Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

O altă integrare

Mihnea GRAUR

Anul 2007 a adus României în primul rând statutul de membru al Uniunii Europene. Importanța momentului și semnificațiile sale economice au făcut ca alte evenimente să treacă în plan secund, deși unele aspecte merită mai multă atenție. Este vorba de includerea acțiunilor a unsprezece societăți românești listate la Bursa de Valori București în indicii internaționali ai Dow Jones, simultan cu o serie de companii din Bulgaria și Islanda.



Indicele Dow Jones Wilshire Global Total Market a fost lansat relativ recent, în luna octombrie a anului trecut prin colaborarea Dow Jones – unul dintre cei mai mari furnizori de indici la nivel global – și Wilshire Associates – una dintre principalele companii de consultanță și management al investițiilor, scopul fiind de cuantificare a evoluției economiei mondiale.

Prin cooptarea firmelor din România, Bulgaria și Islanda, se ajunge la aproximativ 12.500 companii din 59 de țări. Totodată cele 11 companii românești și cele 18 bulgare începând cu anul 2007 sunt incluse în Dow Jones Wilshire Emerging Markets (indice aferent piețelor emergente), iar cele 12 din Islanda în Dow Jones Wilshire Developed Markets (indice aferent piețelor dezvoltate).

Cei doi indici sunt diferențiați în funcție de situația piețelor din țările respective. Astfel, în categoria piețelor dezvoltate sunt incluse 23 de țări printre care SUA, Canada, Japonia, Singapore, Hong-Kong, Australia, Marea Brianie, Germania, Franța și Italia, în timp ce în categoria piețelor emergente sunt incluse 21 de țări, precum Brazilia, Mexic, Coreea de Sud, dar și țările europene care au aderat la Uniunea Europeană înaintea noastră: Cehia, Polonia, Ungaria, țările baltice, Slovenia, Slovacia, Malta și Cipru.

Totodată devin disponibili și trei indici de țară intitulați Dow Jones Wilshire Iceland/Bulgaria/România.

 

Cele trei țări

 

Anul 2006 a fost unul bun pentru majoritatea burselor de valori de pe mapamond. Conform site-ului Money Channel, cei 60 de indici luați în considerare au avut creștere de peste 26,5%, doar 7 indici încheind anul pe minus. Primele trei locuri au fost ocupate de burse cu randament de peste 100%, respectiv bursele din Peru (creștere 188,49%), Venezuela (156,11%) și China (121,02%). La polul opus s-au situat Arabia Saudită cu o scădere de 52,53%, Emiratele Arabe Unite (-44,42%) și Quatar (-35,47%), datorită instabilității din zonă.

România se situeză în acest top pe locul 21 cu o creștere de 32,41% a indicelui BET-FI care cumulează evoluția societăților de investiții financiare. Dar indicele global al bursei bucureștene BET s-a mărit cu 22,2%, în timp ce Bulgaria e pe locul 10 datorită evoluției spectaculoase a indicelui SOFIX, +48,28%. Indicele islandez ICEX a avut o creștere de 15,8%.

Desigur, rațiunile includerii celor trei țări au fost diferite. Pe de o parte, integrarea României și a Bulgariei în Uniunea Europeană reprezintă o confirmare nu doar a creșterii economice, ci și o îmbunătățire a stabilității. În schimb, Islanda – care nu este membru UE – reprezintă țara cu cel mai scăzut nivel al corupției (locul 1 în 2006 cu 9,7 puncte din 10!) și, în ciuda faptului că este o țară mică, prezintă o economie sănătoasă cu creștere de 3,7% în 2006 și un PIB/locuitor estimat la peste 38.000$.

 

Semnificațiile pentru România

 

Includerea acestor companii are caracter doar statistic. Titlurile nu vor fi tranzacționate pe Wall Street, dar evoluția lor va fi monitorizată din perspectiva piețelor naționale și a celor regionale.

Ca urmare, este de așteptat ca includerea celor 11 companii românești – Petrom, Rompetrol Rafinare Constanta, BRD-GSG, Banca Transilvania, Banca Comercială Carpatica, Transelectrica, Impact, Turbomecanica, Antibiotice Iași, Biofarm și Zentiva (fosta Sicomed) – să producă efecte asupra cotațiilor la bursă ale titlurilor acestora, dar și ale celorlalte cotate la bursa bucureșteană. În primele trei zile de tranzacționare din 2007, titlurile celor 11 companii au avut o creștere de 7,2%, un pic mai sus decât cea a indicelui BET.

Dar miza este mult mai mare: economia româneacă, imaginea sa, a BVB, chiar a țării în ansamblul ei. Este adevărat că primul pas în reprezentarea internațională a societăților românești cotate la bursă a fost dat de apariția indicelui ROTX la bursa vieneză. Acum însă, o dată cu integrarea noastră în Uniunea Europeană, analiza investitorilor va fi realizată ținând cont de noile coordonate, ei fiind interesați de noua oportunitate care li se oferă, având în vedere interesul lor asupra piețelor emergente care pot genera randamente mai bune. Reacțiile acestora depind însă și de noi: stabilitate politică și juridică, transparență, dar și menținerea economiei pe un trend favorabil.

S-a discutat mult în ultimii doi ani despre capitalurile speculative. Acum trebuie să ajungem să vorbim despre investitori străini importanți – cum sunt fondurile de investiții, de exemplu – care acționează pe termen lung, având interese evidente în stabilitatea și creșterea indicilor bursieri. Se recunoaște, așadar, transparența unor firme naționale de top, iar BVB trece pe o treaptă superioară nu doar de încredere, fiind considerată la rândul ei transparentă, ci și de confirmare a procedurilor de lucru – caracteristici decisive pentru deciziile investitorilor străini, dar poate și pentru români.

 

Cei 11 magnifici

 

Principalele criterii în alegerea companiilor incluse în indicii Dow Jones Wilshire țin de capitalizarea bursieră, lichiditate și profilul sectorial. Compoziția indicelui este revăzută trimestrial ținând cont de evenimentele extraordinare ce pot apărea – delistare, faliment, fuziune, preluare.

Cele 11 societăți au fost alese de americani dintre vedetele anului 2006, fiind lideri în topurile privind volumul și numărul tranzacțiilor. Vorbim de primele două societăți petroliere ale țării, trei bănci cu creșteri semnificative, de trei mari producători de medicamente, dar și de alte nume importante în economia românească, toate fiind firme private sau în curs de privatizare. Din acest punct de vedere singura excepție o reprezintă Transelectrica, în care statul român va rămâne în continuare acționar principal.

Se ridică întrebarea: de ce 11 companii românești, în timp ce Bulgaria are 18, iar Islanda 12? Cauzele sunt multiple: de la veșnicele promisiuni de listare ale unor societăți net superioare celor aflate la tranzacționare până la neînceperea tranzacționării titlurilor de stat. Nu cred însă că numărul societăților este foarte important, ci mesajul transmis. O evoluție bună în 2007 a titlurilor companiilor românești prezente în statisticile de pe Wall Street va atrage atenția investitorilor. Dinpotrivă, un număr mai mare de companii putea însemna un indice de creștere mai redus, ceea ce nu ar fi apropiat atât de mult investitorii străini. Pentru a nu specula, trebuie să așteptăm evoluțiile din lunile următoare și ne vom edifica.

 

BVB 2006 vs. 2007

 

Bursa de Valori București s-a menținut în 2006 la un nivel bun de performanță, dar mult sub așteptări. Creșterea de 22% este semnificativ peste nivelul dobânzilor bancare și de aproape 5 ori decât rata inflației dacă socotim în RON. Socotind în euro, creșterea este de peste 30%. Totuși, a fost cea mai scăzută creștere a bursei din ultimii 6 ani, media pentru anii 2001-2005 fiind de 68%.

Nici nu putea fi altfel atâta vreme cât, în ciuda creșterii economice din actualul dceniu, anul trecut au fost listate la bursă numai două noi societăți: Mecanica Ceahlău și Transelectrica, doar ultima dintre ele reprezentând un plus semnificativ pentru BVB. Concomitent, opt societăți au ieșit de pe bursă, una singură – am numit aici Oțelinox – prin delistare la cerere, aceasta fiind în trecut unul dintre performerii bursei.

Din perspectiva obligațiunilor, 2006 a fost un an foarte bun, cele două emisiuni publice, a Băncii Mondiale și a Băncii Comerciale Române, fiind de un real succes.

În 2007 sperăm – din nou! – în listarea societăților aflate în permanență pe lista promisiunilor: Romtelecom, Transgaz, Fondul Proprietatea etc. Sperăm la o revigorare și prin apariția fondurilor de pensii private în acest an. Analiștii din piață așteaptă menținerea trendului de creștere a poziției investitorilor nerezidenți, în timp ce investitorii români vor continua să vândă.

Anul bursier, deși a debutat în forță, a și primit în a treia săptămână o lovitură prin scandalul dintre președinte și premier, în acest conflict fiind numeroase necunoscute. Una este certă – scăderea bursei resimțindu-se zi după zi. Să sperăm că investitorii străini s-au obișnuit cu “circoteca” românească, altfel nu va fi tocmai bine.

Publicat în : Economie  de la numărul 45

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: