Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cum se irosesc șansele istoriei

acad. Mircea MALIȚA

Unul dintre cei mai fertili pro­du­cători de idei în gân­di­rea politică a SUA este Zbgniev Brzezinski (a se pronunța ca Brejinski, ca Brejnev).

A fost consilierul SUA pen­tru Securitate Națională sub preșe­din­tele Carter, post ocupat sub Nixon de Henry Kissinger, autor prolific de cărți și studii. În 2004 enunță o alternativă clară pentru politica externă a SUA în car­tea sa „Alegerea. Dominație mon­dia­lă sau conducere mondială. Domi­nație sau leadership”. Referindu-se la actuala orientare a SUA (unila­tera­lis­mul, uzul chiar preventiv al forței, și nere­curgerea la căile pașnice și diplo­ma­tice și la instanțele lor), ca și dau­ne­le vizibile de ostilitate și cele previzibile în eșecuri. Brzezinski nu neagă poziția hegemonică a SUA, dar se întreabă da­că această poziție nu poate fi apărată pe o altă cale, aceea a  puterii și in­fluen­ței economice, culturii  și eticii teh­nice și științifice. Punând în mișcare aces­te mijloace, America ar fi un ga­rant al securității globale, un promotor al bunului global comun. Cum vede Brze­zinski lumea viitorului: „o comu­ni­ta­te globală a interesului comun”. Este o idee de reținut. Se spune „interes”, și nu „valori”. Se caută un temei sigur de cons­trucție.
În 2007 apare o nouă carte inti­tulată „A doua șansă. Trei preșe­din­ți și criza superputerii americane”. Ea nu are stilul teoretic (și deci mai greu de parcurs) al primei cărți, ci acela, mai facil și mai agreabil, a unui reportaj întocmit de un martor activ, cu tabele și cronologii ajutătoare. Este vorba de performanța a trei președinți, Bush I, Clinton și Bush II, ce s-au succedat între 1989 și până în prezent. Este un prilej excelent de a parcurge momen­te­le importante ale acestor administrații. Autorul nu se ocupă decât în subsidiar de problemele interne. De obicei bilan­țul se întocmește pentru președinți prin compararea situației tării la pre­lua­rea mandatului cu ceea ce predă urmașului. E ușor să spunem că Clin­ton îi predă lui Bush o rezervă finan­ciară de miliarde de dolari și o monedă de o anumită forță, iar Bush se apropie de plecare cu o datorie externă de pes­te 10 trilioane dolari și cu un dolar slab. Pe Brzezinski îl interesează cum arată lumea la începutul unui mandat și în ce stare se află după, ca măsură a rolului pe care poate să îl joace.
Este interesant tabloul în care el no­tează cu calificative A, B, C, D și F acti­vitatea președinților în rezolvarea a șase probleme cu care s-au confruntat cei trei președinți: Alianța Atlantică, spațiul fost sovietic, Orientul Înde­păr­tat, Orientul Mijlociu, proliferarea, men­ți­nerea păcii, mediu și comerț global/ sărăcie. În tablou Bush I are un singur A, doi de C, dar nici un F. Clinton are doi de A, nici un C și e fără F, dar are doi D. Bush II nu are nici un A, un singur B, restul C și D și un F.
Pe total președinția lui Bush I ocu­pă primul loc B (solid), Clinton C (ine­gal, variabil), iar Bush II: F (eșec). S-ar putea spune: la ce să te aștepți de la un dement ca Brzezinski decât la înfie­rarea unei administrații republican? Da, dar el îl pune pe republicanul Bush I înaintea democratului Clinton.
Deși cronica lui documentată a politicii mondiale este un exercițiu plin de interes, meritul cărții constă într-o altă idee prețioasă pentru studiul și înțe­legerea acestei politici. Șefului sta­tului american îi revine o sarcină care o depă­șește pe  cea de rezolvare a pro­ble­melor, adoptarea unei politici exter­ne coerente, și chiar promovarea inte­re­selor proprii. Este vorba de o mișcare de a juca un rol global, de a servi în­trea­ga omenire, de a  construi un sis­tem internațional eficient și echitabil, de a avea o idee și o inițiativă istorică: „tă­ria unei mari puteri este micșorată deci încetează să servească o idee” (Ray­mond Aron). Aceste idei apar în situații prielnice aplicării lor, când sunt aștep­tate și dorite, la momentele de răscruce, ilustrate de rolul pe care SUA și președinții lor l-au jucat la sfârșitul celor două războaie mondiale.  Ei au dotat cu instituții de pace o omenire sărăcită și  rănită de războaie. Sesi­za­rea acestor puncte de inflexiune e o șansă ce li se oferă personajelor isto­ri­ce, care converg în idei și acțiuni ce ating dimensiunea universalității.
S-au ivit asemenea șanse pentru cei trei președinți studiați? Da, răs­pun­de Brzezinski. Au fost ele înțelese și percepute atunci când s-au oferit minții și capacității celor trei președinți? Parțial da, efectiv nu. Șansele celor trei președinți de a le întruchipa și pune în viață au fost pierdute. Din acest punct de vedere, cei trei președinți cad la examenul istoriei.
Prima șansă i se oferă lui Bush I. În timpul său se întrezăresc pagini impor­tante în cartea veacului. Războiul Rece încetează, Uniunea Sovietică e în pra­gul dezintegrării, țările Europei de Est își afirmă independența, America pedep­sește un agresor și eliberează Kuweitul invadat de Irak. Este mo­mentul propice de a încheia într-un nou acord de solidaritate internațional, con­sensul general. „Îngerul” ideii vizitează Casa Albă. Bush începe să vorbească de necesitatea unei „noi ordini inter­na­ționale”. Aceasta presupunea crearea sau consolidarea instituțiilor cu vocație universală începând cu ONU și redes­chide dosarele problemelor vitale și urgente ale omenirii. Bush simte che­ma­rea, dar alegerile din 1988 îl fac să amâne proiectul, până în al doilea mandat de care părea sigur. Deocam­dată trebuia să facă față criticii opoziției care îl acuza că se ocupă de politica externă, neglijând problemele societății americane.
Urmează Clinton, care în primii ani ai celui de-al doilea mandat a precizat o vocație „globalistă”. Aceasta a fost ideea care a cuprins, o dată cu carac­teristica epocii, linia de acțiune inter­na­țională a SUA. Nu numai căile bătătorite i se păreau inadecvate față de schimbările din lume, dar chiar pe plan economic discuta posibilitatea ”căii a treia” cu prietenul său premierul Blair, care găsise un mod de a îmbina potențialul capitalismului cu preocu­pă­rile sociale. Iată câteva explicitări ale ideii pe care a îmbrățișat-o. „Astăzi tre­buie să îmbrățișăm inexorabila logică a globalizării – acea că orice, de la puterea economiei noastre la secu­r­tatea orașelor și la sănătatea popu­lației, depinde de evenimente nu doar din interiorul granițelor noastre, dar și de dincolo de jumătatea lumii (1999)”.
Și mai potrivită e declarația: „Glo­balizarea e ceva ce nu poate fi oprit sau demis. Este echivalentul economic al unei forțe a naturii – ca și vântul și apa... N-o putem ignora și ea nu dis­pare.” Evident era un ghid pentru SUA: „Dacă vrem ca America să stea pe direcția bună... nu avem altă alegere decât a încerca să-i conducem cursul (ce nu poate fi schimbat).”
Se poate întrevedea această idee în unele acțiuni ale președinției Clinton: sprijinirea creării Organizației Mondiale a Comerțului (1995) sau consolidarea NAFTA, organizația care denumește o zonă economică formată din SUA, Canada și Mexic. 
Pierderea controlului democraților în Congres în 1994, nepopularitatea ideii de globalizare, un curent de hedonism social hrănit din succesul economic intern au creat un context american nepotrivit pentru Clinton, care nu excela prin perseverență. „În general liderul global II nu a lăsat o mare pecete de dimensiuni istorice asupra lumii. Determinist satisfăcut de sine, defectele personale și obsta­co­lele au învins bunele sale intenții. E o moștenire inconclusivă și vulnerabilă lăsată în 2001 succesorului său, opus pe plan doctrinar.”
Dar Bush II a avut vreo șansă? Cred că reacțiile de compasiune și solidaritate după 11 septembrie 2001 au fost scurta apariție a șansei. Câteva zile s-a vorbit de amenințarea civili­za­ției ce trebuie apărată. Dacă nu ar fi intervenit confuzia conceptuală a lui Huntington, momentul ar fi putut fi descris ca „o omenire ce trebuie să își salveze civilizația în forța unei erupții  a culturilor ce pot genera mituri incen­dia­re. Acest moment a fost atât de scurt, încât Brzezinski trece direct la analiza reacției americane și a consecințelor ei. Rezultă o schemă politică a unilate­ra­lismului în contact cu multila­tera­lis­mul sistemului internațional perfectat în patru secole succesive, rezervă pen­tru SUA dreptul de intervenție militară, împarte lumea între buni și răi, nesoco­tește rolul organismelor internaționale, își sfidează aliații, produce două răz­boaie teoretic câștigate și practic agra­vate, mărește insecuritatea interna­țio­nală și depărtează prietenii SUA. El nu este mai critic decât numeroasele luări de poziție ale specialiștilor și ale societății civile din diferite țări, dar este ca­tegoric în a spune că SUA nu mai sunt în poziția de a lansa o idee unifi­ca­toare și benefică pentru lumea globală. Păstrează intactă convingerea că SUA își mențin potențialul de a juca un asemenea rol. Dar spune el: „Să nu greșiți: vor trece ani de efort deliberat și priceperi veritabile pentru a restaura credibilitatea și legitimitatea Americii. Următorul președinte va trebui să își extragă lecții strategice din recentele gre­șeli ale Americii ca și din trecutele succese...” „Cea mai dificilă sarcină a Ame­ricii, dar istoricește cea mai critică, va fi să întruchipeze pentru lumea lar­gă o idee căreia i-a venit timpul”. Auto­rul crede că epoca este aceea a unei deș­teptări globale în căutarea dem­ni­tă­ții umane, care cuprinde cuvântul civilizație și diversitatea culturilor.
Cititorul lasă cartea lui Brzezinski din mână frapat de dimensiunea și adâncimea cu care societatea ame­rica­nă își examinează viitorul. Lumea la care se referă e eminamente multi­po­lară, iar puterile care aspiră la rolurile din nucleul central sunt nepre­vă­zute și numeroase. Vechile puteri tre­buie să-și obțină locul unic, și să-l mențină într-un peisaj politic nou și pestriț. Reflecția critică pe scară largă este un imperativ practicat de toți. Dar cel care face cunoștință cu o ase­me­nea analiză învață ceva nou despre pro­filul oamenilor politici din clasa ma­rilor personalități. Rămân în urmă cuvintele mult uzitate: inteligență, caris­mă, imagine. Se conturează aș­tep­tarea pentru omul înțelept capabil de a discerne obiectivele posibile și dezirabile ale societății sale, familiar cu istoria și cu experiențele sale, cunoscător al forțelor profunde ce îi modifică existența, prieten al ideilor ino­vatoare, exersat în scrutarea pros­pectivă a viitorului.
Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 53

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: