Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Investiții chinezești în Africa

Virginia MIRCEA

Din 2001, fiecare țară industrializată și-a sporit considerabil relațiile comerciale cu Africa, în special achizițiile de petrol și gaze. Pe măsură ce tot mai multe conflicte de pe continent sunt soluționate, iar guvernele statelor africane îmbunătățesc cadrul legislativ, această creștere a operațiunilor străine (inclusiv chineze) este o consecință previzibilă. Ceea ce deosebește implicarea Chinei în Africa de cea a altor state este faptul că aceasta este însoțită de o politică guvernamentală clară de sprijinire a firmelor africane, finanțarea generoasă și facilitățile fiscale acordate firmelor chineze cu activități externe și o activitate diplomatică susținută în regiune.

Deși problema rolului tot mai important al Chinei în Africa a atras atenția multora în ultimul an, intensitatea dezbaterii nu a fost întotdeauna proporțională cu gradul actual al implicării Chinei pe continent. Amprenta Chinei în Africa este tot mai mare, ca și cea a Statelor Unite, a Europei, a Indiei și a multor altora, care privesc acest continent ca un spațiu comercial și de investiții. Companiile chineze de stat pot conta pe sprijinul Ministerului Comerțului, care administrează majoritatea programelor de ajutor de stat ale Chinei, și care adaugă facilități ofertelor pentru contracte guvernamentale. Un credit concesional de 5 miliarde de dolari, returnat în țiței, a fost unul din elementele principale ale contractelor majore în domeniul energiei semnate în Angola în 2005-2006. O dată cu anunțarea unui fond de investiții de 5 miliarde dolari pentru Africa, la Summitul de la Beijing privind Cooperarea China-Africa, în noiembrie 2006, ne putem aștepta la noi contracte care să combine ajutorul și investițiile.
Între timp, datorită festivităților fastuoase care au însoțit Summitul de la Beijing din noiembrie 2006 și numeroaselor vizite în Africa ale președintelul Hu Jintao, ale premierului Wen Jiabao și ale ministrului de externe Li Zhaoxing, vizibilitatea sporită a noului profil al Chinei pe continental african a fost ținta preocupărilor occidentale privind consecințele creșterii economice și militare a Chinei, și privind adevăratele sale intenții în regiuni unde înainte aproape că nu avea interese și influență. În timp ce China își proclamă bunele intenții - “beneficiu reciproc” și “cooperare din care ambele părți să câștige” sunt cuvintele-cheie – este probabil ca posibilele consecințe pe care metodele sale de ajutorare le au asupra scenei politice africane să nu fie pe deplin înțelese.

Comerț, investiții și ajutor

Implicarea economică a Chinei în Africa are trei componente principale care nu sunt întotdeauna independente: comerț, investiții și ajutor. În primul rând, relațiile comerciale ale Chinei cu Africa au sporit de la 11 la 40 de miliarde între 2000 și 2005, China devenind al treilea partener comercial al Africii, ca mărime. Mare parte a acestei creșteri este reprezentată de importurile de petrol din Sudan, unde firmele chineze activează încă din 1995, și din Angola, unde acestea au investit masiv în domeniul energetic în 2003-2004. Este însă important să privim aceste cifre în relație cu dezvoltarea relațiilor comerciale ale Africii cu Europa și America de Nord. Și acestea au crescut, deși mai lent, și continuă să reprezinte destinația majorității exporturilor africane. O diferență importantă însă este că dezvoltarea comerțului Chinei cu Africa este determinată de “complementaritățile” celor două economii, în timp ce creșterea comerțului cu America de Nord și Europa derivă din aranjamente comerciale preferențiale, ca Legea Creșterii și Oportunității Africane (African Growth and Opportunity Act AGOA).
În al doilea rând, investițiile chineze în Africa sunt în creștere, dar reprezintă încă o parte mică din investițiile străine directe  totale ale Chinei. Valoarea investițiilor chineze în Africa în 2005 a fost de 1,6 miliarde dolari, ceea ce reprezintă doar 3% din investițiile totale ale Chinei. Majoritatea investițiilor chineze au fost realizate în Asia (53%) și America Latină (37%). În perioada 2003-2005 s-au consemnat creșteri masive ale fluxului de investiții chineze în toate părțile lumii, nu doar în Africa.
În al treilea rând, ajutorul chinez este și el într-o creștere substanțială, și aici ne putem aștepta să vedem cele mai profunde provocări privind relația Africii cu restul lumii. China are programe de ajutorare a Africii încă de la sfârșitul anilor 1960, dar, cu excepția căii ferate dintre Tanzania și Zambia și a câtorva stadioane pe continent, impactul ajutoarelor chineze nu a fost major. Șeful Băncii Mondiale, Paul Wolfowitz, a cerut explicații Chinei pentru acordarea de împrumuturi unor țări care au beneficiat recent de ștergerea datoriilor prin inițiativa pentru Țările Sărace cu Datorii Foarte Mari (Heavily Indebted Poor Countries HIPC). Valoarea ajutoarelor chineze în Africa are șanse să depășească asistența Băncii Mondiale în 2007, ridicându-se la 8,1 miliarde dolari, față de doar 2,3 miliarde de la BM (Bloomberg.com, 3 noiembrie 2006).
“Ajutorul” chinez oferit în prezent este strâns legat de expansiunea sa comercială și se acordă adesea sub formă de credite de la Banca de Export-Import a Chinei. Summitul de la Beijing a anunțat de asemenea o implicare simbolică în programe cu o componentă mai pronunțată de ajutor umanitar, ca trimiterea a 300 de “tineri voluntari” în Africa sau angajamentul de a construi o sută de școli rurale pe continent până în 2009. Beijingul vede acordarea de ajutoare drept mijloc de generare a unor sentimente pozitive față de China și pare a nu fi conștientizat consecințele pe care le poate avea asupra guvernării și a performanței economice, mai ales când sunt distribuite prin guverne slabe și nedemocratice. În măsura în care donatorii occidentali au început să învețe din experiența performanțelor reduse ale programelor lor anterioare de ajutorare, creșterea ajutoarelor din partea Chinei ar putea fi un pas înapoi pentru un proces de legiferare sănătoasă și de responsabilizare democratică în Africa.

Vedere de la Marile Lacuri

Lipsite de resurse energetice, Ruanda și Burundi nu sunt priorități pentru China, dar ele sunt amplasate strategic lângă Republica Democratică Congo, bogată în resurse, unde interesele Chinei sunt în creștere. În prezent se discută despre înființarea unui Institut Confucius în cadrul Institutului de Știință și Tehnologie Kigali în 2007, iar Ruanda își dorește să atragă companiile chineze care activează în subregiune să-și stabilească sediul la Kigali. Deși implicarea Chinei în ambele țări este în creștere, aceasta nu a atins nici pe departe proporțiile de tsunami sugerate de articolele din media privind recolonizarea Africii de către China.
În Ruanda nu au existat aproape deloc investiții chineze noi din 2004. Agenția pentru Promovarea Investițiilor și a Exporturilor din Ruanda (RIEPA) nu a emis certificate de acordare de facilități firmelor chineze în ultimul an. Majoritatea companiilor chineze active în Ruanda lucrează în domeniul construcțiilor și operează aici încă din anii 1970 sau 1980, de exemplu Compania Chineză de Drumuri și Poduri, care a câștigat contracte importante de la guvernul din Ruanda. Între noii veniți se numără companiile de telecomunicații Zhongxing și Huawei, cu care operatorul de telefonie mobilă mixt americano-ruandez Terracom a semnat recent un acord de modernizare tehnologică. Numărul de restaurante chinezești a crescut cu 50%.
Mulți dintre actorii chinezi din regiune sunt de dimensiuni mici, întreprinzători sau comercianți privați. Medicina chinezească era foarte populară în Africa de Est, cel puțin în anii 1980. Ceea ce confirmă rapoartele UNCTAD, conform cărora majoritatea investițiilor chineze în Africa sunt întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) – și, așadar, motivate doar indirect de politica de facilitare a extinderii în afara granițelor, promovată de China la nivel înalt, și de facilitățile asociate acesteia. Există firme chineze pe piața ruandeză, dar ele nu joacă un rol central, și cu atât mai puțin dominant. De asemenea, nu se aud criticile la adresa operatorilor chinezi întâlnite în Zambia sau Africa de Sud. Diplomații chinezi din aceste țări se plâng de atitudinea “conservatoare” și de “miopia” compatrioților lor; foarte puțini investesc aici, în ciuda promisiunii ambasadei de a le sprijini ofertele pentru contracte.
Ruanda a fost primul stat african care și-a deschis un birou comercial permanent în China. Acesta are sediul în Shenzhen și lucrează cu doi ruandezi, unul din ei locuind în China de 12 ani și vorbind fluent dialectul mandarin. Biroul asistă importatorii ruandezi care vizitează Hong Kong-ul și fabricile din Guangdong în căutare de electronice și textile pe care le vinde apoi în Ruanda și în subregiune. Biroul a avut mai puțin succes în atragerea de întreprinzători chinezi care să investească în Ruanda, deși se fac planuri privind deschiderea unei unități de asamblare de telefoane mobile pe piața locală, printr-o companie mixtă chinezo-ruandeză. Biroul a considerat că sarcina sa cea mai urgentă în China este mult mai simplă: aceea de a asigura oamenii de afaceri chinezi că ruandezii nu trăiesc în copaci, că vizitatorii chinezi nu vor fi măcelăriți într-o reinflamare a violențelor și că au ce mânca dacă vin acolo. Un poster înfățișând un dansator tradițional ruandez cu pieptul gol a fost scos din birou deoarece forma o impresie greșită vizitatorilor despre modul în care se îmbracă majoritatea ruandezilor.
Atitudinea înalților oficiali ruandezi față de China este pozitivă și primitoare, dar nu se transformă în adulație. Summitul de la Beijing a fost pentru ei o experiență plăcută, dar așteaptă să vadă transpunerea în practică a promisiunilor de dezvoltare a cooperării. Deși există temeri că firmele chineze vor profita de ruandezi și ar prefera investiții, și nu ajutor din partea Chinei, Ruanda permite acesteia să construiască noul sediu al ministerului său de externe. Restul programului de ajutorare al Chinei în Ruanda – câteva programe mici în sănătate publică și agricultură și managementul unei fabrici de ciment de stat – nu este destul de important pentru a oferi capital de negociere semnificativ guvernului ruandez în relație cu Banca Mondială și donatorii bilaterali. Chiar și cu angajamentele sporite anunțate la Beijing, sunt slabe șanse ca în viitorul apropiat China să rivalizeze cu sutele de milioane de dolari pe an primiți de Ruanda de la donatori din SUA și Europa. Un diplomat chinez a declarat neoficial că nu se intenționează participarea în unul din principalele proiecte de infrastructură ale guvernului din Ruanda – o linie de cale ferată spre Tanzania și coastă – deoarece ar fi “prea scump”. China finanțează însă reabilitarea, la fel de scumpă, a căii ferate spre Benguela, important furnizor de petrol.
În țara vecină, Burundi, acolo unde construcția unei ambasade nou-nouțe a Chinei a fost recent finalizată de o companie adusă din China, un oficial al ambasadei își exprima dezamăgirea față de decizia firmei de a se întoarce în China în loc să-și deschidă un sediu permanent în regiune; compania vedea prea multe riscuri și prea puține beneficii. Pe de altă parte, steagul Chinei flutură mândru pe noul sediu al Tianshi Health Products din Bujumbura. Deși nu este reprezentativă pentru continent în ansamblu, implicarea Chinei în Ruanda și Burundi nu a crescut semnificativ în ultimii 3 ani. Însă nici prezența chineză din țările producătoare de petrol, ca Angola și Sudan, nu este reprezentativă. Problema chino-africană nu apare des în discuții și nici în mass-media. Cu excepția câtorva importatori, elitele politice și economice ale celor două țări continuă să se orienteze în principal spre SUA, Europa și Africa de Sud.

Vedere din Beijing

Delegațiile străine care vizitează Beijingul pentru a discuta relațiile chino-africane interacționează în special cu o comunitate de africaniști experți în problema ajutoarelor, concentrați în Academia Chineză de Științe Sociale, Institutul Chinez pentru Relații Internaționale Contemporane și alte think tank-uri guvernamentale. Aceștia tind să prezinte China drept un prieten dezinteresat al țărilor africane și menționează programul de ajutorare al Chinei din timpul Războiului Rece și sprijinul acordat mișcărilor de eliberare africane.
În discuțiile cu delegațiile occidentale, se pune adesea accentul pe o concurență în a demonstra care parte este mai sincer preocupată de bunăstarea Africii. Spre frustrarea interlocutorilor africani, dezbaterea se concentrează rareori pe ceea ce trebuie să facă Africa pentru a profita de noile oportunități oferite de creșterea implicării chineze. Pentru experții chinezi, criticile privind intențiile și investițiile țării în Africa par a fi o strategie a țărilor occidentale menită să “împiedice dezvoltarea Chinei”, așa cum s-a exprimat un universitar. Un zvon care circulă în cercurile PLA sugerează că serviciile de informații SUA pun la cale revolte locale împotriva firmelor chineze din Africa și alte țări în curs de dezvoltare.
Într-o discuție neoficială, doi universitari chinezi au admis că într-adevăr China ar trebui să “facă ceva” în ce privește genocidurile din Africa - deși accentul părea să cadă pe schimburile private cu liderii africani, și nu pe denunțarea publică sau acțiuni militare. Poziția intransigentă a Chinei față de Sudan pare să provină nu doar din îmbrățișarea tradițională de către China a doctrinei “neamestecul în afacerile interne ale unui stat suveran”, ci și din dorința de a submina politica externă a SUA, și mai puțin dintr-o preocupare deosebită față de securitatea investițiilor chineze în domeniul energetic din Sudan: Sudanul are nevoie de China mai mult decât are China nevoie de Sudan. Una din motivațiile ascunse ale Chinei, atunci când a acceptat presiunile asupra guvernului sudanez pentru dislocarea unei forțe serioase ONU de menținere a păcii poate fi aceea că Hu Jintao, și nu George W. Bush, culege laurii acestei inițiative. Așa cum exclama un blogger chinez în timpul vizitei președintelui Hu în Africa în februarie 2007, “fratele nostru Hu a topit criza de la Darfur cu zâmbetul său cordial! Forța ONU de menținere a păcii va staționa în Darfur datorită zâmbetului său cordial! Bush a eșuat, fratele Hu a reușit cu un zâmbet! Prietenia chino-africană este o prietenie adevărată!”
Publicat în : Politica externa  de la numărul 47

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: