Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

"Axa" Washington-București-Moscova

George ANGLIȚOIU

Traian BăsescuLa începutul mandatului său în 2005, președintele Traian Băsescu a plasat Bucureștiul pe o axă fictivă alături de Washington și Londra. Dincolo de conotația sumbră a termenului de „axă” (Axa Roma-Berlin-Tokyo), conceptul în sine este lipsit de temei în absența unor aranjamente juridice trilaterale sau cel puțin bilaterale propriu-zise care să fundamenteze crearea și funcționarea unei alianțe militare.



Propunerea noastră pentru finele actualului mandat este ca președintele Băsescu, favo­ritul sondajelor pentru alegerile prezidențiale de anul viitor, să contureze o alternativă mult mai echilibrată și mai benefică României, anume „Axa” Washington-București-Moscova.

România ca punte spre Rusia

Vizita din noiembrie 2002 a președintelui american George W. Bush la București a adus cu sine nu numai invitația de aderare la NATO, ci și obiectivul dorit de Washington ca România să se poziționeze ca punte a Occidentului spre Rusia. Ne aflam atunci încă într-o perioadă roză a coabitării americano-rusești motivată de interesul comun al luptei împotriva „flagelului” terorist-islamist.
Au urmat însă la scurt timp extinderea spre Estul ex-sovietic a NATO și a UE, criza irakiană și apropierea conjucturală dintre Paris, Berlin și Moscova, creșterea autocra­tismului regimului Putin, semnalele de alarmă ale dependenței crescânde energetice ale UE față de Rusia, revoluțiile „portocalii” (tip Ucraina sau Georgia), blocarea soluționării crizei transnistrene, amplasarea dispo­ziti­vu­lui american antirachetă în Polonia și Cehia, disensiunile cauzate de dosarul independenței Kosovo etc. Retros­pec­tiv, putem considera obiectivul propus de președintele Bush ca o formulă retorică de menajare a suspiciunilor Kremlinului privind adevăratele rațiuni ale unei atât de apropiate prezențe în aria sa de „vecinătate imediată”. Propagandistic sau nu, stă în puterea României și este în interesul său un astfel de rol?
România sfârșitului guvernării Iliescu-Năstase s-a caracterizat printr-o „aliniere” cvasi-necondiționată de partea SUA, cu riscul deteriorării rapor­turilor nu numai cu Moscova (sprijinul acordat intervenției coaliției de voință în Irak, soluționarea conflictului trans­nistrean, chestiunea dubioasă a tezau­rului), ci și cu Parisul și Berlinul, capitale de care depindea în mare măsură aderarea Bucureștiului la UE. Vă amintiți reproșul președintelui francez Jacques Chirac conform căruia „România a pierdut o bună opor­tu­nitate de a tăcea...”? Sosirea la Cotroceni a actualului președinte a accentuat opoziția diplomatică a României față de Kremlin și interesele sale în spațiul geopolitic al Mării Negre percepută a fi „un lac rusesc”, adică o situație inacceptabilă pentru Bucu­rești. Schimburile comerciale s-au redus simțitor, iar includerea României în traseele energetice rusești – evitată alternativ de ambele părți.

Despre necesitatea unei schimbări de optică

Poziția geostrategică a României la granița răsăriteană a NATO și UE implică numeroase obligații de secu­ritate din partea Bucureștiului, dar nu impune ostilizarea gratuită a Rusiei. Greșelile neforțate și slugărnicia anticipativă pro-Vest (de data aceasta) nu aduc beneficii României, ci dim­po­trivă. Urmărind cu atenție com­por­tamentul diplomatic al altor actori eu­ro­peni de putere diferită, putem constata cu ușurință autoizolarea Româ­niei în raporturile cu Rusia în timp ce Germania, Austria, Italia, Grecia, Ungaria, Bulgaria au încheiate contracte energetice bilaterale cu marii operatori ruși subordonați pe deplin Kremlinului. Faptul că președintele ales al Rusiei, Dimitri Medvedev, a jucat rolul dublu de șef al admi­nistrației prezidențiale și președinte al gigantului energetic Gazprom este lămuritor asupra gradului de control politic exercitat de regimul Putin asu­pra sistemului energetic rusesc pre­vă­zut a fi instrumentul redresării econo­mice a Rusiei și levierul reintrării în marele joc de putere european.
În regiunea noastră, România plă­tește cel mai mare preț la gazele naturale importate din Rusia, cu im­pact major asupra instabilității finan­ciare a multor români siliți să plătească facturi la nivelul veniturilor lor lunare. Un sondaj obiectiv ar putea releva cu ușurință faptul că după isteria conec­tării la rețeaua de gaze a numeroase comunități locale, din ce în ce mai mulți utilizatori casnici fac apel la centralele termice pe lemne. Se va invo­ca faptul că alinierea la „mercu­rialul” comun din interiorul UE a impus majorarea prețurilor. Aceasta este însă o chestiune distinctă de prețul real al gazelor naturale de import și este mai degrabă produsul incompetenței diplo­matice românești incapabile să obțină termeni favorabili de tranziție în relația cu UE. Prețul actual al gazelor naturale rusești este cifrat între 280-300 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, cu o creștere în 2007 de aproximativ 70 de dolari și cu o prognoză de creștere pentru 2008 de încă 20 de dolari pentru unitatea de referință.
Semnarea recentă a acordurilor de incluziune ale Bulgariei și Ungariei în rețeaua de transport rusească South Stream, două state implicate și în alternativa rețelei Nabucco (aflată încă în faza studiilor de fezabilitate și de acontare a finanțatorilor), coroborată cu refuzul relevat recent al neimplicării României într-un parteneriat similar cu Gazprom, induce imaginea unui „răz­boi rece” unilateral purtat de București fața de Kremlin.

Rostul României în jocul de putere european și eurasiatic

Desigur, în imaginarul politic româ­nesc Rusia nu a beneficiat de o imagine pozitivă decât în perioada instaurării prin forță a regimului comunist clientelar puterii sovietice. Rațiunile istorice sunt reale, nu puține fiind momentele în care Rusia a acțio­nat cu ostilitate fățișă sau implicită la adresa României (intenția de a ne ocu­pa militar imediat în timpul retragerii trupelor țariste din Bulgaria după victo­ria din războiul ruso-turc din 1877-1878, fapt care a motivat Casa Regală și elitele politice să caute alianța Germaniei și a Austro-Ungariei; ostili­ta­tea constantă a URSS față de România Mare; ultimatumul și anexarea prin forță a Basarabiei în 1940; distrugerea sistemului democratic postbelic și ale elitelor românești etc.).
Rusia este însă un actor mult prea important pentru a ne plasa gratuit în avanposturile confruntării Vest-Est pe noul aliniament geopolitic al graniței răsăritene a NATO și UE de pe Prut. Nu este recomandabilă o politică externă servilă față de Kremlin, dar o abordare echilibrată și moderată poate aduce servicii Bucureștiului inclusiv în relația cu Washingtonul, dornic de legături alternative de comunicare cu Moscova. Îmbunătățirea relațiilor cu Rusia este și în interesul acesteia întrucât poate înrâuri astfel mai eficient pozițiile adoptate mai ales în cadrul UE în pri­vin­ța noii dimensiuni estice prefi­gurate la Bruxelles după modelul celei nordice. Ostilitatea politică a României este mult mai ușor de diminuat de către Kremlin, în comparație, să spu­ne­m, cu cea dovedită de Polonia sau statele baltice.
Pentru politica externă dâm­bo­vițeană, factorul Băsescu rămâne însă decisiv în această ecuație de putere, formula geometrică a triunghiului, consacrată în anii 1970 de către Henry Kissinger, fiind aplicabilă în cazul așezării utile a României în raportul de putere dintre Vest și Est. România a jucat atunci un rol semnificativ în apropierea americano-chineză. Este oare timpul pierdut pentru a conta din nou? Răspunsul se află la Cotroceni.

Publicat în : Cover story  de la numărul 54

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: