Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Salariul minim 2008

Mihnea GRAUR

An de an, toamna ne aduce negocieri aprinse între patronat și sindicate pe marginea viitorului contract colectiv de muncă la nivel național. Mărul discordiei a fost mereu și este și în acest an salariul minim pe economie. Datorită condițiilor economice atât la nivel macro, cât și la nivel micro, nivelul de trai, dar și interesul scăzut al liderilor de sindicate față de alte aspecte importante (condiții de muncă, formarea profesională, orele suplimentare, respectarea prevederilor Codului Muncii, etc.). Discuțiile s-au aprins imediat după ce guvernul a propus 450 lei pentru salariul minim în 2008.


Precedentul periculos

 Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010 a adus la acel câteva modificări importante în privința salariului minim pe economie. Pe de o parte, acesta a fost mărit cu peste 20% ajungând astfel până la 440 lei, iar pe de altă parte au intrat în vigoare coeficienții minimi de ierarhizare aplicabili la salariul minim negociat pe unitate (pentru studii superioare – coeficientul este 2, de unde rezultă pentru această categorie de angajați un salariu minim de 880 lei). S-a creat astfel un precedent care poate fi periculos pentru ambele tabere de negociatori.
 Sindicatele au așteptări ridicate, care le doresc concretizate în creșteri anuale semnificative, peste rata inflației. Practic, liderii confederațiilor sindicale au demarat negocierile de la 700 lei. O creștere de 60% poate fi interpretată doar ca un prag psihologic de plecare sau, în cel mai fericit caz, o glumă proastă. Argumentul prezentat de liderul Cartelului Alfa Bogdan Hossu a fost că acesta reprezintă nivelul de subzistență. Nu putem considera  afirmația sa ca fiind ireală, dar la baza deciziei nu pot sta doar argumente de natură socială, ci și cele de natură economică – o creștere abruptă a salariilor mult superioară ratei de creștere a productivității muncii nu poate aduce decât o nouă presiune inflaționistă.
     Ministrul Paul Păcuraru a răspuns similar, manifestând aceeași logică și tehnici de negociere precum cele ale sindicatelor. A propus un salariu minim de 450 lei, 10 lei în plus care ne amintesc de promisiunile lui Ceaușescu la mitingul din 21 decembrie 1989…
     Președintele Patronatului Național Român Florian Costache cere un salariu minim unic pe economie de 500 - 540 lei și desființarea coeficienților din CCM.
     Pentru patronate cel mai tare supără salariul minim pentru studii superioare în valoare de 880 lei. Similar și pentru Guvern, mai ales după ce profesorii din Dolj au câștigat în instanță la mijlocul lunii octombrie salariul minim de 660 lei și 880 lei pentru studii superioare de scurtă și respectiv lungă durată.
    
 Impactul

 O creștere cu 50 lei a salariului minim aduce o creștere a inflației de 1%, spun unii analiști. Impactul depinde foarte mult de grilele de salarizare din firmele particulare și cele de stat. Acestea există în general în mediul bugetar, mai puțin în rest, în special în IMM-uri unde negocierile colective sunt rarități.
 Modificarea salariului minim atrage după sine creșteri salariale peste tot unde salariul minim al unității este același cu cel pe economie. Grilele sunt date peste cap, păstrarea procentului de creștere la toate nivelele neputând fi susținute de multe dintre aceste firme, fie ele de stat sau particulare. În altă ordine de idei, salariile bugetarilor – excluși până la apariția sentinței în procesul din Dolj – pot imprima nu doar o schimbare radicală a bugetului pe 2008, ci și dezechilibrarea acestuia.
 Ne confruntăm așadar pe un teren cu nisipuri mișcătoare, fiecare alternativă având diferite argumente pertinente de ordin social și/sau economic.

 Coeficienții și grilele

 Grilele reprezintă o necesitate în sectoarele cu nivel salarial scăzut. Discutăm de domenii cu număr ridicat de angajați: învățământ, sănătate, justiție, administrație, etc., așadar exact domeniile în care ne plângem de o birocrație, corupție sau pur și simplu de lipsa de interes a angajaților. Aceasta fără a pomeni de salariile de mizerie din cercetare - idee imbecilă moștenită din comunism - , unde un specialist cu doctorat câștigă abia cât poate să-și plătească întreținerea.
 Pe de altă parte, acest sistem de grile au un rol important în combaterea muncii la negru, dispărând astfel situații caraghioase de directori cu salarii minime pe economie.
 Coeficienții din CCM și grilele efetive din întreprinderi nu pot înlătura toate anomaliile și dezechilibrele salariale. Nici nu se poate dori așa ceva, cel puțin nu într-o economie de piață.
     Discriminarea salarizării în sectorul bugetar era evidentă, soluționarea în instanță fiind strict o chestiune de timp. Aspectele economice au primat în fața oricăror argumente, ceea ce s-a dovedit a fi o greșeală gravă. Discriminarea aduce pe termen lung deservicii statului, putând produce o veritabilă criză a forței de muncă în sistemul public.
     Coeficientul 2 de salarizare nu se aplică tuturor celor care au absolvit o facultate, ci doar celor care sunt angajați pe un post în a cărui fișă există această precizare. Există absolvenți de drept angajați ca măturători, ingineri care montează termopane și directori de școli care au demisionat pentru a pleca în Spania la căpșuni, ceea ce în seamnă normalitate în orice economie de piață.
     Contractul colectiv de muncă în general și salariul minim pe economie în special, trebuie să împace nu doar părțile aflate în negocieri, ci și să confere echilibru macroeconomic, să aibă un ritm comparabil cu cel al productivității muncii și, foarte important!, să asigure condițiile necesare prin care forța de muncă specializată să rămână în țară. Continuarea migrației acestei categorii aduce deservicii importante care le regăsim în slaba competitivitate a societăților românești.
 
 Incomparabilitatea cu U.E. 

 Indiferent că ne place sau avem idiosincrasie să comparăm România cu alte state ale Uniunii Europene, ca stat membru trebuie să ținem seama ce se întâmplă în alte state membre. În primul rând trebuie avută în vedere diversitatea știut fiind faptul că în unele state nu sunt stabilite salarii minime, în altele acestea sunt negociate la nivel de ramură sau sunt stabilite două. Deși nu avem situații comparabile, să notăm statistica: pe primul loc se află Luxemburg cu peste 1500 euro, Franța și Olanda – peste 1250 euro, Ungaria 247 euro, iar pe ultimul loc se găseșe Bulgaria cu 92 euro.
     Potrivit Confederației Sindicale Europene, la care România a aderat încă din anul 2000, în fiecare stat membru salariul minim trebuie să reprezinte jumătate din salariul mediu, Franța cu 60% făcând excepție. Situația la noi este departe de acest deziderat, iar problema nu este că nu respectăm această prevedere – nu este nici prima și nici ultima. Adevărata problemă o reprezintă coroborarea a trei aspecte: salariul minim, proporționalitatea acestuia cu salariul mediu și coeficienții din CCM. Dar pentru aceasta este nevoie de o viziune de ansamblu la Ministerul Muncii dublată de o strategie pe termen lung în acest domeniu. Ambele lipsesc cu desăvârșire.
     Avem o țară cu o populație îmbătrânită, iar problema pensiilor va deveni și mai spionoasă pe măsură ce migrația forței de muncă continuă. Pe termen lung aceasta conducând la creșterea gradului de fiscalitate. Pe termen scurt, așa cum am văzut mai sus, vor suferi la productivitate, eficiență, calitatea produselor, iar piața muncii din România va deveni o țintă potențială pentru cetățenii statelor mai sărace.
     Rezolvarea este la noi, dar – atenție mare! – problemele nu se rezolvă punctual și/sau pompieristic, ci prin negocierea tuturor părților interesate. Degeaba vorbim de interes național, dacă tratăm aspectele de pe poziții adverse. Este interesul tuturor și, dacă nu ne vom pricepe să ducem lucrurile pe făgașul normal, vom regreta mai devreme sau mai târziu.

Publicat în : Economie  de la numărul 52

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: