Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

O istorie a romilor dincolo de prejudecăți

Roxana MAZILU

Conform recensământului din anul 2002, în România, trăiesc 535.250 de romi. Numeroase organizații susțin însă că numărul acestora depășește un milion de persoane. Această apreciere poate fi justă, din moment ce romii evită în general să își declare etnia, dar sunt în mod evident o prezență actuală și permanentă în toată România.

În legătură cu situația romilor din țară și din Europa am asistat la numeroase dezbateri înflăcărate, făcute în mai multă sau mai puțină cunoștință de cauză. O scurtă rememorare a istoriei acestui popor este cu atât mai necesară pentru a înțelege prezentul și cultura romani care poate fi pe drept cuvânt considerată una a supraviețuirii.

De ce rom, și nu țigan?

Numele de „țigan„ pe care elitele rome nu îl consideră a fi greșit să se aplice etniei, poate și datorită faptului că a devenit în limba vorbită, de mult timp, un epitet ofensator, își are justi­fica­rea lui. Țigan nu este în fond nu­mele originar al etniei, ci provine din grecescul „athinganoi” (tradus: „a nu se atinge“), numele unei secte din Bi­zanț care practica izolaționismul, cu care romii au fost confundați. De altfel aceștia au fost denumiți în diferite feluri de popoarele cu care au intrat în contact, fiind confundați de multe ori cu egiptenii datorită tenului închis la culoare: „arami“ (armean, păgân), „fa­rao­ntseg“ (gloată), „bohemien“ (din Boemia), „tartares“ (tătar), „gypsy“ și „gi­tano” (egiptean) sau „saracin“ (arab).
Etnonimul „rom“ este o denumire cu care se identifică mult mai bine, fiind tot de proveniență grecească și care îi numea pe locuitorii imperiilor Roman și Bizantin, spațiu în care romii au trăit perioade îndelungate. Alături de acesta, în funcție de localizarea lor geografică etnia de origine indiană se mai poate recunoaște după denumirile „sinți“ (romii din spațiul germanic) și „kalo“ (romii din spațiul hispanic).

O istorie păstrată prin limbă 

Prejudecățile despre romi se dato­rează și unei omisiuni complete din istoria României așa cum a fost aceas­ta concepută în perioada comunistă, dar nu numai atunci. Nici un manual de istorie nu a menționat romii, ele­men­te de istorie a lor pe teritoriul nostru și cu atât mai puțin robia de o jumătate de mileniu din țările române.
O istorie a romilor este totuși dificil de stabilit cu exactitate, iar despre aceasta nu a fost scris aproape nimic până în secolul XX. Și, ceea ce este in­teresant de observat, marea majo­ritate a premiselor istorice pornesc de la analizarea limbii romani care păs­trea­ză în lexic cuvinte ale popoarelor cu care romii au conviețuit în diverse perioa­de. Evidențe lingvistice și cultu­rale dovedesc clar ca sunt de origine indiană, probabil din regiunea nordică Punjab de unde au plecat acum cel puțin 1000 de ani. De asemenea se găsesc influențe persane și armene, ceea ce dovedește trecerea romilor prin aceste țări.  Și astăzi există triburi nomade sau seminomade în India, susți­nând teoria că romii au fost no­mazi de la început, și au părăsit India în timpul unei invazii, iar apoi au fost împinși spre Europa de războaiele și invaziile ulterioare.
Armenia este țara din care s-au despărțit în trei grupuri, unii mergând spre nordul Mării Negre, alții spre Egipt și un grup în Imperiul Bizantin. Romii care au mers spre Imperiul Bizantin sunt cei care urmează să se răspân­dească în toată Europa. Cel mai sigur, in­vazia turcă i-a împins pe romi în Balcani în secolul al XIV-lea, iar după cucerirea Balcanilor de către otomani unii au pătruns în vestul Europei.
În general, romii și-au păstrat mult timp stilul de viață nomad sau semi­nomad trăind în mijlocul unor societăți sedentare. Aceasta le-a permis să își păstreze identitatea ca popor, le-a impus o marcă socială și culturală distinctă influențându-le caracterul social și activitățile economice. Deși romii nu lucrau ca restul popoarelor în meserii instituționalizate sau recunoscute, lucru păstrat multă vreme neschimbat, activitatea lor în arte și meșteșuguri i-a făcut renumiți, mai ales în estul Europei.
Sclavia – o etapă ținută sub tăcere
Între 50% și 75% din populația României nu știe nimic despre sclavia romilor. Câți își mai aduc aminte de povestirea lui Vasile Alecsandri despre Vasile Porojan? Manualele școlare de istoria românilor abia menționează termenul „dezrobire“, fără însă a da vreo explicație. Situația robiei a produs însă și primele înscrisuri prin care îi putem localiza pe romi ca prezenți în Moldova (1428) și Muntenia (1385). Documente mănăstirești vorbesc des­pre ei la capitolul… bunuri. De aseme­nea puteau fi robi ai statului sau ai boierilor. În Transilvania statutul ro­mi­lor era prin comparație mai bun, fiind considerați iobagi ai coroanei în anii 1400, iar în anul 1785 împăratul Iosif al II-lea abolește sclavia.
În secolul al XIX-lea o nouă gene­rație de intelectuali români, puternic influențați de civilizația occidentală, va considera sclavia ca un vestigiu al trecutului și o practică barbară. Mișca­rea aboliționistă începe să fie din ce în ce mai susținută în Țările Române care au de acum ca model Franța. Ioan Câmpineanu este primul boier care în 1834 eliberează robii romi pe care-i moștenise de la părinții săi.
În anul 1841 memoriul elvețianului Emile Kohly de la Iași în care se punea românilor următoarea întrebare: „Veți îndrăzni vreodată să vă numărați printre neamurile civilizate, atât timp cât se va putea citi într-unul din jurnalele voastre: de vândut o țigancă tânără?“ Memoriul a făcut impresie puternică, iar opiniile aboliționiste ajung să fie îmbrățișate de o generație întreagă. Între anii 1843-1856, sclavia romilor a fost abolită, mai întâi cei domnești, apoi cei mănăstirești și în cele din urmă cei boierești.
S-a estimat că peste un sfert de milion de sclavi au fost eliberați după care un număr mare de romi au părăsit teritoriul românesc plecând spre țările vecine, iar de acolo în vestul Europei și în cele din urmă în America. Această mișcare a populației a fost numită a treia mare migrație după cele din India și Bizanț. O parte dintre romii care trăiesc astăzi în vestul Europei și în America vorbesc un dialect cu influen­țe române.

De la robie la holocaust

Eliberarea romilor nu a fost însă urmată de o susținere pentru ca aceștia să se reabiliteze economic și social, ceea ce le-a perpetuat în general situația de grup etnic aflat  la limita sărăciei, discriminat și exclus din societate.
Începutul secolului trecut a adus însă și apariția primelor organizații și publicații ale romilor prin care aceștia doreau să se afirme în societate pentru a-și apăra drepturile. Anii 30 au fost cei mai prolifici în acest sens,  în 1933 la București, a avut loc primul Congres al romilor din România și apare prima istorie a romilor scrisă de George Potra, secretar al Societății Generale a Romilor din București, „Contribuțiuni la istoricul țiganilor din România“. Aceste tendințe pozitive sunt însă oprite în anul 1939 când izbucnește al doilea război mondial. 
Pe fundalul politicii  naziste, ten­din­țele xenofobe cuprind pe lângă evrei și romii care erau oricum o etnie care nu putea fi în totalitate asimilată și contro­lată și care nu se încadra în stan­dar­dele rasiale ale timpului. Primele trans­porturi cu romi spre Transnistria au început în luna iunie a anului 1942, iar până în 1944 în lagăre vor muri 36.000 de oameni.
Holocaustul romilor este de asemenea un subiect puțin cercetat și mai degrabă trecut sub tăcere. Cei  care s-au aventurat pe acest teren și au intrat în contact cu comunități de romi unde mai există supraviețuitori sunt mai degrabă occidentali, așa cum este cazul actual al sociologului american Michelle Kelso, care în urma cercetărilor a realizat documentarul „Dureri ascunse”.

Între asimilare și incluziune

Regimul comunist care s-a instaurat după al doilea război mondial va duce o politică de asimilare, iar romii își pierd statutul de minoritate etnică și sunt sedentarizați forțat. În aprilie 1948 s-a declanșat o vastă operațiune de identificare a șatrelor de țigani și de înregistrare la birourile de evidență a populației. Operațiunea a fost de lungă durată și a presupus întocmirea de acte de identitate, atribuirea unor nume uzuale. Pentru romi procesul a adus și câteva beneficii, prin sedentarizare, impu­ne­rea școlarizării obligatorii și calificarea recunoscută în diverse meserii. Activi­tă­țile tradiționale se desfășurau la limita legalității, iar oficial, romii nici nu existau. Regimul comunist a „româ­ni­zat” și habitatul acestora, romii fiind mu­tați în imobile de la marginea ora­șelor, în case vechi ori în casele sașilor care au părăsit Transilvania.
După comunism situația socială s-a agravat pentru unii romi, în timp ce alții au devenit foarte bogați. În prezent se poate observa o ruptură în cadrul etniei ținând cont de diferențele de venit, celor două categorii adăugându-li-se romii integrați și educați care fac însă prea puțin subiectul știrilor.
Pentru a da un nou stimulent rezol­vării unor probleme care datează de secole și care tind să se complice în perioada 2005-2015 a fost lansată în Europa Centrală și de Est o amplă inițiativă denumită Deceniul de Inclu­ziune a Romilor, un program care să găsească soluții la probleme care constituie un cerc vicios de secole. Deceniul este un angajament politic a opt țări din regiune, între care și România, de a reduce inegalitățile cu privire la alocarea veniturilor pentru dezvoltare economică și socială prin reforme și programe care să diminueze sărăcia și excluderea socială. Cel mai important domeniu de investiție al acestui program este educația.

Cultură și identitate romă

Romii sunt astăzi integrați în societate sau duc un stil de viață tradițional, denumirile neamurilor provenind de la ocupațiile lor străvechi: căldărari, aurari, lingurari etc. Situația lor economică, socială și imaginea pe care o poartă nu sunt însă mai bune decât acum o sută de ani. Deși cultura lor este apreciată, numeroase perso­nalități ale României provin dintre romi, dar contribuțiile reale la cultura și societatea românească nu le șterg stigmatul etnic în ochii majorității.
Deși lipsiți de un stat național care să îi recunoască, romii și-au creat deo­potrivă un imn, un steag și o săr­bă­toare comună echivalentă zilelor națio­nale. La primul Congres Mondial al Ro­milor, în 1971, au fost adoptate drapelul, imnul și ziua internațională a romi­lor. Steagul romilor este format din două benzi longitudinale, verde în partea de jos simbolizând pământul și albastru în partea de sus simbolizând cerul, având în centru o roată de căruță „chakra” ca emblemă a peregrinării seculare a romilor. Ziua internațională a fost aleasă 8 aprilie – foștii romi no­mazi din România sărbătoresc însă și pe 15 august, de Sfânta Maria, iar imnul, „Gelem, gelem” („Mergem, mer­gem”) vorbește despre călătorii, des­pre necazurile și bucuriile romilor.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 53

Comentarii

Comentariul nr.1 - GAVRILA GHE. a spus în 08.03.2008 14:01:00:
confuzii grave intre sclavi si robii-tigani.niciun document medieval nu vorbeste de sclavi,cu alt statut decat robii
apoi,cum de au ajuns intai in bizant,dar abia turcii ii imping in balcani?
stiam ca au venit dinspre est,pefiliera tatara si nu dinspre sud
iar in limbaj nimic infliente bizantino-grecesti
ideea ca tiganii au migrat spre vest si au ajuns acolo dupa eliberarea din sclavia''romana,dovedeste tot atata cunoastere si grija pentru respecterea adevarului,precum alte asertiuni
tonul tratarii integrarii din perioada comunista-parca ar fi o acuza gen dezradacinare si pierderea identitatii
ce proiecte de integrare au implementat rromii din sutele de kg.de aur recuperate dupa 1990?
deportarea din transnistria si pierderile de vieti sunt reale,condamnabile si de neiertat.au fost asumate.dar au fost unicele actiuni de acest fel din europa-nu sunt alte exemple?
Deceniul de incluziune cand va incepe in U.E.?de ex.italia?

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: