Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Economia românească în 2007

Cristian BANU

Pentru 2007, părerile analiștilor variază între estimări optimiste care merg de la un curs de 3,25 lei pentru un euro până la estimări mai pesimiste, de 3,55 lei pentru un euro. Deși nu este exclus ca în cursul anului leul să ajungă din nou la 3,55, nu cred că va termina anul mai sus de 3,3 lei pentru un euro.



În articolul de anul trecut, previziunea mea mergea către un curs de 3,3 lei pentru un euro, iar în decembrie am avut un minim de 3,35. Din previziunile de anul trecut m-am înșelat cel mai tare (ca toată lumea, de altfel) asupra inflației.

 

Dominantele anului

 

Dominanta anului 2007 va fi efervescența economică. Anul 2006 a fost unul cu performanțe excepționale pentru economia românească, ceea ce îndreptățește un optimism pentru 2007, un optimism care se va traduce atât în creșterea investițiilor companiilor românești – mai ales că o bună parte din ele au nevoie de ajustări în vederea alinierii la normele europene –, cât și din partea investitorilor străini. Cred că nivelul de 6 miliarde de dolari estimat ca investiții străine pentru 2007 va fi ceva mai mare.

Acestor sume li se vor adăuga cele care vor veni de la Uniunea Europeană și care pot alimenta dezvoltarea infrastructurii, deficitară pe alocuri. Nu am să mă alătur corului Casandrelor care deplâng „autostrăzi ca în Germania”, fiindcă, din punct de vedere economic, ele nu sunt justificate încă de traficul de la noi. Este adevărat, orașele se aglomerează, însă șoselele nu. Singurul drum pe care există blocaje este DN1, însă acestea sunt în anumite weekenduri, nu permanent.

Însă construcțiile vor domina și vor alimenta în continuare creșterea economică. Bucureștiul este un șantier de ani buni și frenezia construcțiilor nu pare să se fi încheiat. Construcțiile vor alimenta și tranzacțiile imobiliare, care, la rândul lor, vor fi încurajate de scăderea costurilor împrumuturilor, deși în continuare serviciile bancare din România sunt mai aproape de ideea de „cămătărie” decât de cea de sistem bancar modern.

Optimismul se reflectă și în toate analizele de conjunctură care se fac periodic, ceea ce mă face să cred că vom avea o creștere economică la același nivel (adică aproape de 8%).

Va continua creșterea productivității, într-un ritm ceva mai accelerat, din două considerente: investițiile făcute în automatizări, informatizări, dotări cu echipamente și, respectiv, concurența producătorilor din Uniunea Europeană. Desigur, concurența celor din Uniunea Europeană nu trebuie însă fetișizată. Companiile multinaționale sunt în mare parte prezente în România, iar ceilalți producători nu sunt jucători importanți decât în plan regional. Nu cred că un producător de mezeluri din Italia va concura producătorii români, de exemplu.

 

Agricultura se va restructura forțat

 

În ceea ce privește agricultura, 2006 a fost un an dezastruos pentru micii producători, ceea ce mă face să cred că 2007 va fi începutul marilor concentrări în agricultură. În maxim 3 ani va dispărea conceptul de „agricultură de subzistență”, nu din cauza aderării, ci din cauza... hypermarketurilor. Anul acesta, de Crăciun, kilogramul de porc „în viu” la micii producători a fost de 5 lei, în condițiile în care anul trecut fusese circa 8 lei, iar cu un an înainte 10. Cu toate acestea, majoritatea românilor au preferat să cumpere carnea de porc de la super și hypermarket, și nu de la țărani. Același lucru este valabil pentru legume sau fructe. Oricum, cel puțin în Capitală, micii producători au cam dispărut din piețe, legumele și fructele proaspete fiind aduse din angrouri.

Apropo de micii producători, multă lume îi deplânge pe producătorii de brânză care nu mai au voie să vândă în Capitală. Aici este o jumătate de adevăr. Pentru a vinde, producătorii trebuie să se înregistreze și, deci, să plătească impozit. Aici este de fapt problema.

 

Căpșunarii

 

Un alt fenomen început în 2006 și care se va accentua în 2007 va fi reducerea remiterilor românilor care lucrează în străinătate. Cei care lucrează de mai multă vreme acolo au atins deja un nivel care depășește nivelul de subzistență și au început să capitalizeze banii. După ce au construit vile în care nu locuiește nimeni, după ce au cumpărat limuzine, au înțeles care este esența capitalismului. Unii deja au demarat afaceri în țările de adopție și au devenit angajatori pentru alți compatrioți, alții deschid sau vor deschide una aici în țară. Din această cauză, nivelul remiterilor directe se va reduce. Însă o bună parte din bani vor fi contabilizați ca „investiții” și se vor regăsi în creșterea economică. Până acum, banii lor erau valorificați exclusiv în consum. Acum, ei vor produce creștere economică „sănătoasă”.

 

Evoluția indicatorilor economici

 

Cursul valutar va avea mai degrabă o evoluție asemănătoare cu cea din 2006, cu creșteri majore, dar și cu scăderi importante – să nu uităm că la un moment dat cursul revenise spre 3,6 lei pentru un euro. În aceste condiții, un curs de 3,2 lei pentru un euro nu mi se pare deloc nefezabil.

În ceea ce privește inflația, este de așteptat ca ea să rămână în intervalul de 4,5-5%, dar este încă dependentă de anul agricol.

Deficitul comercial nu mi se pare o problemă serioasă, atâta vreme cât datoria publică a României este undeva la 10 miliarde de euro, printre cele mai mici din Europa. Probabil că în 2007, deficitul comercial va depăși datoria publică și va fi undeva la 12 milarde de euro.

Un alt trend important în 2007 va fi săderea prețurilor la apartamentele de bloc comuniste, deși BNR a anunțat că din martie va renunța la solicitarea avansului. Pe piață sunt anunțate spre livrare 40.000 de apartamente noi, care vor acoperi cererea fezabilă (este adevărat că cererea de noi locuințe ar fi undeva la un milion la nivel național, însă cererea fezabilă, adică a celor care își permit rata la un împrumut, este destul de mică). Oricum, o dată cu majorarea limitelor la creditele de consum garantate imobiliar, a scăzut complet cererea pentru împrumuturi imobiliare. Din acest punct de vedere, măsura BNR vine mai degrabă ca o recunoaștere a realității pieței decât ca o facilitate (deși așa încearcă să o prezinte). De aceea, nu cred că impactul va fi unul major, deși probabil că vor fi încercări speculative. Chiar și în condițiile dispariției avansului, o rată de 400 de euro pe lună, cât ar fi la un împrumut pentru un apartament cu două camere în București, este greu de suportat, astfel încât creșterea cererii fezabile nu va încuraja creșterea prețurilor la apartamentele din blocurile comuniste. Mai degrabă va duce la scăderea acestora fiindcă vor fi mulți care vor încerca să schimbe apartamentul vechi pe unul nou. Așa că cele 40.000 de apartamente noi care se vor da în folosință anul acesta vor duce la apariția pe piață a tot cam atâtea apartamente „la bloc”. Combinat cu dezumflarea balonului creat de aderarea la UE care, chipurile, ar fi adus creșteri la prețul apartamentelor, mă aștept la o scădere de circa 10% a prețurilor la apartamentele de bloc vechi și la o creștere ușoară a prețurilor la apartamentele noi.

Așadar, pentru 2007:

- curs mediu anual – 3,4 lei pentru un euro cu un minim de 3,2 lei/euro și un maxim de 3,5 lei;

- inflație: 4,8 %;

- creștere economică: 7,5%;

- deficit comercial: 12 miliarde euro;

- investiții străine: 8 miliarde euro.

Publicat în : Economie  de la numărul 45

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: