Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Șansele și neșansele PNL

Cătălin BARBU

PNL se află în momentul de față într-o perioadă de tranziție, perioadă începută un pic cam târziu, și este de văzut dacă va reuși să recupereze decalajul de imagine în favoarea PD. Principala problemă pe care trebuie să o surmonteze cât mai rapid este delimitarea de „băieții răi”, trioul Geoană, Voiculescu, Vadim. Orice întârziere alături de aceștia îi poate costa foarte mult în plan electoral.

Este evident că cei trei se află într-o criză puternică, ceea ce nu este cazul la PNL. PSD a pierdut mai bine de jumătate din electorat, la fel PRM, iar Voiculescu nu avea ce să piardă. Toți trei se află pe un trend descendent și au serioase probleme de identitate, de aceea asocierea lui Tăriceanu cu ei duce la erodarea vizibilă a imaginii sale.

Electoratul liberal


În momentul de față, PNL este singurul partid care deține un electorat propriu semnificativ ca număr. În ciuda atacurilor suferite în ultimii doi ani, în ciuda plecării unei facțiuni din partid, PNL rămâne în jur de 18% în preferințele electoratului, un scor „nici prea-prea, nici foarte-foarte”. Ceea ce ar trebui să îngrijoreze PNL este că PD a preluat tot electoratul Alianței D.A. Democrații au venit în Alianță cu o zestre de circa șapte procente, liberalii cu 17, restul de 10 procente fiind doar electori exasperați de PSD. În vreme ce liberalii sunt la aceeași cotă, democrații au crescut de patru ori. De asemenea, aproape jumătate din electoratul liberal pare să-l vrea președinte pe Traian Băsescu, semn că acesta nu a devenit „dușmanul de moarte” așa cum am fi tentați să credem. Este adevărat, preferința electoratului liberal pentru Traian Băsescu – în ciuda atacurilor acestuia la adresa PNL – poate fi și rezultatul absenței unui candidat propriu la președinție, caz în care Traian Băsescu apare mai degrabă ca un „second best” relativ la un Mircea Geoană sau – Doamne, ferește! – un George Becali.
Desigur, partenerul său de Alianță, Partidul Democrat, a crescut foarte mult în special datorită simpatiei față de Traian Băsescu și a aprecierii de care se bucură acesta. Însă cele aproape 30 de procente cu care este creditat în prezent sunt constituite dintr-un electorat deloc omogen, în care întâlnim de la foști simpatizanți ai României Mari (partea „superioară” a acestui electorat, adică militari, cadre didactice, funcționari, în special din zona Ardealului) până la foști țărăniști. Acest electorat este încă departe de a se fi atașat definitiv de valorile democrate datorită timpului scurt scurs și există încă pericolul ca el să plece în cazul apariției unei oferte mai interesante sau mai adecvate ori a unei scăderi a lui Traian Băsescu. Radicalizarea discursului politic poate duce la „talibanizarea” electoratului democrat, însă eterogenitatea lui face dificilă unificarea discursului politic. Deocamdată, liderii PD au jonglat bine cu discursul vag naționalist, vag socialist și au reușit să mulțumească pe toată lumea.

Căderea PSD

PSD este în scădere continuă, în principal prin abandonarea electoratului său tradițional – persoanele „asistate” din mediul rural și urbanul mic –, dar și datorită unor mișcări politice neinspirate: colaborarea cu Traian Băsescu în primii doi ani și acum întoarcerea la 180 de grade prin tentativa de suspendare a acestuia. Cum Traian Băsescu este poziționat simbolic ca „unic luptător împotriva corupției”, orice critică din partea PSD este interpretată de electorat ca o opoziție la „curățarea scenei politice”, mai ales în condițiile în care oricum PSD este perceput de majoritatea electoratului ca un partid „de corupți”. Pe zi ce trece, se dovedește că atacul frontal la Traian Băsescu s-a dovedit a fi o mișcare neinspirată care poate împinge PSD într-o criză majoră în momentul în care vor apărea în sondaje și rezultatele. Procentul de 16-17% cu care îl creditează ultimele sondaje nu măsoară încă efectele acțiunilor din ultima perioadă. Colac peste pupăză, PSD are și problema Marian Vanghelie care va atârna ca o piatră de moară în încercarea de a convinge electoratul de bunele sale intenții. Ceea ce n-a reușit să facă Traian Băsescu în doi ani face Mircea Geoană (aproape) singur în doar câteva luni. În momentul de față nu este foarte clar cui se mai adresează PSD, impresia generală fiind că PSD încearcă doar să-și acopere corupții.

Și PRM coboară

Partidul România Mare, a intrat pe o pantă descendentă. Scăderea PRM nu se datorează însă ascensiunii lui George Becali, așa cum greșit afirmă multă lume. Dacă ne uităm pe profilul sociologic al votanților celor două partide observăm că ele sunt diferite. Majoritatea votanților PRM au studii superioare, se află în general în poziții de perdanți ai tranziției din punct de vedere al statusului social (cadre didactice și militare, funcționari, tehnicieni), oameni rămași cu nostalgia discursului naționalist comunist, speriați de pericolul „maghiar”, deși puțini dintre ei se confruntă cu adevărat cu acesta (PRM obține de regulă scoruri mari în zone în care nu există picior de ungur). De aceea, șansele ca electorii PRM să ajungă la Gigi Becali sunt relativ mici. Mai degrabă ei au fost atrași de discursul justițiar al PD și al președintelui Băsescu și de accentele naționaliste pe care aceștia le strecoară din când în când în discurs. Acest electorat a fost dezamăgit recent de numirea Oanei Zăvoranu în funcția de purtător de cuvânt a PRM, actrița potrivindu-se cu electoratul PRM ca nuca în perete.
În fine, Dan Voiculescu enervează la culme datorită agitației exagerate în raport cu importanța partidului său pe scena politică.
Asocierea mai mult sau mai puțin voluntară a liberalilor cu troica antiprezidențială îi creează mari probleme lui Tăriceanu, mai ales în condițiile în care electoratul său rămâne încă relativ fidel președintelui și ideii de Alianță cu Partidul Democrat, iar ideea de anticorupție joacă un rol important. Discursul din Parlament al lui Crin Antonescu, unul dintre cele mai bune discursuri parlamentare din istoria parlamentarismului românesc, reușește să redea corect echilibristica pe care trebuie să o facă liberalii. Însă una este discursul parlamentar și alta este discursul direct către electorat unde nu prea este loc de nuanțe.

Unde se află liberalii?

În momentul de față, liberalii nu se află deloc într-o poziție confortabilă. Congresul pe care l-au avut în ianuarie clarificase oarecum lucrurile. PNL se poziționa ca lider al taberei anti-Băsescu, dar o opoziție mai degrabă „soft”, raportat la ceea ce fac acum PSD, PC, PRM, și încerca să-și scoată în evidență „atuurile electorale”: poziționarea anticomunistă și antisecuristă; militarea pentru un stat „minimalist”; retragerea trupelor din Irak.
Aceste teme prin care PNL se diferențiează pe scena politică au fost spulberate de PSD și Dan Voiculescu, susținuți în siaj de Vadim Tudor. În momentul de față, PNL nu se mai poate poziționa ca partid antiprezidențial fără a fi asociat cu PSD sau PC, ceea ce anulează orice referire anticomunistă sau antisecuristă, cu atât mai puțin anticorupție.
Nu întâmplător purtătorii de cuvânt anti-PNL încearcă să acrediteze ideea „patrulaterului negru PNL-PSD-PC-PRM”. Această mutare a fost contracarată de PNL – este pentru prima dată când PNL reacționează oportun și corect – printr-o repoziționare în poziția de „arbitru” în războiul dintre PSD-PC-PRM și Traian Băsescu. Din păcate însă, delimitarea nu a fost făcută foarte convingător, astfel încât efectele sunt deocamdată slabe. Până la urmă, aceasta reprezintă nișa pe care se poate poziționa PNL în momentul de față, ca „a treia cale”.
Paradoxal, în momentul de față, PNL se află exact în aceeași situație în care se află PD, adică izolat complet pe scena politică. Sprijinul pe care par că îl acordă PSD, PRM, PC nu face decât să-i aducă deservicii majore, această asociere oripilând deja propriul electorat. Cu Traian Băsescu nu mai există posibilitate de împăcare, iar PD este cumva prins la mijloc. Atâta vreme cât PNL este ostil președintelui, PD nu se poate apropia de liberali. Este de remarcat aici și faptul că PD a evitat până acum orice apropiere reală de facțiunea desprinsă din PNL, gest care nu avantajează bineînțeles PNL. De partea cealaltă, PNL nu are cum să stea doar să încaseze loviturile din partea președintelui așa cum a făcut-o în ultimii doi ani, de aceea reacționează, însă această activitate antiprezidențială decredibilizează poziționarea PNL ca „a treia cale”, iar radicalizarea discursului politic face imposibilă decelarea nuanțelor.

Atuurile PNL

În ciuda imaginii din mass-media, liderii PNL sunt mult mai puțin vulnerabili la acuzațiile de corupție decât cei de la PD. În afară de coruptul de serviciu, Dinu Patriciu, PNL nu are mari probleme în acest sens. Problema PNL este să valorifice această realitate din punct de vedere al imagini publice, lucru care se pare că nu-i reușește.
De asemenea, PNL are de partea sa rezultatele foarte bune ale guvernării, care se poate lăuda cu performanțe semnificative (desigur, și cu contribuția celorlalte partide). Schimbarea sistemului de impozitare lasă anual în buzunarele românilor mai mult de un miliard de euro, recalcularea pensiilor a redus decalajele și nedreptățile din sistemul public de pensii, eforturile guvernului au adus ca rezultat aderarea României la termen, creșterea economică are ritmuri foarte mari. Din păcate, discuția publică este acaparată de teme secundare, astfel încât liberalii nu au reușit până acum să-și impună realizările în conducerea guvernului.
În fine, un alt atu important al liberalilor este că sunt singurul partid care nu este de lider (aici mai poate intra și PSD, însă social-democrații sunt în plină degringoladă și nici măcar ei nu mai știu ce sunt) și în care este vizibilă – chiar dacă de cele mai multe ori prost înțeleasă – pluralitatea opiniilor.
Pornind de la aceste atuuri, PNL se poate repoziționa pe scena politică drept o alternativă solidă de dreapta, însă pentru a reuși în acest demers este obligatoriu ca liberalii să nu se mai amestece în temele secundare care domină acum discursul public. Dacă PNL dorește să fie perceput ca fiind „altfel”, primul pas ar fi să se comporte pur și simplu altfel.
Publicat în : Politica interna  de la numărul 46

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: