Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Despre democrație în Irak

Anthony McARTHUR

În multe cartiere din Bagdad, viața de zi cu zi a irakienilor pare să se îmbunătățească. Irakul renaște și din punct de vedere politic. Prinde contur o democrație irakiană condusă de șiiți – o realizare extraordinară, date fiind eforturile concertate ale sunniților irakieni și din statele arabe vecine de atacare și delegitimare a noului Irak.

Prim-ministrul șiit Nuri al-Maliki, certăreț, încăpățânat și puternic naționalist, pare din ce în ce mai mult o persoană curajoasă și perseverentă. Încet, dar sigur, el se distanțează de implantul clerical Moktada al-Sadr, conducătorul suprem al Armatei Mahdi, extrem de agresivă față de sunniți. Deocamdată, Maliki se menține pe poziții după ce oamenii lui Sadr au demisionat din guvern.

Noua tactică SUA dă roade

Această distanțare era inevitabilă o dată ce americanii au schimbat tactica dezastruoasă a fostului ministru al apărării Donald Rumsfeld și a generalului John Abizaid, care le-a permis lui Sadr și aliaților săi să devină singurii apărători ai șiiților din Bagdad împotriva insurgenților sunniți și a jihadiștilor. Maliki și Sadr nu sunt aliați naturali nici din punct de vedere intelectual, nici temperamental; Partidul Dawa al lui Maliki, divers și fragmentat, reprezintă un mediu social diferit de tinerii needucați care l-au adus la putere pe Sadr. Deși cu siguranță că Sadr va continua să aibă o susținere politică semnificativă (chiar și numai datorită numelui său de familie), baza sa de sprijin, chiar și în mahalalele șiite ale Bagdadului, Sadr City, nu este garantată dacă guvernul central reușește să ofere securitate și oportunități economice minime. Sunt multe motive pentru care Sadr nu și-a ridicat oamenii împotriva ofensivei americane, care a pătruns deja adânc în Sadr City întâlnind o rezistență minimă. Unul din acestea este că Sadr și-ar pierde popularitatea în rândul locuitorilor din multe zone.
Din 2005, apelurile lui Sadr la demonstrații politice împotriva americanilor nu au avut ecouri majore în rândul șiiților. Probabil spre surprinderea liderului majorității din Senat, Harry Reid, care crede că totul este pierdut în Irak, Sadr pare din ce în ce mai îngrijorat de baza sa electorală, de aliații săi și de concurenții săi șiiți aleși prin vot. Cu puțin timp în urmă, mulți irakieni – poate majoritatea – credeau că Statele Unite aveau să abandoneze în curând Irakul. Decizia președintelui Bush de a spori numărul de trupe a schimbat această percepție, în Irak și în restul Orientului Mijlociu. Efectul asupra scenei politice irakiene a fost extrem de benefic. Retragerea lui Sadr, fricțiunile tot mai mari (dacă nu chiar conflicte deschise) între triburile sunnite și al Qaeda în Anbar, și siguranța tot mai mare a lui Maliki sunt toate, în parte, rezultate ale deciziei președintelui Bush.
De fapt, premierul Maliki pare să-și conducă partidul Dawa, un grup tensionat și necoordonat de activiști șiiți profund patrioți, semioccidentalizați, spre îmbrățișarea democrației parlamentare. Deși nu este o mișcare de masă, Dawa are un anumit prestigiu în rândul șiiților: a fost prima expresie organizată a conștiinței politice șiite și a luat naștere, în parte, datorită activității lui Muhammad Baqir al-Sadr (1935-1980), cel mai important cleric irakian modern și unul dintre exemplele principale ale carismei permanente a familiei Sadr. Dacă Dawa îmbrățișează democrația, angajarea sa, alături de cea a liderilor religioși din Najaf conduși de Marele Ayatollah Ali Sistani, are șanse să asigure loialitatea de durată a șiiților față de valorile democrației – cu condiția ca actualii conducători ai Irakului să nu fie distruși într-un război sectarian total, scenariu care pare probabil doar dacă americanii s-ar retrage în grabă din Irak.
Pe măsură ce va crește democrația condusă de șiiți, vor spori și apelurile la retragerea americanilor. Ceea ce e bine. Naționalismul irakian este puternic în rândul șiiților, mai ales al celor religioși. Iar democrația în Irak, ca și în alte părți ale Orientului Mijlociu musulman, nu prea are cum să fie foarte prietenoasă față de Statele Unite. Sunt mai multe șanse ca democrația irakiană, și nu haosul în Mesopotania, să ducă la retragerea soldaților americani.
Criticii deciziei de sporire a trupelor subliniază adesea absența unei strategii politice ulterioare clar definite. Reluând ideile lui Rumsfeld și Abizaid, acești critici consideră că doar o “soluție politică” – cu alte cuvinte concesii ale șiiților și kurzilor față de vechii guvernanți, minoritatea șiită – poate rezolva drama Irakului. Administrația Bush a fost în linii mari fidelă acestei viziuni, aplicând din 2004 o strategie de încercare de pacificare a sunniților.
Nu a mers. Probabil nici nu avea cum. Cu siguranță că o abordare centrată pe de-de-baathificare este sortită eșecului, din moment ce vasta majoritate a șiiților irakieni și probabil și a kurzilor se opun oricărui aranjament care ar permite elitei sunnite baathiste să revină în guvern. Iar de-de-baathificarea nu se referă la reprimirea profesorilor, a inginerilor și a asistentelor arabe sunnite în aparatul public. Ci la recâștigarea de către elita sunnită baathistă a puterii și prestigiului oferite de funcții importante, mai ales în serviciile militare și de securitate. Societățile care au fost cândva totalitariste și care au eliminat în totalitate membrii partidelor despotive s-au dezvoltat mult mai bine decât cele care au permis rămânerea pe poziții a vechii gărzi (vezi Rusia). Marele Ayatollah Sistani are dreptate în această problemă; Departamentul de Stat și CIA greșesc.
Insurgența sunnită va înceta probabil atunci când sunniții, care au fost dependenți de putere și de ideea că șiiții sunt o clasă inferioară, lăsată astfel de Dumnezeu, vor ști în adâncul inimii că nu pot câștiga împotriva șiiților și că o continuare a luptei nu va face decât să le înrăutățească situația. Mulțumită în parte ferocității milițiilor răzbunătoare șiite, ne apropiem de acest moment. Iar conștientizarea tot mai largă în Irak și în rândul companiilor petroliere occidentale că există rezerve substanțiale de petrol în zona arabă sunnită ar putea fi utilă pentru contracararea temerilor sunniților că vor muri de foame in noul Irak. Chiar și pentru sunniții irakieni sunt semne ale unui viitor mai bun. Arabii sunniți au la dispoziție un aranjament democratic fezabil, dacă vor să îl accepte. Un lucru ar trebui să fie clar: fără noua ofensivă a președintelui Bush, sunniții irakieni nu se pot aștepta decât la război, moarte și exil. Dacă există și moderați cu o posibilă influență între arabii sunniți din Irak, această “ofensivă” este ultima lor șansă de a schimba temperamentul și tacticile negativiste ale comunității.

Șansa noului Irak


Până la începutul lui 2008, ofensiva trebuie să demonstreze un real progres în asigurarea securității. Forțele americane și irakiene din Bagdad vor trebui să identifice o modalitate de reducere semnificativă a numărului și ratei mortalității provocate de atentatorii sinucigași sunniți. Ținând cont de topografia Bagdadului, posibilele rute de atac împotriva locuitorilor șiiți ai capitalei și trăsăturile comune ale arabilor irakieni, acest lucru va fi greu de realizat. Dar, dacă forțele aliate nu vor reuși, împreună cu irakienii, atunci șiiții vor continua să se radicalizeze și nu va trece mult până când comunitatea șiită va decide în mod colectiv să sunniții, ca grup, au depășit măsura. Atunci, foarte probabil, va izbucni un război de purificare religioasă la nivel național.
Dacă trupele SUA pot schimba situația și starea de spirit în Bagdad, restul Irakului se va schimba și el. Contrar disperării multora, politica internă irakiană va fi probabil cea mai ușoară parte a acestei campanii. Desigur, în următoarele câteva luni totul se poate duce de râpă. Un atentator sinucigaș care să ucidă VIP-urile șiite, și totul va fi amenințat.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 47

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: