Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Ce se întâmplă cu președintele

Cristian BANU

După referendum, s-a întâmplat ceva cu președintele, deoarece o ține din gafă în gafă și, chiar dacă majoritatea presei îl acoperă încă, așa cum s-a întâmplat recent la seria de prestații catastrofale în relația cu Rusia și președintele Putin, aceste gafe răzbat în cele din urmă. Câte dintre ele se vor regăsi la alegeri?

 



Să recapitulăm incidentele cele mai importante:

  • În chiar ziua referendumului a fost incidentul „păsărica”, foarte prost gestionat din punct de vedere mediatic. Principalul rezultat al acestuia a fost că a arătat că președintele este incapabil să gestioneze un eveniment pe care nu l-a provocat și că este vulnerabil dacă este scos din programul său.
  • Negocierile de la Cotroceni cu partidele politice, un eșec previzibil, care a demonstrat că președintele pur și simplu nu are nici o soluție practică, tot ceea ce se pricepe să facă fiind să vorbească. Chiar și acum, după atât timp este greu de înțeles ce a vrut atunci președintele.
  • Opintelile ridicole ale PD-ului cu ocazia moțiunii de cenzură, care au subliniat impotența politică a democraților, incapabili să suțină din punct de vedere politic acțiunile prezidenția, sprijinul lor fiind unul exclusiv logistic și administrativ.
  • „Ziariștii nesimțiți”. Un al doilea incident cu presa în interval scurt. Arată mai degrabă un președinte nervos, mult prea ușor iritabil.
  • Contrele cu Putin. În vreme ce asmute șacalii de presă împotriva lui Cioroianu, el se face de râs la reuniunile internaționale la care participă. Disputa lui idioată cu președintele rus costă România 250 de milioane de euro anual. România este exclusă din toate proiectele energetice, fiind izolată în Balcani și în Europa, unde fiecare stat își negociază securitatea energetică.
  • Întâlnirea cu „activul de scriitori” de la Neptun. Gestul de a folosi un avion de 100 de persoane pentru a aduce pe litoral cinci persoane – un gest despre care nu mai vorbește acum nimeni – a avut darul de a atrage critici aspre la adresa „intelectualilor lui Băsescu”. În momentul de față este vizibilă o oarecare retragere a acestora.
  • Propunerea lui Avramescu pentru CA-ul TVR. Nu îți trebuia prea multă inteligență să realizezi că va ieși circ. Foarte amuzantă scrisoarea trimisă ulterior parlamentului în care acuză politizarea TVR. Dacă sinistrul Avramescu era votat, mai era politizat TVR sau nu? A încerca să prezinți unul dintre cei mai rudimentari adulatori ai președintelui, o persoană conflictuală, drept „voce independentă a societății civile” este echivalent cu a încerca să convingi pe cineva că Africa este acoperită de zăpadă.
  • Atacul la adresa lui Tăriceanu pe tema secetei, care i-a permis acestuia să enumere toate măsurile luate de guvern într-un răspuns elegant. Totuși, acum ce voia? Să meargă Tăriceanu cu stropitoarea pe câmp? Să cheme paparudele? Să sape Tăriceanu „până la 70 de metri la rezervele de apă strategică”? Anul acesta chiar se simte acțiunea autorităților. Pe străzi sunt distribuite sticle de apă minerală, avertismentele au fost transmise din timp…
  • Războiul cu guvernul pe tema pensiilor, are permite adversarilor să afirme că președintele se opune la orice măsură dacă aceasta nu-i aduce lui capital electoral. Deși mass-media obedientă încearcă să prezinte asta în cheie „stânga-dreapta”, ceea ce va rămâne va fi că președintele s-a opus unei măsuri luată de președinte în folosul populației.
  • Somnul. Președintele este surprins din ce în ce mai des picotind la întrunirile publice. Sunt deja vreo patru astfel de momente, ceea ce ridică serioase semne de întrebare asupra capacității sale de concentrare.
  • În fine, aș mai atrage atenția asupra faptului că ultimele interviuri ale președintelui au fost plate, neinspirate, repetând aceleași teme din campania electorală pentru referendum. Președintele nu mai are aceeași spontaneitate și aceleași formulări memorabile ca în trecut, fiind la fel de plictisitor ca declarațiile unui antrenor de fotbal după un meci de divizia a doua.
  • Sacrificarea celor de la PLD, după ce s-a folosit de ei pentru a slăbi PNL și pentru a-l ajuta la referendum, devin vizibilă, aceștia fiind împinși să se descurce singuri. Impresia care se conturează din ce în ce mai clar este că Traian Băsescu nu mai este interesat de proiectul politic al lui Stolojan și liberal-democrații trebuie să se descurce singurei. Cred că în curând acest partid se va transforma într-o fundație, un ONG fiind mai potrivit pentru abilitățile și resursele lor reale. Dacă Theodor Stolojan este un politician depășit de ceva vreme, ideile lui Valeriu Stoica nu sunt întru totul de lepădat și pot reprezenta un germene interesant.
  • Alte două evenimente – susținerea puternică a unui proiect controversat și criticat de ecologiști (construirea unui drum național prin rezervația naurală Retezat) și scandalul din jurul parcului Bordei scot din nou la lumină zone obscure ale intereselor prezidențiale.
  • În fine, procesul intentat ministrului Sănătății ar fi fost o mișcare bună, dacă președintele nu ar fi avut „antecedentele” Cioroianu și Atanasiu. Procesul în sine este corect și iresponsabilul ministru liberal – ca de altfel toți politicienii care „sar peste cal”, ar trebui să plătească excesele, ca un prim pas spre o normalizare și decentizare a vieții politice. Numai că acțiunea lui Traian Băsescu pare mai degrabă opera unui ins obsedat să distrugă PNL. În plus, Nicolescu nu este nii pe departe un adversar demn de Traian Băsescu și angajarea în astfel de bătălii minore poate consuma resurse importante care ar fi putut fi folosite mai inspirat.
 

Nici unul dintre aceste incidente nu este ceva care să poată fi numit „accident”, ci vorbim despre acțiuni conștiente ale președintelui (în cazul “păsărica”, accident este “țigancă împuțită”, nu gestul de a fura un telefon mobil). La modul teoretic, avem aici de a face cu un plan, mă rog, o tentativă de plan, prin care să fie ipostaziat ca „singur împotriva tuturor” ticăloșilor, de la mass-media până la guvernul incompetent, trecând prin Parlamentul celor 322 de ticăloși, numai că de data asta nu prea îi iese, nu prea se leagă.

La fel, toți cei care îl iubesc și îl ajută sunt doborâți de „ticăloși”. Fiecare incident degenerează însă oarecum necontrolat pentru președinte și acesta iese prost. Ele sunt intenționate sub forma “bine le-a făcut”, însă rezultatele sunt “iar a făcut-o de oaie”.

În plus, multe dintre ele s-au soldat cu victime – chiar dacă mai mult sau mai puțin voluntare – ceea ce poate influența calitatea viitorilor colaboratori, întărind ideea că oricine colaborează cu Băsescu o sfârșește prost. E greu să-i găsești un alibi lui Liiceanu după ce s-a plimbat cu avionul pe banii președenției într-un gest extravagant absolut inutil, mai ales după răspunsul său arogant. Nu prea are cum să-ți fie milă de Stolojan care va rămâne „fără coledzi” după ce a luptat „cu toată familia de la ‘48 carevazică” scrâșnind din măsele la adresa lui Tăriceanu oriunde găsea un microfon deschis. Despre Avramescu, TRU sau Voinescu, nici nu mai are rost să vorbim.

Îmi este greu să înțeleg rațiunile acestei strategii de imagine a președintelui mai ales că nu era dificil de imaginat efectele sale pe termen mediu și lung. Președintele a câștigat atâta timp cât a avut un comportament neaoșist care îl făcea puternic în raport cu ceilalți politicieni care păreau parașutați în mijlocul unui teritoriu străin unde nu cunoșteau nici limba, nici obiceiurile. Primul semn de ruptură a fost imediat după referendum când a ieșit cu un program abstract, mult prea ambițios în raport cu mijloacele reale, oricum, complet rupt de problematica referendumului.

Traian Băsescu putea juca rolul de victimă cu succes atâta vreme cât… câștiga toate bătăliile cu ceilalți politicieni. Acum însă el pierde pe linie, uneori lamentabil, astfel încât rolul de victimă nu mai este potrivit și riscă să ajungă în situația lui Emil Constantinescu, învins de sistem. Și într-un caz, și în celălalt, expectațiile create inițial au fost imense, numai că resursele de care dispuneau fiecare au fost diferite. Emil Constantinescu a avut în spate o coaliție șubredă – nu are rost să mai glosez aici pe tema contribuției lui Traian Băsescu la șubrezirea acesteia – Traian Băsescu una mai omogenă și relativ ascultătoare. Emil Constantinescu a avut un suport popular moderat, Traian Băsescu unul enorm. Emil Constantinescu a jucat relativ OK cărțile slabe pe care le avea, Traian Băsescu și-a bătut efectiv joc de cărțile bune pe care le-a avut.

Nu știu cât va mai dura imaginea general favorabilă a președintelui, însă este evident că acesta face eforturi mari să o schimbe într-una negativă.

Publicat în : Cover story  de la numărul 49

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: