Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Criza politică din România sub lupa presei internaționale

Dan BARBU

Disputa politică la nivel înalt din România a fost amplu comentată, în luna februarie, în presa internațională. Agențiile de știri și cotidienele cu influență din Europa și Statele Unite au preluat declarațiile de război ale principalilor actori politici de la București și au încercat să evalueze din punct de vedere politic și economic impactul crizei politice din România.

Libération: România își arată banii murdari la TV

Într-un articol intitulat sugestiv “România își arată banii murdari la televiziune”, cotidianul francez Libération a comentat criza politică de la București ca pe un serial foileton televizat. Președintele Băsescu și premierul Tăriceanu se acuză reciproc de afaceri murdare, a titrat cotidianul francez, care a făcut o trecere în revistă a evenimentelor. După ce, într-o seară, Traian Băsescu a prezentat un bilet și l-a acuzat pe șeful Guvernului că a intervenit în favoarea prietenului său, “regele petrolului”, Dinu Patriciu, inculpat pentru fraudă, prim-ministrul i-a replicat, tot la televizor, și l-a acuzat pe Băsescu că îi sprijină pe șefii unor companii de construcții. A doua zi, un alt om politic a prezentat, într-o emisiune televizată, un alt bilet în care șeful statului cerea ministrului Economiei să intervină în favoarea unei întreprinderi de aluminiu. Ca urmare, au comentat jurnaliștii de la Libération, criza poate să favorizeze formațiunile populiste: PRM și PNG. Libération amintește că, deși este apărut de curând pe scena politică, partidul condus de miliardarul Gigi Becali este creditat deja cu 11% din intențiile de vot.

Le Monde: Criza politică din România riscă să consolideze extremiștii

La rândul său, cotidianul francez Le Monde a scris că “bâlbâielile politice” de la București și “războiul deschis” dintre șeful statului și premier riscă să consolideze poziția partidelor extremiste și să furnizeze noi membri grupului de extremă dreapta din Parlamentul European. Potrivit Le Monde, conflictul mai vechi dintre președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu, ținut sub control până de curând de obiectivul comun al aderării la Uniunea Europeană, a devenit un război deschis după 1 ianuarie. Una dintre consecințe a fost decizia Partidului Democrat de a candida pe liste separate de Partidul Liberal la alegerile din 13 mai pentru Parlamentul European. O alta a fost demisia ministrului de Externe Mihai Răzvan Ungureanu, un apropiat al lui Băsescu, în urma crizei celor doi români reținuți de trupele americane în Irak. Drept urmare, formațiunile extremiste par să iasă câștigătoare din acest conflict, arată cotidianul francez, enumerând România Mare, dar și Partidul Noua Generație al patronului clubului de fotbal Steaua, Gigi Becali, aflate în creștere în sondaje în perspectiva scrutinului din luna mai.

France Presse: România se confruntă cu o gravă criză politică

România se confruntă cu o gravă criză politică, riscând să întârzie reformele așteptate de Bruxelles. Așa sună comentariul Agenției France Presse, care mai precizează că a devenit “un fapt obișnuit” conflictul dintre Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu, care nu ratează nici o ocazie de a se denigra reciproc. Prima victimă a acestui conflict, potrivit France Presse, a fost Mihai Răzvan Ungureanu, care a demisionat din funcția de ministru de Externe, la cererea premierului Călin Popescu Tăriceanu. De altfel, primul ministru îi reproșase lui Ungureanu, de mai multe ori, legăturile strânse pe care le avea cu președintele Băsescu. Agenția franceză de știri mai face referire la ministrul Justiției, Monica Macovei, un alt membru important al Guvernului, care este pe cale de a-și pierde funcția. Agenția franceză nu uită să precizeze că președintele Traian Băsescu se bucură în continuare de o popularitate fără egal, iar analiștii preconizează că un referendum asupra destituirii sale ar fi un eșec.

Le Monde: Lupta anticorupție agravează criza politică din România

După analiza crizei politice generate de lupta la nivel înalt între președinte și premier, cotidianul francez Le Monde a evaluat și disputa în jurul moțiunii simple îndreptate împotriva ministrului Justiției, Monica Macovei. Potrivit Le Monde, această dispută este de fapt o încercare făcută de clasa politică din România pentru a stopa lupta anticorupție. “La câteva săptămâni după aderarea la UE, legea privind înființarea Agenției de Integritate a devenit insuportabilă pentru mulți dintre aleșii din Parlament”, scrie Le Monde, care anunță că “victima acestei schimbări de atitudine este ministrul Justiției, Monica Macovei”. Le Monde amintește că, “grație reformelor lui Macovei, România a scăpat de clauza de salvgardare care ar fi putut amâna aderarea la UE până în 2008”.
International Herald Tribune: Președintele României spune că retragerea grăbită a coaliției din Irak ar genera haos
Cotidianul International Herald Tribune a relatat avertismentul președintelui Traian Băsescu, potrivit căruia retragerea grăbită a trupelor coaliției din Irak ar genera haos și ar putea duce la divizarea Irakului. Conform jurnaliștilor de la International Herald Tribune, președintele Băsescu este supus unor presiuni politice tot mai mari ca să-i retragă din Irak pe cei 600 de militari români.

France Presse: În România, politica se face la TV

Agenția France Presse a revenit cu informații despre disputa politică de București. “În România, politica se face la televizor.” Aceasta este concluzia la care au ajuns jurnaliștii de la Agenția France Presse, care amintesc de jocul de pe micile ecrane dintre președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu. Ultimul duel verbal dintre cei doi, de la TVR, a fost pe larg abordat de media de la București, notează France Press. Șeful statului a intervenit în direct la o emisiune, unde l-a contrazis pe premier. Mai mult, spun jurnaliștii de la France Presse, Tăriceanu a ales tot televiziunea, în luna iunie a anului trecut, pentru a anunța că România își va retrage trupele din Irak. În plus, jurnaliștii francezi au mai remarcat că aparițiile altor lideri politici în fața camerelor de luat vederi s-au înmulțit în ultima vreme. În altă ordine de idei, Agenția France Presse reamintește că televiziunea joacă un rol important în viața politică a României, încă din 1989, când revoluția a fost transmisă în direct la televizor.  (D. B.)

Publicat în : Politica interna  de la numărul 46

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: