Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cazul Mailat și ipocrizia europeană

Cezar DOBRE

Recentele violențe din Italia au readus în discuție – fie și pe un ton patetic – problema țiganilor. Dintr-o dată, Europa pare că descoperă o problemă de care nu era conștientă, deși ea există de zeci de ani.


Cât timp au stat în România, țiganii erau o nație exotică, drăguță, cu o muzică deosebită și dansuri furtunoase. Parizienii ascultau muzica țigănească la Olympia, filmele lui Kusturica dădeau o imagine plăcută a unei minorități vesele și plină de viață, deși țiganii sârbi din „Vremea țiganilor” făceau în anii ’80 ceea ce fac țiganii români azi.
Acum, că și-au instalat șatrele prin toată Europa, de la Dublin la Viena, Occidentul descoperă că țiganii nu au doar muzică exotică, ci și un... miros exotic. Prea exotic pentru nasurile fine obișnuite cu parfumuri franțuzești de firmă și nu cu odicolon bulgăresc de trandafiri. Cu ocazia asta descoperă că țiganii sunt... români și o problemă pe care România trebuie să o rezolve.

Mailat, victima perfectă

În cazul Mailat nimeni nu a stat să ia în considerare faptul că un oligofren a fost arestat și acuzat isteric, încălcându-i-se toate drepturile. Țigan, slab de minte, singur într-o țară străină, fără apărare este victima perfectă pentru opinia publică. Ce mai contează că este posibil ca el să nu fie deloc vinovat? Ce mai contează că de la „soția unui parlamentar” s-a ajuns la „soția unui polițist” și în final la „soția unui căpitan de marină”, că violul nu există. Țiganii și prezumpția de nevinovăție...
Poate că Mailat este el însuși o victimă, poate a fost abuzat când a fost mic de un tată iresponsabil și o mamă alcoolică. Poate victima a fost ea însăși de acord cu violul care n-a avut loc. În definitiv, se știe că țiganii sunt amanți focoși. „Brută mică!” Poate că... Poate că am văzut prea multe filme americane cu procese interminabile. Și, totuși, unde sunt drepturile omului? Unde sunt ONG-urile care vin în România și ne fac capul calendar că nu respectăm dreptul țiganului de a fi împuțit? Ups, poate că nu este foarte corect politic așa ceva. Mailat este în primul rând un potențial infractor și abia apoi țigan și abia în cele din urmă român. Dar de ce ar fi vina noastră?

Vina României?

Decizia României de a-și cere scuze a fost o prostie imensă. Nu-mi aduc aminte ca premierul britanic să fi cerut scuze pentru că un englez bețiv a omorât un talentat regizor român trecând pe roșu la semafor. Sau ca SUA să-și fi cerut scuze că un alt bețiv a omorât un câtereț de muzică rock. Mai mult chiar, americanii nici nu au stat la discuție și l-au dus imediat în America unde a fost mângâiat părintește pe creștet și făcut scăpat. Nici belgienii nu am auzit să-și ceară scuze pentru cetele de pedofili care își fac de cap cu aurolacii de la Gara de Nord.
De ce să ne cerem scuze? Pentru ce sunt vinovat eu că un infractor comite o crimă undeva în lume? De când este o țară vinovată pentru acțiunile unor infractori?
Pe de altă parte, însă, nici reacțiile de tipul „dar și voi italienii sunteți mafioți” nu au ce căuta.
Din păcate însă, acțiunile României sunt acțiunile unei națiuni complexate, cu o identitate incertă, nesigură pe ea, mereu în căutarea aprobării celorlalți. În loc să trimită în Italia o echipă de avocați care să protejeze interesele cetățeanului român, ai noștri au trimis cinci polițiști, probabil ca să-l înfunde și mai tare să nu se supere italienii pe noi. Abia târziu și-au venit autoritățile române în simțiri și au adoptat o atitudine demnă față de Italia, urmând a sesiza Comisia Europeană cu privire la noua legislație italiană în domeniul siguranței publice, având în vedere faptul că „românilor repatriați nu li s-a dat nici o șansă să apeleze la justiție”. Șeful statului a susținut că adoptarea unor măsuri „pripite” poate duce la „confuzie, nedreptăți” și abuzuri. „Măsurile improvizate care induc teama și trezesc ura pot fi nedrepte și pot avea efecte contrare celor sperate. Taberele ilegale de la periferia marilor orașe italiene nu sunt un fenomen nou, ci există de dinainte de aderarea României la UE.
Existența lor e o consecință a politicilor aplicate de țările gazdă, inclusiv de autoritățile locale.”

Recrudescența dreptei

„Străinii” au fost întotdeauna o soluție comodă la problemele interne. Să ne aducem aminte incidentele cu magrebienii din Franța de anul trecut. Probleme cu țiganii există peste tot în Europa și cele din Italia nu sunt mai grave decât cele cauzat de aceștia în Marea Britanie sau în Spania. Ceea ce diferă este gradul de inflamare al localnicilor. „Rumeni di merda”(„români de rahat”) și „Via acasa rumeni” („mergeți acasă români”) – acestea sunt vorbele preferate ale tot mai multor italieni. Extrema dreaptă a profitat de scandalul provocat de crima comisă de Romulus Mailat pentru a pune gaz pe foc. Toată Roma a fost împânzită de afișe din care te privesc ochii pătrunzători ai unei femei pline de sânge. „Femeie italiancă violată și ucisă de un rom. Italia plătește cu sânge nebunia imigrației”, scrie cu litere de o șchiopă pe afișele prin care Partidul Forza Nuova și-a chemat susținătorii, pentru duminică seara, la o demonstrație în Ponte Milvio. De altfel, fie că sunt în metrou, fie că sunt la vreo tavernă, italienii discută despre problema românilor.
De ce doar în Italia și nu în alte țări? Simplu. În Italia, „pericolul românesc” a fost adus în atenție de către clasa politică italiană, în căutarea unei supape pentru nemulțumirile populației. Tot ce se întâmplă până acum nu este decât campanie electorală pentru primarul Veltroni, care încearcă să scape de problema siguranței publice aruncând-o pe români, iar Mailat s-a dovedit victima perfectă.

O problemă complexă

Problema țiganilor nu este una simplă. Poate România să o rezolve? Mai ales, singură? Cum poți să ajuți pe cineva care nu se lasă ajutat?
Dincolo de obligațiile europene, România chiar a făcut eforturi în vederea integrării țiganilor în societate. Aceștia au asigurate locuri în instituțiile de învățământ, locuri speciale în învățământul superior, există programe guvernamentale de integrare și în momentul de față numai cine nu vrea să muncească nu găsește un loc de muncă.
Desigur, există sincope, există neîmpliniri, dar România chiar își face datoria în acest sens. Mai departe însă, este și problema comunităților de țigani care refuză cooperarea. Nu poți să-i acuzi pe ceilalți că nu vor să dialogheze cu tine când refuzi reguli elementare de igienă. Nu poți să acuzi că nu ți se oferă șanse dacă nu mergi la școală. “Suntem victimele propriei noastre culturi retrograde. Trebuie spart cercul automarginalizării în care trăiesc mulți dintre noi”, recunoaște sociologul Gelu Duminica, președintele asociației Împreună, neuitând însă să critice autoritățile române că „fac prea puține pentru minoritatea romă”. Mihai Neacșu, directorul asociației Amare Romentza, a precizat pentru agenția France Presse citată de Rompres că „rata de școlarizare în rândul copiilor rromi este de trei ori mai mică decât în rândul majorității, iar numărul șomerilor este cel puțin dublu față de media națională.” Neacșu denunță totodată tendința accentuată în ultimele zile de a „lega delincvența de etnie”, citând declarații ale unor responsabili români ce aruncă vina în mod colectiv asupra țiganilor după incidentele violente înregistrate în ultimele luni în rândul imigranților români din Italia, mai consemnează AFP.
Da, țiganii sunt o problemă, și Europa trebuie să fie conștientă că este o problemă europeană, nu doar a României, iar soluția nu este deportarea, fie ea în România, cum vor italienii, sau în deșertul egiptean, cum vrea ministrul român de Externe.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 52

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: