Navigare
Numerele anterioare
2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,Lunile anterioare
Autor
Cine a pierdut și cine a câștigat la alegerile europarlamentare?
Cristian BANU
Pentru a putea răspunde la aceste întrebări este nevoie să stabilim întâi sistemul de referință la care ne raportăm: la rezultatele din 2004 sau la așteptările de dinaintea scrutinului. Numai în cazul președintelui lucrurile sunt mai simple. Referendumul a fost un eșec umilitor și a fost urmat de una dintre cele mai jenante apariții publice ale lui Traian Băsescu. Nu cred că l-am mai văzut vreodată pe Traian Băsescu bâlbâindu-se atât de tare, vehiculând informații neverificate, neterminându-și frazele și râzând isteric.Traian Băsescu
Convocarea referendumului a fost o greșeală politică deoarece guvernul adoptase deja o formă de vot uninominal și dezbaterea era între nuanțe, prea abstracte pentru a fi înțelese.
Președintele ar fi putut măcar să utilizeze o altă întrebare – alegeți între uninominalul meu și uninominalul lui Tăriceanu, de pildă – caz în care ar fi avut un adversar clar și ar fi forțat guvernul să participe. Așa, a rămas singur. Mai mult chiar, a blocat proiectul guvernului și va trebui să participe la alegerile următoare cu eticheta “omul care a blocat votul uninominal” pe care i-o vor atribui celelalte partide și nici măcar nu vor greși. Chiar dacă va promulga această lege (mă îndoiesc, fiindcă asta ar însemna să-și recunoască greșeala), răul a fost deja făcut.
A doua greșeală a fost că a mizat în continuare pe demagogie. OK, “ceilalți” sunt răi, corupți, incompetenți. Dar unde este alternativa? Sorin Frunzăverde? Marie-Jean Marinescu? Emil “Să trăiți!” Boc? Adriean “Bordură” Videanu? Elena Udrea? Elena Băsescu? Mai mult chiar, în campania aceasta PD-iștii nu a făcut absolut nimic prin care să iasă cât de cât în evidență. S-au ipostaziat în “clasă de premianți” și au așteptat totul de la domnul diriginte. Mai mult decât atât, președintele nu a venit măcar cu un proiect de lege pe care să-l opună proiectului guvernului. Cred că este prima confruntare cu electoratul în care Traian Băsescu vine cu mâna goală.
A treia greșeală a fost întârzierea cu care a convocat referendumul. Practic, toată lumea a considerat că l-a făcut doar pentru a face legal campanie PD-ului (ceea ce nu este adevărat, însă nu te poți lupta cu percepția populară) în condițiile în care l-a anunțat după ce guvernul își asumase răspunderea. Astfel, referendumul a devenit nu un act politic, ci un capriciu, și mobilizarea nu a putut fi eficientă, neexistând un pericol iminent, dezbaterea în sine fiind oricum abstractă. O cale mult mai logică ar fi fost ca președintele să fi coalizat o grupare în jurul variantei sale, să fi creat o dezbatere între un proiect de lege al grupării sale și cel al guvernului și abia apoi să fi convocat referendumul în care populația să fi ales între cele două variante. Sistemul de vot este oricum o chestiune sensibilă care trebuie discutată între cunoscători, ceilalți plictisindu-se fiindcă oricum nu înțeleg subtilitățile. Și sub acest aspect, președintele a acționat demagogic.
Eșecul – altfel oricum previzibil, dar surprinde totuși proporția lui – îl va lipsi pe Traian Băsescu de încă un element discursiv, “recursul la popor”. După ce a pierdut “corupția”, după ce a pierdut “reforma clasei politice”, acum pierde și “poporul”. Dificultatea în care se află este mult mai mare decât pare.
P(L)D
În ceea ce privește partidele. PD a câștigat dacă ne raportăm la 2004. A devenit și oficial cel mai important partid politic românesc. Numai că este o victorie a la Pirus. Raportat la așteptările create de sondajele de opinie anterioare, PD se află la 75% din target. Dacă adăugăm însă procentele nesperate ale PLD, ajungem la scorul care trebuia. PD plătește tributul neimplicării în această campanie, nici pentru europarlamentare, nici pentru referendum. Nu cred că democrații au făcut deliberat un pas în spate pentru a ajuta PLD să treacă pragul electoral.
Desigur, PLD a beneficiat de o locomotivă (practic, cele 8% sunt aproape de potențialul electoral maxim al lui Stolojan care în 2000 a fost de vreo 11%), comparativ cu lista inodoră, incoloră și insipidă a democraților. Astfel, PLD se înscrie ca fiind marea revelație a acestor alegeri. Per ansamblu, partidele lui Traian Băsescu au obținut sub așteptările create de sondaje și un scor prea mic pentru a putea accede singure la guvernare.
Astfel, acest scor îi condamnă la opoziție, în condițiile în care în PSD tabăra antiprezidențială pare mai puternică, iar combinația PSD-PNL-UDMR atinge 42%. La alegerile următoare se vor redistribui 20% din voturi și tripleta ar putea obține o majoritate confortabilă. De asemenea, potențialul de creștere este redus. Traian Băsescu pierde pe zi ce trece electoratul matur și informat care va migra, probabil, spre PNL. În schimb își poate apropria electoratul antisistem de la Vadim, Becali și Gușă (aproape 10%). De altfel, o soluție ar fi fost “segmentarea” electoratului, astfel încât PLD să targeteze electoratul urban, informat, de dreapta, în vreme ce PD să-și accentueze discursul antisistem, naționalist și justițiar pentru a recupera cele 10%.
PSD
PSD obține și el un scor peste așteptări care va duce la calmarea ofensivei Năstase-Iliescu (altfel nocivă totuși pentru partid), însă nu schimbă foarte mult datele problemei. Partidului îi lipsește o conducere coerentă (Mircea Geoană a criticat referendumul în condițiile în care a făcut campanie, fie și la nivel discursiv, pentru varianta prezidențială) și o poziționare certă într-una din tabere. În condițiile în care oscilările vor continua, nu ar fi exclus ca o parte din alegători să migreze către PNL ca singură alternativă certă antiprezidențială. Faptul că PSD a pierdut statutul de cel mai important partid nu pare să fie conștientizat de conducere, al cărei discurs de după alegeri a fost foarte slab, ceea ce va face dificilă luarea unor măsuri adecvate noului statut.
PNL
PNL obține un scor mai prost decât în 2004, totuși nu a pierdut decât 3% din electoratul de atunci, în condițiile în care este singurul care plătește nota guvernării și este atacat din toate părțile. Desigur, raportat la sondajele anterioare înseamnă 3% în plus. În momentul de față, PNL se află într-o situație relativ dificilă. Decizia de a aduce în echipa guvernamentală oameni dispensabili poate fi OK ca etapă de război (în condițiile în care PNL era atacat din toate părțile, numirea unor personalități este dificilă, este de ajuns să ne uităm la ce mizerii a trebuit să îndure Dăianu în campanie), însă de acum încolo devine periculoasă. Problema PNL nu sunt caltaboșii lui Remeș, ci faptul că un individ ca Remeș a ajuns în guvern.
Faptul că PNL a obținut un scor decent considerând circumstanțele poate constitui o bază de creștere serioasă, însă pentru asta este nevoie ca remanierea guvernamentală care va urma obligatoriu să aducă în guvern persoane competente, măcar în pozițiile cu probleme (Sănătate, Învățământ, Finanțe, Externe). Există deja două exemple de schimbări pozitive (Meleșcanu la Apărare – absolut surprinzătoare în opinia mea, care m-aș fi așteptat să fie tocat zilnic de presă – și Ludovic Orban la Transporturi).
Restul
Multă lume a pus semnul egal între PRM și PNG, ceea ce este o mare greșeală, alegătorii celor doi având profiluri diferite. Cu toate defectele lui, Vadim Tudor este o persoană instruită, cu o bună inteligență și cu un talent apreciabil de scriitor. Chiar dacă sunt caracterizate de “intelectualii subțiri” ca “lături”, multe din materialele din România Mare sunt bine scrise. De aceea, Vadim Tudor a atras un electorat ceva mai instruit, compus în principal din cei care au pierdut (socialmente vorbind) în urma revoluției: profesori, foști membri ai Securității, cadre militare sau ale miliției, funcționari medii. Alături de aceștia se regăseau nostalgicii regimului comunist, foști activiști de partid, dar și indivizi seduși de mitologia naționalist-comunistă și teoria conspirației. Acest electorat se reduce în mod natural cu trecerea timpului. Zona naționalistă ardeleană va fi apropriată de Partidul Democrat, bine ancorat în momentul de față în Transilvania, dimpreună, probabil, cu o parte din parlamentarii PRM.
Gigi Becali în schimb este o emanație politică a manelismului, care din păcate și-a găsit împlinirea într-un moment în care manelele și-au pierdut din glorie. Un astfel de electorat nu este “serios” și implicarea sa socială este mai degrabă minimă. Verbal, desigur, mulți se pronunțau în favoarea lui Becali (”e cel mai tare, frate!”) însă de aici până a se deranja la o școală pentru a vota este o diferență foarte mare. El însuși este un personaj mult prea lipsit de consistență pentru a face față mediatizării la care este expus încă din 2002-2003. În condițiile în care a obosit Traian Băsescu, un personaj ceva mai consistent decât Becali, este evident că oierul nu putea să reziste la nesfârșit. Cei 4% care s-au deranjat să voteze partidul lui Gigi vor ajunge cel mai probabil înapoi la PSD de unde au plecat.
Aceste alegeri transformă bătălia electorală într-o luptă între trei partide (PLD și PD au același electorat). Totuși, au fost aproape 20% din voturi “moarte”, ceea ce nu se va mai întâmpla la scrutinul următor, unde ponderea voturilor irosite va fi mult mai mică. Cele 2,6 procente ale PNȚCD și cele 2,4 ale PC vor merge la liberali, cel mai probabil, voturile lui Vadim spre PD, cele ale lui Becali spre PSD. În 2008 este de așteptat ca între PSD și PNL să înceapă o competiție pentru șefia viitoarei coaliții guvernamentale, în care PNL, deși are mai puține voturi în momentul de față, este mai bine plasat.
Publicat în : Politica interna de la numărul 53
Număr curent

Semnal editorial

Revolutia din decembrie 89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate. Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009 În volumul de eseuri Mintea cea socotitoare, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului. Eseurile sunt structurate pe patru parti - Mintea senina, Metaforele mintii, Mintea învolburata si Privind înainte. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.


Această carte de poezie este seismograful de mare sensibilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deopotrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMUSEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nedegradabile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale românului? Vibrația versurilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului paradoxal n-au efect distructiv asupra tonusului moral al cititorului, ci produc neliniștea cea bună, cum ar spune Sfinții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fiziologie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, o inimă din ceruri, cum ar spune poetul latin. Căci, în această inimă din ceruri, există lacrimi deopotrivă pentru românul umilit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui război-viață, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)