Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Regimul politic românesc – între parlamentarism și prezidențialism

Mihaela ENACHE

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">Fiecare criză politică sau ministerială care a afectat scena politică în ultimii ani, a avut – dincolo de motivațiile și interesele de moment ale actorilor politici – rațiuni de fond ce provin din anumite confuzii și incoerențe ale mecanismului instituțional, așa cum este el reglementat în Constituție și în legislația românească, în general.



style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">Sursa tensiunilor între instituțiile politice se află undeva, la interferența relațională, mai exact în acele prevederi care reglementează raporturile dintre legislativ și executiv.

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">Sistemul constituțional, așa cum a fost el reglementat după 1989, este unul extrem de compozit. El a preluat elemente din sistemele constituționale ale altor state, cu precădere din cel francez. Această preluare s-a făcut fără o analiză profundă a particularităților scenei politice românești, dar și cu teama de o cumulare excesivă a puterii într-o anumită zonă a sistemului politic. Rezultatul a fost o dispersie a puterii. O funcționare eficientă a instituțiilor depinde în mare parte de zona politică. Această situație conduce la o vulnerabilizare a instituțiilor, la plasarea lor într-o stare de dependență excesivă față de evoluțiile și fluctuațiile din zona politicului.

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">După cum spuneam la început, problema reformării instituționale, cea a unei mai precise delimitări a regimului politic din România este adusă în discuție doar în condiții de criză. Deși există un acord cu privire la nevoia unei reajustări a tipului de regim politic, o analiză serioasă în acest sens nu a fost făcută. Clasa politică propune variante diferite care ar conduce la o clarificare a tipului de regim politic fie în direcția tipului parlamentar, fie în cea a tipului prezidențial. Ambele părți vin cu argumente care să le susțină propunerile.

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO"> 

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">O parte a clasei politice pledează în favoarea întăririi atribuțiilor prezidențiale, argumentând prin faptul că modul în care este ales președintele – prin vot direct – trebuie să confere mai multă putere instituției prezidențiale. Modelul francez este invocat în acest caz. Pe de altă parte, partidele care propun instituirea regimului parlamentar explică justețea acestui demers – cele mai multe state europene dispun de acest tip de regim care le-a garantat funcționalitatea sistemelor politice. În fapt, aceștia au în vedere o consolidare a puterii Executivului – ca principal actor al procesului de integrare. În plus, ultimele evenimente politice tind să alimenteze acele temeri cu privire la posibilitatea acumulării unei puteri prea mari în zona instituției prezidențiale. Fiecare dintre aceste două variante de reconturare a tipului de regim politic prezintă avantaje și vulnerabilități.

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">România a preluat elemente din sistemul constituțional francez, dar fără o analiză riguroasă a contextului politic și a particularităților sistemului de partide.. Semi-prezidențialismul românesc conferă președintelui – ales prin vot direct – o serie de competențe ce vizează să facă din această instituție un arbitru al puterilor statului. Nu îi transmite însă, acele instrumente care să-i ofere posibilitatea de a acționa asupra celorlalte puteri ale statului. În fapt, func lang=EN-US style="FONT-SIZE: 14pt">ționalitatea style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO"> regimurilor prezidențiale și semiprezidențiale, sunt supuse unei doze considerabile de subiectivism, în măsura în care tipul de personalitate al președintelui este cel care își pune amprenta asupra institu lang=EN-US style="FONT-SIZE: 14pt">ției prezidențiale și asupra style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">sistemului politic, în general, îl poate face eficient sau nu. La aceasta se adaugă și alți factori care țin de modul în care este configurată scena politică. În cazul în care președintele, Executivul sau majoritatea parlamentară provin din formațiuni politice adverse, potapărea conflicte care să conducă la blocaje instituționale. Constituția nu furnizează acele mijloace care să permită uneia dintre instituțiile amintite să soluționeze aceste conflicte. Cum spuneam mai sus, cei care susțin redefinirea sistemului politic românesc prin preluarea unor elemente din sistemul constituțional francez în cazul instituției prezidențiale, argumentează că alegerea directă a președintelui de către popor presupune, implicit și acordarea unor prerogative mai largi.  

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO"> 

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">Președintele francez – ales prin vot direct de popor – dispune de acele pârghii constituționale care îi permit să acționeze în mod concret asupra Legislativului. După reforma constituțională din 1962 propusă de președintele De Gaulle, instituția prezidențială a căpătat valențe noi. Această reformă venea după ce timp de 12 ani, Franța s-a confruntat cu o instabilitate politică generată de rivalitățile dintre partide și incapacitatea acestora de a crea o majoritate parlamentară care să-i permită să formeze și să susțină un guvern monocolor. Constituția din 1958 și ulterior reforma din 1962 reduc prerogativele Parlamentului și consolidează puterea executivului, mai ales pe cea a președintelui. Acest demers a fost explicat prin motive economice, în contextul în care Franța urma să-și asume o serie de angajamente în cadrul Pieței Comune, fapt ce presupunea intervenția și implicarea directă a executivului.Astfel, în afara atribuțiilor sale privind exercitarea arbitrajului și asigurarea respectării Constituției, președintele francez poate iniția dizolvarea Adunării Naționale – Camera inferioară a Parlamentului. Președintele poate uza de acest drept după consultarea prealabilă a primului ministru și a președinților celor două adunări legislative. Dar, deoarece decretul de dizolvare a Adunării Naționale nu trebuie contrasemnat, se poate aprecia că motivele dizolvării sunt lăsate la libera apreciere a președintelui.

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">De asemenea, președintele francez are, potrivit dispozițiilor constituționale, dreptul ca, la propunerea Guvernului în timpul duratei sesiunilor sau la propunerea comună a celor două camere, să supună unui referendum popular orice proiect de lege privind organizarea autorității de stat sau care comportă aprobarea unui acord ce ar avea consecințe asupra funcționării instituțiilor politice franceze.

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO"> 

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">Cea de-a doua variantă de redefinire instituțională – susținută de o parte a clasei politice românești – propune introducerea regimului parlamentar. O multitudine de state europene – între care cele mai reprezentative sunt Germania și Italia – dispun de acest regim. Sistemul nu conferă atribuții semnificative președintelui – care are, în general, funcții de reprezentare. Puterearevine Executivului – mandatat de parlament. În cazul acestui tip de regim, Executivul se constituie ca o expresie a unei majorități parlamentare și depinde în mare măsură de aceasta. Nu spunem că în cazul regimurilor prezidențiale sau semiprezidențiale majoritățile parlamentare nu au un rol important în sistemul instituțional, ci doar că în cele parlamentareele au un impact major în procesul decizional. Pierderea majorității parlamentare de către Guverne creează probleme serioase într-un regim parlamentar – în condițiile în care aceasta reprezintă o sursă de legitimare a Executivului. Se poate aprecia căeficacitatea regimurilor parlamentare se află în strânsă conexiune cu sistemele de partide.Cu cât acestea din urmă sunt mai stabile, cu atât cresc șansele ca parlamentele să fie mai funcționale. De regulă, acest tip de regim este mai eficient în sistemele bipartidiste, în cele cu un număr redus de partide sau, cu o scenă politică stabilă. Cu cât configurația politică a parlamentelor este mai fragmentată – situație ce conduce la formarea unor alianțe– cu atât există riscul unor dezechilibre și tensiuni între partidele reprezentate în interiorul Legislativelor și, implicit, tensiuni în Executive . Altfel spus, eficacitatea acestui tip de regim depinde în mare măsură de maturitatea sistemelor de partide, de capacitatea lor de susținere a Executivului.

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">O serie de cazuri în care partidele erau extrem de divizate și incapabile să obțină majorități parlamentare care să le permită să susțină guverne monocolore – Franța după Constituția din 1946, Italia – au demonstrat că acest tip de regim poate conduce la instabilitate ministerială și crize politice.

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO"> 

style="FONT-SIZE: 14pt; mso-ansi-language: RO">În concluzie, se poate aprecia că o reformare instituțională în România trebuie să presupună o analiză riguroasă, care să țină cont de actualul context politic, de particularitățile sistemului românesc de partide dar și de o împărțire echitabilă a puterii, astfel încât să nu se ajungă la o cumulare excesivă a puterii într-o zonă sau alta a scenei politice. În mod evident, evoluțiile politice din ultimii ani au arătat că o mai precisă delimitare a puterilor constituționale, o mai clară definire a tipului de regim reprezintă o cerință imperioasă – de fond - a funcționalității regimului politic românesc.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 48

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: