Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Băsescu împotriva tuturor

Cristian BANU

Dincolo de comentariile mai mult sau mai puțin ironice, suspendarea președintelui are și o serie de semnificații ceva mai profunde pentru viitorul său ca om politic și pentru evoluția viitoare a „războiului” dintre el și coaliția antiprezidențială, dar și pentru relațiile cu partidele care îl susțin, PLD și PD. Nu întâmplător am pus primul PLD-ul, a fost chiar alegerea președintelui care în Piața Universității a apărut de mânuță cu Stolojan, nu cu Traian Boc.

O regie precară

Primul lucru care surprinde la această renunțare la demisie este precaritatea regiei. Joi după-masă, Stolojan vine netam-nisam în piață și întreabă ca la clasa întâi „mulțimea” de susținători ai președintelui: „Nu-i așa că președintele nu trebuie să demisioneze?” „Așa e, așa e!” răspunde „mulțimea” în cor. De la cuplul Stolojan-Băsescu ne-am fi așteptat la ceva mai spectaculos, mai dramatic, pe măsura scenetei „Dragă Stolo” interpretată înainte de alegeri. Simțind probabil că efectul nu a fost suficient, a doua zi a apărut Videanu cu un presupus proiect de lege prin care ar urma, chipurile, să i se interzică președintelui să mai candideze. Numai că asta implică și mai multă prostie din partea președintelui. Când a anunțat demisia, el nu s-a gândit că așa ceva se poate întâmpla? Ce-și închipuia, că ceilalți vor sta cu mâinile în sân cât el face campanie electorală?
Nu l-a obligat nimeni să-și anunțe demisia. A fost un gest unilateral și ar fi fost de presupus că președintele s-a gândit bine la consecințe. Nu cred că trebuie să fii foarte perspicace să intuiești câteva pericole ale unui asemenea gest dintre care cel mai important este posibilitatea de a fi împiedicat să candidezi într-un fel sau altul. Mai ales că circumstanțele anunțului inițial sunt cam încurcate și par să implice ezitări serioase înaintea anunțului. Numai că președintele nu s-a mulțumit doar să renunțe la demisie, ci chiar a părut că se agață de scaun, contestând suspendarea la Curtea Constituțională.

Defensiva nu-i priește președintelui
Toate aceste mici și banale întâmplări sugerează că președintelui îi este frică, din ce în ce mai tare. Teama îi paralizează acțiunile și-l face ridicol. Tot ceea ce face președintele este să se apere, din ce în ce mai prost și mai patetic. Or, lui Băsescu – și PD-ului – nu-i priește defensiva. În cazul său, demisia ar fi fost mult mai bună. Anunțul acesteia a fost primul său gest ofensiv din ultimele trei luni. Și l-a retras și pe acesta. Defensiva nu servește nici democraților care, de când au fost goniți de la putere și au intrat în defensivă, sunt din ce în ce mai patetici. Este de ajuns să vezi comunicatele de presă ale acestora ca să găsești savuroase mostre de umor involuntar și penibil.
La prima vedere, se poate spune că președintele a ales să joace prudent fiindcă ce-i în mână nu-i minciună. Sunt șanse foarte mari ca referendumul să-i asigure reconfirmarea în funcție deoarece condițiile de demitere sunt destul de greu de îndeplinit; chiar dacă votul îi poate fi defavorabil, șansele ca numărul necesar de electori care să se prezinte la urnă sunt mici.
Întrebarea care se pune este de ce a ales Traian Băsescu să-și strice brandul, să joace pe un teren nefamiliar și care nu-l avantajează – la referendum nu există un adversar, practic Băsescu „boxează” la perete, or, el are nevoie de un adversar concret pentru a se exprima – și să obțină o victorie neconcludentă, care nu-i conferă nici legitimitatea de care avea nevoie, nici confirmarea reală.
Cum toată lumea în aceste zile a făcut analogia cu jocul de poker și jocul la cacealma, explicația mi se pare a fi în psihologia jucătorului de poker. Pe măsură ce pierde și se afundă în datorii, acesta încearcă diverse scheme prin care să se refacă și să recupereze pierderea. Impresia mea este că Traian Băsescu vrea să revină cât mai repede la Cotroceni pentru a se reface și a încerca să reintre în joc. Dacă ar fi demisionat, ar fi fost trei luni de campanie electorală în care s-ar fi putut eroda suficient de mult încât câștigarea alegerilor să devină o problemă. Revenit în funcție, el poate pune din nou presiune asupra adversarilor.
Nu cred însă că este o strategie bună. Această „presiune” nu are cum să fie diferită de cea pusă pe Curtea Constituțională, pe UDMR, pe Dan Voiculescu și PC, pe Dinu Patriciu și Adrian Năstase, ceea ce înseamnă circ și riscă să devină plictisitor, ca să nu mai vorbim de eficiența nulă din perspectiva președintelui. Ar compromite definitiv ideea de justiție, unul dintre ultimele atuuri – dacă nu chiar ultimul, acum că s-a răzgândit și nu mai este omul de cuvânt care se voia a fi.

Un altfel de Traian Băsescu
Traian Băsescu de azi nu mai este cel de acum o lună de zile. Are la activ o înfrângere la scor (votul din parlament a fost în proporție de 3:1 defavorabil) și o umilitoare răzgândire. Opozanții săi au simțit mirosul de sânge și vor lovi la rândul lor. Acum că știu că pot, nimic nu-i împiedică pe aceștia să-l mai suspende o dată, caz în care Băsescu poate pierde. Sunt convins că președintelui i se pregătește la modul cel mai serios debarcarea.
Ultimele acțiuni ale lui Traian Băsescu demonstrează și că el nu are o strategie și acționează din instinct, instinct care începe să-l trădeze. Nu mai are în jurul său nici consilieri care să-l ajute să depășească momentul și să recupereze. De partea cealaltă, există și strategi, există și consilieri (chiar dacă ridiculizați de mass-media și de pediști, consilierii lui Tăriceanu se dovedesc eficienți). La suspendare a devenit clară coordonarea, cuplul Olteanu-Hrebenciuc conducând ostilitățile excelent.
În cele două mitinguri organizate până acum în București a devenit vizibil faptul că președintele nu mai este capabil să atragă mulțimile, prezența fiind mai degrabă redusă
De asemenea, în ultimele zile ne surprinde foarte tare slaba prezență a liderilor PD, începând cu momentul Piața Universității, continuapariția de weekend la Brașov. Chiar dacă verbal există mesaje de susținere – Videanu, Boc, Sulfina Barbu –, au apărut oficial și primele semne de nesupunere, vicepreședintele Ioan Olteanu comițând primul crima de lezmajestate. PLD-ul a furat prim-planul, liderii PD fiind vizibili mai ales în fundal... Sunt convins că prietenia Băsescu-Stolojan nu le pică foarte bine democraților care s-ar putea vedea excluși din planurile de viitor ale președintelui și, ținând cont de dependența lor de acesta, să nu încerce să caute soluții individuale de salvare la PNL sau la PSD.
O spargere a PD-ului – care în condițiile date devine din ce în ce mai previzibilă – ar simplifica mult ecuația electorală, totul urmând a se desfășura între PSD și PNL. Partidul prezidențial, P(L)D, are toate șansele să devină un fel de PRM, adică un partid anti-sistem, populist-naționalist, cu o bună reprezentare regională însă relativ modest la nivel național și, datorită caracterului său, mereu în afara guvernării. Diferența este că PRM a beneficiat întotdeauna de sprijinul discret al PSD în schimbul suportului parlamentar oferit, în vreme ce P(L)D nu are șanse de a mai colabora cu nimeni.

PD, încotro?
Este prematur să spunem încotro va merge PD-ul – Gigi Becali s-a oferit să-l preia, poate fi o opțiune –, este însă clar încotro vor merge celelalte. PNL și PSD au scăpat de un adversar redutabil. Traian Băsescu a devenit un politician la fel ca ceilalți, la fel ca Tăriceanu, de pildă. Alianța dintre cele două partide nu va face aceeași greșeală pe care a făcut-o Traian Băsescu, aceea de a se apuca de ceartă între ei înainte de a elimina complet dușmanul comun. Cele două nu vor declanșa alegerile până când PD va fi fie destrămat, fie redus la dimensiuni neinteresante pentru bătălia politică.
PSD este cel mai câștigat. A dovedit forță politică și acum își poate recupera din electoratul risipit în perioada luptelor interne. Călin Popescu Tăriceanu este și el câștigat, deoarece, cu Băsescu la Cotroceni, PSD-ul nu poate declanșa o moțiune de cenzură ca să-l dea jos (nu sunt foarte sigur că PSD-ul intenționa așa ceva, însă „better safe than sorry”). Dovedind – la rândul său – forță politică, PNL poate crește și își poate consolida poziția de lider al dreptei.
La capitolul pierderi îl putem trece pe Gigi Becali, care, prin forța arătată de cele două principale alimentatoare de electorat pentru partidul său, PSD, respectiv PRM va avea de pierdut pe termen mediu. Până la alegeri probabil va ajunge la un nivel care nu-i va garanta prezența în Parlament și astfel se va ajunge la dezumflarea unui balon umflat mult peste capacitatea sa.
În fine, cea mai importantă schimbare pe care o aștept va fi la nivelul electoratului. Până acum, din 1996 încoace, fiecare schimbare după alegeri a fost văzută ca o revoluție și fiecare nouă putere a fost învestită cu multe speranțe pe care le-a înșelat. Votul a fost unul anti-ceva și foarte puțin unul pro. După trei eșecuri consecutive, cred că electoratul a devenit mai pragmatic și va vota mai mult cu mintea decât cu inima. Și când spun asta nu mă refer la votul acordat pe baza programelor sau platformelor electorale, ci la un vot rațional, un vot pozitiv. Sunt o persoană de stânga, votez cu PSD. Sunt o persoană de dreapta, votez cu PNL. Sunt patriot, voi vota cu PRM/PNG. Asta va duce la dispariția partidelor mici, gen PIN, PNȚCD și a calculelor de genul votez cu X ca să nu iasă Y.
Și pentru asta trebuie să-i mulțumim președintelui Băsescu. Parafrazând o butadă de la noi de la Litere conform căreia „Eugen Simion este cel mai bun critic din perioada Nicolae Manolescu”, Traian Băsescu a fost cel mai bun președinte din epoca Ion Iliescu. A venit vremea pentru altceva. Trebuie să-i recunoaștem lui Traian Băsescu meritul de a fi scuturat atât de tare acest cuib de viespi care este clasa politică încât aceasta s-a schimbat, iar electoratul s-a schimbat și el. Din păcate însă pentru el, Traian Băsescu nu a înțeles că nu clasa politică este inadecvată momentului, ci el nu mai este adecvat momentului. Tocmai factorul declanșator al schimbării a ajuns inadecvat contextului rezultat în urma schimbării. Paradoxal, atât PSD, cât și PNL sunt mai bune grație lui Traian Băsescu (desigur, mai este mult de lucrat la ambele). Numai președintele (și partidele sale suport) a rămas ancorat în adversitate, în ideea de dușman, de revoluție continuă, în tentația de a împărți societatea românească între „buni” și „răi”, între „săraci” și „bogați” neînțelegând că nu el trebuie să dea verdictele de „rău”, „vinovat”, ci Justiția.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 47

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: