Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Alegerile prezidențiale din Rusia: favorit clar, viitor incert!

Ionuț GAIDĂU

Pe data de 2 martie 2008 Kremlinul și-a ales un nou conducător. Vladimir Putin, liderul care a condus Federația Rusă timp de opt ani, se pregătește să părăsească postul de președinte al celui mai întins stat din lume.



Potrivit sondajelor de opinie cursa prezidențială a avut un favorit clar. Într-o atare situație, când opțiunea rușilor este deja cunoscută, apar alte necunoscute și aspecte ce necesită lămurire. Ce va face Putin în continuare? Cât de puternic va fi președintele recent ales? Este posibilă o confruntare între cei doi pe viitor și generarea unei crize politice în Rusia?

Alegeri fără miză

Campania prezidențială din Rusia a debutat neoficial acum câteva luni. Pe 26 noiembrie 2007 Comisia Electorală Centrală de la Moscova a anunțat că pe data de 2 martie 2008 rușii sunt invitați să participe la alegerile prezidențiale. Imediat ce a fost anunțată decizia C.E.C., partidele rusești, deși prinse în cursa alegerilor parlamentare, au ținut să-și prezinte favoriții. La început au fost vehiculate mai multe personalități celebre ca potențiali candidați printre care Gari Kasparov, Vladimir Bukovski, Boris Nemțov sau Mihail Kasianov, însă aceștia au fost eliminați ulterior din cursa prezidențială. Un caz aparte l-a constituit Mihail Kasianov care a fost respins de C.E.C. pe motiv că a falsificat 15% din voturile de susținere. Astfel că, pe data de 2 februarie, când campania prezidențială a început oficial, în cursa pentru președenția Rusiei au rămas patru lideri politici: favoritul lui Putin și al partidului aflat la putere, Rusia Unită, Dmitri Medvedev, comunistul Ghenadi Ziuganov, con­du­cătorul Partidului Democrat-Li­beral Vladimir Jirinovski și democratul Andrei Bogdanov.
Potrivit sondajelor de opinie, favorit cert și caștigător încă din primul tur al scrutinului electoral este considerat Dmitri Medvedev. Ratingul acestuia este mult peste cel al contra­can­dida­ților săi. În zilele de 16 și 17 februarie VȚIOM (Centrul de cercetare a opiniei publice rusești) a adresat unui eșantion de 1600 de persoane din 42 de regiuni ale Federației Ruse între­barea: “Pentru cine ați vota la urmă­toa­rele alegeri?” Răspunsul alegătorilor a fost prompt: 62% l-au preferat pe Medvedev, 8% pe Ziuganov, 7% pe Jirinovski și doar 1% pe Bogdanov. Mai mult decât atât, Valeri Fiodorov, directorul centrului VȚIOM, a anunțat într-o conferință de presă pe data de 21 februarie că, dacă în acest moment ar avea loc alegerile, candidatul partidului Rusia Unită ar obține 72,9% din voturi.

De ce este favorit Medvedev?

Pe 17 decembrie 2007 partidul Rusia Unită a anunțat oficial că susține candidatura lui Dmitri Medvedev la alegerile prezidențiale din martie. Până la acel moment au existat numeroase comentarii în legătură cu un posibil candidat. Analiștii politici și mass-media încercau să descopere în fiecare cuvânt rostit sau mișcare întreprinsă de Putin răspunsul la întrebarea cine va conduce Rusia începând cu anul 2008. Au fost sugerate mai multe variante: Serghei Ivanov, Viktor Zubkov sau Dmitri Medvedev. În ultimă instanță, cu sprijinul total al președintelui Putin, membrii a patru partide, Rusia Unită, Rusia Justă, Partidul Agrarian și Partidul Forța Civică, au decis ca Dmitri Medvedev sa fie reprezentantul acestora la alegerile prezidențiale.
Alegerea lui Medvedev a fost oarecum așteptată, ținând cont că atât Vladimir Putin, cât și opinia publică din Rusia îi acordă o încredere mai mare decât lui Ivanov sau Zubkov.
Cel mai influent partid politic de la Moscova, Rusia Unită, este divizat în două curente: liberal și conservator. Curentul liberal îl are în prim-plan pe Dmitri Medvedev, iar cel conservator pe Serghei Ivanov. În ultimul timp s-a observat o ușoară apropiere a președintelui Putin de liberali, în detrimentul conservatorilor.
Totodată merită menționat faptul că traiectoria politică a lui Medvedev este strâns legată de cea a lui Putin. Cei doi sunt foarte apropiați, unindu-i o relație de 17 ani care a început încă de pe culoarele primăriei din Sankt-Petersburg și care a continuat mai apoi la Moscova în guvern, în administrația prezidențială sau în buna colaborare dintre Gazprom și Kremlin.
În ceea ce privește opțiunea elec­to­ratului, atunci ea este lesne de înțeles. Într-o țară unde partidul de la putere a câștigat alegerile cu 64% din voturi, iar președintele acesteia, care de fapt este membru al formațiunii politice învingătoare, are un capital politic de 62%, este cert că persoana susținută unanim de partid și președinte are cele mai mari șanse să obțină voturile cetățenilor.
Practic, voturile lui Medvedev din martie aparțin partidului majoritar în Dumă și președintelui actual Putin. Însă acest fapt nu înseamnă că Medvedev nu și-a adus aportul în vreun fel. Dimpotrivă, populația rusă are o părere bună despre favoritul lui Putin și al Rusiei Unite. Iar la acest capitol Serghei Ivanov nu a putut să țină pasul cu Dmitri Medvedev în lupta pentru președinție din interiorul partidului. Cota de popularitate a lui Dmitri Medvedev a fost în ultimul an într-o continuă creștere atât în sânul partidului din care face parte, cât și în rândul cetățenilor ruși.
Un atu semnficativ în acest sens este că, spre deosebire de Ivanov, Medvedev nu a fost în centrul vieții politice și nu s-a confruntat cu probleme de anvergură care ar fi determinat scăderea popularității sale. În plus, Medvedev a știut să se facă plăcut. Jurist de profesie și intelectual desăvârșit, el a dovedit că deține calitățile necesare unui președinte. Manager apreciat, politician calculat, cu un discurs simplu și concis, Medvedev a reușit în aproape două luni să atragă electoratul și să demonstreze că Rusia Unită a făcut o alegere reușită în privința sa.
În campania electorală Medvedev a arătat că nu are rivali. El se ferește să intre în metehnele politicianismului și se adresează rușilor cu un program economic și social bine formulat. Aparițiile sale în public sunt intens me­diatizate, astfel încât mult mai expe­rimentații oponenți politici Ghenadi Ziuganov și Vladimir Jirinovski nu-i pot ține piept. În aceste condiții, altădată anonim, acum Dimitri Medvedev are o popularitate mai mare decât a celor doi vechi politicieni. Conform son­da­jelor realizate la mijlocul lunii februarie de VȚIOM, cota de popularitate a lui Medvedev este de 39%. De cealaltă parte Ziuganov are o cotă de popularitate de 11%, iar Jirinoski de 9%.

Cum se vede viitorul puterii în Rusia?

La Moscova ni­me­ni nu punea la îndoială faptul că după 2 martie actualul prim-vicepremier Dimitri Medvedev va deveni preșe­din­te, iar Vladimir Putin va fi numit prim-ministru. Această părere este tot mai mult confirmată de declarațiile celor doi lideri. Într-un gest de complezență pentru încrederea care i-a acordat-o Putin, Medvedev a anunțat că, atunci când va deveni președinte, îi va cere acestuia să devină prim-ministru. În continuare poziția lui Medvedev nu s-a schimbat, iar pe data de 14 februarie Vladimir Putin, în sala rotundă a Kremlinului, în cadrul ultimei confe­rințe de presă maraton pe care a susținut-o, a declarat că nu va plânge deoarece i-a trecut timpul să lucreze în calitate de președinte, ci se va bucura că va avea posibilitatea să-și ajute țara din altă funcție, adică cea de prim-ministru.
Însă ce fel de prim-ministru va fi Putin? Va reuși datorită popularității pe care o are să distrugă credința rușilor în puterea prezidențială și să mute cen­trul gravitației politice de la Kremlin la Casa Albă? Deocamdată în Fede­rația Rusă prerogativele preșe­dintelui sunt mai mari decât ale prim-minis­trului. Oricum, Vladimir Putin este con­vins că și în calitate de premier va avea o putere importantă, enumerând ca atribuții formarea bugetului, asigu­ra­rea apărării și secu­ri­tății țării, articu­larea politicii eco­no­mice și sociale. În ceea ce-l privește pe președinte, el a menționat că acesta stabilește liniile generale ale politicii interne și externe, și este “garantul Constituției”. Rămâne de văzut dacă Putin se va limita la aceste prerogative sau va încerca să le extindă. Mo­mentan neagă orice spe­culație de acest gen, afirmând că are un respect deosebit față de Constituție și că nu va încerca vreodată să o încalce pentru interese per­so­nale.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 54

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: