Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Rusia - noi orizonturi

Dragoº TÃBÃRAN

2008 este extrem de important pentru Rusia, un an în care plecarea președintelui Putin de la Kremlin închide un ciclu istoric și deschide noi orizonturi. Toată lumea se întreabă cum va evolua Rusia. Rusia a înregistrat ani de creștere economică, și-a consolidat armata și a dezvoltat noi sisteme de armament, a construit parteneriate externe sau a contestat proiecte strategice ale Washingtonului. Pe scurt, Rusia revine în marele joc, dar în stil propriu. De aici și întrebările legate de opțiunile Rusiei, de rolul pe care și-l va asuma și de impactul pe care politica sa externă îl va avea asupra scenei mondiale.

Dosare importante depind de Moscova: viitorul provinciei Kosovo, amplasarea scutului antibalistic american în Europa, pro­gra­mul nuclear iranian, piața hidro­car­burilor. Rusia va avea un cuvânt de spus în toate aceste dosare, dar Rusia însăși va depinde de răspunsul la o singură întrebare: cine va fi noul lider de la Kremlin?

Putin – președintele care a salvat Rusia

Vladimir Putin este, incontestabil, liderul care a scos Rusia din marasmul economic, a adus stabilitate și chiar a reparat câte ceva din imaginea șifonată a unei țări care a contat mereu în politica mondială, dar care ajunsese o voce nebăgată în seamă pe finalul mandatului președintelui Boris Elțîn. Mai presus de toate, Vladimir Putin este cel care a evitat frag­men­tarea Federației Ruse și a pus punct forțelor centrifuge care amenințau mastodontul euro-asiatic care este Rusia de azi.
Produs al serviciilor de informații, devotat până la fanatism structurilor de putere și valorilor naționale, dedicat renașterii Rusiei și transformării ei într-un stat modern – chiar dacă după alt model decât democrația modernă neoliberală –, Putin a fost omul providențial pentru Rusia post-sovie­ti­că. Acesta este și motivul pentru care este apreciat și iubit de mulți ruși, este respectat de partenerii străini și de inamici, a devenit chiar simbolul noii generații naționaliste, adeptă a ideii unei Rusii unite, puternice și respec­tate.
Dar Putin este și omul acuzat de militanții pentru drepturile omului că a sprijinit renașterea puterii oculte a serviciilor secrete, că a instalat în punc­tele-cheie ale administrației federale și locale oameni veniți din structurile militare, că a înăbușit în sân­ge separatismul cecen, că acceptă, fie și tacit, derapajele antidemocratice ale foștilor colegi din KGB sau din urmașele acestuia: FSB, SVR, FAPSI, GRU și mai ales Serviciul de Securitate al Președintelui. De numele său sunt legate evenimente dramatice și cu impact negativ asupra imaginii Rusiei: scufundarea submarinului nuclear Kursk și intervenția tardivă a echipelor de salvare – care a dus la moartea echi­pajului –, războiul total din C­e­ce­nia, operațiunile antiteroriste de la Moscova – când Putin nu a ezitat să aprobe utilizarea unui gaz toxic de luptă împotriva teroriștilor, dar și a ostaticilor acestora – și Beslan, mai nou suspiciunile că serviciile de infor­mații ruse sunt implicate în otrăvirea președintelui Ucrainei, Viktor Iușcenko, în asasinarea ziaristei Anna Poli­tkovskaya sau a fostului spion Alexandr Litvinenko.
Când a ajuns președintele Federației Ruse, Putin era puțin cunoscut, chiar dacă venea din fruntea guvernului și, anterior, lucrase în echipa primarului reformator al Sankt-Petersburgului, Anatoli Sobciak. Tot la Sankt-Petersburg, orașul său natal, Putin a început să-și construiască cu grijă cariera politică, imaginea și destinul. Cu portretul țarului Petru cel Mare afișat în biroul său – pentru a semnala astfel ce rol își asumă și care sunt obiectivele sale –, Putin a cucerit foarte repede puterea.
Vladimir Vladimirovici provenea din serviciile secrete, dar nu din Direcția Principală I – serviciul de spionaj extern – așa cum bănuiau mulți, ci din Direcția a V-a a KGB, respectiv divizia de contraspionaj intern a temutei „companii”. El a activat în Germania, dar nu pentru a spiona, ci pentru a-i monitoriza pe spioni!
În august 1999, Putin devine prim-ministru și două luni mai târziu ordonă invadarea Ceceniei după un val de atentate misterioase la Moscova sau alte orașe rusești. Preia interimatul la Kremlin după ieșirea originală din scenă a președintelui Boris Elțîn, în ajunul Anului Nou, și câștigă la scor alegerile prezidențiale anticipate din 26 martie 2000.
Una dintre primele acțiuni ale noului președinte a fost schimbarea sistemului administrației locale: a împărțit Rusia în opt regiuni și a numit în postul de guvernatori oameni din serviciile secrete și un fost prim-mi­nistru, Serghei Kirienko, și el cu legă­turi strânse cu structurile de forță. A pus punct astfel forțelor secesioniste care amenințau Federația Rusă. În decembrie 1998, Extremul Orient Rus nu mai era în zona de influență a rublei și era atras deja în zona de influență a yuanului.
Putin a stabilizat „à la russe” Ce­cenia și a respins orice tentativă a Occidentului de a se amesteca în dosarul caucazian. A sprijinit, în schimb, Statele Unite în războiul din Afganistan. Alungarea talibanilor de la putere a fost posibilă și grație ajutorului Moscovei, de la informațiile din teren furnizate de GRU – serviciul de spionaj al armatei – la legăturile cu Alianța Nordului: tadjicii și uzbecii din grupările afgane anti-talibane au fost dotați cu tancuri din depozitele de la Colbasna, din Transnistria, și conduși de ofițeri din divizia 201 staționată în Azerbaidjan.
Parteneriatul strategic care părea să se dezvolte între Rusia și Statele Unite a murit însă înainte de a se naș­te. Rusia a fost nemulțumită de extin­de­rea NATO împotriva voinței sale, s-a opus proiectului american de am­pla­sare a unui scut antibalistic în Cehia și Polonia, a continuat să susțină pro­gra­mul nuclear iranian și a vândut arme moderne Indiei și mai ales Chinei. Relațiile dintre Rusia și Statele Unite s-au răcit însă foarte mult după revo­luțiile portocalii din Georgia și Ucraina. Alegerile din Ucraina au fost un proiect asumat personal de Vladimir Putin care nu a ezitat să meargă la Kiev pen­tru a-l susține pe Viktor Ianukovici, adversarul politic al candidatului sus­ținut de Occident, Viktor Iușcenko. De­ja nu se mai vorbește de parte­ne­riatul strategic Rusia-Statele Unite, ci doar de unul regional, Rusia-Germania. Este o relație politică susținută de un interes economic comun: Rusia are gazul necesar Europei, în general, și Germaniei, în special, iar Germania are conductele. Un interes care permite derapaje fie că este vorba de șan­ta­jarea Ucrainei, fie de „pedepsirea” Poloniei prin construirea unei conducte ocolitoare prin Marea Baltică.
Mai mult, în ultimele luni s-au în­mul­țit gesturile sfidătoare la adresa Wa­shingtonului: vânzarea de rachete antiaeriene Siriei și Iranului, manevre comune de amploare ruso-chineze, reluarea zborurilor bombardierelor stra­tegice rusești în apropierea Ame­ricii de Nord, testarea și construirea unor noi tipuri de rachete nucleare, în fine, anunțul privind trimiterea unei flote puternice în Mediterana și Atlantic ca prim pas pe drumul unei prezențe aero-navale rusești permanente în Marea Mediterană. Ultima acțiune aduce aminte de perioada Războiului Rece, o perioadă despre care se vorbește tot mai mult în ultima vreme.

Ce urmează?

Rusia are nevoie în primul rând de stabilitate pentru a putea continua drumul început de Putin. Va rămâne viitorul președinte, indiferent care va fi acesta, pe traiectoria trasată de Putin? Foarte probabil, da. Putin pleacă de la Kremlin, deși au apărut deja oameni sau formațiuni care îi cer să rămână, se strâng chiar semnături pentru a-l convinge. Dar Constituția nu-i interzice decât un al treilea mandat consecutiv în fruntea statului, nu și un al treilea mandat la distanță de primele două. Putin ar putea reveni la Kremlin după un mandat gestionat de un politician ales, desemnat și patronat din umbră sau din Duma de Stat de...Vladimir Putin.
Un al doilea scenariu ar fi crearea unui complex și uriaș holding ener­getic, pe structura Gazprom, pe care l-ar exploata Putin în scopuri politice.
Indiferent cine va fi noul preșe­din­te, Rusia este obligată să aleagă în viitorul apropiat ce rol își asumă în lume. Va încerca să devină o putere glo­bală, un fel de Uniune Sovietică mai mică, sau își va asuma statutul de putere regională? Va fi partenera Ame­ricii și a Europei sau nu? Se va apropia de China atât de mult încât să pună în discuție balanța de putere globală? Dacă va alege o echidistanță stra­te­gică între Statele Unite și China, Rusia nu poate renunța la un proiect geo­po­litic mai vechi, readus în discuție din timp în timp: statutul de putere eura­sia­tică autosuficientă și capabilă să-și proiecteze puterea sau interesele oriunde în lume. Dar pentru a concre­tiza acest plan, Rusia are nevoie de refacerea unui stat al rușilor din care ar putea face parte unele foste repu­blici sovietice: Rusia, Kazahstan, Bela­rus, Ucraina, eventual unele zone sepa­ratiste de genul Transnistriei, Abhaziei sau Osetiei de Sud. Ucraina este, de altfel, în acest moment principala tablă de șah a confruntării dintre Moscova și Washington. Dacă Rusia are nevoie de Ucraina în sfera sa de influență, Statele Unite sunt obligate să facă tot posibilul pentru a păstra Ucraina cât mai aproape de spațiul euro-atlantic.
Toate aceste întrebări își vor găsi, poate, răspunsul în 2008, o dată cu scrutinul prezidențial din martie.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 53

Comentarii

Comentariul nr.1 - contras a spus în 27.02.2008 17:55:00:
Puterea viitoare a Rusiei rezida in necesitatea de a-si pastra vastul imperiu euroasiatic. Tendintele centrifuge stopate in forta nu vin doar din Caucaz (Cecenia, dar si posibil in viitor Ingusetia si Daghestan), dar si din Orientul Indepartat, slab populat si deosebit de sensibil la patrunderea demografica a Chinei. Nu trebuie uitat conflictul militar de pe Ussuri din 1969 care a opus China si Uniunea Sovietica. In zece ani, raportul demografic ar putea sa se schimbe sau ar marca, cel putin, inceputul schimbarii. Parteneriatul ruso-chinez in materie de armament si de colaborare in cadrul Organizatiei de la Shanghai s-ar putea dovedi o sabie cu doua taisuri. In acest caz, Rusia ar avea mai mare nevoie de Occident pentru o contrabalansare.

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: