Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Partidele în fața moțiunii PSD

Cristian BANU

Toate analizele politice făcute pe tema moțiunii de cenzură a PSD pornesc de la o premisă greșită, aceea că PSD intenționează să dea jos guvernul Tăriceanu. Însă PSD nu are nimic cu liberalii și guvernul lor - care, de altfel s-au dovedit destul de prevenitori față de doalențele social-democraților și cu care au colaborat bine până acum - ținta lor fiind PD-ul și, desigur, Traian Băsescu.



Desigur, este foarte posibil ca guvernul Tăriceanu II să cadă, însă doar ca victimă “colaterală” - nu poți face omletă dacă nu spargi niște ouă. Alta este însă ținta și alta este problema pe care încearcă social-democrații să o rezolve.
Problema PSD este una de identitate. Ei nu sunt nici la putere, nu sunt percepuți a fi nici în opoziție. Depunând moțiunea de cenzură și mergând cu ea până la capăt, ei nu au decât de câștigat. Dacă PD-ul refuză să voteze moțiunea și ea pică, le-a furat rolul de partid de opoziție. Dacă moțiunea trece, Traian Băsescu va numi un premier democrat și astfel PSD-ul va fi și mai evident partid de opoziție. Nici vorbă să ia în vreun moment în considerare ipoteza “Mircea Geoană - premier”. Asta este pur și simplu o supra-licitare, pentru a fi siguri ca nu cumva Băsescu să le dejoace planurile și să numească un alt premier PSD (deși mă îndoiesc că ar face-o). Și chiar dacă ar face-o, PSD iese în câștig, ajungând pe față la guvernare și putându-și asuma bunele rezultate ale acesteia.
Ce înseamnă moțiunea pentru fiecare partid?

PNL

Deși aparent pentru PNL lucrurile sunt cele mai simple, nu este chiar așa. Desigur, dacă moțiunea nu trece, rămân în continuare la guvernare și reușesc să scape oarecum de stigmatul alianței cu PSD, iar dacă ea trece intră în opoziție și se pot poziționa foarte simplu ca „singuri împotriva FSN”, polul lor de dreapta devenind astfel alternativa de dreapta autentică și având toate șansele de a disloca grupuri mari din electoratul lui Traian Băsescu, mai ales că își pot asuma toate rezultatele pozitive ale guvernării, lăsând pe alții să plătească nota de plată.
Numai că intrarea în opoziție poate antrena o serie de frustrări ale unor lideri și să dea frâu liber nemulțumirilor care există la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu. Până acum PNL a rezistat datorită faptului că este în continuare la guvernare și conducătorul partidului deține cheia resurselor. Lăsând la o parte antipatia generală a liberalilor față de Theodor Stolojan, acesta este și motivul pentru care puciul său a eșuat, dar intrarea în opoziție poate deschide ușile pentru o hemoragie importantă în condițiile în care – grație legăturii cu Traian Băsescu – Stolojan poate asigura prezența în continuare la guvernare pentru cei care aleg „adevăratul liberalism”. În funcție de dimensiunea acestei hemoragii, PNL se poate trezi cu probleme serioase de imagine care să-l destabilizeze pe termen mediu.
Aici trebuie subliniat că momentan PLD este într-o situație foarte dificilă, PD-ul negrăbindu-se să oficializeze relația cu ei, șansele de a intra în Parlament fiind nule. Pe de altă parte însă, dacă vor fi invitați la guvernare – așa cum a indicat consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu – lucrurile se pot schimba.
Dacă reușește să-și păstreze unitate – îi va fi mult mai ușor dacă Traian Băsescu va numi un premier de la PSD – și să gestioneze eficient relația cu mass-media concentrându-se pe mesajul „singuri împotriva FSN-ului”, PNL are toate șansele să iasă mult mai bine din acest clinci.

Traian Băsescu

Lucrurile nu sunt simple nici în cazul lui Traian Băsescu, decizia fiind greu de luat. Din punct de vedere politic, intrarea PD la guvernare pe ultima sută de metri nu ar aduce mari avantaje în comparație cu dezavantajele asocierii cu PSD și a identificării imagologice cu FSN-ul. Deși se vehiculează nume ca Monica Macovei sau Vasile Blaga ca viitori premieri post-Tăriceanu am unele îndoieli în acest sens, deoarece din punct de vedere politic ar fi o greșeală majoră:
- Traian Băsescu și PD-ul se simt cel mai bine în opoziție și ținând cont că urmează aproape doi ani electorali le-ar fi greu să se exprime, în condițiile în care nici nu-și pot asuma mare lucru din realizările guvernamentale;
- Și-ar periclita serios poziția de partid de dreapta și ar ajunge asociat cu PSD-ul, în condițiile în care discursul lor s-a concentrat pe demonizarea oricărei alianțe cu acesta, fiind unul din principalele puncte de dispută cu PNL;
- PD-ul este oricum la guvernare, chiar dacă nu este membru al guvernului.
Desigur, există posibilitatea ca în PD să existe unele presiuni interne în vederea reîntoarcerii la guvernare, însă nu cred că Traian Băsescu și Vasile Blaga nu le pot controla eficient astfel încât ele să nu ajungă la cunoștința publicului.
Un guvern PSD, în schimb, ar aduce pentru Traian Băsescu un nou adversar în condițiile în care lumea s-a plictisit de mult de atacurile sale la adresa guvernului Tăriceanu și pentru el ar fi ușor să explice electoratului său de ce a numit un premier PSD, mai ales dacă acesta ar fi cuplul de la Cluj sau Cristian Diaconescu.
Desigur, cu o bună gestionare a momentului, care să fie înfățișat ca o cacealma trasă de Traian Băsescu PSD-ului, există șanse bune de a-l avea premier pe Vasile Blaga, mai ales în condițiile în care PNL a dovedit că nu știe să gestioneze eficient relația cu presa și are bune șanse de a se prezenta catastrofal în această situație. Numai că va avea în PSD un adversar redutabil, re-legitimat ca partid de opoziție, care poate critica întrega guvernare a Alianței.

PSD

În urma acestei mișcări, PSD este pentru prima dată după multă vreme în poziția win-win. Dacă moțiunea nu trece, se legitimează ca singurul partid de opoziție și poate ataca mai departe și PD-ul arătând că „Alianța nu a murit”, dar și PNL-ul ca partid de guvernământ. De altfel, moțiunea le va viza pe amândouă, nu doar guvernarea PNL. PD-ul va pierde un atu important și îi va fi greu să se mai prezinte ca partid de opoziție.
Dacă moțiunea trece, sunt două posibile dezvoltări: Traian Băsescu numește un premier PSD – mai mult sau mai puțin apropiat – sau îl numește pe Vasile Blaga sau un premier „de sacrificiu” – Monica Macovei sau Daniel Morar. În cazul din urmă, PSD se poate afirma ca singurul partid de opoziție și are o șansă importantă înainte de alegeri.
Dacă este numit un premier de la PSD, oricât de apropiat de Traian Băsescu ar fi acesta, pentru partid înseamnă un acces mai bun la resurse, posibilitatea de a exercita celebrele sale „pomeni electorale” (desigur, eficiența acestora este discutabilă) înainte de alegeri și, bineînțeles, oportunitatea de a-și reface finanțele ostoite de trei ani de opoziție în vederea multelor campanii electorale care vor urma.
În plus, un guvern PSD va fi criticat în forță de Traian Băsescu și de PD, astfel încât posibilitatea asocierii celor două este foarte redusă, ceea ce va anula eventualele acuzații de partid-remorcă a lui Traian Băsescu.

Indiferent de evoluție, PSD își va fi clarificat rolul și locul pe scena politică, va fi re-căpătat inițiativa politică pierdută după referendum și va muta bătălia politică pe un teren familiar lor – în Parlament, acolo unde au o forță puternică.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 50

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: