Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Traian Băsescu, încotro?

Cristian BANU

Spuneam într-un articol mai vechi că Traian Băsescu se străduie să nu mai lase oamenilor inteligenți și decenți nici un motiv pentru a-l mai vota. Practic, de la referendum, președintele o ține tot în greșeli, semn că are o echipă foarte proastă de consilieri. Desigur, președintele și PD-ul sunt încă sus în sondaje, dar așa era și George Becali (mă rog, în cazul lui cred că era mult umflat artificial, mult mai mult decâ ajustările favorabile președintelui).


PD, o gazdă bună pentru traseiști

Zvonul că democrații îl vor adopta pe Mitică Dragomir a prilejuit până și Evenimentului Zilei, un ziar altfel preș la picioarele prezidențiale să aibă două materiale critice. Chiar și ziaristul Cătălin Tolontan, altfel constant pro-prezidențial, a scris un material pe tema aceasta. Subiectul a readus în discuție cei peste 100 de primari racolați de PD, parlamentarii preluați de la PRM, mulți dintre ei cu serioase probleme (William Brânză, Puzdrea…).
Preluarea unor asemenea personaje vine în flagrantă contradicție cu politica anunțată de Traian Băsescu și PD de reformare a clasei politice. Ce reformă este aceasta cu Dumitru Dragomir? Ca să nu mai amintim că democrații au ocrotit până acum colaboratorii fostei securități, deși la nivel discursiv sunt cei mai aprigi apărători ai „lustrației”.

DNA-ul ca poliție politică

Este apoi scandalul “caltaboșul”, care dincolo de problemele de imagine cauzate liberalilor stârnește indignarea inclusiv a membrilor PD. Sigur, dincolo de ironiile de tipul “să respectăm dreptul infractorilor de a lua șpagă” rămâne faptul că 50% din români cred că DNA este poliție politică - conform sondajului recent al BCS - și izolarea politică a lui Traian Băsescu și a PD-ului. Faptul că inclusiv pediștii au ajuns să se teamă să mai vorbească la telefoane este unul extrem de periculos pentru democrația românească și induce ideea că toți cei din jurul președintelui sunt subiect de șantaj. S-a uitat cam repede cazul Anghelescu, dar recentele evenimente îl pot readuce în prim-plan. Colac peste pupăză, DNA-ul a venit și cu expertiza care îl scoate basma curată pe Traian Băsescu. Sigur, că este foarte posibil ca această expertiză să fie corectă și cea anterioară să fi fost, de fapt, poliție politică, dar cum vom ști? Putem să credem DNA-ul în contextul actual? Faptul că a reușit să decredibilizeze total instituțiile statului de drept cu obiect de activitate în zona justiției îi va fi decontat la un moment dat.

Colaborarea cu PSD

Recenta implicare pe față în subiectul moțiunii de cenzură este iar un element de natură să bulverseze electoratul “superior” al lui Traian Băsescu care nu prea înțelege cum poți pactiza cu PSD-ul și croi planuri de guvernare împreună după ce atâta vreme l-ai demonizat excesiv. Până și cei de la Cotidianul au titrat că Traian Băsescu a încălcat Constituția.
Intervenția brutală în bucătăria internă a PSD-ului a accentuat ideea de poliție politică (Adrian Năstase și Ion Iliescu având în lucru dosare penale), iar sprijinirea lui Mircea Geoană pe care în urmă cu doar câteva luni îl ironizase iar cu ceva timp înainte îl umilise efectiv este greu de explicat unui electorat care nu intră la categoria „turmă”. Cu această ocazie, Traian Băsescu a lăsat impresia unui individ obsedat să îl dea jos cu orice preț pe Călin Popescu Tăriceanu (una din primele, dacă nu chiar prima, ocazii în care președintele înoată împotriva curentului, mai bine de jumătate din populație crezând că este mai bine ca actualul guvern să fie lăsat să-și ducă până la capăt mandatul). Imediat după moțiune a urmat sarabanda chemărilor la DNA pentru miniștri liberali ceea ce a dus la acentuarea suplimentară a ideii de poliție politică.

Referendumul inutil

Mergând pe ideea referendumului în condițiile în care guvernul și-a asumat răspunderea își va bulversa complet electoratul și va întări ideea că, de fapt, este împotriva votului uninominal pe care îl utilizează doar în scop politicianist. Va fi foarte greu să mai explice de ce organizează referendumul și va ajuta PNL-ul să-l atace arătând “cine blochează, de fapt” uninominalul. Nu-l va crede nimeni că nu urmărește altceva decât să facă legal propagandă pentru PD (deși realitatea este că acesta este doar indirect un motiv, adevăratul motiv fiind dorința de a asigura o prezență cât mai mare la vot, care ar avantaja PD-ul, altfel electoratul său fiind greu de mobilizat la urne pe subiecte europene, în ciuda eforturilor democraților de a-și concetra discursul pe atacarea guvernului Tăriceanu).

Subordonarea PD-ului

Ce să mai spunem acum de participarea la lansarea candidaților PD la alegerile euro-parlamentare și la toate chermezele de lansare prin județe? Practic, relația lui Traian Băsescu cu PD-ul depășește cu mult orice făcuse anterior Ion Iliescu, cel pe care democrații îl acuzau în campania din 2004 de implicare politică și ieșire din neutralitate. De altfel, Traian Băsescu a făcut afirmația regretabilă că el este președintele „doar al celor care l-au votat”.
Impunerea unor persoane în conducerea PD (Elena Udrea, Elena Băsescu) excluderea altora care au îndrăznit să iasă din cuvântul șefului (Nistoran, Țârle), coroborat cu comportamentul jenant al lui Emil Boc fac din democrați un partid de roboței teleghidați de la Cotroceni, fără personalitate, fără personalități, incapabili de altceva decât de „să trăiți, am înțeles!”.

Schimbarea electoratului

Traian Băsescu a luat de la PNL o bună parte a electoratului urban, de dreapta, auto-declarat liberal (interesant de observat cum o bună parte dintre cei mai violenți atacatori ai PNL își încep discursul demolator cu “știți, eu sunt liberal, și am votat PNL la toate alegerile”) pe care îl abandonează pe zi ce trece în favoarea electoratului popular urban sau rural. Acest electorat este bulversat și de partizanatul exagerat și unidirecțional al societății civile, ultimul exemplu fiind cazul Dăianu, din care SAR (altfel un ThinkTank foarte bun, singular în peisajul intelectual românesc) iese foarte nasol. Există riscul din ce în ce mai mare ca Traian Băsescu să piardă definitiv acest electorat în favoarea PNL deoarece se apropie cu pași repezi de momentul în care acțiunile sale vor fi considerate mai periculoase decât eventualele acte de corupție ale guvernului Tăriceanu (care nu sunt nici atât de multe și nici atât de grave). S-ar putea ca disprețul față de constituție, vendetta politică, problemele proprii în justiție, utilizarea acesteia pe post de poliție politică să fie considerate mult mai nocive decât călcatul pe bec al unor miniștri și spectrul unui guvern incompetent (mai degrabă o imagine deformată de presă decât o realitate) să pară mai puțin înspăimântător decât cel al unui regim autoritar.
Marele avantaj al PNL este că a lăsat mediul de afaceri în pace, nu a pus bețe în roate firmelor tradițional abonate la contractele cu statul, indiferent de culoarea lor. Sub ministeriatele liberale au făcut afaceri și democrații, și social-democrații și liberalii (și acum vorbim de contracte și lictații legale, foarte puține fiind contractele controversate din guvernarea Tăriceanu). Or așa ceva este greu de crezut că poate asigura Traian Băsescu.
Pentru Traian Băsescu, pericolul principal îl reprezintă pierderea credibilității, de care se află din ce în ce mai aproape. Cum am mai spus, atuu-ul său era că țintele alese erau în general corecte. Numai că mijloacele devin din ce în ce mai discutabile și mai greu scuzabile.
La toate acestea se mai adaugă și oboseala indusă de permanentul circ public din ultimii trei ani în care nici una din instituțiile statului nu a fost lăsată vreun moment să-și facă treaba.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 52

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: