Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Populismul ca nouă provocare a democratizării (II)

Andrei ŢĂRANU

Continuare din numărul precedent

În primul rând se pare că aceste partide au apărut în urma crizei profunde pe care o suferă modelul ideologic împământenit în Europa, cel al clivajului clasic dintre stânga și dreapta. Credem că startul a fost dat de Italia după 1992, când, în urma haosului politic ce a urmat scandalului mani pulite, sistemul de partide a fost dat complet peste cap. Într-un fel toate partidele clasice italiene au fost privite ca având legături cu Mafia și deci ca partide complet corupte. Iar cele care au profitat de pe urma acestui scandal au fost tocmai grupările care au asumat un mesaj postideologic, în care principiile dreptei și cele ale stângii au fost amalgamate într-un mixtum aparent incoerent, expresie clară a populismului. Mesajele politice nu s-au mai bazat pe idei clare, ci pe reacții rapide la situații date și pe încercarea de ocupare a întregului spectru ideologic.
Criza manifestă a stângii și a dreptei clasice a generat peste tot în Europa o reacție de respingere a sistemului, iar alianțele tot mai dese între stânga și dreapta, coabitările politice și alte formule prin care sistemul politic fundamentat după cel de-al doilea război mondial încearcă să păstreze puterea fac ca populația să nu mai înțeleagă nimic și chiar să se simtă trădată de elitele tradiționale. Iar această trădare conduce la apariția unor partide noi, de sorginte populistă, care, asumându-și formula de partide antisistem, speculează slăbiciunile sistemului partitist stabilizat.
Populismul occidental se concentrează pe reforma  democrației pentru „a recupera suveranitatea poporului, furată de elitele corupte”. Populiștii cer noi proceduri politice și o nouă reformă morală a societății pentru a înlătura influența „corupătoare” a elitelor, și chiar, de multe ori, o schimbare constituțională bazată pe mai multă implicare populară în actul decizional – adică introducerea unei democrații referendare, specifică cezarismului democratic, cum arată Guy Hermet. Dar ceea ce le diferențiază, în marea lor majoritate, față de partidele clasice nu este cerința pentru mai multă democrație, ci o formă ciudată de naționalism și etnocentrism liberal.  
R. Griffin este cel care a introdus termenul de liberalism etnocratic pentru a descrie această formă paradoxală a populismului european care îmbrățișează entuziasmat sistemul liberal al competiției politice și economice, dar consideră, în același timp, numai membrii unui grup etnic ca fiind membri deplini ai societății. Naționalismul asumat de Frontul Național din Franța, Liga Nordului, Blocul Flamand și altele implică o respingere a ideilor multiculturalismului propunând o nostalgie pentru o lume mitică a omogenității rasiale și culturale. Cu alte cuvinte, populismul de dreapta european readuce în discuție un naționalism centrat pe comunitatea etnică și pe tradiție, fiind de multe ori adeptul xenofobiei și al unui autoritarism în ceea ce privește imigrația sau libera circulație a persoanelor. De exemplu, Blocul Flamand își proclamă peste tot simpatia față de fostul sistem de apartheid din Africa de Sud susținând principiul „eigen volk eerst” (indigenii trebuie să fie primii), ceea ce conduce la o separare completă față de Belgia – Flandra flamanzilor, Belgia belgienilor, Europa europenilor (albi). Iar modelul flamand nu este singular, căci principii asemănătoare au promovat Haider în Austria și Bossi în Italia în deceniul trecut. Vedem deci că reacția populismului nu este numai față de elita conducătoare, ci și față de toți cei care sunt, într-un fel sau altul, considerați străini.
Cel mai evident element al acestei forme de populism este anti-imigraționismul și, în principiu, este considerat ca fiind cel mai important. Dar anti-imigraționismul nu trebuie înțeles ca având doar baze economice, reducând succesul formulei populiste doar la teama pierderii de locuri de mucă, creșterea impozitelor pentru a proteja săracii altor țări ș.a.m.d. Desigur că și această temă are un loc specific în discursul populist, dar esența acestui discurs este mai degrabă de factură cultural-politică decât economică. Spaima pe care încearcă să o nutrească populismul este asemănătoare cu cea a lui Oswald Spengler la sfârșitul primului război mondial – căderea culturii europene sub dominația Orientului, doar că actorii s-au schimbat. 
Pim Fortuyn – una din cele mai marcante figuri ale populismului european contemporan și martir al cauzei – scria că națiunile din Europa Occidentală trăiesc într-o epocă asemănătoare celei de la sfârșitul Imperiului Roman, în bunăstare și civilizație, în timp ce popoarele barbare de la graniță le invidiază și urăsc statutul. Și, dacă Europa nu se va trezi în ultimul ceas, va avea aceeași soartă cu a Romei antice, căci semnele decăderii sunt tot mai vizibile, iar lupta care se va da va fi între tradiția iudeo-creștină de tip liberal a Europei și cultura islamică (cultură de mâna a doua în perspectiva lui Pim Fortuyn).
Ceea ce dorea Fortuyn să apere – și urmașii săi apără astăzi – este în mod paradoxal ideea de libertate și de democrație liberală, forme considerate ca fiind organice civilizației europene de astăzi. Mișcarea care îi poartă numele atrage permanent atenția asupra schizofreniei pe care minoritățile islamice o impun în societatea europeană – faptul că apelează permanent la ideile de drepturi și libertăți ale civilizației democratice, fără ca ele să le respecte în interiorul comunităților lor. Ceea ce Lista Pim Fortuyn denunță este faptul că tocmai principiile democrației sunt încălcate de minoritatea musulmană, și în special neutralitatea statului în problemele individuale. Faptul că un grup particular – în acest caz musulmanii – cere permanent statului să-i apere „dreptul” de a nu fi criticată și repudiată de alte grupuri, iar statul intervine este o încălcare a libertății. Căci Pim Fortuyn nu ar fi cerut niciodată statului să intervină atunci când imamii criticau homosexualitatea sau impuneau purtarea vălului de către femei și discriminarea fățișă a acestora, chiar în țări cu lungă tradiție liberală, precum cea olandeză. 
Această declarație pro domo pentru democrație a fost asumată de mișcările populiste europene mai ales după atacul de la 11 septembrie 2001, considerând că lumea și civilizația islamică sunt incompatibile cu democrația liberală. Astfel apărarea valorilor europene face parte din „confruntarea civilizațiilor”, confruntare care este asumată ca un act de război împotriva lumii islamice. Scandalul caricaturilor a fost stârnit chiar de o publicație aparținând Partidului Poporului din Danemarca, partid care copie mult din modelul Listei Pim Fortuyn din Olanda. Acest scandal a pus întreaga Europă într-o poziție destul de ingrată, unele state acceptând să-și ceară scuze de la lumea islamică, altele adoptând tocmai argumentele politico-culturale propuse de populismul de dreapta european, dând astfel, implicit, senzația că lumea europeană nu poate rezolva în totalite problema de fond a confruntării civilizațiilor, dar că această problemă există și nu mai poate fi ascunsă sub preș.
Asumându-și proiectul anti-imigraționist ca unul director, mișcările de dreapta de genul celor pomenite mai sus au fost comasate în aceeași clasă cu alte partide naționaliste europene, oarecum clasice, precum Frontul Național din Franța al lui Jean Marie Le Pen sau Partidul Libertății din Austria condus de Jorg Haider. Dar, după o analiză de discurs serioasă, este evident că cele două formule – asumate ambele ca populiste de dreapta – nu sunt deloc asemănătoare și nu par a avea nimic în comun. Căci Frontul Național al lui Le Pen, pe lângă faptul că este anti-imigraționsit, este și homofob și antifeminist, pe lângă naționalist este și eurofob, elemente care nu se vor regăsi niciodată în discursul noilor mișcări nordice. Totuși, o asemănare rezidă în faptul că toate aceste partide doresc să se legitimeze pe frica colectivă de străin, pe europocentrism și pe rejectarea multiculturalismului – și deci a diversității, element constituent al democrației liberale.
În Centrul și  Estul Europei situația se schimbă dramatic, căci formele populismului se multiplică, devenind mai degrabă etichetări ideologice. Aici, ca și în Europa Occidentală, populismul devine profund naționalist, dar cu elemente noi, la limita democrației liberale: pecum apelul la sprijinul Bisericii, xenofobia sau iredentismul.
De exemplu, venirea la putere a partidului fraților Kaczynski (Lege și Justiție) în Polonia s-a făcut cu sprijinul direct al Bisericii Catolice, pe un fond de promisiuni economice de factură populistă și pe o propagandă anticomunsită cu puternice reflexe revanșarde. Cei doi frați  Kaczynski – Lech președinte și Jaroslaw prim-ministru – s-au aliat pentru a forma puterea cu partide minuscule (Partidul Autoapărării și Liga pentru Familiile Poloneze), dar cu inflexiuni la limita fascismului. Astfel cele trei partide ce formează arcul guvernamental – toate trei partide antisistem – s-au legitimat prin ridiculizarea partidelor clasice ce jucaseră un rol important pe piața politică a Poloniei până la integrarea în UE. Din nefericire pentru Polonia, însă, guvernarea populistă se dovedește a fi un model de criză permanentă – premierul amenință permanent cu alegeri anticipate sau cu naționalizarea firmelor poloneze în numele siguranței naționale. Ultimul scandal, legat de înregistrarea unor convorbiri între primul ministru și un lider al opoziției care negociau formarea unei noi puteri, arată foarte clar că situația politică a Poloniei se degradează permanent, fapt evidențiat și de liderii UE în mai multe rânduri. 
În România piața populismului este în continuare deschisă larg, competiția ducându-se actualmente între PRM și PNG, care ambele se luptă pentru grațiile Bisericii Ortodoxe și ale canalului TV de apartament OTV. Aici populismul atinge cote ale ridicolului greu de imaginat, liderul PNG întemeindu-și imaginea pe pomană directă dată celor săraci, pe fotbal și pe revelații mistice. Deși bineînțeles că partidul condus de Gigi Becali nu are nici o relevanță politică, el este creditat cu intrarea în Parlament datorită „charismei” liderului său, un fel de lup tânăr pentru Corneliu Vadim Tudor, probabil cea mai importantă figură a populismului produsă vreodată de România modernă.
După toate cele arătate anterior e greu de înțeles încă în ce fel va modifica populismul existența politică a democrației, dar este evident că el a apărut pentru a rămâne provocarea majoră pentru sistemul politic actual. El dă un semnal politic major, și anume acela că clivajul stânga-dreapta va trebui fie regândit, fie abandonat, căci numai etichetarea nu mai este de ajuns. Este evident că populiștii europeni nu pot pur și simplu să fie etichetați ca fasciști, pentru că sistemul lor de gândire a depășit de mult modelul irațional al ideilor mussoliniene. În schimb nu pot fi fi crezuți ca fiind expresia unei reale formule de schimbare a sistemului politic european, căci, după scurte perioade de deținere a puterii, majoritatea formulelor populiste au eșuat lamentabil, sau sunt – cum am arătat – pe cale să eșueze. 

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 46

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: