Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Securitatea de mediu a Uniunii Europene

George ANGLIȚOIU

Dimensiune a securității în viziunea Școlii de la Copenhaga, mediul s-a impus pe agenda contemporană de riscuri și amenințări de o manieră prea puțin anticipată.
 Sursele de insecuritate în materie de mediu sunt multiple, iar ponderea lor este agravată de conexiunea intrinsecă dintre decizia politică și interesele economice.

Astfel, fie că avem de a face cu exploatări miniere extensive, de implantarea de vectori industriali toxici în arii urbane, de traficul auto, de defrișări masive, de modificări sau proastă întreținere ale terasamentelor cursurilor de apă, de deversări accidentale sau voite în suprafețele de apă, de limitarea ariilor rezervațiilor naturale în folosul unor nou descoperite zăcăminte naturale etc., putem vorbi de riscuri și amenințări la adresa securității umanității și în particular a cetățenilor europeni.

Limitele creșterii
Sub egida influentului Club de la Roma apărea în anul 1972 studiul The Limits to Growth, lucrare controversată dar care a pus pentru prima oară de o manieră sistematică problema scăderii accelerate a resurselor naturale din cauza creșterii economice. Concluziile studiului se bazau pe folosirea a 5 parametrii variabili, anume populația lumii, procesul de industrializare, poluarea, producerea hranei și diminuarea resurselor. În pofida unor concluzii infirmate în timp (ex. cea potrivit căreia peste două decenii, adică în anul 1992, rezervele de petrol urmau să se epuizeze), logica argumentativă nu a putut fi contestată. Mai precis, o evaluare onestă a relației dezvoltare economică-resurse existente trebuie să se bazeze nu pe un calcul fals al unui necesar constant, ci pe o progresie accelerată a epuizării resurselor din cauza evoluției habitatului uman și a priorităților sale consumaționiste.

Încălzirea globală și efectul de seră
Două din structurile de profil din cadrul ONU, adică Organizația Meteorologică Mondială (WMO) și Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), au pus bazele în anul 1988 ale Grupului Interguvernamental privind Schimbările de Climă (IPCC), for menit să evalueze modificările climaterice cauzate de către oameni. Periodic, IPCC dă publicității rapoarte în care este analizată implementarea priorităților stabilite la Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro (1992) și conținute în Convenția-Cadru a ONU privind schimbările de climă. Esența acestui document programatic o reprezintă combaterea schimbărilor climaterice prin reducerea emisiilor de gaze în atmosferă.
 Conform raportului IPCC din mai 2007 (Climate Change 2007: The Physical Science Basis), temperatura medie la nivelul suprafeței Terrei a crescut în ultimul secol cu 0.74 ± 0.18 °C, principalul factor fiind emisiile de gaze în atmosferă, cauzatoare ale efectului de seră. Prognoza IPCC pentru intervalul 1990-2100 indică o creștere compativă de până la 6 °C (1.1±6.4 °C), o altă concluzie îngrijorătoare constituind-o faptul că chiar dacă emisiile de gaze ar fi puse sub control, încălzirea globală și creșterea nivelului oceanelor și al mărilor ar continua pentru mai bine de un mileniu. Efecte adiaciante s-ar manifesta în diferențe extreme și subite de temperatură, în impactul disconfortului termic asupra sănătății oamenilor, în modificări ale ritmului și distribuției precipitațiilor (cu un risc agravant numit extinderea deșertificării), accelerarea ritmului topirii ghețarilor, dispariția unor specii, și nu în ultimul rând în probleme majore pentru culturile agricole.
Comunitatea internațională a răspuns cu măsuri relative față de astfel de avertizări, cel mai important pas reprezentându-l Protocolul de la Kyoto (1997) adus Convenției-Cadru mai sus-amintite. Având obiectivul “stabilizării concentrațiilor în atmosferă a gazelor cu efect de seră la un nivel care ar preveni interferența periculoasă a omului cu sistemul climateric”, documentul impune limite obligatorii (o medie mondială de 5% în perioada de grație 2008-2012 sub nivelul anului 1990) în materia reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. De aici au apărut însă problemele tipice unui instrument internațional de securitate colectivă, întrucât absența unei structuri coercitive de implementare a normei a dus la neadoptări sau exceptări. La nivelul lui decembrie 2006, un număr de 169 de state ratificaseră protocolul (reprezentând peste 61% din emisiile mondiale), dar cu excepțiile notabile ale SUA (principalul poluator), Australiei, Indiei sau Chinei. O remarcă notabilă trebuie făcută la nivelul Uniunii Europene ale cărei state membre au ratificat atât la nivel individual, cât și colectiv al Comunității Europene (31 mai 2002), Protocolul de la Kyoto, plasându-se astfel în avanpostul moral al conducerii campaniei anti-încălzire globală.

Bruxelles-area politicii de mediu
Din punct de vedere al imaginii, ambițiile Uniunii Europene de actor global sunt servite de inițiativele sale în domeniul politicii de mediu. Media la nivelul Uniunii Europene a reducerii emisiilor gazelor cu efect de seră este de 8 procente, iar pachetul de măsuri propus de Comisia Europeană în ianuarie 2007 și adoptat de Consiliul de miniștri și de Parlamentul European în martie 2007 stabilește un prag “revoluționar” de 20 de procente la nivelul anului 2020.
Aceste măsuri europene au însă și un revers negativ deoarece în timp ce Uniunea Europeană își autoimpune aceste limite, alte puteri aflate în competiția mondială (SUA, China, Rusia) le ignoră în pofida angajamentelor sau a presiunii opiniei publice mondiale.
Apelul european la folosirea energiilor alternative nepoluante a găsit în Statele Unite un corespondent influent în persoana fostului vicepreședinte și candidat la președinție Al Gore. Campania sa de sensibilizare internă și internațională privind păstrarea nealterată a rezervațiilor naturale din Alaska, a combaterii procesului de topire a ghețarilor sau a imperativului folosirii de automobile hibride cu cilindree redusă a condus la organizarea evenimentului mondial Live Earth (concerte implicând celebrități muzicale și nu numai în principalele capitale ale lumii) – 7.07.2007. Un alt politician american influent implicat în cauza combaterii schimbărilor climaterice este guvernatorul statului California, actorul Arnold Schwartzeneger, inițiator al unor norme de pionierat.

România, codașa respectului față de mediu
Unul din beneficiile teoretice ale integrării europene l-ar da alinierea la standardul legal al Uniunii Europene. Un studiu de caz al naufragiului petrolierului Prestige în largul coastelor Galiciei -cel mai mare dezastru ecologic din istoria Spaniei (2002)- relevă cu ușurință învățămintele practice preluate rapid de decidenți. Dincolo de criticile publice la adresa guvernului spaniol pentru faptul că nu a preîntâmpinat catastrofa, reacția autorităților a fost promptă și eficientă, plajele galiciene având la un an de la dezastru mai multe stegulețe albastre (simbol al excelenței) decât în trecut. Mai mult, comisarul european pentru Transporturi, spaniolul Loyola de Palacio, a inițiat interzicerea prezenței în porturile europene a petrolierelor cu o singură cală.
Din păcate, în cazul politicii de mediu, România este o dovadă negativă a cum acquis-ul comunitar poate fi adoptat, dar implementat conform intereselor politico-economice ale deținătorilor reali de putere.
 Capitala României, Bucureștiul, s-a clasat în intervalul 2006-2007 pe primul locul în clasamentul celor mai călduroase capitale europene, în pofida tipicului (teoretic) temperat continental al climei. Campania implacabilă de defrișare a pădurilor de la periferia Bucureștiului (vezi cazul pădurii Băneasa) coroborată cu viitorul imediat de aneantizare sau distrugere parțială a parcurilor interioare (Bordei, IOR, Tineretului, Herăstrău, Circului, Carol, Floreasca, Izvor etc.) pentru fiecare din aceste cazuri fiind invocate “drepturi legitime” de retrocedare. Mai precis este vorba de drepturi litigioase acontate de întreprinzători imobiliari bine conectați politic și dornici să profite de febra rezidențială -plătibilă cu bani de regula negri- care a cuprins Bucureștiul și România. 
Dar precizarile legale sau statistice vorbesc de la sine. Parcul Bordei este pe lista monumentelor istorice alaturi de Parcul Herăstrău. Bucureștiul are cea mai mica suprafață de spațiu verde din Uniunea Europeană, neîndeplinind nici măcar un sfert din norma internațională pentru spatii verzi, este foarte aglomerat și prăfuit (aprox. 273 tone de praf depozitate lunar), în timp ce limita zgomotului depășește cu mult limita legală admisă.
Norma de spațiu verde în zona urbană este de 12 mp/locuitor (dar 82 mp/loc la Stockholm, 70 mp/loc la Viena, 31 mp/loc la Varșovia), comparativ cu 2,5 mp/locuitor în București. Între anii 1990-2005 au disparut peste 20 milioane mp de spatii verzi din București, suprafata verde ajungând la doar o treime din ce a fost înainte de anul 1989. Bucureștiul este unul dintre cele mai aglomerate orașe, cu 9009 locuitori pe kilometru pătrat, comparativ cu Berlin (3905), Viena (3850), Budapesta (3674), Bratislava (1226) etc., pentru a analiza doar capitale central și est-europene. Incidența bolilor cardiovasculare, neurologice și pulmonare este foarte îngrijorătoare, România clasându-se pe primul loc în Europa la capitolul decese. Media de viață a românilor este conform statisticilor naționale cu 10 ani mai mică decât cea la nivel european.
La nivel național, Distrugerea fără repercursiuni legale a sistemului de irigații a avut o consecință directă în vara excesiv de călduroasă a anului 2007, recoltele de cereale fiind compromise. S-a putut constata de asemenea intensificarea procesului de deșertificare (220.000 hectare dintre care 80.000 în sudul Olteniei - suprafață care în timpul regimului comunist fusese recuperată prin irigații).
Aceeași capacitate administrativă redusă și supusă corupției a stat la originea efectelor catastrofale pe care inundațiile din primăvara-vara anului 2005 le-au avut asupra populației. Autorizațiile de construire în aria inundabilă a cursurilor de apă sau în dauna terasamentelor de protecție, deturnarea fondurilor, gestionarea defectuoasă a intervențiilor de salvare (vezi cazul pescăriilor protejate de inundații în dauna ariilor locuite), perpetuarea tipicului post-catastrofă de nepreîntâmpinare a unor viitoare calamități sunt amenințări directe și mult mai importante decât cele convenționale la adresa securității cetățenilor români.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 50

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: