Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Gărzile Revoluționare iraniene în vizorul SUA

Anthony McARTHUR

Statele Unite vor să includă Gărzile Revoluționare iraniene, forța militară de elită a Republicii Islamice Iran, pe lista grupurilor teroriste. Dacă se realizează, acest plan va pune în pericol operațiunile oricărei companii străine care are relații de cooperare economică cu Iranul– deoarece influența Gărzilor depășește cu mult domeniul militar, cuprinzând și mediile de afaceri și politice.



Argumentele prin care administrația SUA își motivează decizia sunt simple și arhicunoscute. SUA acuză Gărzile de intervenții în Irak și Afganistan. Nu există niciun fel de dovezi în spatele acestor acuzații. Dar se pare că SUA este gata și dispusă să agraveze încă o dată situația deja tensionată din Orientul Mijlociu. Este evident că mișcarea face parte din planurile Washingtonului privind următoarea întâlnire a Adunării Generale a ONU, programată în septembrie. Problema impunerii de sancțiuni economice și nu numai împotriva Iranului va fi pe primul loc în agenda întâlnirii din septembrie.
Anterior, încercarea SUA de a impune măsuri drastice împotriva Iranului, în urma controversatului program nuclear al Teheranului, a eșuat. Chiar și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA) s-a temut că raportul său privind programul nuclear iranian ar fi creat condițiile pentru o acțiune militară directă împotriva Iranului, și de aceea a adoptat o poziție destul de rezervată în această privință. Ulterior, IAEA a găsit un linbaj comun cu autoritățile de la Teheran. Acum, SUA are de gând să-și folosească propria jurisdicție și pe cea a Adunării Generale ONU pentru a denunța o grupare teroristă iraniană cu 125.000 de membri.
Mișcarea are câteva scopuri clare. Pe lângă identificarea unui stat bandit, SUA încearcă și să arate cu degetul cea mai mare organizație teroristă, care acționează sub aripa protectoare a guvernului iranian. În ce privește consecințele economice, planul are menirea de a rupe legăturile dintre reprezentanții Gărzilor – care controlează principalele programe industriale și energetice, precum și de apărare ale țării – și companiile legate într-un fel sau altul de firme americane și care depind de modul în care sunt percepute la Washington.
Denunțarea forței armate de 125.000 de oameni va permite administrației SUA să blocheze proprietățile acestora de pe teritoriul american sau aflate sub control SUA. Statele Unite vor putea de asemeni să ia poziție împotriva companiilor străine “care fie oferă sprijin, servicii sau asistență teroriștilor, fie au legături de orice fel cu aceștia”.

Ce sunt Gărzile revoluționare?

După revoluția islamică din 1979, conducerea iraniană a luat o serie de măsuri pentru implementarea unei noi politici militare imediat după îndepărtarea șahului. Noul guvern iranian a pus capăt colaborării militare dintre armata iraniană și Pentagon; consilierii militari americani și personalul tehnic au fost trimiși înapoi acasă; o serie de contracte de achiziționare de armament american au fost anulate. Revoluția islamică a însemnat o lovitură puternică dată forțelor armate iraniene. În consecință, armata iraniană a scăzut dramatic, soldații erau dezorganizați și demoralizați.
Războiul dintre Iran și Irak a izbucnit în septembrie 1980. În acel moment, armata avea doar 45-50% din numărul necesar de ofițeri și 60-70 % din numărul necesar de subofițeri și soldați. Aproape 45 % din armamentul și echipamentele militare disponibile erau inutilizabile în luptă. Clericii iranieni nici nu aveau de gând, nici nu se puteau baza pe armată, a cărei reputație era “pătată” de legăturile strânse menținute cu fostul regim. Acesta este motivul pentru care clericii au decis să înființeze o forță militară alternativă, ai cărei membri să fie absolut loiali doctrinelor lui Khomeini.
Gărzile Revoluționare au fost înființate în 1979. Inițial, scopul era acela de a apăra unica teocrație contemporană din lume. Gărzile au jucal un rol esențial în războiul dintre Iran și Irak din 1980-1988. Iar după aceea, s-au transformat într-o instituție politică și economică extrem de influentă. Președintele Iranului Mahmoud Ahmadinejad este fost ofițer al Gărzilor Revoluționare. A ajuns la putere datorită sprijinului acordat de ofițeri superiori și veterani din cadrul Gărzilor. Comandanții Gărzilor au legături cu numeroase companii din principalele sectoare ale economiei iraniene.
Forțele armate iraniene și Gărzile Revoluționare totalizează în prezent 533.000 de oameni. Respingerea unei invazii străine, împreună cu armata, este principala sarcină a Gărzilor pe timp de război. Pe timp de pace, Gărzile trebuie să asigure stabilitatea regimului islamic, contracarând opoziția din interiorul și din afara țării. De asemeni, Gărzile trebuie să controleze activitățile organizațiilor politice și publice.
Statele Unite dovedesc multă creativitate în alegerea țintei. Gărzile revoluționare controlează, într-un fel sau altul, majoritatea marilor companii în aproape toate ramurile economiei iraniene. Intențiile administrației americane amenință funcționarea oricărei companii străine care are legături economice cu Iranul.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 50

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: