Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Vladimir Putin și singurătatea prezidențială

Laurențiu CONSTANTINIU

Când Boris Elțin l-a numit premier, în august 1999, și după aceea, când a devenit președinte al Federației Ruse, în aprilie 2000, nimeni nu credea că, pe parcursul celor două mandate, Vladimir Putin va bate recorduri după recorduri în privința popularității.

Un necunoscut atunci – Who is Mr. Putin?, este titlu unui articol din presa occidentală, care ar putea fi catalogat drept barometrul al popularității sale din anul 1999 –, Vladimir Putin a devenit astăzi, pentru o largă majoritate a populației și pentru mulți oameni politici, omul de neînlocuit de la cârma Rusiei.

„Un democrat absolut”
În opinia noastră, credem că actualul președinte a devenit prizonierul sistemului grație căruia a ajuns la conducerea statului rus. Venit la putere în cadrul/și cu ajutorul acestui sistem care nu a fost capabil să ofere o alternativă la președintele în exercițiu (prin alegeri libere), Vladimir Putin se găsește în fața unui examen destul de dificil: acela de a asigura transferul lin de putere și de a găsi un înlocuitor capabil să se ridice la nivelul său de popularitate. În același timp însă, cu actualul președinte se întâmplă ceea ce, de regulă, se întâmplă cu toți aceia care sunt deținători ai puterii absolute. Cu cât Vladimir Putin se află mai mult la conducere, cu atât mai mult părerea sa despre sine însuși este mai bună și vorbește mai mult despre el. În alocuțiuni oficiale sau în întâlnirile cu oamenii politici sau populația, domnul Putin vorbește despre Vladimir Putin copilul și episoadele din copilărie. Mai mult, la ultimul summit al G-8, de la Heiligendamm, domnul Putin nu a ezitat să se compare în materie de democrație cu Mahatma Ghandi. Afirmația sa, potrivit căreia este „un democrat absolut” și că „după moartea lui Mahatma Ghandi nu are cu cine să vorbească” (în materie de democrație – L.C.), a provocat perplexitatea multora dintre ziariștii prezenți. Și, în opinia noastră, ar trebui să dea de gândit susținătorilor Domniei Sale. Prin urmare, ce se întâmplă cu domnul Putin?

Conducătorii vechi și noi ai Rusiei
Dacă privim de-a lungul ultimei sute de ani din istoria Rusiei, vom constata ușor că țara nu a prea fost răsfățată din punctul de vedere al conducătorilor. În ce privește perioada comunistă, explicația este una simplă. Mobilitatea socială a favorizat mișcarea unor importante mase de oameni de la sat la oraș. Astfel, cum foarte bine a arătat Moshe Lewin, un excelent și analist al realităților sociale sovietice, baza socială a regimului a reprezentat-o țărănimea intrată în partid. Noii veniți la oraș nu au fost întotdeauna cei mai buni. Fugiți din calea colectivizării, munca nu se număra printre virtuțile noilor orășeni. În plus, ei erau oameni cu o pronunțată mentalitatea țărănească și neobișnuiți cu noile realități citadine. De aceea, singura modalitate la îndemână de a-și face un rost la oraș a fost intrarea în partid. Odată deveniți membrii de partid, promovarea pe scara social-politică depindea de voința șefului, care, niciodată nu făcea greșeala să își numească un adjunct inteligent și cu spirit de inițiativă. Ajunși pe treapta cea mai de sus a ierarhiei sociale și de partid, trecând prin nenumărate filtre care nu permiteau promovarea unor persoane independente, membrii Biroului Politic îl alegeau din rândurile lor, pe viață, pe șeful statului. Dată fiind natura sistemului – mai ales după moartea lui Stalin – aceștia îl punea în funcție pe cel care era considerat cel mai slab. Astfel au putut ajunge la conducerea URSS oameni ca Hrușciov, Brejnev sau Cernenko. Aceasta este, în câteva cuvinte, esența mecanismului birocratic sovietic. Abia către sfârșit, când criza sistemului atinsese apogeul, membrii Biroului Politic au simțit nevoia să întreprindă măsuri mai energice și l-au ales în fruntea partidului și a statului pe Mihail Gorbaciov, în ideea că noul secretar general, prin tinerețea sa, va reuși să mai salveze ceva.
Alegerea lui Boris Elțin, în 1991, ca președinte al Rusiei s-a făcut după un alt mecanism, mult mai democratic decât cel precedent. Alegerile prezidențiale din 1991 au fost, în opinia noastră, singurele alegeri cu adevărat libere și democratice din istoria recentă a Rusiei. Oamenii care l-au ales pe Elțin doreau creșterea nivelului de trai, o tranziție cât mai suportabilă, suveranitatea Rusiei și menținerea integrității statului. Or, cu un Elțin care, pe perioada campaniei electorale, le vorbea oamenilor convingător că toate acestea sunt posibile, în pofida dificultăților uriașe, alegerea nu a fost atât de greu de făcut. Analizând ceea ce s-a întâmplat după venirea la putere a lui Elțin, putem spune că atunic, în 1991, au fost puse bazele unui nou mecanism de promovare socială – mecanismul populisto-democratic –, care a permis apariția oamenilor politici de tipul Vladimir Jirinovski. Beneficiarii acestui nou mecanism au fost acele figuri politice cu o priză foarte mare la populație. Așa cum pe Cernenko (penultimul secretar general al PCUS) nu ni-l putem imagina dansând în campania electorală sau jucând fotbal, tot așa nu credem că Vladimir Jirinovksi sau oricine altcineva din noua elită politică rusă nu ar fi putut face o mare carieră birocratică.
După venirea lui Elțin la putere, mecanismul populisto-democratic, al cărui produs el fusese, a fost înlocuit treptat cu cel anterior, birocratic. Perioada „haosului revoluționar”, din primii ani de după destrămarea URSS, când mobilitatea socială era destul de amplă, permițând ridicarea pe scara socială a unor oameni inteligenți, neatinși de virusul birocrației (de la Egor Gaidar și până la Aleksandr Lebedev sau Boris Berezovski), luase sfârșit. Din acel moment, Elțin a tolerat din ce în ce mai greu în anturajul său, oamenii cu spirit de inițiativă.

Puterea absolută corupe absolut
Ce a favorizat alegerea domnului Putin? În primul rând, Elțin nu a mai dorit să mai joace vreun rol activ pe scena politică, după ieșirea sa la pensie. De aceea, pentru el a fost foarte important ca noul președinte să-i garanteze, lui și familiei sale, o viață liniștită. În al doilea rând, Elțin și „familia” (aici avem în vedere clientela politică creată în jurul fiicei sale, Tatiana Diatcenko), spre deosebire de membrii Biroului Politic, s-au temut de alegerile libere. Din acest motiv, ei au ales un moștenitor nu numai previzibil, dar puțin periculos pentru ei, dar și cu un potențial de popularitate. 
Actualul președinte, dacă e să ne raportăm la sondajele de opinie, este foarte iubit de poporul său. Produs al sistemului prezidențial fără alternativă, cel de-al doilea președinte al Rusiei și-a stabilit drept coordonate principale ale programului său stabilitatea și ordinea. Tocmai de aceea a promovat reforma politico-administrativă ale cărei rezultate sunt „verticala puterii” și „democrația dirijată”, lichidând toate posibilele centre de putere care ar fi putut să i se opună. Multă, foarte multă lume (mai ales în Occident) îl acuză că a încetinit evoluția democratică a Rusiei. Dacă însă privim în urmă și vedem care era Rusia pe care domnul Putin a preluat-o și care este Rusia de astăzi, credem că, oricine ar fi fost în locul actualului președinte, ar fi urmat aceeași cale.
Unica opoziție întâlnită de domnul Putin vine din partea altor state pentru că, pe plan intern, președintele nu întâlnește niciun fel de opoziție. Într-o astfel de situație, când nu există nimeni care să-i spună că greșește, când toți cei care îl critică sunt „oamenii lui Berezovski”, oricât de inteligent și normal ar fi președintele, el are toate șansele să se depărteze de lumea reală. Normalitatea unui individ se bazează tocmai pe faptul că de fiecare dată se controlează, are de-a face cu oameni cu opinii diferite, ținând cont de toți acești factori.
Cu domnul Putin se petrece acel fenomen care apare la oamenii unici deținători ai puterii. La început, Stalin i-a lichidat pe cei considerați de el potențiali concurenți. Spre sfârșitul vieții, victime ale susceptibilității sale aveau să cadă unii dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi – Molotov, Voroșilov, Mikoian – acuzați de colaborare cu serviciile secrete occidentale. Hrușciovul din perioada conducerii colective (1953-1957) nu mai semăna nici pe departe cu Hrușciovul care bătea cu pantoful în masa Adunării Generale a ONU sau care transportase rachete în Cuba. Aceeași deosebire există și între Brejnevul din 1964 și cel de la sfârșitul vieții, încărcat de Ordine Lenin și medalii. Elținul din perioada „apărării Casei Albe” (este vorba despre asediul inițiat de el împotriva clădirii Parlamentului rus) se deosebește fundamental de acela care dirija orchestre în Germania și „lucra cu săptămînile” la documente (pe motive de stare de ebrietate). Afirmația domnului Putin despre asemănarea sa cu Mahatma Ghandi reprezintă, în opinia noastră, începutul unei astfel de transformări, care au suferit-o predecesorii săi.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 50

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: