Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Discursul Președintelui Mahmoud Ahmadinejad la ONU

Michael COHEN

Mahmoud Ahmadinejad a venit la New York dornic să surprindă pe toată lumea cu atitudinea sa prietenoasă și să spună tuturor că Iranul este gata să colaboreze cu IAEA la toate nivelele. Aceste cuvinte au fost rezultatul cel mai pozitiv al șederii lui Mahmoud Ahmadinejad în SUA.

 



Subiectul programului nuclear iranian a ocupat prim-planul agendei celei de-a 62-a întâlniri a Adunării Generale a ONU. Președinte al Iranului Mahmoud Ahmadinejad a ținut un discurs spectaculos în fața Adunării, care a făcut înconjurul lumii pe prima pagină a ziarelor. Ahmadinejad a negat cu tărie acuzațiile de sprijinire a activităților teroriste și de dezvoltare de armament nuclear, și a confirmat deschiderea Iranului spre cooperare cu IAEA în toate aspectele legate de program.

George W. Bush nu a acordat Iranului atâta atenție câtă se aștepta publicul larg. Cel mai probabil, Bush și președintele francez Sarkozy și-au coordonat dinainte acțiunile și declarațiile pentru ca Adunarea Generală a ONU să pună în evidență cordialitatea președintelui american.

În discursul său, președintele iranian a făcut tot posibilul să evite orice referire la principalul inamic – SUA. În prezent, Iranul se confruntă cu criticile venite din partea Franței. Președintele francez Nicolas Sarkozy a afirmat că armamentul nuclear al Iranului ar submina semnificativ stabilitatea în regiune și în întreaga lume. Sarkozy consideră că această criză se poate rezolva cu ajutorul dialogului diplomatic și al unor decizii politice ferme.

Mahmoud Ahmadinejad și-a început discursul cu ocolișuri. El a accentuat nevoia de îmbunătățire a situației acuale în lume, și de a deschide perspective mai luminoase pentru toate popoarele. Acest scop poate fi atins doar atunci când comunitatea internațională va rezolva probleme vitale, între care: “încercările organizate de a distruge instituția familiei și de a submina statutul femeii.” Președintele și-a continuat lista cu “încălcări pe scară largă a drepturilor omului, terorism și ocupație”, “agresiune împotriva culturilor și a valorilor naționale” și “ineficiența mecanismelor internaționale menite să reinstaureze o pace stabilă și securitatea”.

Analiza lui Ahmadinejad privind problemele globale actuale s-a încheiat cu problema evreilor și a Holocaustului. El a accentuat faptul că ocuparea în continuare a Palestinei de “regimul Zionist ilegal” este o compensație pentru toate pierderile [pe care evreiile-au suferit] în războiul din Europa. “Zioniștii distrug palestinienii în propriile lor cămine și orașe, dar teroriștilor li se acordă medalii pentru pace și se bucură de sprijinul națiunilor puternice”, a susținut el.

Mahmoud Ahmadinejad nu și-a repetat faimoasa declarație în care afirmă că “Israelul ar trebui șters de pe fața pământului.” Însă în conferința de presă de după întâlnire el a prezis un sfârșit tragic pentru statul evreu: “Uniunea Sovietică – ce s-a ales de ea? S-a prăbușit și a dispărut. S-a realizat acest lucru prin război? Nu”, a spus el.

Vorbind despre alte teritorii ocupate, Ahmadinejad a menționat Irakul. El a afirmat că operațiunea împotriva lui Saddam Hussein s-a bazat pe presupunerea că acesta deținea arme de distrugere în masă. “Dictatorul irakian, care a fost sprijinit de ocupanți, a fost răsturnat. Nu au fost găsite arme de distrugere în masă, dar ocupația continuă,” a adăugat el.

Ahmadinejad consideră că responsabilitatea pentru situația actuală aparține Consiliului de Securitate al ONU. Potrivit lui, Consiliul de Securitate este pe primul loc în topul celor mai ineficiente organizații internaționale. “Unii dintre membri se poartă asemeni unor procurori, judecători și călăi,” crede președintele iranian. “Nu e de mirare că țările care încearcă să-și apere drepturile și libertățile nu încearcă să obțină ceea ce merită din partea Consiliului de Securitate al ONU,” a continuat el.

Cât despre faimosul program nuclear, președintele Iranului a afirmat că Teheranul, ca membru al IAEA, a respectat întotdeauna regulile și regulamentele și că a cooperat cu agenția la toate nivelele. “Toate activitățile noastre nucleare au caracter pașnic și transparent,” a afirmat el. Însă, a continuat Ahmadinejad, unii dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU au încercat să priveze Iranul de aceasta, prin presiuni puternice asupra IAEA. “Consiliul nu a reușit să apere dreptatea și drepturile poporului iranian,” a spus Ahmadinejad, referindu-se la sancțiunile impuse împotriva țării pentru refuzul de a suspenda activitățile de îmbogățire a uraniului.

Această stare de lucruri a început să se schimbe recent. “Problema programului nuclear iranian a revenit la IAEA, iar eu pot declara oficial că, în opinia noastră, problema nucleară iraniană este închisă și a devenit un subiect comun în activitatea agenției,” a spus Ahmadinejad.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 51

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: