Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Demersuri americano-israeliene pentru atacarea Iranului

Michael COHEN

Începând din 1995 serviciile de informații ale SUA prezic, cam din doi în doi ani, că Iranul ar putea obține armament nuclear în cinci ani. Ca și în cazul Irakului, serviciile de informații americane au căutat asidu dovezi ale unui program nuclear în Iran, dar, din păcate pentru ei, fără rezultate. După scandalul “dovezilor” falsificate în cazul Irakului – uraniul adus din Africa, țevile din aluminiu – administrația nu a mai îndrăznit să fabrice așa-zise “dovezi”. Au de gând Bush și Cheney să se bazeze din nou pe afirmația lui Rumsfeld că "absența dovezilor nu este o dovadă a absenței?"


În urma inspecțiilor efectuate de  experți IAEA în Iran, ElBaradei, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA), afirma că nu  există dovezi ale unui program de înarmare nucleară în această țară. ElBaradei a spus același lucru despre Irak înainte ca acesta să fie atacat.

Declarația prevestitoare…

Ofensiva politică împotriva Iranului s-a coagulat la începutul celui de-al doilea mandat al lui George W. Bush, Cheney ieșind în față și făcând presiuni pentru atacarea facilităților nucleare ale acestei țări. Într-un interviu pentru MSNBC pe 20 ianuarie 2005, doar cu câteva ore înainte de a doua instalare a în funcție a lui Bush, Cheney plasa Iranul "în fruntea listei de aspecte problematice," și afirma că negocierile și sancțiunile ONU ar putea să nu fie suficiente pentru stoparea programului nuclear iranian. Apoi Cheney a adăugat, cu o nonșalanță incredibilă: "Dat fiind că Iranul a transformat distrugerea Israelului în obiectiv al politicii sale de stat, israelienii ar putea decide să lovească primii și să lase restul lumii să curețe mizeria diplomatică ce va urma."
 
Israelul, prin ambasadorul său în Statele Unite, Sallai Meridor, se plângea de curând că Iranul este principala amenințare față de Israel și consideră că pentru a anihila ambițiile nucleare ale Iranului va fi nevoie de SUA pentru ai împiedica pe  iranieni să-și finalizeze programul.  Cum așa? Chiar dacă ar exista un program nuclear ascuns de ochii IAEA, niciun observator serios nu se așteaptă ca Iranul să producă armament nuclear mai devreme de cinci ani de acum înainte.

Dick Cheney pe da altă parte reiterează că "nu vom permite Iranului să dețină armament nuclear." Remarca a venit la scurt timp după avertizarea apocaliptică a președintelui George W. Bush privind cel de-al treilea război mondial care va izbucni dacă Teheranul ar deține cunoștințele pentru producerea armelor nucleare.

Israelienii par convinși că au reușit să smulgă promisiunea lui Bush și Cheney că până la finalul mandatului vor ajuta Israelul să înăbușe în fașă programul nuclear al Iranului. Ca să nu mai spunem că nu există nicio dovadă că programul nuclear iranian are mai multă legătură cu înarmarea decât cel pe care Cheney și Donald Rumsfeld l-au convins pe președintele Gerald Ford să îl aprobe în 1976. Westinghouse și General Electric au luptat cu succes pentru abrobarea vânzării către Șah a unor facilități nucleare de tipul celor pe care le construiește în prezent Iranul, pentru 6,4 miliarde de dolari, dar afacerea a picat odată cu detronarea Șahului în 1979.

Israelul cu un arsenal de 200-300 de arme nucleare se bucură de o situație clară de monopol în oriental Mijlociu. Vor să-și păstreze acest monopol, iar actualii lideri ai Israelului fac presiuni asupra SUA să înăbușe în fașă programul nuclear al Iranului.

Oricine conștientizează capacitatea de răspuns a Iranului își dă seama că acest lucru va însemna un dezastru pentru regiune și nu numai. De ce ar ataca Iranul Statele Unite, sau de ce ar folosi armament nuclear împotriva lor? Adevărata amenințare – este amenințarea la adresa Israelului. Și este o amenințare ținută sub tăcere ... Casa Albă nu vrea să pună accent pe ea în declarațiile publice, pentru că nu este o cauză populară.


Întâmplător sau nu așa-numitul "plan Cheney" este discutat pe larg în mass media în prezent. Fan al loviturilor preventive, vice-președintele a fost primul oficial SUA care a aprobat atacul aerian israelian asupra reactorului irakian de la Osirak din 1981. Și a reluat această atitudine aprobatoare în discursul foarte important din 26 august 2002, în care definește termenii de referință pentru campania sa ulterioară de convingere a Congresului să aprobe războiul din Irak.

Cheney nu s-a străduit să-și ascundă fascinația pentru predispoziția Israelului la lovituri preventive. Zece ani după atacul asupra Osirak, se spune că Cheney, pe atunci Secretar al Apărării, i-a oferit Gen. David Ivri, comandant al Forțelor Aeriene Israeliene, o imagine din satelit a reactorului nuclear irakian distrus de aeronavele israeliene de producție americană. Pe fotografie, Cheney a scris cu stiloul "Mulțumim pentru contribuția excelentă la programul nuclear irakian din 1981." Deși oficial SUA a condamnat atacul (la vremea aceea administrația Reagan sprijinea Irakul lui Saddam Hussein), sprijinul operațional și informațional acordat de Pentagon israelienilor au avut o contribuție decisivă la succesul raidului israelian. Acum, cu Cheney vice-președinte, un sprijin asemănător este aproape sigur în cazul unui atac israelian asupra Iranului.

Relația Bush - Sharon

Nu este un secret faptul că fostul prim ministru israelian Ariel Sharon făcea deja presiuni încă din 2003 pentru o lovitură preventivă timpurie, insistând că existau șanse ca Iranul să obțină armament nuclear mult mai devreme decât momentul estimat de serviciile secrete americane. Sharon și-a adus chiar propriul consilier militar să-i prezinte lui Bush fotografii aeriene ale instalațiilor nucleare iraniene.

George W. Bush l-a întâlnit prima dată pe Sharon în 1998, în timpul unui turneu în Orientul Mijlociu. Sharon era atunci ministru de externe și l-a dus pe Bush într-un tur cu elicopterul în teritoriile ocupate. Bush a făcut o referire relevantă la această vizită în prima ședință a Consiliului de Securitate Națională din 30 ianuarie 2001. După ce a anunțat că va abandona rolul de “intermediar neutru” între israelieni și palestinieni jucat de SUA timp de decenii, și că va înclina pronunțat balanța în favoarea Israelului, Bush a afirmat că a decis să-l creadă pe Sharon "pe cuvânt" și să-l lase să se desfășoare.

În cartea “Price of Loyalty” a lui Ron Suskind, Paul O'Neill, care a luat parte la ședința respectivă, în calitate de Secretar al Trezoreriei, îl citează pe Bush: "Arăta destul de rău acolo jos," a spus președintele încruntat. Apoi a adăugat că a venit vremea ca America să renunțe la eforturile din această regiune: "Nu văd ce-am putea face în privința asta în acest moment." O'Neill își amintește că proaspătul Secretar de Stat Colin Powell a fost luat complet prin surprindere de faptul că o politică nuanțată, echilibrată, pe termen lung, era astfel azvârlită la gunoi. Powell a protestat, avertizând că acest lucru îl va încuraja pe Sharon și " consecințele ar putea fi dramatice, mai ales pentru palestinieni." Potrivit lui O'Neill, Bush a ridicat din umeri, spunând: "Uneori o demonstrație de forță din partea uneia din tabere clarifică imediat lucrurile."

Reticența armatei americane

Singurul lucru care pare a sta în calea unui atac preventiv asupra facilităților nucleare ale Iranului este reticența, neobișnuită dar binevenită, a armatei americane. Se pare că înalți oficiali militari le-au spus lui Bush și Cheney: De data aceasta lăsați-ne pe noi să vă spunem la ce să vă așteptați în Ziua 2, Săptămâna 4, Luna 6 – și toate pagubele grave pe care Iranul le poate cauza Israelului și nouă, în Irak și în alte părți.

Dar Congresul? Poate frâna planurile lui Bush și Cheney? Nici vorbă. Dacă AIPAC (Comisia pentru Afaceri Publice Americano-Israeliene) și fondurile sale fabuloase vor sprijini un atac asupra Iranului, și legiuitorii americani lipsiți de coloană vertebrală vor face la fel. AIPAC a reușit deja să împiedice un proiect de lege care ar fi obligat președintele să obțină autorizarea prealabilă a unui atac asupra Iranului.

Iar motivația posibilă a războiului pentru Casa Albă? Întrucât, mai ales după eșecul din Irak, ar fi greu de promovat ideea unei amenințări iminente din partea unui Iran înarmat nuclear, mașinăria de PR a Casei Albe a început deja să se concentreze pe alte “dovezi” – până acum vagi – care să indice că Iranul îi sprijină pe cei care “ne ucid militarii din Irak”.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 52

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: