Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Ambiguitatea nucleară din Orientul Mijlociu

Michael COHEN

În 1986, specialistul Mordechai Vanunu a oferit publicației „Sunday Times” fotografii cu fabrica de armament nuclear din Israel. Premierul israelian Ehud Olmert a lăsat să se înțeleagă, neintenționat, că și Israelul are armament nuclear, ca și „America, Franța și Rusia”. Când vor recunoaște SUA că există deja o putere nucleară în Orientul Mijlociu?

Președintele american, Geor­ge W. Bush, și prim-ministrul Marii Britanii, Gordon Brown, au dreptate când afirmă că nu trebuie să existe arme nucleare în Orientul Mij­lociu. Riscul unei conflagrații nu­cleare ar putea fi mai mare decât oriunde altundeva. Orice țară care încearcă să obțină arma nucleară trebuie să se aștepte la reacții diplomatice ferme.
Iranul trebuie descurajat să fabrice bomba nucleară printr-o combinație de presiuni și recompense economice. Un răspuns militar ar fi categoric un de­zastru. Dar dacă, așa cum pretinde Bush, proliferarea armelor nucleare „ar fi o amenințare serioasă la adresa pă­cii mondiale”, de ce nici unul dintre ei nu spune că Israelul are astfel de arme?
Oficial, guvernul israelian adoptă o atitudine de „ambiguitate nucleară”: nici nu confirmă, nici nu neagă faptul că deține armament nuclear. Dar oricine a studiat problema știe că formula are un scop simplu: de a oferi SUA o scuză pentru a-și încălca propriile legi, care interzic acordarea de ajutoare unei țări care deține arme de distrugere în masă neautorizate. Ficțiunea ambiguității este păstrată cu înverșunare. În 1986, când a oferit publicației „Sunday Times” fotografii cu fabrica de armament nuclear israe­lia­nă, specialistul Mordechai Vanunu a fost atras din Marea Britanie la Roma, drogat și răpit de agenți Mossad, ju­decat în secret și condamnat la 18 ani de închisoare. A petrecut 12 din ei în carceră și la puțină vreme după eliberare a fost închis din nou – pentru 6 luni.
Pre­mierul israelian Ehud Olmert a lăsat să se înțeleagă, neintenționat, că și Israe­lul are armament nuclear, ca și „Ame­rica, Franța și Rusia”. Politicienii din opoziție au luat foc. L-au atacat pe Ol­mert pentru „o neatenție care frizează iresponsabilitatea”. Dar ajutoarele eco­no­mice americane au continuat să sosească.
Așa cum arată documentele ex­trem de interesante făcute publice anul trecut de Arhiva Națională de Securitate, guvernul SUA știa în 1968 că Israelul construia un dispozitiv nu­clear (ceea ce nu se știa este că primul fusese deja realizat). Contrastul cu eforturile făcute astăzi pentru a îm­pie­dica Iranul să obțină bomba este cum nu se poate mai mare.
La început, diplomații americani au cerut Washingtonului să condiționeze vânzarea a 50 de avioane F4 Phantom de abandonarea de către Israel a pro­gramului nuclear. Conform unei note trimise secretarului de stat de Biroul pentru Afaceri Orientale în octombrie 1968, comanda transforma SUA pen­tru prima dată în „principalul furnizor de echipament militar pentru Israel”. În schimb, SUA trebuiau să ceară „anga­ja­mente care să facă mai dificilă de­cizia Israelului de a se înarma nu­clear”. Astfel de presiuni, indica nota, erau urgente: Franța tocmai livrase o încărcătură de rachete cu rază medie de acțiune, iar Israelul plănuia să le echi­peze cu focoase nucleare.
Douăzeci de zile mai târziu, pe 4 noiembrie 1968, într-o înltâlnire între adjunctul secretarului pentru apărare și Yitzhak Rabin (pe atunci ambasador al Israelului la Washington), Rabin nu a negat în nici un fel informațiile ame­ri­cane privind capabilitățile nucleare sau rachetele deținute de Israel. Pur și simplu a refuzat să discute despre asta. După 4 zile, Rabin anunța că propunerea este „absolut inac­cep­ta­bi­lă pentru noi”. Pe 27 noiembrie, admi­nistrația Lyndon Johnson accepta asi­gurările Israelului că „nu va fi prima pu­tere care produce armament nuclear în Orientul Mijlociu”.
Conform notei, autoritățile ame­ri­cane știau că această asigurare fusese încălcată încă înainte de a fi fost făcută. Înregistrarea unei convorbiri te­lefonice între Henry Kissinger și un alt oficial în iulie 1969 arată că Ri­chard Nixon era „foarte puțin dispus să suspende livrarea avioanelor Phan­tom”, în ciuda încălcării evidente a acor­dului de către Israel. Afacerea a rămas în picioare, și de aici înainte administrația SUA a încercat să-și  păcălească propriii oficiali pentru a proteja minciuna israeliană. În august 1969, experți SUA au fost trimiși să „inspecteze” fabrica nucleară israe­lia­nă de la Dimona. Dar o notă de la Depar­tamentul de Stat arată că „guvernul american nu este pregătit să sprijine un efort real de inspecție în care membrii echipei să se considere au­torizați să pună întrebări directe pertinente sau/și să insiste să aibă acces la arhive, documente, materiale etc. Echipa a fost avertizată subtil, în repetate rânduri, să evite contro­ver­sele, să se poarte cu mănuși și să nu se împotrivească voinței gazdelor”.
Nixon a refuzat să predea trans­crierea unei convorbiri avute cu pre­mierul israelian Golda Meir ambasa­dorului Israelului Wally Barbour. Se pare că Meir și Nixon au căzut de acord cu continuarea programului israelian, cu condiția ca acesta să rămână secret.
Guvernul SUA continuă să îl pro­tejeze. La fiecare 6 luni serviciile de informații prezintă Congresului un raport privind tehnologiile dobândite de alte state, care pot fi „utile pentru dez­voltarea sau producerea de arme de distrugere în masă”. Rapoartele vorbesc despre programele din India, Pakistan, Coreea de Nord, Iran și alte state, dar nu de Israel. De câte ori alte state încearcă să facă presiuni pentru ca Israelul să semneze tratatul de neproliferare nucleară, guvernele SUA și europene le împiedică. Israelul refuză să semneze chiar și convențiile privind armele biologice și chimice.
Refuzând să semneze aceste tra­tate, Israelul se asigură că nu va fi nicio­dată controlat. Dacă în Iran ins­pectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică se plimbă prin fabrici, sigilează rezervoarele cu uraniu și se plâng când autoritățile locale nu cooperează, în Israel nu au dreptul să facă inspecții. Așa că, atunci când gu­vernul israelian se plânge, așa cum a făcut-o anul acesta, că șeful AIEA „se face că nu vede programul nuclear al Iranului”, insolența sa te lasă cu gura căscată. Israelul caută să atragă cât mai multe presiuni asupra Iranului, conștient că nici o putere nu va solicita măsuri împotriva sa.
Iranul sub Mahmoud Ahmadinejad este periculos și imprevizibil, foarte posibil implicat în acte de terorism în străinătate. Președintele iranian neagă realitatea Holocaustului și se opune existenței Israelului. În războiul dintre Iran și Irak, Iranul a răspuns la bom­bardamentele chimice ale lui Saddam Hussein cu propriile arme chimice. Dar și Israelul sub Olmert este periculos și imprevizibil. Anul acesta a bombardat o facilitate din Siria (a cărei natură este intens discutată). Anul trecut, a inițiat un război de agresiune împotriva Li­banului. Își menține ocupația asupra teritoriilor palestiniene. În februarie 2001, conform BBC, a folosit arme chi­mice în Gaza: 180 de oameni au fost internați cu convulsii grave. Fără îndo­ială, armele nucleare sunt la fel de periculoase în mâinile israelienilor ca și în mâinile iranienilor.
Când vor  recunoaște SUA că există deja o putere nucleară în Orientul Mijlociu și că ea reprezintă deja o amenințare la adresa existenței ve­ci­nilor săi? Când vor recunoaște că Iranul nu pornește o cursă a înar­mă­rilor nucleare, ci doar se alătură uneia? Când vor cere ca regulile impuse Iranului să fie aplicate și Israelului?
Publicat în : Politica externa  de la numărul 53

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: