Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Raportul inspectorilor CSM sau când prea puțină birocrație strică

Radu CUCUTĂ

Raportul realizat de inspectorii CSM asupra activității DNA este mai mult decât un act cu caracter juridic, ce are drept scop monitorizarea unei instituții din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte.

De la început, miza întregului demers a avut o importantă conotație politică. Ministrul Chiuariu a solicitat intempestiv demiterea procurorului Țuluș. Demiterea acestuia trebuia însă făcută în baza unui control (singurul care poate proba ineficiența magistratului), control care a fost dispus în cele din urmă de către CSM.
Cu câteva zile înainte de discutarea lui în cadrul Consiliului, pagini din raportul inspecției efectuate de CSM ajung în cuprinsul a două ziare, fiecare clamând exclusivitatea (care, se vede, nu mai e nici ea ce a fost). Întreaga discuție este deturnată nu asupra constatărilor inspectorilor CSM, ci asupra aflării identității persoanei care a dezvăluit conținutul raportului înainte de discutarea lui de către CSM. Tactica are conotații politice, dar este fără îndoială prematură. Raportul, din punct de vedere al legii, poate fi întâmpinat de către DNA (care se poate practic apăra în fața CSM), iar Consiliul își poate însuși sau nu, în urma dezbaterilor, raportul. Altminteri, nu putem comenta decât date cu proveniență incertă care nu au o relevanță juridică prea mare. Chiar în momentul în care dezbaterea se mută asupra argumentelor inspectorilor, principalul reper devine nu temeinicia argumentelor judecătorilor, ci competența lor de a face asemenea estimări.
     Practic întreaga dispută politică se concentrează asupra a două chestiuni de formă – cine a dezvăluit conținutul raportului înainte de termen și dacă aveau inspectorii competența de a enunța concluziile amintite în raport. Din punct de vedere juridic, suntem din nou în prezența disfuncționalității sistemului instituțional românesc. Un raport secret rămâne secret din motive întemeiate, în vreme ce limitele de competență sunt stabilite de lege (CSM poate avea în vedere depășirea acestora când va dezbate raportul).
     Dincolo de argumentele formale, există mai multe elemente ale raportului care atrag atenția. Unul dintre „punctele fierbinți” a fost reprezentat de problema sesizărilor prealabile și a înregistrării lor. Conform raportului, sesizări care „respectau toate conditiile prevăzute de lege pentru declanșarea mecanismului procesual” nu au fost înregistrate imediat, în vreme ce altele au fost supuse unor verificări (lucru care, în opinia inspectorilor) încalcă prevederile Codului de Procedură Penală. În același timp, inspectorii reclamă trecerea unei mari perioade de timp între primirea sesizării și derularea lor ca dosare penale.
Pe de o parte, trebuie avut în vedere că temeinicia actelor procurorilor poate fi constatată numai de instanță. Aceasta înseamnă că procurorul este singura persoană care poate decide aasupra încadrării juridice a actelor prezentate în fața sa și poate dispune începerea sau neînceperea urmăririi penale. Prevederile Codului de procedură statuează explicit în articolul 224 că „în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare”.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că înregistrarea plângerilor sau sesizărilor este de mare importanță pentru desfășurarea procesului penal (în funcție de ele sunt stabilite numeroase termene ce curg atât în favoarea, cât și în defavoarea făptuitorilor). Menținerea unei evidențe riguroase este imputabilă procurorului șef de secție (și aici aspectul grav este că problemele nu au început cu venirea lui Doru Țuluș, ele doar au continuat sub conducerea acestuia).
Al doilea punct de interes al raportului inspectorilor CSM se referă încălcarea principiului continuității procurorului în faza de urmărire penală. Acest principiu statuează că actele întreprinse conform legii, de la demararea urmăririi penale la trimiterea în judecată, trebuie realizate de același procuror. Inspectorii CSM au constatat întreruperea acestui „lanț” procedural, explicația lui Doru Țuluș (consemnată în raport, nu în comunicatul DNA) fiind creșterea operativității și eficienței instituției, alături de lipsa de stabilitate a personalului. Or, nu este o încălcare a legii faptul că șeful secției preia atribuții suplimentare. Există însă semne de întrebare cât se poate de legitime cu privire la oportunitatea unui asemenea demers – cât de mult se poate implica șeful de secție în aceste spețe, care a fost motivul întreruperii continuității. În toate aceste cazuri, răspunsul nu poat fi dat decât de către CSM (este vorba de cazuri individuale, în care șeful de secție trebuie să își motiveze deciziile, interesul celor cercetați, alături de interesul realizării unei cercetări foarte serioase impunând menținerea secretului). Dar inspectorii pot constata dacă există sau nu o politică managerială în acest sens. Pe de altă parte, lipsa personalului invocată de Țuluș nu este neapărat o scuză decât în măsura în care se poate arăta că el a depus toate eforturile necesare pentru realizarea politicii de personal (cereri de înființare a unor posturi, detașări suplimentare de procurori, angajarea de personal auxiliar).
Concomitent, problema cazurilor individuale este și ea un subiect de discuție. Este de neînțeles de ce inspectorii CSM au ales să nominalizeze procurori (atâtă vreme cât responsabilitatea în cazurile selectate incumbă tot lui Doru Țuluș). Dacă la nivel general inspectorii CSM reclamă încălcarea principiului continuității, în cazurile individuale selectate, problema este tocmai menținerea ei.
Un al treilea punct important al raportului este reprezentat de necomunicarea către cei față de care au fost executate acte premergătoare a soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale. Inspectorii au considerat că politica DNA se bazează pe o interpretare greșită a articolului 228 din Codul de Procedură Penală. Acesta nu instituie într-adevăr o obligație expresă a procurorului de a comunica această decizie. Cu toate acestea, dacă ea nu este o cerință de legalitate explicită, oportunitatea ei nu poate fi pusă în discuție (decât în cazuri individuale, cu titlu de excepție). Este indiscutabil în interesul celui nevinovat să cunoască existența acestor acte (care i-au putut afecta la un moment dat drepturile sau interesele). Bineînțeles, excepțiile trebuie discutate individual, dar raportul inspectorilor, contrar acuzațiilor de examinare a fondului, se referă la încălcarea unei reguli, nu a unui caz limită.

Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere problema discrepanței din evidența numărului de dosare. Prin propriul plan de acțiune, DNA își asuma responsabilitatea monitorizării dosarelor mai vechi de un an de la înregistrarea în instituție, în vreme ce strategia de reformă (în baza căreia CSM aștepta statisticile) prevedea monitorizarea dosarelor mai vechi de un an de la înregistrarea în sistem (DNA primește cauze și de la alte strcturi, prin declinarea de competență). Lipsa unei evidențe generalizate (dublată de problemele de înregistrare) constituie o veritabilă problemă pentru o instituție care are drept sarcină legală desfășurarea urmăririi penale pentru acte de corupție și ca orice parchet, trebui, conform legii, „să afle adevărul”.
Cum arată în ansamblu Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție în lumina raportului inspectorilor CSM? Dacă despre activitatea integrală a DNA nu ne putem pronunța (datele ajunse în presă privesc numai această secție), imaginea este destul de îngrijorătoare. Trecând de aspectele individuale ale cazurilor avute în vedere (discuția despre ele este inoportună, pentru că dezbaterea asupra lor se poate ține în fața CSM, punctual, respectându-se prevederea nepublicării lor, iar responsabilii de caz, inclusiv Doru Țuluș își pot justifica acțiunile), observăm, o instituție extrem de personalizată. Datele prezentate de inspectori pot fi evaluate diferit cantitativ. Cu toate acestea nu are importanță dacă în loc de 20 de cazuri marcate de  un anume complex de acțiuni incorecte este vorba de 18, datorită unei depășiri de competențe de către inspectorii CSM. Ceea ce contează din punct de vedere politic și instituțional este practica din interiorul acestei autorități. Iar peisajul micro din Secția de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție este unul care poate fi extins (cu precauțiile de rigoare) la peisajul din Justiția românească.
Aceasta este, ca și secția ce face obiectul inspecției, un sistem marcat de amprenta individualităților. Și cam așa stau lucrurile nu numai în Justiție. Să ne amintim că în ultimii opt ani (interval în care și datorită problemelor înregistrate în negocierile pentru aderare Justiția a devenit unul dintre punctele esențiale ale dezbaterii politice) fiecare ministru parcă și-a impus „propriul stil” despre care puterea și opoziția sau media au comentat. Am avut o Justiție care părea pentru unii ieșită din tiparele vechi, criticată pentru imobilism și reticențele ei, numită Rodica Stănoiu, una mai serioasă și cu puțin ștaif european, pe nume Cristian Diaconescu, urmată de o perioadă luminoasă, voluntară și bine-intenționată, dar fără rezultate concrete sub Monica Macovei, șirul „domniilor” încheindu-se cu șovăielile și erorile (mai ales) de imagine ale lui Tudor Chiuariu. De fiecare dată au lipsit evaluările obiective, pentru că, spre deosebire de alte compartimente, în Justiție ne lipsește componenta birocratică. Fiecare nouă învestire este un veritabil șoc ce personalizează sistemul (care altminteri ar trebui să funcționeze indiferent de persoana titularului). Or, la noi, ca într-un veritabil absolutism luminat, caracterul și personalitatea „monarhului” decid modul de exprimare al sistemului.
Aceste caracteristici se observă în mic în Secția lui Doru Țuluș. Acesta poate fi o persoană extrem de competentă. Cred sincer că anumite persoane pot deține o memorie incredibilă, așa încât să rețină toate termenele ce însoțesc fiecare caz din cele repartizate secției pe care o conduce. La fel de bine, este plauzibil ca un șef să preia asupra sa numeroase din sarcinile subordonaților. I se poate acorda lui Doru Țuluș prezumția de nevinovăție și în ceea ce privește încălcarea sau respectarea extraordinară a principiului continuității urmăririi penale de către procuror. Cu toate acestea, un asemenea sistem nu este cel dorit pentru că nu este deloc eficient. Nicio instituție nu poate funcționa dacă se bazează pe două-trei persoane (indiferent de capabilitățile lor), mai ales când este vorba de soarta unor nevinovați (până la proba contrarie). Nicio instituție, fie ea școală, spital sau DNA nu poate funcționa dacă registrul de intrare-ieșire este vraiște. De acord că este greu să discerni într-un peisaj instituțional supra-aglomerat de multe, ori, dar cineva trebuie să facă bine și treburile grele. 
În esență, întrebarea pusă de inspectorii CSM este dacă reforma în justiție și lupta anti-corupție se poate duce de către „eroi” plini de voință și răsfățați de presă sau de mărunți și conștiincioși funcționari birocratici a căror activitate este cu adevărat secretă până când e făcută publică, care obțin rezultate puțin spectaculoase și care nu sunt protagoniștii știrilor „pe surse”. Birocrația este de multe ori un sistem care se poate gripa și transforma într-o mașină mai puțin eficientă. Pericolele instituțiilor personalizate sunt însă, așa cum ne arată Max Weber, mult mai mari. Aceasta este experiența empirică – e rău cu birocrație, dar mult mai rău fără ea.-

Publicat în : Politica interna  de la numărul 51

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: