Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Federația Rusă renăscută?

Simona SOARE

Federația Rusă are de la începutul anului 2007 o nouă doctrină militară! Publicată parțial în 23 ianuarie 2007, noua Doctrină Militară a Federației Ruse înlocuiește doctrina temporară din aprilie 2000, fiind un document permanent ce ia o formă mult mai ofensivă, chiar preemptivă, și care are la bază câteva premise fundamentale.

În primul rând, draft-ul noii doctrine militare are la bază premisa faptului că sistemul internațional nu mai este unul unipolar, ci unul multipolar – sau cel puțin unul care tinde în mod avansat către multipolarism – o dată cu ridicarea unor noi mari puteri cum ar fi China, Uniunea Europeană, India, precum și prin revenirea unor vechi mari puteri, precum Rusia. Rusia își asumă statutul de mare putere ad initio. Mai mult decât atât, Rusia somează Statele Unite să înceteze promovarea unilateralismului în relațiile internaționale care nu mai este nici eficient și nici potrivit noii configurații a structurii de putere la nivel sistemic. Într-un cuvânt, noua doctrină militară a Federației Ruse este una revizionistă, moderată însă atât de capabilitățile limitate ale Rusiei, cât și de interesele ce stau la baza acesteia: prioritatea maximizării securității naționale (nu cea a puterii la nivel sistemic).
Potrivit noii doctrine militare rusești, este evidentă o modificare în ceea ce privește ordinea priorităților amenințărilor la adresa securității nationale dinspre cele de ordin militar spre cele de ordin economic și politic. Această tendință poate fi explicată prin faptul că, în urma crizei economice din 1998, Rusia a reușit o revenire economică moderată, cu o creștere economică în medie cam de 6% anual, datorată în mare parte exploatării resurselor sale de gaz și petrol. Importanța dezvoltării economice este atât de mare pentru Federația Rusă încât ea este asimiliată cu recăpătarea de către Rusia a statutului de mare putere. Dezvoltarea economică este cea care permite Rusiei nu numai să își mențină libertatea de acțiune în politica internațională, dar și potențialul militar strategic pe care l-a moștenit de la fosta URSS. Întreținerea, precum și reformarea și modernizarea armatei rusești s-au realizat numai în baza creșterii economice din ultimii cinci-șapte ani. Federația Rusă înregistrează însă mari probleme și întârzieri în reforma forțelor armate. În ceea ce privește nivelul politic însă, această nouă doctrină militară, care se dorește a fi un document permanent, marchează sfârșitul tranziției către democrație al Federației Ruse – cel puțin pentru clasa politică și cetățenii acesteia –, maturitatea sa deplină în calitate de mare putere.
Este adevărat că, potrivit noii doctrine militare din 2007, amenințările de natură militară la adresa securității naționale a Federației Ruse se regăsesc pe un loc secund în raport cu cele economico-politice, însă în ultimele săptămâni au existat o serie de evenimente care par să contrazică noul curs al politicii rusești. Astfel că anunțul Statelor Unite de a instala un sistem de apărare antirachetă în Polonia și Cehia a determinat un răspuns prompt și dur din partea Rusiei, exprimat atât în dicursul președintelui Vladimir Putin cu ocazia celei de-a 43-a Conferință pe Securitate Internațională din Germania în februarie 2007, cât și prin discursurile miniștrilor apărării Sergei Ivanov și de externe, Sergei Lavrov, și ale generalilor Solovtov, Mazlov și alții. Mai mult decât atât, rușii au reluat cu această ocazie o amenințare utilizată și anterior, aceea de a se retrage din Tratatul cu privire la Rachetele cu Rază Medie (INF) semnat în 1987. Dacă în cadrul noii doctrine sunt accentuate forțele nucleare strategice ca având o importanță crucială, în prezent armata rusă pare să se concentreze spre consolidarea segmentului de rachete de croazieră și a rachetelor balistice cu rază medie. De pildă, armata rusă a amenințat recent că, în eventualitatea în care americanii instalează scutul antirachetă în Europa Centrală, un sistem pe care Rusia îl percepe – pe bună dreptate – ca fiind îndreptat împotriva sa și a arsenalului său nuclear strategic care devine astfel extrem de vulnerabil, IRBM-urile rusești vor fi direcționate către ținte din Polonia și Cehia. Mai mult, rușii au anunțat recent intrarea în serviciu a unui sistem de apărare antiaeriană, S-400 Triumph, eficient și împotriva unor rachete balistice cu rază medie sau mică, conforme cu criteriile stabilite de Tratatul ABM, în vara acestui an în cadrul unui regiment din zona capitalei Moscova. A fost chiar lansată posibilitatea ca Rusia și Statele Unite să semneze un pact de neagresiune, idee susținută de un înalt oficial din Ministerul de Externe rus, dar care nu a fost validată de către Kremlin.
Acestea sunt doar câteva semne ale unei autopercepute deteriorări a securității militare a Federației Ruse. Posibilitatea retragerii acesteia din Tratatul INF face ca pericolul să fie cu atât mai mare cu cât chiar Tratatul pentru Reducerea Forțelor Convenționale în Europa semnat la începutul anilor ’90 rămâne în continuare neratificat de marea parte a semnatarelor, printre care și Rusia, fără perspective că această situație să se schimbe în viitor, iar Tratatul START II expiră în 2009, fără ca până în prezent să fi avut loc negocieri cu privire la un posibil START III, situație datorată în mare parte refuzului Statelor Unite. O retragerea a Rusiei din INF și din CFE, precum și eșuarea START III ar pune cu siguranță Europa într-o situație militară neplăcută și ar echivala cu o retragere a Rusiei din dialogul strategic cu Occidentul și cu o tensionare suplimentară a relațiilor dintre cele două tabere. În realitate, pentru a parafraza spusele ministrului de Externe al Federației Ruse, Sergei Lavrov, această situație va conduce la reîmpărțirea Europei în două blocuri – lucru deloc neplăcut pentru Rusia care propune chiar în noua doctrină militară din 2007 ca sistemul internațional să fie împărțit în sfere de responsabilitate între NATO și CSTO, două alianțe defensive. Revenirea în forță a geopoliticii de tipul celei din timpul Războiului Rece ar trebui să îngrijoreze Statele Unite sau Occidentul în ansamblul său, lucru care până în prezent nu s-a petrecut. Există câteva motive pentru care Statele Unite nu reacționează dur pentru a descuraja Rusia.
Primul dintre acestea ține de capabilitățile limitate de care dispune Rusia în prezent. Forțele nucleare strategice rusești sunt încă masive, dar performanțele lor sunt limitate de faptul că operează cu tehnologii vechi de mai bine de 30-35 de ani. Cu excepția celor două noi submarine strategice Dmitri Donskoy din clasa Typhoon, purtătoare de SLBM-uri Bulava, întregul arsenal nuclear rusesc datează din perioada anilor ’60-’80. Mai mult decât atât, capabilitățile rusești de proiectare a forței sunt extrem de reduse. În prezent, Rusia nu mai dispune decât de un singur portavion, iar forțele aeriene rusești sunt dotate cu avioane de tip SU-24 Fencer, SU-25 Frogfoot, SU-27 Flancker, sau tradiționalele MIG-uri modernizate. Reforma armatei rusești înregistrează progrese aproape insesizabile. Profesionalizarea este menținută la un nivel relativ mic, iar dependența de conscripție este în continuare covârșitoare mai ales la nivelul forțelor terestre. Reînnoirea echipamentelor militare este îngreunată nu numai de dimensiunile foarte mari ale armatei rusești care numără în prezent peste un milion de cadre (cu douăzeci de milioane de rezerve) sau de fondurile limitate, dar și de faptul că marea parte a bugetului pentru apărare, care a crescut considerabil în ultimii patru-cinci ani, este cheltuită pe plata soldelor și pe asigurarea unui standard minim de trai soldaților ruși. Conștientizarea acestui decalaj tehnologic a determinat Rusia să crească investițiile în cercetarea și dezvoltarea de noi tehnologii militare care să le înlocuiască treptat pe cele vechi și să mențină armata rusă competitivă și eficientă împotriva amenințărilor externe. Accentul a căzut în perioada 2000-2007 asupra arsenalului nuclear rusesc ca fiind principala garanție a securității naționale a Federației Ruse, și în mare măsură el își păstrează acest rol și în noua doctrină militară din 2007. De aceea, o vulnerabilitate sporită a acestuia prin desfășurarea de sisteme antirachetă americane în Europa Centrală face ca Rusia să se simtă atât de puternic amenințată. În plus, accentul asupra arsenalului nuclear semnalează și o slăbiciune puternică a Rusiei la nivel convențional. În același timp, slăbiciunea din punct de vedere convențional a Federației Ruse este evidentă și din restrângerea arealului strategic prin violarea căreia Rusiei i se aduce atingere la securitatea națională și care, potrivit noii doctrine din 2007, se restrânge considerabil fiind exprimat prin conceptul de război la granițele Federației Ruse. Acesta este motivul pentru care Moscova optează pentru o strategie de tip preemptiv, care coboară foarte mult pragul utilizării și escaladării conflictului nuclear. Dacă în doctrina din 2000, era abandonată politica prin care Rusia se angaja să nu utilizeze prima într-un conflict armele nucleare, noua doctrină din 2007 consacră permanent această direcție. Conceptul fundamental care stă la baza acestei noi doctrine din 2007 este cel de apărare activă, un concept ofensiv în natura sa, în ciuda numelui, pentru că el presupune utilizarea extinsă a strategiilor preemptive și preventive.
Al doilea motiv pentru care Statele Unite nu sunt îngrijorate de comportamentul Rusiei are de-a face cu credința de inspirație neoliberală, că integrarea treptată și lentă, dar sigură a Rusiei în lumea și în economia politică globalizată (prin viitoarea sa accedere la OMC) va determina ca interdependența Rusiei de restul sistemului internațional să fie suficient de mare încât să modereze strategiile și interesele revizioniste ale acesteia. Economia Rusiei se dezvoltă în prezent în mare parte pe baza coloanei sale vertebrale, și anume resursele de petrol și gaze naturale. În realitate, întreaga creștere economică a Federației Ruse de după 1998 este datorată în mare parte unei evoluții favorabile a prețului la petrol și gaze naturale. Problema este că, în dorința de a se proteja și de a securiza sectorul industrial esențial pentru dezvoltarea Rusiei, Moscova limitează accesul investitorilor străini pe piața internă de energie. Astfel că exploatarea resurselor energetice se realizează cu fonduri domestice, care sunt în definitiv limitate. În ultimii patru ani, cotele de producție la gaz și petrol ale Rusiei au stagnat – lucru îngrijorător mai ales pe fondul unei creșteri accentuate a consumului intern. Recent, speranțele rușilor se îndreaptă către asiatici – mai ales către japonezi și indieni – pentru investiții în sectorul energetic național. Mai mult decât atât, acțiunile Moscovei sunt extrem de periculoase cu atât mai mult cu cât Rusia are o capacitate limitată de rafinare și prelucrare a acestor resurse energetice, motiv pentru care ea se definește fundamental mai ales ca un exportator de materii prime, neinsistând asupra dezvoltării bazei industriale și tehnologice proprii care să ajute la dezvoltarea economiei rusești. Fără un volum mare de investiții străine, economia rusă va stagna sau va regresa. Salvarea pe care o poate găsi Kremlinul în exportul de armament este una dintre pârghiile de salvare trecătoare și instabilă.
Dincolo de aceste mari vulnerabilități ale Federației Ruse, care determină ca percepția proprie ca mare putere internațională să fie una cel puțin eronată și exagerată, se ridică și problema hotărârii de a acționa conform cu amenințările lansate – iar Rusia a pierdut foarte mult din credibilitate și din puterea factorului său de descurajare prin faptul că de-a lungul anilor ’90 și până în prezent a lansat o mulține de amenințări pe care niciodată nu le-a dus la îndeplinire. În concluzie, renașterea Rusiei predicată cu atât entuziasm este încă destul de departe, în ciuda unor progrese moderate pe care Federația Rusă le-a făcut în ultima decadă!
Publicat în : Politica externa  de la numărul 46

Comentarii

Comentariul nr.1 - marius a spus în 08.10.2008 07:35:00:
daca si india este o mare putere atunci si romania este!...sigur ca india are arme nucleare care i-ar da posibilitatea sa devina o mare putere insa numarul acestora este mic in raport cu celelalte state care detin la randul lor arme nucleare!
india ramane o tara in care exista foarte multi saraci si care dupa cate stiu nu are un PIB insemnat care ar putea sa-l converteasca in capacitati militare!
chiar daca are teritoriu intins, populatie numeroasa, mijloace de a interesele, etc., se investeste foarte putin sau aproape deloc in industria de aparare!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: