Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Despre terorismul de azi sau vechea armă a Războiului Rece

Cristian TRONCOTĂ

Terorismul este crima sau violența premeditată în scopul de a induce sentimentul de frică, de insecuritate în rândurile unui cerc de interese. Din nefericire, victimele sunt tot mai mulți civili nevinovați. Așa se produc astfel, în ziua de azi, crimele contra umanității.

Și este posibil acest lucru pentru că se manifestă o luptă acerbă pentru supremația globală. Ea     capătă diverse forme, unele cunoscute de istorie, altele nu. Disputele pentru resursele energetice semnifică, însă, nu neapărat o noutate, ci una, cel puțin, mai riscantă decât cea ideologică din perioada așa-numită a Războiului Rece.
Multe li se pot reproșa americanilor, ca reprezentanți ai unei superputeri, din toate punctele de vedere. Dar este demn de admirat la americani felul în care au reușit să definescă terorismul (în Strategia de securitate națională din martie 2006): „terorismul este o crimă contra umanității”. A ucide civili, oameni nevinovați și neimplicați sub nici un fel de formă în disputele politice, doar pentru un scop mârșav, și anume de a înfricoșa ori a intimida decidenții politici dintr-un stat a cărui politică nu reprezintă altceva decât tot o încercare de a-și proteja și promova propriile interese înseamnă a declanșa evenimente pe care istoria nu le poate memora decât în registrul negativ, adică ceea ce nu ar trebui să se mai repete.

Fostele structuri de comando și actualele grupări teroriste

În perioada Războiului Rece, disputa dintre serviciile secrete a fost de o intensitate nemaiîntâlnită în istorie. Cum altfel putem interpreta acțiunile de tip Gladio (sabia) inițiate de serviciile secrete americane în colaborare cu cele occidendale din Europa, adică unități specializate de tip stay behind, a lovi adversarul, adică regimurile comuniste ori acțiunile cu priză la public ale comuniștilor. La rândul ei, URSS, principalul inventator și bastion al sistemului communist, a replicat pe măsură, prin așa-numita operațiune Tricontinentala, pregătind grupuri teroriste roșii pentru a da lovituri imperialismului. Astăzi, SUA și Federația Rusă (ca succesor al fostului moloh URSS, dar cu foști ofițeri ai frontului secret în funcțiile de comandă) se află pe aceeași baricadă a luptei contra terorismului. Este o nouă realitate istorică oferită de noua ordine mondială. Se luptă contra terorismului, adică împotriva a ceea ce adversarul a pus și continuă să ne pună în scenă: lovituri subversive neadmise de dreptul umanitar internațional. Practic se poate descifra aceeași dispută, cu aceiași protagoniști și aceleași mijloace subversive. Doar imaginea creată propagandistic este diferită. Pentru a se induce în eroare opinia publică și a o deturna de la esența problemelor ei, s-a mai inventat de comun acord transparența. Pentru ca nu cumva să mai existe cineva care face incriminări despre teorism, inițiatorii se declară că luptă contra terorismului. Cum să se renunțe atât de ușor la un mijloc care s-a dovedit eficient? Și tocmai acum, când miza disputei nu mai este de natură strict filozofică. Istoria a făcut și face permanent distincția între ideile eficiente și cele utopice. Miza este de ordin economic. Avem acces la resurse, ne putem schița strategii de dezvoltare bazate pe prosperitate în legalitate, adică în securitate. Nimic nu trebuie omis în noua dispută, nici măcar vechile arme ale Războiului Rece, printre care acțiunile subversive (teroriste). Din nefericire, ceea ce rezultă dintr-o astfel de dispută întrece ca monstruozitate chiar și atât de mediatizatul holocaust. Victimele nu mai sunt persoanele care aparțin unei anume seminții, lideri politici, partizani ai unui sistem idelogic ori reprezentanți ai unor companii multinaționale, dar partizane politic, ci întreaga umanitate. Călăii nu mai sunt în exclusivitate reprezentanții curentelor ultranaționalist-extremiste, ci printre ei se pot identifica chiar și militanți pentru democrație. Se urmărește un dezastru de masă pentru ca efectul acțiunii criminale să impresioneze (terorizeze) vârful puterii adverse. Singura deosebire față de trecut o reprezintă proporțiile victimelor: civilii nevinovați în număr cât mai mare și pagube materiale de proporții.
 Cei care ani de zile au recurs la terorism și-au repliat strategiile și politicile de securitate la acțiunile preventive de luptă contra terorismului. Se gândește după formulele: scăpăm de blamul opiniei publice pentru a ne acoperi cât mai bine (oare?) acțiunile teroriste; declarăm că luptăm pentru drepturile omului și democrație, pentru a le putea încălca într-o batjocură totală; declarăm că luptăm contra înaltei corupții pentru ca în subteran să o încurajăm; ne realizăm astfel înaltele interese și rațiuni de stat, adică de securitate națională. Organizațiile teroriste alături de grupurile de interese, numite și mafii locale sau internaționale, sunt manevrate de grupurile gulerelor albe. Această crudă realitate se vede și se simte în opinia publică. Din păcate, nu este recunoscută și nu va putea fi recunoscută în actualul sistem instituțional și de drept umanitar internațional de către cei implicați.

Relații postmoderne de vasalitate

În Evul Mediu, relațile dintre senior și vasal erau riguros reglementate. Interesantă este și esența relațiilor de vasalitate: seniorul spunea că vasalul vasalului său nu este vasalul său. Dacă acceptăm că în zilele noastre există un singur senior, în forma globalizării unipolare, ori mai mulți seniori, în viziunea globalizării multipolare, va trebui să acceptăm că la rândul lor vasalii seniorului/seniorilor și-au creat alți vasali. Numai că seniorul/seniorii nu-i recunoaște, decât atunci când îi convine sau când se vând ieftin, ceea ce înseamnă că avem de-a face cu prezervarea libertății senioriale de manevră strategică la nivel global și/sau regional. Lupta contra crimei organizate transfrontaliere nu este văzută de senior în propria ogradă. O sesisează doar la vasalii vasalilor săi și doar atunci când are interes sau aceștia cer un preț mai mare, ceea ce-l face pe senior să-i pună la colț ori de câte ori are ocazia sau intenționează să-și plaseze câteva unități operative necesare în lupta cu seniorul advers. La fel stau lucrurile în situația când seniorii caută să-i oblige pe vasalii vasalilor lor să-i însoțească la luptă. Sacrificiile sunt necesare. Ele înnobilează pe orice vasal, mai ales pe vasalii vasalilor marilor seniori. Nimeni nu-și permite să piardă șansa de a fi consemnat în cronicile de istorie universală. Nici măcar micii actorași ai scenei globale. Ceea ce oripilează opinia publică este că actualii seniori nu recunosc acest lucru, ci lansează conceptul parteneriatului pentru pace. Un parteneriat care în realitate înseamnă pregătirea pentru război. Seniorii nu-și pot păstra statutul și noblețea decât în condițiile în care au capacitatea de a demonstra tuturor că sunt în stare să câștige războaie pe toate fronturile. Războaiele de azi, mai sunt numite descurajarea națiunilor care aspiră la statutul de superputere (superseniori). Războaiele pot fi tradiționale, adică pe teatre de operațiuni, ori se pot desfășura pe frontul secret, ca în perioada Războiului Rece. Deosebirea constă în tehnologia folosită în spionaj, pe zi ce trece, devenită tot mai performantă. Doar mai-marele senior are dreptul la astfel de tehnologie. Cei care își propun să-și folosească inteligența pentru a dispune de sateliți spioni devin imediat asimilați teroriștilor. Doar confruntarea contează. Și nu oriunde. Doar acolo unde există foști vasali ai vasalilor care între timp, datorită propriilor interese tradiționale sau de conjunctură, au trecut în rândurile seniorului advers, au dovedit că nu știu să guverneze democratic ori că sprijină terorismul seniorului advers. Este doar o pură coincidență faptul că regimurile eșuate se exercită pe teritorii foarte bogate în hidrocarburi, ceea ce este necesar seniorilor să-și continue politica globală, adică să-și perpetueze sistemul.

Terorismul „războiului iregular”

Există un paradox al lumii de azi. În vreme ce democrația a învins, la fel sistemul liberului schimb ori al concurenței ca motor al progresului, în care asigurarea drepturilor omului a devenit cea mai de preț cucerire a umanității, în lumea de azi doar ce fac, ce gândesc și ce spun seniorii este valabil. Dar ce se întâmplă atunci când seniorii mai și greșesc? Ori când se dovedesc insuficient de inspirați pentru a-și extinde interesele prin implementarea democrației în prăpastie, adică în zonele rău conduse și cu regimuri tiranice, dar foarte bogate în petrol și gaze? Atunci apare pericolul terorismului transfrontalier, numit și megaterorismul fundamentalist. Abia în aceste condiții se pun în mișcare alianțele politico-militare, adică sistemul postmodern al relațiilor vasalice. Iar strategiile bazate pe loviturile preventive, ceea ce înseamnă identificarea și ucidera fără alte formalități a teroriștilor, oriunde și oricând în lume, chiar și în condițiile unor pierderi colaterale, nu reprezintă nimic altceva decât o mică noutate față de ceea ce istoria ne-a putut oferi până la acest început furtunos de mileniu. Și, pentru că lupta pentru resurse energetice nu s-a încheiat, marii seniori declară cu nonșalanță că războiul contra terorismului este unul de lungă durată. El se va desfășura pe multiple planuri, este nelimitat în timp și spațiu. Războiul contra terorismului advers devine astfel un „război iregular”, prestat împotriva inamicilor nonstatali. Atât de încrâncenat a devenit acest război încât unul din marii seniori s-a și grăbit să amenințe cu folosirea unor lovituri nucleare în situația în care teroriștii vor accede la tehnologia și mijloacele nucleare. Să nu ne facem că nu vedem groaza provocată de riscurile „războiului iregular” asupra imensei majorități a pacifiștilor de pretutindeni, mai ales printre cei de la curțile cele mai înalte ale marilor seniorii contemporane. Dacă în perioada Războiului Rece recurgerea la folosirea arsenalului nuclear a putut fi evitată, pe considerentul că miza ideologică era prea neînsemnată pentru a se risca distrugerea omenirii, acum, în confruntarea pentru resursele energetice care sunt vitale oricui dorește să trăiască civilizat, speranțele domolirii terorismului au devenit tot mai reduse. Dacă există cu adevărat ceea ce teoreticienii democrației spun despre rolul pacifist al societății civile, iar tinerii de azi vor deveni conștienți că vor avea un viitor, înseamnă că umanitatea nu și-a pierdut încă toate rezervele supraviețuirii. Vor trebui abandonate relațiile de vasalitate, chiar și în această formă monstruoasă postmodernă. Ele pot rămâne în cartea de istorie nu ca o simplă curiozitate, ci ca o lecție despre care omenirea are cunoștință, dar pe care nu trebuie să o mai repete.
Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 46

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: