Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Goana lui Hugo Chavez după un statut global

Virginia MIRCEA

Președintele Venezuelei a devenit subiect de dezbatere internațională. Acest lucru nu se datorează distribuției pe scară largă a veniturilor din petrol către săraci și dezavantajați, cât retoricii sale înflăcărate împotriva Statelor Unite și a actualului președinte George W. Bush, precum și bizarului amestec în treburile vecinilor. La începutul lunii ianuarie, citând din Marx, Lenin și Troțki, președintele Chavez a naționalizat industria energiei și telecomunicațiile, afirmând că aceștia sunt primii pași spre construirea socialismului în Venezuela.



Până la venirea la putere a lui Chavez, în 1999, Venezuela cunoscuse decenii de regim democratic, în special sub guverne social-democrate sau creștin-democrate. Industria petrolieră fusese naționalizată în 1976, veniturile susținând unul din cele mai extinse sectoare publice din America Latină. Chavez nici măcar nu a venit la putere printr-o revoluție violentă care să-i acorde, cel puțin temporar, mână liberă să remodeleze țara așa cum poftea. Sondaj după sondaj dezvăluiau că Venezuela era cea mai pro-americană dintre republicile din America Latină și este posibil ca lucrurile să fi rămas neschimbate. Spre deosebire de Cuba, independența Venezuelei de Spania nu a fost scurtcircuitată de vreo intervenție americană, iar trupele SUA nu i-au ocupat niciodată capitala sau porturile și nu i-au umilit pe liderii locali.

 

Care sunt sursele puterii lui Chavez?

 

Fiecare țară mică se visează mare, iar Venezuela nu face excepție. În ciuda zgârie-norilor moderni din Caracas, a centrelor comerciale, a circulației și a modei la zi, venezuelenii știu în adâncul sufletului că țara lor nu este importantă. Bogații au case în Miami, New York și Paris, iar cea mai mare parte din intelectuali sunt educați în afara țării. Una din principalele bariere sociale este cea dintre cei care vorbesc engleza și cei care nu o vorbesc. Mai mult, cine pleacă din capitală și ajunge în inima provinciei descoperă o lume aflată la începutul secolului trecut. În ciuda veniturilor substanțiale din petrol, aproape tot ce este modern și nou, tot ce funcționează este importat. Mare parte din antiamericanismul lui Chavez este determinat de sentimentul de inferioritate pe care îl resimt venezuelenii de rând și resentimentul împotriva elitelor care se descurcă în engleză și care se simt acasă, și la propriu, și la figurat, în Statele Unite.

Venezuelenii știu și că țările care contează în regiune, în special Columbia, nu-i apreciază. Cetățenii acestei țări tind să-și considere vecinii de la nord drept țărani neciopliți, rudimentari și necivilizați, care vorbesc o spaniolă pătată de cuvinte africane și indiene. Dincolo de afinitățile ideologice ale lui Chavez pentru gherilele marxiste columbiene, sprijinul pe care l-a dat acestora este cu siguranță cel puțin parțial motivat prin resentimentul față de elitele ultrarafinate din Bogota. Iar resentimentul lui are ecouri considerabile în rândul poporului. Întrucât Columbia – și cu atât mai puțin Argentina sau Brazilia – nu vor accepta niciodată o subordonare față de Venezuela, Chavez s-a orientat, în goana sa după importanță regională, spre microstatele vulnerabile și lipsite de protecție din Caraibe și spre republici mici cu probleme mari, ca Nicaragua și Ecuador.

 

Ce-l împinge pe Chavez la astfel de acțiuni?

 

Lipsa de respect față de sine a Venezuelei explică goana lui Chavez după un statut global. Opoziția față de Statele Unite poate contribui la obținerea acestui statut. Cum antiamericanismul sau anti-bushismul, sau ambele, reprezintă un fenomen destul de răspândit, Chavez este nevoit să facă manevre exagerate ca să ajungă în fruntea plutonului. Vizitele sale în Iran și Siria sunt un exemplu. Dacă SUA ar fi fost preocupate în acest moment de Insula Paștelui, itinerariul președintelui venezuelean ar fi inclus-o în loc de Teheran și Damasc. În relația cu vecinii săi, eforturile de a obține un loc în Consiliul de Securitate al ONU au fost atât delipsite de eleganță încât l-au costat sprijinul statului Chile, deținătorul aflat la final de mandat, al locului repartizat Americii Latine. Încercările de a cumpăra influență politică în Peru l-au făcut pe președintele acestei țări să-l numească pe Chavez, public, “un dictator pitic cu portofelul umflat.”

Deși Chavez se consideră revoluționar, nu e nimic nou în felul în care folosește veniturile din petrol pentru a cumpăra sprijin politic sau chiar influență externă. Populismul alocărilor bugetare a constituit rețeta preferată a guvernului venezuelean în ultima vreme. Paradoxal, deși Chavez pretinde că nevoile de educație și sănătate publică sunt abordate cu prioritate, de fapt lăsând la o parte asigurările sociale, de care beneficiază clasele de mjloc și superioare, angajate în sectorul oficial, procentul cheltuielilor sociale a scăzut. În ciuda pretențiilor guvernului că analfabetismul a fost eradicat, propriile studii au dezvăluit că, “la sfârșitul lui 2005, țara era puțin sub nivelul perioadei pre-Chavez.”

Transparency International clasează Venezuela pe locul doi în topul celor mai corupte țări din lume, după Haiti. Această ultimă statistică este de rău-augur, mai ales în lumina planurilor grandioase ale guvernului de repartizare a unor sume fabuloase pentru construirea unei conducte de gaz până în America de Sud.

Cel mai mare paradox al actualei politici a Venezuelei este că, în ciuda retoricii incendiare a lui Hugo Chavez împotriva Washingtonului, Statele Unite rămân cel mai important client. Dependența dintre Venezuela și SUA funcționează în ambele sensuri. În present, Venezuela asigură puternicului său vecin din nord 14% din importurile de petrol americane. Fără îndoială că acest lucru limitează capacitatea factorilor de decizie americani de a răspunde mai energic provocărilor deliberate ale lui Chavez.

Ca în cazul tuturor guvernelor venezuelene anterioare, viitorul lui Chavez depinde de menținerea prețurilor crescute ale petrolului. Dar, dacă nu se modifică în mod miraculos legea pieței, la un moment dat în viitor prețul acestui produs va scădea. În acel moment se va vedea clar că preaputernicul Venezuelei a irosit sistematic profiturile celui mai mare boom petrolier din ultimii 30 de ani, lăsând în urmă un dezechilibru social mai mare decât la preluarea puterii.(V. M.)

Publicat în : Politica externa  de la numărul 45

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: