Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cine a pierdut și cine a câștigat la alegerile europarlamentare?

Cristian BANU

Pentru a putea răspunde la aceste întrebări este nevoie să stabilim întâi sistemul de referință la care ne raportăm: la rezultatele din 2004 sau la așteptările de dinaintea scrutinului. Numai în cazul președintelui lucrurile sunt mai simple. Referendumul a fost un eșec umilitor și a fost urmat de una dintre cele mai jenante apariții publice ale lui Traian Băsescu. Nu cred că l-am mai văzut vreodată pe Traian Băsescu bâlbâindu-se atât de tare, vehiculând informații neverificate, neterminându-și frazele și râzând isteric.

Traian Băsescu

Convocarea referendumului a fost o greșeală politică deoa­re­ce guvernul adoptase deja o formă de vot uninominal și dezba­terea era între nuanțe, prea abstracte pentru a fi înțelese.
Președintele ar fi putut măcar să utilizeze o altă întrebare – alegeți între uninominalul meu și uninominalul lui Tăriceanu, de pildă – caz în care ar fi avut un adversar clar și ar fi forțat guver­nul să participe. Așa, a rămas sin­gur. Mai mult chiar, a blocat proiec­tul guvernului și va trebui să participe la alegerile următoare cu eticheta “omul care a blocat votul uninominal” pe care i-o vor atribui celelalte partide și nici măcar nu vor greși. Chiar dacă va pro­mulga această lege (mă îndoiesc, fiindcă asta ar însemna să-și recu­noască greșeala), răul a fost deja făcut.
A doua greșeală a fost că a mizat în continuare pe demagogie. OK, “cei­lal­ți” sunt răi, corupți, incompetenți. Dar unde este alternativa? Sorin Frunză­verde? Marie-Jean Marinescu? Emil “Să trăiți!” Boc? Adriean “Bordură” Videanu? Elena Udrea? Elena Băses­cu? Mai mult chiar, în campania aceas­ta PD-iștii nu a făcut absolut nimic prin care să iasă cât de cât în evidență. S-au ipostaziat în “clasă de premianți” și au așteptat totul de la domnul diriginte. Mai mult decât atât, președintele nu a venit măcar cu un proiect de lege pe care să-l opună proiectului guvernului. Cred că este prima confruntare cu electoratul în care Traian Băsescu vine cu mâna goală.
A treia greșeală a fost întârzierea cu care a convocat referendumul. Practic, toată lumea a considerat că l-a făcut doar pentru a face legal cam­pa­nie PD-ului (ceea ce nu este adevărat, însă nu te poți lupta cu percepția popu­lară) în condițiile în care l-a anunțat după ce guvernul își asumase răspun­de­rea. Astfel, referendumul a devenit nu un act politic, ci un capriciu, și mo­bilizarea nu a putut fi eficientă, ne­exis­tând un pericol iminent, dezbaterea în sine fiind oricum abstractă. O cale mult mai logică ar fi fost ca președintele să fi coalizat o grupare în jurul variantei sale, să fi creat o dezbatere între un proiect de lege al grupării sale și cel al guvernului și abia apoi să fi convocat referendumul în care populația să fi ales între cele două variante. Sistemul de vot este oricum o chestiune sen­si­bilă care trebuie discutată între cunos­cători, ceilalți plictisindu-se fiindcă oricum nu înțeleg subtilitățile. Și sub acest aspect, președintele a acționat demagogic.
Eșecul – altfel oricum previzibil, dar surprinde totuși proporția lui – îl va lipsi pe Traian Băsescu de încă un element discursiv, “recursul la popor”. După ce a pierdut “corupția”, după ce a pierdut “reforma clasei politice”, acum pierde și “poporul”. Dificultatea în care se află este mult mai mare decât pare.

P(L)D

În ceea ce privește partidele. PD a câștigat dacă ne raportăm la 2004. A devenit și oficial cel mai important partid politic românesc. Numai că este o victorie a la Pirus. Raportat la aștep­tările create de sondajele de opinie anterioare, PD se află la 75% din target. Dacă adăugăm însă procentele nesperate ale PLD, ajungem la scorul care trebuia. PD plătește tributul neimplicării în această campanie, nici pentru europarlamentare, nici pentru referendum. Nu cred că democrații au făcut deliberat un pas în spate pentru a ajuta PLD să treacă pragul electoral.
Desigur, PLD a beneficiat de o locomotivă (practic, cele 8% sunt aproape de potențialul electoral maxim al lui Stolojan care în 2000 a fost de vreo 11%), comparativ cu lista inodoră, incoloră și insipidă a democraților. Astfel, PLD se înscrie ca fiind marea revelație a acestor alegeri. Per ansam­blu, partidele lui Traian Băsescu au obținut sub așteptările create de son­daje și un scor prea mic pentru a putea accede singure la guvernare.
Astfel, acest scor îi condamnă la opoziție, în condițiile în care în PSD ta­băra antiprezidențială pare mai puternică, iar combinația PSD-PNL-UDMR atinge 42%. La alegerile urmă­toare se vor redistribui 20% din voturi și tripleta ar putea obține o majoritate confortabilă. De asemenea, potențialul de creștere este redus. Traian Băsescu pierde pe zi ce trece electoratul matur și informat care va migra, probabil, spre PNL. În schimb își poate apropria electoratul antisistem de la Vadim, Becali și Gușă (aproape 10%). De altfel, o soluție ar fi fost “segmentarea” electoratului, astfel încât PLD să targeteze electoratul urban, informat, de dreapta, în vreme ce PD să-și accentueze discursul antisistem, naționalist și justițiar pentru a recupera cele 10%.

PSD

PSD obține și el un scor peste așteptări care va duce la calmarea ofensivei Năstase-Iliescu (altfel nocivă totuși pentru partid), însă nu schimbă foarte mult datele problemei. Par­tidului îi lipsește o conducere coerentă (Mircea Geoană a criticat referen­du­mul în condițiile în care a făcut cam­panie, fie și la nivel discursiv, pentru varianta prezidențială) și o poziționare certă într-una din tabere. În condițiile în care oscilările vor continua, nu ar fi exclus ca o parte din alegători să mi­greze către PNL ca singură alter­nativă certă antiprezidențială. Faptul că PSD a pierdut statutul de cel mai important partid nu pare să fie conștientizat de conducere, al cărei discurs de după alegeri a fost foarte slab, ceea ce va face dificilă luarea unor măsuri adecvate noului statut.

PNL

PNL obține un scor mai prost decât în 2004, totuși nu a pierdut decât 3% din electoratul de atunci, în condițiile în care este singurul care plătește nota guvernării și este atacat din toate părțile. Desigur, raportat la sondajele anterioare înseamnă 3% în plus. În momentul de față, PNL se află într-o situație relativ dificilă. Decizia de a aduce în echipa guvernamentală oameni dispensabili poate fi OK ca etapă de război (în condițiile în care PNL era atacat din toate părțile, nu­mi­rea unor personalități este dificilă­, este de ajuns să ne uităm la ce mizerii a tre­buit să îndure Dăianu în campanie), însă de acum încolo devine pericu­loa­să. Problema PNL nu sunt caltaboșii lui Remeș, ci faptul că un individ ca Re­meș a ajuns în guvern.
Faptul că PNL a obținut un scor decent considerând circumstanțele poa­te constitui o bază de creștere se­rioa­să, însă pentru asta este nevoie ca remanierea guvernamentală care va urma obligatoriu să aducă în guvern persoane competente, măcar în pozi­ți­ile cu probleme (Sănătate, Învățământ, Finanțe, Externe). Există deja două exem­ple de schimbări pozitive (Meleș­ca­nu la Apărare – absolut surprin­ză­toare în opinia mea, care m-aș fi aștep­tat să fie tocat zilnic de presă – și Ludovic Orban la Transporturi).

Restul

Multă lume a pus semnul egal între PRM și PNG, ceea ce este o mare greșeală, alegătorii celor doi având profiluri diferite. Cu toate defectele lui, Vadim Tudor este o persoană instruită, cu o bună inteligență și cu un talent apreciabil de scriitor. Chiar dacă sunt caracterizate de “intelectualii subțiri” ca “lături”, multe din materialele din Ro­mâ­nia Mare sunt bine scrise. De aceea, Vadim Tudor a atras un elec­to­rat ceva mai instruit, compus în prin­cipal din cei care au pierdut (social­men­te vorbind) în urma revoluției: pro­fesori, foști membri ai Securității, cadre mili­tare sau ale miliției, funcționari medii. Alături de aceștia se regăseau nostal­gicii regimului comunist, foști activiști de partid, dar și indivizi seduși de mitologia naționalist-comunistă și teoria conspirației. Acest electorat se reduce în mod natural cu trecerea tim­pului. Zona naționalistă ardeleană va fi apropriată de Partidul Democrat, bine ancorat în momentul de față în Tran­sil­vania, dimpreună, probabil, cu o parte din parlamentarii PRM.
Gigi Becali în schimb este o ema­na­ție politică a manelismului, care din păcate și-a găsit împlinirea într-un mo­ment în care manelele și-au pierdut din glorie. Un astfel de electorat nu este “serios” și implicarea sa socială este mai degrabă minimă. Verbal, desigur, mul­ți se pronun­țau în favoarea lui Becali (”e cel mai tare, frate!”) însă de aici până a se deranja la o școală pen­tru a vota este o diferență foarte mare. El însuși este un personaj mult prea lipsit de consistență pentru a face față mediatizării la care este expus încă din 2002-2003. În condițiile în care a obo­sit Traian Băsescu, un personaj ce­va mai consistent decât Becali, este evi­dent că oierul nu putea să reziste la nes­fârșit. Cei 4% care s-au deranjat să voteze partidul lui Gigi vor ajunge cel mai probabil înapoi la PSD de unde au plecat.
Aceste alegeri transformă bătălia electorală într-o luptă între trei partide (PLD și PD au același electorat). Totuși, au fost aproape 20% din voturi “moar­te”, ceea ce nu se va mai întâmpla la scrutinul următor, unde ponderea votu­rilor irosite va fi mult mai mică. Cele 2,6 procente ale PNȚCD și cele 2,4 ale PC vor merge la liberali, cel mai pro­ba­bil, voturile lui Vadim spre PD, cele ale lui Becali spre PSD. În 2008 este de așteptat ca între PSD și PNL să în­cea­pă o competiție pentru șefia vi­itoarei coaliții guvernamentale, în care PNL, deși are mai puține voturi în mo­mentul de față, este mai bine plasat.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 53

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: