Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Gabriela Crețu, europarlamentar PSD

Cristian BANU

“Am senzația că generația tânără și educată din partid nu a înțeles că, pentru a-l învinge pe Vanghelie, trebuie să iasă din cluburile elegante, să meargă în căminele studențești, în cartiere, să aibă proiecte concrete pentru viitorul celorlalți, să arate calitățile și să nu aibă defectele lui Vanghelie...”

Stimată doamnă deputat Gabriela Crețu, sunteți europarlamentar din partea PSD. Cum se vede viața politică românească de la Bruxelles?
Așa cum este, adică altfel decât ar trebui. Atunci când nu ai aceleași rezultate, pentru a fi tratat ca egal, trebuie măcar să ai aceleași probleme sau priorități. Noi inventăm cu totul altele. Nenorocirea este că cel mai clar se vede „Dâmbovița” noastră cea de toate zilele; norocul este că, nefiind totuși noi centrul lumii, putem ieși uneori din câmpul vizual; păcatul este că am pierdut startul. Ne lipsește ceva care îi îngrijorează pe toți cei interesați de țara noastră – lipsește  previzibilitatea, predictibilitatea. Jurnaliștii români sunt singurii invidiați de colegii  occidentali pentru  că, zic ei,  „la voi, în fiecare zi se întâmplă ceva!”
Este greu să gestionezi o situație în care, după doar două luni, cei mai activi și consecvenți susținători europeni ai aderării României au început să se întrebe: „Oare de ce am făcut-o!?”

Care sunt, concret, activitățile dumneavoastră acolo? Mai ales că în curând vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European și, din păcate, electoratul nu este foarte familiarizat cu acest concept de „europarlamentar”.
Din păcate, nici despre ce trebuie să facă un parlamentar național nu știm prea multe. Parlamentul elaborează, în codecizie cu Consiliul, 80% din legislația Uniunii Europene și acordă aviz, exprimă opinii sau cooperează pentru restul. Ca urmare, un deputat studiază proiecte de acte normative, le dezbate, consultă experți, îi audiază pe cei interesați, solicită studii de impact și le ia în considerare, depune amendamente, decide asupra celor depuse de alții, negociază soluții de compromis, votează acte legislative. Eu sunt membră în două comisii (Piață internă și protecția consumatorului și Comisia pentru egalitate între femei și bărbați). Sunt, în acest moment, contraraportoare socialistă pentru două documente – O politică  europeană în privința dezvoltării internetului de bandă largă, la o comisie și Modernizarea legislației muncii pentru a răspunde provocărilor  secolului  XXI, la cealaltă. Este un act de puțină inconștiență să accept o asemenea responsabilitate până nu ne liniștim cu situația din țară și cu alegerile europene, dar încerc să fac lucrurile cum trebuie...
Dacă în trecut, nefiind membri, nu am avut influență asupra elaborării legislației comunitare, acum ar trebui să ne concentrăm atenția asupra fiecărei decizii.
Exercităm, de asemenea, controlul permanent asupra activității Comisiei Europene. Prin interpelări se solicită explicații și  informații asupra aplicării legislației; prin  declarații scrise se aduc pe agenda Comisiei teme noi, în vederea găsirii de soluții. Bineînțeles, dezbatem și votăm bugetul Uniunii; și încă o mie de alte lucruri.

Legat de aceasta, în toate țările Uniunii Europene participarea la vot pentru alegerile europene este relativ redusă, în medie de 43%. Care credeți că este explicația pentru acest lucru?
Ceva mai mică, într-adevăr; și la alegerile generale poate fi mai mică decât la locale.
O explicatie ar fi relația mijlocită dintre Parlament și cetățenii europeni. Intermediarii sunt guvernele naționale care, foarte adesea, utilizează Uniunea ca țap ispășitor pentru toate greșelile și neputințele proprii. Cunoașteți deja, după foarte puțin timp de la aderare, explicația „Tot ce este rău vine de la Bruxeless; tot ce e bun, de la Guvern”. Niciodată nu ați auzit guvernele să recunoască faptul că sediul Consiliului (adică sediul lor european) este tot acolo; sau  că România are 35 de voturi din 785 în Parlament și 14 voturi din 324 la Consiliul de Miniștri. Iar Consiliul e decident pe toată legislația. Această strategie de aruncare a pisicii în curtea colegiuitorului face ca Parlamentul European să plătească și oalele sparte de alții (pentru că Parlamentul este ales de cetățeni, membrii Consiliului, nu).
În al doilea rând, partidele mici, care nu au șansa să câștige un mandat la europene, nu-și mobilizează electoratul propriu, așa cum fac la locale sau naționale. Nici militanții partidelor mari, atunci când partidele nu au obiective clare de urmărit, nu sunt în egală măsură motivați să mobilizeze cetățenii la vot. Când sunt de caștigat 50.000 de locuri de consilier emulația e ceva mai mare decât pentru 35 de deputați europeni...
Este și o problemă de distanță (și de comunicare); cămașa este mai aproape decât paltonul chiar dacă în iernile grele e mai bun paltonul. Noi avem ierni grele chiar și vara...

Parlamentul român are o imagine dezastruoasă, accentuată acum și de tentativa de suspendare a președintelui Traian Băsescu. Ar putea ajuta votul uninominal la o „curățire” a clasei politice? Aici PSD chiar are singurul proiect de lege care propune cu adevărat vot uninominal, toate celelalte având în diverse ponderi și elemente de altă natură.
Dacă repetăm o afirmație de suficiente ori, sfârșește prin a deveni realitate. Pe lângă disfuncțiile reale, Parlamentul nu poate sa-și construiască un „brand” coerent pentru că acolo e locul unde trebuie să se exprime democratic contradicțiile din societate. Acolo sunt cei pe care îi votăm, dar și cei pe care nu i-am vota în nici o situație. Nu putem să iubim Parlamentul ca întreg. Trebuie să fim atașați ideilor democratice și să vrem perfecționarea instituției. Cât despre votul uninominal, el nu există. Despre votul majoritar opinia mea personală este clară. Este nedemocratic și nu poate rezolva problemele de imagine ale Parlamentului; nici pe cele reale, de funcționare. Ne doare capul, și noi vrem să ne tăiem un picior, în speranța că ne trece. Noi trebuie să democratizăm partidele, să schimbăm regulile interne ale Parlamentului, să educăm cetățenii pentru o atitudine participativă, să facem cultură politică adevărată, care să permită vot liber (adică în cunoștință de propriile interese și de cum pot fi ele atinse). Votul „uninominal” are altă istorie. Actuala putere are o problemă cu asigurarea majorității (din lipsă de legitimitate democratică sau/și incapacitate de cooperare politică). Singura soluție pe care a găsit-o Traian Băsescu este să reducă legitimitatea (pentru că votul majoritar este mai puțin legitim atât timp cât cu 28% din voturi poți obține 70% din mandate, iar cu 20% nici un loc) și să submineze cooperarea (votul majoritar întărește concurența dintre partide și elimină partidele mici). Marea Britanie nu are vot majoritar pentru că e mai democrată, ci pentru că e mai conservatoare (sistemul electoral este de pe vremea baronilor, din secolul XVII). Despre eficiența democratică a sistemului englez, o  carte – Jeremy Paxman, “Animalul  politic” – poate arunca o lumină ...
Când suntem coerenți!? Atunci când criticăm fenomenul actual al „baronilor” locali (care a fost prezent la toate partidele) sau când vrem să-l legitimăm?!
Dacă vrem să tratăm instabilitatea am putea observa că alegerile proporționale au dat și guverne stabile, și instabile, în România. Cauza este în altă parte. În cele instabile (CDR și Alianța D.A.) elementul comun, provocator, e mai curând altul...

Ce semnal transmite PSD alegătorilor prin ascensiunea lui Marian Vanghelie ca președinte al filialei București?
Trăim în țara unde este președinte Traian Băsescu, iar personaje ca Becali sunt considerate de mare încredere; contrastul nu poate fi exagerat de mare. Social-democrații sunt tot români...
Pe mine mă îngrijorează altceva. Am senzația că generația tânără și educată din partid nu a înțeles că, pentru a-l învinge pe Vanghelie, trebuie să iasă din cluburile elegante, să meargă în căminele studențești, în cartiere, să aibă proiecte concrete pentru viitorul celorlalți, să arate calitățile și să nu aibă defectele lui Vanghelie... Adică să adauge faptul că au urmat școli grele la un plan serios de investiții în școală... Să fie populari fără a cădea în populism... Să aibă inițiativă rămânând în afara oricărei suspiciuni de abuz...  Sper să nu am dreptate.

Cui se mai adresează PSD? Cum explicați pierderea de aproape 20% din electorat din 2004, de la 35% cât a avut la 17% conform ultimelor sondaje?
Am o formație de sociolog care-mi permite o oarecare detașare față de sondaje; nu și de realități. Eu cred că nu reușim încă să depășim o problemă de asumare a identității politice. Am avut o generație de lideri care  a avut o rezervă în a-și exprima opțiunea de stânga; o rezervă de înțeles, poate, într-un context politic în care stânga era asociată cu trecutul, iar asta era motiv de condamnare publică. Am adulat proprietatea și am șters egalitatea dintre valori. Am vorbit de protecție socială (ca un fel de pomană) în loc de servicii sociale universale (ca un drept) și i-am lăsat pe alții să vorbească de „asistații” regimului...
Avem o generație nouă de oameni vizibili care nu sunt în nici un pericol de a fi acuzați de nostalgie; dar problema a rămas. Există o așteptare care îi demobilizează chiar pe unii dintre militanții noștri. Avem profesioniști și diplomați buni care au devenit politicieni. Pentru mine discursul tehnocratic și diplomatic sunt radical  diferite de cel politic; proiectele sunt diferite. Unele mesaje par de la un guvern, nu de la un partid; și guvernele nu sunt foarte atractive pentru cetățeni... Mai trebuie să lucrăm încă la coerență și consecvență pentru ca acei foarte mulți cetățeni care așteaptă un proiect de stânga să se identifice cu noi. Nu mă refer doar la imagine; mă refer la proiectul politic.

Candidați pentru un nou mandat... Care este „platforma-program” a europarlamentarului Gabriela Crețu?
Îmi place să spun că sunt o social-democrată născută, nu făcută. Ca urmare, cred că cel mai periculos vers din cultura română este „Eu îmi apăr sărăcia, și nevoile, și neamul...” Nu trebuie să apărăm „sărăcia și nevoile”, ci să le combatem. Pentru asta cred că munca trebuie respectată; susțin că solidaritatea e pentru oameni, iar concurența este pentru firme; consider oamenii  importanți, iar statul și piața, mijloace pentru obiectivele lor; cred că toți sunt oameni, nu doar unii; femeile sunt, de asemenea, oameni; cred că în fiecare copil se află o comoară și că „societății îi revine sarcina să o descopere” (Delors);  toleranța și pacea sunt oricând preferabile.
Pentru a aplica aceste principii, o Uniune mai puternică și mai profundă este esențială, incluzând uniunea politică. Pentru România, apartenența la Uniune reprezintă oportunitatea realizării unei coeziuni economice și sociale sporite (utilizând fondurile) și de a îmblânzi capitalismul (dacă respectăm și valorile). Rămâne să o transformăm în realitate. Asta nu o face un individ; nici măcar nu e o problemă de echipă; necesită o concertare a tuturor forțelor și voințelor. Deocamdată, ele par foarte împrăștiate...

Interviu realizat de Cristian BANU

Publicat în : Interviu  de la numărul 46

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: