Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Procesul de pace și drumul SUA spre eșec

Virginia MIRCEA

Politica externă americană în Orientul Mijlociu poate genera o severă disonanță cognitivă. Palestina și Iranul sunt un bun exemplu. Politicile actuale ale Casei Albe față de palestinieni și de regimul clerical din Teheran arată cât de ușor este ca realitatea să fie înlocuită de iluzii și speranța în diplomație să ascundă nevoia unor decizii.

Problemele SUA din Irak stau în mare parte la baza acestei situații. Casa Albă style="mso-ansi-language: RO"> se bâlbâie din 2005, afectată în primul rând de tactica și strategia Secretarului pentru Apărare Donald Rumsfeld și ale Gen. John Abizaid, iar acum este contaminată de lipsa de încredere în sine în ceea ce privește acest război și posibilitatea păstrării sprijinului politic în țară. Fostul senator democrat Bob Kerrey, membru al comisiei 9/11, a pledat cauza războiului din Irak simplu și elocvent într-un interviu în Wall Street Journal. Însă noul Secretar pentru Apărare, Robert Gates, membru al Grupului de Studiu privind Irakul, dovedește tot mai clar că nu poate aduce argumente în favoarea unor războaie – cel din Irak și cel, mai general, împotriva jihadismului – pe care nu pare să le înțeleagă sau în care nu pare să creadă.

Administrația Bush a obosit. Argumentele în favoarea războiului din Irak sau a celui împotriva terorismului, care cândva erau expuse cu ușurință (deși rareori elocvent) se aud acum tot mai rar. Așa încât suntem nevoiți să cernem conținutul tematic din acțiunile SUA.

Cisiordania și Gaza sunt tot mai mult pradă confruntărilor civile – în Irak astfel de violențe sunt uneori numite chiar “război civil” – și totuși numeroase voci, atât din interiorul cât și din afara guvernului american, consideră că un acord israeliano-palestinian este încă posibil, cu condiția ca Washingtonul să accepte să forțeze Ierusalimul să facă anumite concesii. Însă mișcarea fundamentalistă islamică Hamas și-a câștigat puterea electorală și militară prin promovarea unei ostilități fără rezerve împotriva existenței Israelului. Fatah, piatra de temelie a acum defunctei Organizații pentru Eliberarea Palestinei și fundamentul politic pe care Europa și administrația Bush vor să construiască un stat palestinian care să coexiste pașnic cu vecinii israelieni, a devenit tot mai pronunțat anti-sionistă și anti-semită. Competiția cu Hamas, mai populară și mai religioasă, definește acum direcțiile Fatah. Nu doar în Cisiordania și Gaza, ci în întreaga lume musulmană sunită, fundamentalismul a eclipsat aproape orice alt strigăt de luptă. Născut din mânia față de tăvălugul de neoprit al modernității occidentale, care seduce și distruge rădăcinile, fundamentalismul islamic nu dă nici un semn de declin în teritoriile sunite, ca să nu mai vorbim de Palestina, unde credincioșii trăiesc chiar față în față cu occidentalii bogați, puternici din punct de vedere militar și avansați din punct de vedere tehnic.

style="COLOR: black">Procesul de pace a devenit o instituție în Washington

Pentru mulți democrați și republicani Procesul de pace s-a transformat într-un reflex. În mod normal, cei care știu puțină istorie se vor grăbi să afirme că problema israeliano-palestiniană este un factor cheie în răspândirea radicalismului religios în lumea islamică și în Europa. Însă dinamica ce acționează în Palestina – unde fundamentalismul islamic roade cadavrul în descompunere al dictaturii seculare – este exact ceea ce am văzut aproape peste tot în lumea arabă. În Algeria, Siria și Irak, acest proces a fost chiar mai violent decât în Cisiordania și Gaza.

Israelul nu are practic nicio legătură cu această coliziune în plină desfășurare între modernitate și Islam. Și totuși este foarte probabil ca majoritatea palestinienilor, poate chiar o majoritate decisivă, să nu vrea să trăiască pașnic alături de un "stat de coloniști evrei, occidentali." Nu întâmplător Fatah s-a apropiat ideologic de Hamas. Musulmanii religioși, ca să nu mai vorbim de fundamentaliști, urăsc ideea unui stat evreu, occidental în ceea ce ei consideră a fi Orientul Mijlociu musulman. Pe măsură ce fundamentalismul a câștigat teren în regiune, dictatorii sprijiniți de SUA și clientela lor politică – establishmentul procesului de pace din Orientul Mijlociu – au devenit o tot mai redusă minoritate în mijlocul unei majorități tot mai loiale politic, puternic iritate de însuși conceptul de “Israel”.

Din fericire, în cazul palestinienilor, căutarea unei noi politici de către Administrație nu poate dăuna prea mult Statelor Unite. Palestinienii s-au realăturat cu entuziasm goanei nebune a istoriei islamice moderne. Nu mai sunt un popor special, aparte. Palestinienii se află în primele etape ale “războiului lor civil”, și nu se poate ști când se va sfârși acesta – deși o predicție rezonabilă ar fi aceea că aceste prime runde vor fi castigate de Hamas iar iluzia unui partener palestinian în procesul de pace va muri chiar și în rândul celor mai optimiști americani și europeni.

Contează mai puțin ce pot face concret SUA în problema israeliano-palestiniană. Însă ce este trist și îngrijorător este măsura în care acest eșec la nivel filosofic este confirmat de acțiunile Casei Albe. Acolo unde cândva administrația încerca să înțeleagă răspândirea radicalismului islamic (aluziile sugestive ale președintelui privind sprijinul acordat de SUA autocrației din Orientul Mijlociu au fost deschizătoare de drumuri în acest sens), acum administrația excelează într-un limbaj și priorități tipic deceniilor pe care președintele le critica înainte. Departamentul de Stat, o instituție extrem de conservatoare și prudentă care, ca toate ministerele de externe, există pentru a întări relațiile la nivel de guverne, așteaptă în continuare revenirea la lumea familiară, relativ ușor de controlat a negocierilor dintre Israel și Fatah.

Casa Albă, care își face mai puține iluzii, poate că își dorește pur și simplu să mențină aparențele unui proces de pace, în avantajul legăturilor trans-atlantice. Există motive pentru aceasta, dat fiind rolul esențial al Europei în impunerea unor sancțiuni serioase împotriva Iranului care încearcă să fabrice armament nuclear. Doar o mică concesie, pentru a liniști spiritele la BBC și Bundestag, mareu cu ochii pe Palestina. Și europenii nici nu cer foarte mult, de când popularitatea de netăgăduit a Hamas, morala sa dubioasă și aversiunea deloc ascunsă față de Israel au deteriorat serios mitul, cândva romantic, al cauzei palestiniene. 

Iranul este beneficiarul instabilității din Irak

Haosul din Irak a făcut posibilă încolțirea în Washington a ideii unor negocieri, poate chiar productive, cu mullahii Iranului. Însă doar pacifiștii învederați și “realiștii” incapabili să distingă realitatea politicii de forță din regiune pot fi optimiști în ce privește negocierile dintre Statele Unite și Iran. Regim clerical de la Teheran este complice al grupurilor radicale irakiene virulent anti-americane, care a exportat în Irak dispozitive expolzive sofisticate menite să ucidă soldați americani și britanici, a continuat cu încăpățânare construcția de centrifuge pentru îmbogățirea uraniului.

Grupul de Studii pentru Irak a pornit de la presupunerea că regimul clerical dorește stabilitate în țara vecină, Irak. Și că așadar ar fi dispus să colaboreze cu americanii. Însă Iranul a beneficiate norm de pe urma instabilității irakiene. Clericii moderați, tradiționali, ca Marele Ayatollah al Irakului Ali Sistani, care sunt dispuși să lucreze cu americanii, sunt cei care au de suferit de pe urma violențelor. Radicalul Moktada al-Sadr, urmaș prea puțin cunoscut și respectat al unei renumite familii de clerici, a cunoscut o ascensiune spectaculoasă datorită conflictelor, dar și datorită ajutorului substanțial acordat de Iran. Consiliul Suprem pentru Revoluția Islamică din Irak (CSRII) și aripa sa militară mai radicală, Organizația Badr, au beneficiat și ele substanțial de pe urma violențelor. CSRII este un jucător irakian cheie, care a primit asistență substanțială din partea Teheranului. Cu adevărat regretabil în ceea ce privește CSRII este faptul că vărsarea de sânge a îngreunat viața moderaților din această organizație. Iar violența împiedică CSRII să se îndepărteze de umbrela iraniană.

Comunitatea arabă sunnită din Irak – detestată de iranieni – a fost alungată din cea mai mare parte a Bagdadului și a suferit pierderi importante, membrii ei fugind cu sutele de mii. Este acesta un lucru rău pentru Teheran? Unde are Iranul cea mai mare influență în Irak? În Basra, unde conflictele dintre șiiți sunt cele mai violente. Nu este o coincidență. Teheranul a beneficiat masiv de pe urma dezbinării și a încleștărilor interne dintre șiiții irakieni. Statele Unite trebuie să se aștepte ca Iranul să continue să expedieze explozibile mortale în Irak, și, prin violență, să alimenteze radicalizarea comunității șiite. Succesul obținut de Hezbollah în Liban, o țară de asemeni sfâșiată de un război civil, este un model demn de ținut minte. Până acum este singurul succes al Iranului peste granițe. "Stabilitatea" în Irak înseamnă un singur lucru pentru Teheran: un succes american.

Regimul clerical de la Teheran crede că poate avansa rapid cu programul nuclear, fără a se teme de loviturile militare preventive ale SUA. Singura teamă concretă de George W. Bush pare să fi dispărut de când Statele Unite s-au împotmolit în Mesopotamia. Este evident că Washingtonul, și nu Teheranul și-a dorit mai mult întâlnirea recentă (purtătorii de cuvânt ai NSC au indicat clar că SUA a dorit întâlnirea, pentru că soldații americani mor în Irak). Chiar și cel mai nepriceput politician din Teheran a văzut că Statele unite sunt slabe și bat în retragere. Ceea ce cândva genera anxietate (trupele americane din Irak) acum sporește apetitul. Eșecul SUA de a răspunde mai hotărât transporturilor iraniene de armament în Irak a confirmat acest mesaj. La fel și răspunsul nesigur la răpirea cetățenilor americani din <%Iran.

Va fi greu pentru guvernul clerical să continue convorbirile cu Statele Unite, deși acestea ar fi evident în favoarea sa. Atunci când conducătorul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, spunea recent că "cei care-și imaginează că Republica Islamică Iran își va schimba politica stabilită, logică și explicabilă de a respinge negocierile și relațiile cu Statele Unite se înșală amarnic", nu exagera câtuși de puțin. Nu ar fi prima dată când Iranul mullahilor ar refuza să facă un lucru care i-ar servi interesele. Ceea ce și-ar dori Teheranul este să transforme discuțiile cu Uniunea Europeană privind programul său nuclear, din negocieri vizând stoparea îmbogățirii uraniului în negocieri vizând administrarea unei capacități nucleare concrete. Iranienii știu bine modelul nord-coreean. Acest model funcționează. Lasă SUA să vorbească despre Irak, și continuă presiunile pentru premiul nuclear.

Deși unii și-ar dori să creadă estimările CIA că Iranul își va produce bomba nucleară în 10 ani, este mai probabil că iranienii și-au sporit considerabil producția de centrifuge pentru că și-au dat seama cum să le folosească. Foarte probabil, răgazul pentru diplomație și sancțiuni se apropie de sfârșit. Alternativele nu sunt ușoare – blocarea exporturilor iraniene de petrol prin Golf sau lovituri militare preventive.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 48

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: