Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Petrol și civilizație

acad. Mircea MALIȚA

Când a țâșnit petrolul din solul valah cu acte oficiale acum 150 de ani, au apărut trei ursitoare.

Prima, cea întunecată, a spus: petrolul e bogăție, bogăția aduce conflict, iar conflictul suferință. Războinicii îl vor vrea pentru mașinile lor de luptă, vor râvni la el și vor încerca să îl obțină. Dușmanii lor vor incendia sondele voastre și din cer va cădea foc peste români. Peste o sută de ani, sondele și rafinăriile au fost bombardate: Ploieștiul a fost in­clus în istoria celui de-al doilea război mondial.
A doua ursitoare avea o față se­ni­nă: țițeiul înseamnă energie, iar ener­gia e sursa civilizației. Cine îl are intră mai ușor în ritmul dezvoltării eco­no­mi­ce. Cârmuitorii buni îl pot folosi pentru înflorirea țării. Nu a existat moment mai potrivit pentru acest fapt de bun augur.
Peste doi ani țările române se uneau sub Cuza și primul pas spre modernizarea României începea prin el, a continuat și a crescut sub Carol I. Dar energia epocii era a aburului, nu încă a petrolului. De aceea simbolul primei etape a modernizării țării este inaugurarea, în 1869, a  primei linii de cale ferată pentru călători de pe pă­mântul românesc, începută în tim­pul lui Cuza și terminată sub Carol I. Mai târziu, Brătianu, cârmuitorul liberal, semnează o concesie de exploatare a petrolului cu 13% din profit. Noul secol va fi al petrolului și ne găsește pre­gă­tiți. Petrolul intră în ecuația bogăției națio­nale.
Pe chipul celei de-a treia ursitoare se citeau un zâmbet și o speranță. Folosirea petrolului înseamnă cunoș­tin­țe și pricepere. Vor apărea petroliștii, o nouă profesie a competenței indus­triale. În peisajul social ei vă vor consti­tui un nucleu de seriozitate și dedi­cație.
Aș vrea să mă ocup de viziunea celei de-a treia ursitoare, în omagiul meu scurt la această zi de celebrare isto­rică, zi care ne îndeamnă la reflec­ție. Pentru formarea petroliștilor apar școli. Am fost impresionat vizitând-o pe cea mai veche care forma maeștri  son­dori. Este o clădire devenită monu­ment istoric în Câmpina. Nu avea stilul cără­mizilor roșii al celorlalte școli frumoase ale lui Haret. Era mai elegantă și mai ornamentată ca un omagiu adus unei profesii în mod special respectabile. La câțiva ani de la înființare absolvenții erau solicitați peste hotare.
Școala petroliștilor n-a apărut din senin. Au fost oameni luminați care au întemeiat-o. Unul a fost Petru Poni, chi­mist și mineralog, de două ori preșe­dintele Academiei Române. A predat chimia minerală la Facultatea de Științe din București timp de 22 de ani. A creat laboratoare și reviste; i se dato­rează școala română de chimie anor­ganică; a descoperit și botezat mine­ra­le noi; a strâns în 2 volume cercetările asupra „Compoziției chimice a petro­lurilor române”. Era din aceeași gene­rație cu Haret, amândoi născuți la Iași. Când Poni era președinte la Academie, Haret era ministru al Instrucțiunii. Ambii au studiat la Sorbona, Poni în anii 1860, Haret în anii 1870.
O ursitoare a pomenit de cârmui­tori. Astăzi li se spune „oameni poli­tici”. Ei erau oameni politici în sensul clasic al cuvântului: personalități capa­bile să elaboreze și să aplice politici de interes național. Nimic din frenetica lup­tă pentru putere a „politicienilor” din lumea secolului următor bântuită de intrigi, imagine și polemici. În acea vreme politica în lume era încă influențată de etosul durabil al științei. 
Un alt om apt de a elabora și aplica politici specifice  promovării științelor legate de petrol a fost Ludovic Mrazec, la peste 10 ani după Haret și 20 după Poni. Devine și el președinte al Aca­de­miei Române, instituție în care intrase cu discursul de recepție din 1907 (acum exact 100 de ani) intitulat „Des­pre formarea zăcămintelor de petrol din România”.
Elevul craiovean nu studiase la Paris, ci la Geneva. Își alesese cariera de petrograf pe cel mai înalt vârf al Europei, Mont Blanc, vizibil din Gene­va. Și el e politician în sensul celorlalți. Creează instituții  ca Institutul de Geo­logie, lucrează și la elaborarea Legii mineralelor și devine în 1927 ministru al Industriei și Comerțului. Numele lui în știință s-a  înscris o dată cu teoria genezei și formării zăcămintelor de petrol. E omagiat în timpul vieții la Paris, Londra, Moscova, Bruxelles, Stras­bourg. Dar petroliștii îl venerează pentru studiul detaliat al resurselor românești de hidrocarburi și pentru hărțile apărute în Atlasul solului și subsolului României. E unul din titanii petrolului.
Dar Universitatea nu monopoliza forțele creatoare ale domeniului. La Politehnică domnea Gheorghe Mur­go­ci, părintele inginerilor. Cu toate teoriile și contribuțiile sale, nu a putut să cu­leagă din plin roadele minții sale fiin­dcă a murit de tânăr, la scurt timp du­pă alegerea sa ca membru corespon­dent al Academiei. Dar, dacă astăzi cu­noaș­tem zonele naturale ale României este și datorită cercetărilor lui Murgoci.    
Nici o mirare că, având asemenea oameni de știință, au funcționat univer­si­tăți și politehnici exigente care au format cohorte de specialiști: profesori, ingineri și cercetători.
Ceea ce au făcut ei pentru petrolul românesc se știe. Țara în care a apărut petrolul cu doi ani înainte de SUA a construit  prima rafinărie. Bucureștiul a fost primul oraș în care a fost introdus iluminatul public cu petrol lampant. România a fost pe locul 7 al producției mondiale de petrol înainte de război și s-a creat o industrie de utilaj expor­ta­bil. Ce s-a întâmplat peste hotare? În India s-a construit prima rafinărie după război, când în Sudan s-a descoperit pe­tro­lul. Specialiștii și tehnicienii ro­mâ­ni în petrol erau solicitați în toate țările în curs de dezvoltare risipite pe trei conti­nente.
Nu este vorba doar de ingineri și experți de vârf, ci și de muncitori cali­ficați cum sunt sondorii. Îi întâl­neam în Africa și în Orientul Mijlociu, alături de constructorii de poduri, șosele și clă­diri. Erau „căpșunarii” epocii.  Prin anii 1960-1970 mă aflam în Algeria, unde un ministru îmi spune: aveți aici la noi un român faimos. Mă interesez: unde? În Sahara, zice el. La o sondă de petrol. Da de ce e faimos? Pentru că, de câte ori se produce o defecțiune și instalația se oprește, responsabilul trimite de obicei o telegramă în Franța sau în Italia cerând de urgență piese și teh­nicieni pentru reparații. S-a descoperit că românul găsește prompt o rezolvare cu resursele existente. Face reparația la fața locului fără avion special. A devenit cunoscut în regiune și alte centre aflate în pană cer „să vină românul”.
În fruntea piramidei stau savanții, dar la baza ei stau mâini inteligente. Nu mai pot găsi ursitoarele pentru a-mi șopti ceva despre viitor. Dar Comisia de Studii Prospective a Academiei poate fi consultată ușor. Aveți cumva lista „nișelor” civilizației tehnice și științifice în care România s-ar putea afirma? De ce nu? Văd că figurează gazul, petrolul și  energia. Dar dacă au secat resur­se­le sau dacă sunt insuficiente? Nu m-ați înțeles, spune cercetătorul. Suntem în epoca cunoașterii. Cunoașterea e cea mai prețioasă și deci cea mai impor­tan­tă. N-ai petrol, poate ai petroliști.
Ță­rile cu economii emergente se bazează pe R&D (Cercetare și Dezvol­tare). Cine ne oprește să creăm cele mai bune cursuri pentru studenții sau tehnicienii străini? Cine ne împiedică să formăm specialiștii mult căutați, firme de consultanță și proiecte, școli de cercetare și instruire care să circule pe canalele globalității? Mai ales dacă ai „blazonul” sau brandul unui trecut în care ți-ai afirmat excelența într-un do­meniu vital și solicitat. Ziceați că școala din Câmpina a fost înființată în 1904.  Scrieți asta în titlu și puneți nu­mele lui Haret ca ministru în acea vre­me, apoi relansați-o ca centru inter­na­țional de perfecționare a inginerilor cu e-mail-uri trimise către zona Caspicei. Acest gând de ursitoare l-am ales în încheiere pentru a spune că nu-i putem sărbători pe antecesori mai bine decât dezbătând idei pentru generațiile ce ne vor succeda. 
Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 53

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: