Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Lobby în pași de BINGO-BONGO-GINGO-GONGO

Andreea VASS

Piața americană a lobby-ului cântărea oficial 1,5 mld. USD în 2000, plusând până în 2006 la 2,6 mld. Patton Boggs LLP, Cassidy & Assoc și Akin, Gump et al.  erau cele mai puternice grupuri de presiune a ultimilor zece ani. Chiar și cei mai mari finanțatori sunt vizibili: Camera Americană de Comerț (cu cheltuieli de 338 mil. USD în perioada 1998 – 2007), talonată de către General Electric (161 mil. USD) și American Medical Assn (157 mil. USD). La nivel sectorial, efervescența pieței este întreținută în primul rând de grupurile farmaceutice, financiare și tehnologia comunicațiilor. 

Spre deosebire de americani, puzderia de grupuri europene de presiune se scaldă în inaccesibilul informațiilor cu privire la clienți, venituri și taxele practicate. În ciuda inițiativelor recente, transparența rămâne doar un deziderat. Abia începând cu primăvara lui 2008 grupurile de interese se vor înregistra voluntar într-un registru oficial european. Însă obligația dezvăluirii detaliilor legate de purtătorii de interese specifice, fondurile alocate, veniturile și cheltuielile companiilor specializate în servicii de lobby are șanse de materializare abia în perspectiva anilor 2009 sau chiar ulterior.


Mixul intereselor și a mecanismelor de promovare
Structura instituțională europeană este fragmentată, ceea ce asigură multiple canale de influență a decidenților.  Țintele cele mai importante pentru grupurile de interese sunt Comisia, Consiliul și Parlamentul European. Prima deține monopolul inițiativelor legislative. Arena Consiliului este ceva mai complicată. În primul rând, lobbiștii curtează indirect delegațiile naționale la Bruxelles; în al doilea rând, sunt vizați membrii numeroaselor grupuri de lucru; în al treilea rând, influențe directe pot fi exercitate chiar prin intermediul guvernelor naționale. Procedura de co-decizie deschide tot mai mult și platforma intereselor față de Parlamentul European (PE). La acest nivel țintele principale ale grupurilor de interese sunt reprezentate, în special, de către președinții de comitete și raportorii desemnați. Cei din urmă redactează răspunsurile la propunerile legislative ale Comisiei și amendamentele concrete ale PE. Așadar, coerența argumentelor invocate de grupurile de interese pot însoți observațiile și propunerile PE aduse inițiativelor legislative ale CE în sesiunile plenare ale comitetelor. Nu în ultimul rând, prerogativele PE în ceea ce privește elaborarea bugetului UE asociază activității de lobby un rol crucial la acest nivel. Adeseori, președinții grupurilor parlamentare dau membrilor acestora instrucțiuni de vot, atât la nivelul comitetelor de experți, cât și în sesiunile parlamentare.
De la bun început observăm că politicile publice europene balează între cel puțin două dihotomii centrale: național versus european și public versus privat. Vectorii decizionali pot izvorî, așadar, din interesele specifice publice sau private naționale care pot fi transpuse la nivel public sau privat european, dar și vice-versa.
Realitatea ne oferă o combinatorică care pornește de la un Bruxelles care «guvernează» și unde intenția parcurge drumul spre decizie de la nivel public european spre cel guvernamental național (ex. implementarea Acordului Schengen) sau spre sectorul privat național (ex. regulamentele europene cu privire la siguranța și protecția muncii sau cele cu privire la mediu).
Multiple norme și standarde industriale au pornit de la nivelul sectorului privat european spre cel privat național. Este în special cazul federațiilor și asociațiilor profesionale sau patronale (ex. CIAA pentru industria alimentară și băuturi, ETUC pentru camerele de comerț sau FIM pentru industria motoretelor).
Pe de altă parte, este suficient bătătorit și drumul dinspre sectorul privat european spre domeniul public național. Campaniile sau declarațiile deschise sunt mijloace de influență des întâlnite (ex. Actul Unic European a fost rezultatul eforturilor industriașilor ERT; agenda de la Lisabona a prioritizat competitivitatea ca obiectiv major în urma eforturilor de lobby conjugate ale UNICE și ERT; distribuția drepturilor de aterizare a rezultat în urma campaniei informale a asociației companiilor aeriene AEA; campaniile Amnesty pentru politici naționale transparente sunt alte exemple concrete).
Mult mai important din perspectiva poziției noastre de nou stat membru ține de delimitarea oportunităților de a influența decizia UE de la nivel național. Primii vectori dinspre sectorul public național spre cel public european sunt reprezentați chiar de către foștii membrii ai guvernelor naționale care activează în calitate de experți ai comitetelor Comisiei Europene. Mai rar apar însă situațiile în care sectorul public național influențează decizia unui sector privat european (ex. guvernul francez și-a materializat intenția de a avea propria-i industrie de apărare spațială, Aerospatiale, inclusă într-un consorțiu european cu British Aeropace și German Dasa cu costul privatizării sale parțiale; autoritățile locale din regiunile dependente de industria siderurgică au format o umbrelă public-privată puternică care militează pentru interesele lor specifice - actuala EIRA).
Adeseori, sectoarele private naționale își promovează interesele specifice în cadrul asociațiilor și federațiilor europene de profil. Tentativele de monitorizare și influențare a actorilor aceluiași sector la nivel european constituie cel mai des uzitat vehicul militant (ex. de la farmaciști, companii de telecomunicații, până la grupurile de consumatori; apar și cazuri de monopol natural cum este cel al TGV-ului franțuzesc care condiționează traficul celorlalte mijloace de transport în statele membre occidentale).
În final, cea mai dificilă pare orchestrarea influenței sectorului privat național exercitată direct asupra sectorului public european. Aici intervin adeseori firmele private de lobby și reprezentanții sectoriali privați în comitetele europene de specialitate. Simfonia grupurilor private de lobby care intră, nu de puține ori, în conflict este dură și veritabil pan-europeană (ex. Compania Philips a obținut  în 1986 protecția compact discurilor sale invocând principiul “industriei tinere”; companiile farmaceutice au reușit promovarea directivei europene cu privire la țigarete, în 2001, în detrimentul industriei de tutun).
Defalcarea celor opt vectori de influență pare simplistă. Ei devin mult mai volatili în realitate, iar grupurile de lobby pot forma organisme hibride. Apar, așadar, tipuri de actori - purtători ai unor interese specifice -, sub forma agențiilor public-private numite prescurat GONGO (governmental organised NGOs) sau GINGO (governmental interested NGOs). Comisia Europeană cheltuiește peste 1 miliard de euro anual pentru dezvoltarea expertizei ONG-urilor și stimularea participării lor la procesul decizional european (ex. sectorul sănătății sau al mediului) pentru a compensa mult invocatul deficit informațional din procesul decizional european. Una însă dintre cele mai “grotești” și critice finanțări în acest sens viza alocarea a peste jumătate din bugetul Comisiei Europene către Friends of the Earth Europe, care promovează cică interesul european de stopare a încălzirii globale (The Telegragh,  20 august 2007).
La antipodul lor se află jucătorii BONGO (business organised NGOs) și BINGO (business interested NGOs). Un grup sofisticat de lobby va combina multiplii vectori de influență în funcție de gradul de conștientizare a problematicii invocate, a momentului lansării campaniei de informare, a spațiului dezbaterii, în funcție de riscurile și oportunitățile politico-economice specifice. Specialiștii reduc această artă la “meta-jocul celor trei P” (persons, positions, procedures).

Machiavelli la Bruxelles
Stabilirea liniei de demarcație între promovarea unui interes și manipulare sau trafic de influență rămâne încă o problemă netranșată de la ale sale origini (latinescul “manu agere” și “manu pulare” care se referă la același efect de influențare), nici de către renumitele coduri de conduită, etică și transparență a lobby-ului, nici chiar de însuși Machiavelli. Se cunosc însă extremele date de lobby-ul definit ca influențare legitimă a deciziilor politice - prin activități de comunicare profesionist realizate, care implică expertiză legislativă și tehnică, abilități și strategii discursive –, respectiv de traficul de influență favorizat de primirea ori acceptarea de bani sau alte foloase materiale de către o persoană care are influență sau care lasă să se creadă ca are influență asupra unui funcționar. Cea din urmă este sancționabilă conform Codului Penal cu ani buni de închisoare. Natura influenței poate ține atât de determinarea de a face, cât și de a nu face un act care intră în atribuțiile sale. De exemplu, ExxonMobil este unul dintre cei mai versați oponenți ai problematicii legate de mediu transpusă în Protocolul de la Kyoto și dezvoltă un acerb lobby pentru blocarea ratificării sale de către SUA.
Nimeni nu poate spune cu precizie care este numărul companiilor active de lobby la Bruxelles. Cert este că grupurile acreditate la Parlamentul European și care au un sediu permanent la Bruxelles se ridică la aproximativ 3.000. Sistemul decizional european cade însă sub ploaia a peste 15.000 de voci angajate de grupurile de lobby în favoarea purtătorilor de interese particulare.
Distribuția lor favorizează, fără să ne surprindă, cvasi-totalitatea problematicilor economice (98%) și mult mai puțin cele sociale (2%). Interesele promovate țin în special de federațiile comerciale europene (35%), consultanți comerciali (15%), companii private (13%), ONG-uri în domenii precum sănătate, mediu sau drepturile omului (13%), sectoare private de afaceri și sindicate (10%), reprezentanți regionali (8%), orgnizații internaționale (5%) și think-tankuri (1%) (Lehman, 2003). La acestea se mai adaugă delegațiile oficiale ale altor 150 de guverne naționale. Nu lipsesc nici platformele naționale de lobby (ex. Dutch European Affairs Platform). O inițiativă recentă de hub național al lobby-ului a constat în  lansarea pe 11 octombrie 2007 a unui centru numit the Czech House, care găzduiește organizații patronale și grupuri de interese precum CzechTrade, CzechTourism sau CEBRE (Czech Business Representation) etc., dar și companii precum Czech Airlines (ÈSA) sau cea a companiei energetice ÈEZ. Evident, ea precede preluarea Președinției Uniunii Europene de către Cehia în anul 2009. The Prague Post (17.10.2007) descria anvergura evenimentului la care au participat politicieni, reprezentați diplomatici, oameni de afaceri etc. și care coagulează interesele majorității grupurilor cehești la Bruxelles. Excepție fac, de exemplu, grupurile de interese ale celor 8 regiuni de dezvoltare (din 14) care au preferat să-și păstreze mai vechile sedii din Bruxelles. Este și cazul reprezentanților regiunii Bohemiei Centrale renumiți pentru reușita lor în capitalizarea intereselor în cadrul Programului de Dezvoltare Regională 2007 – 2013.

Cutia neagră a lobby-ului european: malversațiuni
Nu se știe cu exactitate cine face lobby, în numele cui și în ce domeniu. Fără doar și poate, există „grupuri principale” care pretind că îi reprezintă pe cetățeni, dar care au fost susținute de fapt financiar de către agențiile de consultanță ale unor companii cu interese precise. Reglementarea acestei “cutii negre” a pieței europene a lobby-ului, pornind de la înregistrarea voluntară sau obligatorie într-un registru al grupurilor de interese și până la transparența veniturilor suscită încă aprigi controverse. Managementul afacerilor publice care încearcă să deslușească aceste ițe gravitează în jurul a trei poli principali: „Alliance for Lobbying Transparency & Ethics Regulation” (ALTER EU), Society of European Affairs Proffesionals (SEAP) și European Public Affairs Consultancies Association (EPACA). Primii susțin obligativitatea monitorizării grupurilor de presiune, însă cele două asociații din urmă apară cu înverșunare privilegiul secretomaniei și al autoreglementării.
UE nu a avut până acum parte de un scandal de magnitudinea celui generat de Jack Abramoff - celebrul lobbist de la Washington - despre care în 2005 s-a aflat ca își înșela clienții și obișnuia să mituiască oficiali americani. Câteva cazuri recente de acorduri dubioase ale lobbiștilor specializați în industria chimică sau energetică au reprezentat totuși impulsuri noi la semnalele de alarmă de la Bruxelles.
Inteligența grupurilor de interese și presiune presupun reguli etice și transparente pentru a evita ipocrizia, populismul, verva electorală, lichelele, derbedii isteți și șmecherii. Amprenta lor asupra procesului decizional se poate rapid traduce în imparțialitate și atingere la principiile democratice. Mai concret, se urmărește a se evita următoarele riscuri asociate lobbicrației:
* Accesul privilegiat – este vorba în special de cazul giganților corporatiști sau al asociațiilor patronale. Politica Comisiei Europene cu privire la inovarea carburanților biologici este rezultanta recomandărilor redactate de către BIOFRAC (Biofuels Research Advisory Council). Componența acestuia alunecă rapid în favoarea celor 4 companii petroliere și alte 4 companii de biocarburanți, în defavoarea singurului reprezentant al industriei alimentare, a unui altuia din industria lemnului, unuia din sectorul energetic, unui fermier, a 8 academicieni (ba chiar majoritatea lor au legături strânse cu companiile petroliere și de biotehnologii) și, nu în ultimul rând, a EuropaBio (cea mai mare asociație de lobby reprezentând companiile producătoare de biotehnologie). Absența a cel puțin unui reprezentant al grupurilor de presiune legate de mediul înconjurător s-a reflectat evident în conținutul raportului BIOFRAC: "Biofuels in the European Union. A vision for 2030 and beyond", publicat în iunie 2006, și care a devenit document oficial al CE. Realitatea este că întreaga legislație europeană rezultă în urma lucrărilor a circa 1350 de grupuri de experți, organizate similar precum BIOFRAC.
* Uși turnante – contactele personale și informațiile din interior sunt ingrediente esențiale ale jocului eficient a lobby-ului. Intensitatea lor crește o dată cu viteza de rotire a ușilor batante între instituțiile europene și grupurile de interese. Jean-Paul Mingasson, fostul Director General al DG pentru Întreprinderi și Industrie (2002 – 2004) și al DG pentru Buget (1989 – 2002), a părăsit Comisia Europeană în 2004 pentru funcția de Consilier General al BusinessEurope (confederația industrișilor europeni - fostul UNICE). Astfel, înainte de 2004, participase personal la redactarea reglementărilor europene cu privire la industria chimică, iar după 2004 a lansat campania de presiune împotriva lor, în numele  BusinessEurope. Exemple similare se găsesc în majoritatea politicilor publice europene. De exemplu, James Currie, fostul director al DG pentru Mediu și responsabil cu Siguranța Nucleară și Protecția Civilă (1997-2001), a devenit ulterior un salariat al British Nuclear Fuels, pe funcția de Director Non-Executiv.
* Metode dubioase și pretenția de independență – motivele reale ale grupurilor de interese sunt adeseori ascunse. Lobbiștii pretind că reprezintă organizații non-profit sau “experți independenți”. În 2005 nu se deconspirase că o  organizație care lansase “Campania Creativității” (C4C), reprezentant pretins al artiștilor, muzicienilor, designerilor, dezvoltatorilor de software și a altor profesii creative, era de fapt orchestrată de către Campbell Gentry, o companie de relații publice. Efervescent lobbist activ la Parlamenul European a stimulat adoptarea unor măsuri rigide de protecție a patentelor de software, evident în favoarea multinaționalelor din domeniu. Campania în aparență susținută de către indivizii creatori, era în realitate finanțată de către Microsoft, SAP, asociația industrială CompTIA. Problema nu a fost niciodată tranșată. Nu a condus la un rezultat clar al surselor de finanțare și al adevăraților clienți nici solicitarea directă a unor clarificări adresată C4C.

Inițiativa europeană de transparentizare
În cadrul unui seminar organizat de Comisia pentru afaceri constituționale care a precedat un raport al Parlamentului pe această temă (8 octombrie 2007), participanții s-au împărțit repede în oponenți și susținători ai inițiativei europene în favoarea transparentizării pieței lobby-ului.
”Grupurile de interese în sine reprezintă un lucru pozitiv. Noi (deputații europeni) îi salutăm pe toți cei care își pot aduce contribuția”, a afirmat președintele Comisiei, socialistul german Jo Leinen. La rândul său, redactorul raportului privind activitatea grupurilor de interese, Alexander Stubb, reprezentant al Coaliției naționale finlandeze consideră că „activitatea grupurilor de interese este o parte esențială a demersului parlamentar”. Grupurile de interese „ne furnizează informații utile, iar (deputații europeni) sunt suficient de inteligenți ca să își dea seama că informația pe care o obțin este subiectivă.” Pe de altă parte, deputatul ecologist luxemburgez Claude Turmes califică imensa dependență de recomandările grupurilor de interese drept o slăbiciune. El susține ideea că deputații europeni ar trebui să aibă un personal mai numeros care să strângă informații în mod independent.
Lansată încă de la sfârșitul anului 2006, Parlamentul European a susținut apelurile privind obligativitatea de a face publice informațiile privind grupurile de interese de orice natură. Un registru în care înscrierea se va realiza voluntar va fi lansat la începutul anului viitor, la inițiativa lui Siim Kallas, vice-președintele CE. Lyn Trytsman-Gray, membru al SEAP, și-a exprimat acordul cu privire la înscrierea voluntară în registru, însă  socialistul britanic Richard Corbett sublinia că un sistem pe bază de voluntariat nu poate funcționa eficient, căci vor eluda această opțiune exact persoanele și grupurile controversate. Jim Murray, membru al Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC) introduce în discuție necesitatea eficientizării procesului voluntar prin existența unor avantaje clare pentru cei înscriși. Pe de altă parte, având în vedere numărul de interese care amenință cu boicotarea înscrierii, se pare că nu va mai dura mult până când va fi introdus un sistem de înscriere obligatorie.
În definitiv, solicitarea executivului european ca informațiile financiare să fie făcute publice a fost și mai aprig dezbătută. José Lalloum, membru al EPACA, s-a declarat favorabil inițiativei atâta timp cât acest lucru se aplică tuturor, însă înscrierea fiind voluntară rezultanta va fi, fără echivoc, de denaturare a concurenței. Thomas Tindeman, membru al Consiliului Barourilor și Organizațiilor Juridice din Europa, invocă chiar că deconspirarea publică a clienților ar fi contrară regulii de confidențialitate și ar putea atrage sancțiuni penale.

În România?
Există cu certitudine o piață cu un imens potențial de dezvoltare pentru lobby și în România, chiar dacă cu jucători activi mai puțini vizibili. Central Europe Consulting Government Relations este prima companie românească de lobby, care începând cu luna mai 2007, își continuă activitatea sub un nou nume, Candole Partners, cu sediul central la Praga. Aderarea la UE i-a adus o arie de consultanță mai vastă, orientată spre clienții din toate cele 6 state membre ale UE din Europa Centrală și de Sud-Est.
Lobbicrația nu și-a găsit încă clara sa reglementare nici la noi. Profesionalizarea grupurilor de interese pe baza codurilor de bune practici, ca formă de autoreglementare, trebuie urmată de recunoașterea profesiunii de lobbist. În acest ea ar trebui înscrisă în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) și inclusă expres în codul CAEN. Actualul cod 7414 (Activități de consultanță pentru afaceri și management) pare corespunzător, dar vag pentru desfășurarea unei activități de lobby profesioniste. Și de ce nu, reglementarea domeniului ar trebui să se finalizeze printr-o lege specifică, așa cum doar Georgia (1998), Lituania (2001) și Poloniei (2005) au reușit această performanță, până în prezent, în rândul țărilor est europene.
Pentru a descâlci în continuare ghemul mecanismelor de lobby recomand cel puțin două lecturi de profil. Andreas Geiger ne propune de curând un ghid util pentru capitalizarea intereselor unui actor sau grup de actori: “EU Lobbying Handbook”, editat de către Helios Media GmbH, în anul 2006. Apoi, profesorul Rinus van Schendelen, de la Universitetea Erasmus din Rotterdam, aduce un plus informațional în lucrarea “Machiavelli in Brussels. The art of lobbying the EU”, aflându-se la a doua sa ediție editată de către Amsterdam University Press, în anul 2005.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 52

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: