Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Codul de procedură penală – drumul cu bune intenții

Radu CUCUTĂ

Modificarea Codului de Procedură Penală este un proces politic și legislativ care a cunoscut un traseu extrem de sinuos. Cam ca în orice schimbare politico-juridică din România, în promovarea modificărilor au fost implicați marii actori ai spațiului public – Ministerul Jusției (care a elaborat proiectul), Guvernul, care i-a definitivat tezele (și le-a adoptat prin HG), pe margine pregătindu-se Parlamentul, pentru a amenda, aproba și modifica, punând punct astfel unei veritabile odisee juridice începute în 2004 (dublată de veritabila epopee a Codului Penal, a cărui „lansare” nu a fost anunțată încă).

Momentul aprobării modificărilor aduse Codului de Procedură Penală nu este cunoscut. Zilele acestea, Ministerul Justiției a cerut o nouă amânare a dezbaterii modificărilor în comisia parlamentară din Senat, anunțând că în două luni va fi finalizat proiectul unui nou cod de procedură penală. Tezele de principiu au fost însă aprobate de Executiv printr-o hotărâre a sa și ele au rolul de a defini liniile directoare ale întregului demers juridic. Având în vedere că actul este emis de către Guvern, putem presupune că tezele de drept și de politică judiciară exprimate de act sunt valabile și în cazul proiectului noului  cod.
Există mai multe elemente care singularizează setul de modificări aduse Codului de Procedură Penală. Astfel, unul dintre principalele obiective ale demersului politico-juridic este „crearea unui cadru legislativ în care procesul penal sa fie mai rapid si mai eficient, prin urmare, in mod semnificativ mai puțin costisitor”. Este neîndoielnic faptul că rapiditatea soluționării unei cauze penale este o problemă de interes public. Prin natura lor, faptele care atrag incidența normelor penale reclamă o asemenea atenție deosebită – atât din punctul de vedere al gravității posibilului act, cât și datorită necesității soluționării cât mai rapide a unei situații dificile pentru cel inculpat. Cu toate acestea, un proces rapid nu este neapărat și unul ieftin. Din acest punct de vedere este discutabilă asocierea celor două concepte – rapiditate și reducerea costurilor. Din punct de vedere al importanței care este asociată acestei celerități a actului judiciar penal, semnificația dată costurilor nu este neapărat atât de mare. În definitiv, dacă privim din perspectivă funcțională, ca serviciu public, Justiția nu trebuie să fie ieftină, ci trebuie să fie un sistem în primul rând corect, și abia apoi rapid și, dacă se poate, ieftin. Această ierarhizare a priorităților într-un document – cum este cel de afirmare a principiilor – poate da naștere deci la numeroase discuții.

În practică ea este tradusă de mai multe instituții consacrate de modificările aduse Codului de Procedură. Astfel, apare judecătorul de libertăți. Acesta este principalul responsabil în ceea ce privește emiterea mandatelor de arest. Caracterul arestului este unul excepțional – în sensul că este consacrată valoarea lui de demers aplicat în momentul în care alte măsuri de restricționare a drepturilor nu pot funcționa. Edificarea unei noi instituții juridice (alături de construirea unui alt segment al sistemului judiciar) nu este însă neapărat o soluție fericită.
     Instituția (preluată din practica anglo-saxonă) încearcă de fapt să valorifice caracterul excepțional pe care legea română îl dădea deja actului de arestare a unui cetățean. Arestul este punctul culminant al măsurilor premergătoare actului judiciar propriu-zis și el nu ar trebui aplicat decât în situații limită. De aceea, noțiunea de „arest preventiv” este un pleonasm. Pentru că arestul nu are alt rol în afara acelui de a preveni eventuala întrerupere a procedurii judiciare normale. În practica judiciară românească el a devenit un act banal. Instituția judecătorului de libertăți este completată de alte instituții juridice preluate din dreptul anglo-saxon, cum ar fi libertatea sub control judiciar sau pe cauțiune, pe timpul procesului și al anchetei, sau arestul la domiciliu. Acestea cad tot în sarcina judecătorului de libertăți, ceea ce presupune crearea efectivă a unui segment judiciar nou, care să fie însărcinat cu aplicarea (în cazurile necesare) ale acestor măsuri.
În același timp, demersul de urmărire a celerității este completat de o împărțire a competențelor instanțelor. Astfel, recursul devine un act cu adevărat extraordinar (admis în cazuri excepționale), fiind judecat în fața Înaltei Curți. În același timp, apelul este atribuit Curților de Apel, în vreme ce tribunalele vor judeca fondul spețelor (în afara unor excepții expres stabilite de lege).
Adăugarea unor mijloace de probă alternative (de exemplu, probele ADN) este o măsură de modernizare a sistemului de probe, care se impunea de mai multă vreme. Cu toate aceste, este discutabil în ce măsură ierarhia probelor pe care o va propune Ministerul Justiției este una acceptabilă de juriștii din Parlament. Ierarhia probelor elimină inconsistențele din sistemul anglo-saxon (cum ar fi posibilitatea ca jurații să acorde mai multă însemnătate declarației orale a unui martor decât expertizelor), dar presupune o valorizare ierarhică ce nu are cum să nu stârnească controverse.
În ansamblu însă, modificările propuse de actul guvernamental consacră preluarea unor instituții din dreptul anglo-saxon. Sistemul judiciar românesc, mai ales după Al Doilea Război Mondial, este unul dominat de influența (aproape idolatră pe alocuri) a modelului francez (în perioada interbelică unele cauze penale erau judecate de curți de jurați). Doctrina juridică românească – insuficient familiarizată cu aspectele politice și juridice din spatele modelului britanic sau american – a dezvoltat teorii și strategii care arată mai mult chiar decât în Franța de ce modelul aplicat în România este superior celui anglo-saxon. Introducerea unor instituții moderne diferite radical de cele aplicate în România poate avea efecte profunde nu la nivelul eficienței judiciare, ci la nivelul acomodării cu noile norme. În practică, ea poate genera un mic șoc cultural în doctrina și practica judiciară românească. Nu trebuie omise nici implicațiile politice. Există un grup intelectual puternic în România pentru care neoconservatorismul american sau conservatorismul britanic reprezintă o Mecca juridică și politică. În contestarea modelului francez există și precedente istorico-culturale (Junimea, de exemplu), precum și o asociere precară a modelelor anglo-saxone cu propria orientare ideologică. O dezbatere între juriști și susținătorii modelelor anglo-saxone nu este deci improbabilă.
În plus, două aspecte mai trebuie subliniate. În primul rând, chiar preluarea instituțiilor anglo-saxone este făcută în manieră franceză. Preluarea lor are loc pentru că excepționalitatea unor instituții românești (arestul, bunăoară) devine în tribunale o regulă. Or, inițiatorii modificărilor, în loc să corecteze această deficiență prin stabilirea unor limite ale aplicării excesive a legii (cum s-ar face în Marea Britanie sau în SUA), construiesc un nou aparat instituțional. Eșecul practic al apărării drepturilor cetățenești în practica judiciară fundamentează un nou set instituțional – despre care nu avem nicio garanție că nu va funcționa precum cel inițial. Ce îl va opri pe judecătorul de libertăți să elibereze mandate de arestare pe bandă rulantă? Un control mai bun al activității sale, o remunerare mai generoasă, standarde de competență mai ridicate, stadii de pregătire peste hotare? Propunerile nu oferă nicio garanție că lipsa unei politici judiciare coerente nu se va perpetua și în noua structură.
În al doilea rând, caracteristica preluării instituțiilor anglo-saxone se poate extinde la întregul proiect juridic. Astfel, acesta încearcă să combine constructiv modelele insulare cu cele continentale. Ireductibilitatea unor instituții la o combinare mioritică nu este luată în considerare, iar intenția celor care propun proiectul este de a construi „combinarea elementelor din cele doua mari sisteme de procedură penală existente in lume” ca „formă de convergență a celor mai bune soluții comparate”. Există semne serioase de întrebare cu privire la apetența de combinare a instituțiilor diferite din cele două bazine de drept diferite.

În ansamblu, modificările aduse Codului de Procedură Penală încearcă să adapteze la cerințele moderne sistemul judicial penal românesc. În calea intențiilor bune apar însă numeroase obstacole. Pe de o parte, obiectivele asumate sunt concurente și nu pot fi atinse neapărat concomitent. Un sistem ieftin nu este neapărat unul bun. La fel cum unul rapid nu oferă garanția corectitudinii. În același timp, încercarea de a găsi o „via media” între modelul anglo-saxon și cel francez, deși încearcă să obțină avantajele ambelor, poate sfârși prin a combina problemele ambelor modele. Nu în ultimul rând, utilitatea modificărilor aduse procedurii penale este mai mult decât discutabilă, în condițiile în care se pregătesc noi variante ale Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală, al căror conținut este încă la nivel de proiect.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 50

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: