Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Alegeri prezidențiale în Franța

Virginia MIRCEA

Al doilea tur de scrutin pentru prezidențialele din în Franța va aduce în fața publicului candidatul de centru-dreapta Nicolas Sarkozy și socialista Segolene Royal. Sarkozy este cel care se proclamă cel mai insistent ca reformator, suporter al unei despărțiri definitive de trecut, une rupture, cum spun francezii.


Ca și traiectoria sa politică, multe dintre opiniile și politicile propuse de Sarkozy sunt neortodoxe în ce privește: infracționalitatea, imigranții, reformele economice. Chiar și prin poziția față de Statele Unite, candidatul de centru-dreapta are păreri neobișnuite în arena politică franceză având înclinație pro-americană. Lăsând la o parte remarcile sarcastice privind sistemul american de sănătate publică, Sarkozy scrie lucruri pe care alți politicieni francezi nu îndrăznesc să le spună: "America a venit să ne apere și să ne ajute de două ori în istoria recentă … Nu trebuie să fii un mare strateg ca să înțelegi că este în interesul nostru să avem cele mai bune relații posibile cu această țară..."
Viziunea reformatoare a lui Sarkozy va rămâne importantă chiar dacă va pierde alegerile prezidențiale. Despre problemele generale ale societății franceze, Sarkozy spune: "Franța trece printr-o criză majoră de încredere, în ciuda meritelor sale indubitabile și a trecutului prestigious, va deveni istorie dacă nu ia măsurile necesare pentru a se adapta la schimbările care au loc în lume." Aceasta este o afirmație auzită foarte rar în politica franceză.
Candidatul de centru-dreapta critică aspru guvernul socialist al fostului prim-ministru Lionel Jospin pentru reacția slabă la imigrație și criminalitate, și pentru stilul general de guvernare, dar își rezervă cele mai caustice critici pentru introducerea săptămânii de lucru de 35 de ore. El nu prea dă detalii cum ar gestiona protestele sindicale furioase care întâmpină orice încercare de a mări vârsta de pensionare. Dacă Sarkozy, ca președinte, ar încerca să flexibilizeze legislația muncii și să simplifice procedurile de concediere, ar putea să țină piept nemulțumirilor? Cum ar putea evita să împărtășească soarta celor care au încercat astfel de reforme în trecut, ca Alain Juppé, Jean-Pierre Raffarin și Dominique de Villepin, care au fost toți eliminați de pe scena politică după ce și-au retras popunerile de reformă?
Instinctele lui Sarkozy în ce privește politica economică în general sunt uneori mult mai dirigiste decât cele ale socialistului pe care îi place să-l critice, Lionel Jospin. El relatează cu mândrie cum, spre enervarea Comisiei Europene, a pompat fonduri publice în compania de electricitate franceză Alstom, care întâmpina dificultăți - și pe care o numește "o bijuterie industrială franceză" - și a pus la cale fuziunea dintre giganții francezi de pe piața farmaceuticelor Sanofi și Aventis.
Direcționarea politicii industriale rămâne la modă în rândul politicienilor francezi și în această privință, poziția lui Sarkozy nu este singulară. Candidata socialistă Segolene Royal promite renaționalizarea companiei de electricitate EDF și a celei de gaze naturale GDF, fuziunea celor două și crearea unui gigant energetic francez care să reziste tentativelor de preluare din străinătate și să adopte un stil de afaceri necapitalist.
Dar nu dirijismul industrial, ci costurile sociale uriașe sunt la baza actualei crizei din Franța: cheltuielile sociale au crescut în această țară de la 20% în 1980 la 33% din PIB. Este cumva surprinzător ca un potențial reformator economic, chiar francez, să fie atât de atras de dirijismul industrial.
Pentru francezi cel mai îngrijorător este disponibilitatea lui Sarkozy de a mări impozitele. În Franța fiscalitate este deja împovărătoare. Sarkozy comenta recent, în termini pozitivi, decizia liderului german de centru-dreapta Angela Merkel de a mări TVA-ul de la 16 la 19 %, spunând: "Toată lumea a spus că va fi un dezastru. Dar nu au urmat nici creșteri de prețuri, nici recesiune. Voi studia această opțiune." Mai mult, în cartea sa, Mărturie, Sarkozy scrie că o reducere a cheltuielilor în sistemul de sănătate publică (necesară pentru limitarea creșterii datoriei publice) poate fi realizată în parte "printr-o creștere a contribuțiilor la sistem, o creștere a contribuțiilor sociale, sau prin eliminarea treptată a unor scutiri sau plăți."
Diagnosticul pus de Sarkozy situației prezente este probabil corect și clar, realizările sale în guvern sunt numeroase și impresionante, dar propunerile concrete privind calea de urmat sunt adesea vagi. În ce privește implementarea reformelor, Sarkozy are opinii bine formulate. Reformele ar trebui aplicate în paralel: "Cea mai mare greșală, și una des întâlnită, este să facem reformele gradat. Să ne ocupăm întâi de pensii, apoi de educație, în sfârșit de asigurările sociale sau imigrare. În această formulă, adesea te oprești după cea de-a doua reformă, epuizat de bătăliile duse pentru aplicarea celei dintâi." El susține că francezii "nu se sperie de schimbare. O doresc de mult." O idee mai degrabă controversată: electoratul britanic a fost poate pregătit pentru schimbare în U.K. în 1979, în urma acelei faimoase "ierni a vrajbei", dar nu sunt semnale că francezii ar fi la fel de sătui și de dispuși să susțină reforme "adevărate". În nenumărate cazuri, opinia publică franceză a susținut greviștii, indiferent cât de bizare le-au fost pretențiile - succesul grevei camionagiilor francezi din 1996, care cereau reducerea vârstei de pensionare de la 60 de ani la 55 este doar un exemplu.
Până când francezii ajung să fie într-adevăr dispuși să accepte reformele, Sarkozy va fi în situația medicului care obligă un copil neascultător să înghită o pilulă amară, dar necesară pentru vindecare. Mai este și situația în care copilul poate alege să schimbe doctorul.

Publicat în : Editorial  de la numărul 47

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: