o problemă deseori neglijată sau mult subestimată în România.

Așadar, vedeți lucrurile în general pozitiv și credeți că totul va funcționa?
Da, desigur. După o perioadă de pornire cred că va funcționa chiar foarte bine. Constituind în același timp și un exemplu orientativ pentru alte întreprinderi similare.

Vorbind de infrastructură, cum se prezintă aceasta pe plan național?
În timpul așa-zisei economii pla­nificate, de fapt o brambureală pro­vocată în mare parte de niște neisprăviți de la CSP (Comitetul de Stat al Planificării), infrastructura în Ro­mânia a fost tratată cu vitregie. Astfel ea a rămas mult în urma dezvoltării tehnice, ajungând în mai toate domeniile industriale într-o stare deplorabilă. Comuniștii, în special diletanții din Comitetul Central al PCR, nu au realizat importanța unei infrastructuri moderne, aplicând vechea formulă românească: “Merge și așa...”

Dar se pare că nu a „mers și așa”?
Din păcate nu a mers, mai ales canalizarea, nefiind vizibilă la supra­față, a ajuns în cele mai multe orașe mari din țară într-o stare de dără­pănare de-a dreptul catastrofală. Astfel multe reziduuri din gospodării și industrie, în bună parte toxice, penetrând pereții sparți ai canalelor, poluează astăzi apa freatică, periclitând în felul acesta sănătatea a milioane de oameni și în special cea a copiilor mici.

Duplicitatea globalizării

Să discutăm despre globalizare. Cum vedeți evoluția fenomenului și pe cine credeți că îl va avantaja?
Într-o emisiune a domnului Sorin Burtea la postul național de televiziune în luna noiembrie 2007 am mai încer­cat să răspund la această întrebare. Însăși noțiunea este foarte complexă ca și nucleul propriu-zis al problemei. Aspectele sunt multiple și depind întotdeauna de punctul de vedere al celui în cauză. Ca exemplu viu putem lua chiar afacerea în prealabil discu­tată despre Nokia. Pe când muncitorii români se bucură că vor avea locuri de muncă stabile într-un mediu înconjurător modern, peste 2000 de muncitori germani vor rămâne șomeri, cu perspective sumbre pentru viitor. Așadar, bucuria unuia este în același timp suferința altuia. Iată doar un aspect de duplicitate a fenomenului globalizării.

Dar există desigur și alte laturi ale globalizării...
Da, mult mai grave pot fi intervențiile la un nivel economic mai ridicat. De exemplu preluarea unor firme mai mici de către altele mai mari, chiar și fără consimțământul celor mici, poate duce la influențe nefaste asupra activității de producție și dezavantajări sau chiar nedreptăți sociale grave. Avem exemple multiple de intervenție a unor așa-zise “lăcuste”, adică firme cu rezerve de capital puternice, care achiziționează alte companii mai puțin lichide din punct de vedere financiar.

Bine, dar asta am avut-o și înainte vreme.
Este adevărat, dar nu cu duritatea procedeelor practicate în ultimii ani. Una fiind fuziunea de comun acord a unor firme, însoțite de planuri sociale pentru salariați și eventuale com­pen­sații corespunzătoare, iar cu totul altceva preluarea forțată a celor slabi de către cei puternici. Mai cu seamă dacă aceste acțiuni urmăresc uneori scopul clar de eliminare a unui competitor incomod în felul acesta. De unde li se trage și porecla de “lăcuste”, care, după cum știm, distrug totul în jurul lor doar pentru a se hrăni ele cât mai copios.

Aici nu ar putea interveni statul, respectiv legiuitorul pentru a opri asemenea practici rigide și lipsite de orice scrupule?
Din păcate, până în prezent nu există nici o lege care să interzică așa ceva. Singurele organe statale care ar putea împiedica asemena procedee sunt comisiile de supraveghere a păstrării competitivității, atât pe plan național, cât și internațional. Dar, cum competitivitatea de obicei nu este lezată, comisia cu pricina nu poate interveni. Latura morală a afacerii nemaiavând importanță într-o lume globalizată. Profitul și așa-zisul “shareholder value” (profitul bursier) fiind pe semne singurele criterii de orientare ale societății noastre contemporane.

Produsul Extern Brut al României este egal cu zero

Ce pondere credeți că va avea proiectul Nokia în cadrul economiei naționale?
În orice caz un efect moral foarte util și un exemplu bun pentru alte proiecte similare. Foarte important în acest sens va fi desigur derularea procesului de integrare a producției în condițiile existente la ora actuală la Jucu și de asemenea spiritul salariaților, priceperea, hărnicia și gradul de seriozitate cu care se va porni la drum.
Din punct de vedere economic național, afacerea, desigur, nu va avea prea mare pondere, golurile de producție industrială majoră fiind foarte grave. Nu cred că este nevoie să repet aici ceea ce am spus de nenumărate ori în mai toate mediile românești, centrale și regionale. Investițiile industriale efectuate în România în ultimii 18 ani constituie doar între 12-15 la sută din totalul necesar pe plan național.
PEB (Produsul Extern Brut) al României este egal cu zero sau chiar negativ. Noțiunea însăși este aproape necunoscută în țară. Ca o comparație doar, PEB al României interbelice se situa la circa 70% din PNB (Produsul Național Brut), o noțiune aproape la fel de necunoscută.

Bine, și ce s-ar putea face pentru remedierea acestor lipsuri?
O întrebare pe cât de justificată pe atât de dificil este răspunsul. În primul rând ar trebui terminate permanentele certuri și ciorovăieli egoiste și deseori chiar puerile din cadrul cercurilor de conducere ale țării. Recultivarea spiritului obștesc pe plan național pentru a putea organiza în mod pragmatic potențialul economic și rezervele de capacitate productivă, neglijate la ora actuală în mod condamnabil.

România are nevoie de investiții de 200 miliarde de euro

Credeți că asta ar ajunge?
Desigur că nu. Pacostea cea mare fiind în continuare lipsa de capital masiv pentru investitii industriale de mare amploare. Un necesar estimat la circa 200 miliarde de euro.

Nu vi se pare cam mult?
Nu, deloc. Dacă luăm comparativ investițiile efectuate în fosta RDG, Germania de Est, de peste 1000 miliarde de euro, cifra de 200 miliarde apare chiar modestă. Mai cu seamă că teritoriul României este mai extins, iar populația, cu circa 4 milioane de suflete mai mare decât cea din fosta RDG.

Așadar, practic doar a cincea parte față de Germania de Est...
Așa este. Pentru remedierea acestei situații foarte triste ar fi necesară o trezire la realitate a populației și preluarea de mai multă răspundere de către cei din conducerea țării. Prin pricopseală personală, îngâmfare nejustificată și diletantismul guvernanților situația nu se va îndrepta.

Ca un om cu multă experiență, mi-ați putea spune care este diferența între România interbelică și cea de azi?
În România Mare se muncea mult și se fura puțin. Astăzi este exact invers!

Interviu realizat de Andrei BĂDIN

Publicat în : Interviu  de la numărul 54

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: