Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Coaliția anti-Băsescu

Arthur SUCIU

Scandalul biletului a marcat două premiere pentru viața politică a ultimilor doi ani: punerea în defensivă a președintelui Traian Băsescu și ieșirea la rampă a PSD, ca principală forță de opoziție. Efectul de imagine asupra președintelui a fost puternic, și asta cu atât mai mult cu cât alegerile sau, mai precis, greșelile sale au fost surprinzătoare.



Traian Băsescu a mizat pe redundanța efectelor propriului comportament asupra celorlalți. Șeful statului fusese obișnuit să atace, fără ca adversarii săi să poată oferi răspunsuri adecvate, convingătoare. Reacția inițială a premierului Tăriceanu și cea ulterioară a PSD au dezvăluit, însă, o schimbare majoră de raportare la președinte. Se poate deja aprecia că, de acum înainte, misiunea lui Traian Băsescu va deveni mult mai grea.

Lucrurile sunt explicabile dacă ne gândim că, între timp, mai multe variabile ale contextului politic se modificaseră. În primul rând, constrângerile impuse de procesul de aderare au fost înlăturate. Nu mai există, după 1 ianuarie 2007, obligația Guvernului de a asigura cu orice preț stabilitatea politică necesară atingerii unui obiectiv urgent și foarte important. Această relaxare este favorabilă izbucnirii conflictelor mai mult sau mai puțin latente dintre forțele politice, dar mai ales proliferării lor incontrolabile. Indiferent de apetența lui Traian Băsescu pentru scandaluri, sistemul politic actual se confruntă cu probleme grave de funcționare, probleme acumulate în ultimii 17 ani, care ies inevitabil la suprafață.

În al doilea rând, la sfârșitul anului 2006 și începutul lui 2007 am asistat la repoziționări interesante ale PNL și PSD, partide față de care președintele Băsescu s-a raportat adversativ în ultimii doi ani. Liberalii s-au delimitat ferm de adepții lui Stolojan, l-au reconfirmat în funcția de președinte pe Călin Popescu Tăriceanu și au transmis, prin intermediul congresului, un mesaj clar anti-Băsescu. Cam același lucru s-a întâmplat la reuniunea PSD. Mircea Geoană a fost reales pentru un mandat de patru ani, iar Ion Iliescu s-a reîntors la vârful partidului. Prin această ultimă mișcare, PSD a dat semnalul că nu intenționează să renunțe la statutul de partid dominant, pe care l-a deținut în perioada postdecembristă. Revenirea lui Iliescu este, pe de altă parte, explicabilă prin regresia provocată de scandalurile dintre Băsescu și Tăriceanu. Așa cum căderea lui Năstase, la începutul lui 2006, stă la originea conflictualizării relațiilor din Alianță, revenirea lui Iliescu este efectul adâncirii acestor conflicte. Rolul de opozant al lui Băsescu, jucat de Năstase în 2005, a fost preluat acum de bătrânul Iliescu.

 

Ispitirea

 

Greșeala lui Traian Băsescu nu este, însă, doar una de raportare la PNL și PSD. Președintele și-a trădat propriul „instinct” politic atunci când a căzut în ispita Elenei Udrea de a publica biletul trimis de Călin Popescu Tăriceanu. Deși majoritatea comentatorilor consideră că întregul scandal a fost regizat de la Cotroceni, felul impropriu în care Băsescu a acționat lasă să se întrevadă că scenariul a avut o cu totul altă origine, iar șeful statului n-a făcut decât să-i dea curs. În cadrul faimoasei emisiuni „Sinteza zilei”, de la Antena 3, Elena Udrea a utilizat biletul pentru a supralicita reacția la unele atacuri venite pe adresa sa din partea liberalilor (cazul RA APPS). Neputând să-și rezolve problemele singură, ea a încercat să transfere conflictul la un alt nivel, de fapt la nivelul cel mai înalt. Nu presa este deci cea care a făcut ca scandalul să explodeze, așa cum a sugerat Gabriel Liiceanu, încercând să-l apere pe Băsescu, ci Elena Udrea.

 

Regresia la Iliescu

 

Traian Băsescu a dat curs tardiv și fără a reuși să fie convingător cererii de publicare a biletului, ca dovadă că nu era convins că este bine ce face. Dar noutatea, în tot acest scandal, nu a fost nici pe departe conținutul biletului, ci contraatacul lui Tăriceanu. Președintele PNL a ieșit imediat în media pentru a stopa crearea unui curent de opinie majoritar împotriva sa. El nu a fost vehement și nu a transmis o imagine a forței, dar, pe neașteptate, l-a atacat totuși fără ocolișuri pe Traian Băsescu. Acest fapt l-a prins descoperit pe șeful statului, care ignorase cu totul schimbarea vizibilă a lui Tăriceanu după 1 ianuarie 2007. Dincolo de decizia personală de a-i da în sfârșit un răspuns pe măsură președintelui, premierul a fost obligat să ia această atitudine de rezultatele congresului PNL. Atacul lui Băsescu fusese, mai mult ca oricând, unul la adresa președintelui liberal și, prin extensie, un atac la PNL.

Fără îndoială că replica lui Tăriceanu nu avea cum să rezolve lucrurile. Dimpotrivă, situația s-a agravat, aducând PNL și PD în pragul despărțirii definitive. Mai mult decât atât, dacă, în urma criticilor repetate ale președintelui, din ultimii doi ani, premierul fusese menajat de celelalte partide, reacția sa a fost de natură să radicalizeze opoziția împotriva Alianței în ansamblu. Scandalul a cuprins astfel întregul sistem politic, ajungându-se, inevitabil, la Ion Iliescu. Reactivarea sa energică reprezintă un moment important în evoluția vieții politice actuale.

 

„Altfel”

 

Pentru prima dată după alegerile din 2004, PSD s-a manifestat ca un autentic partid de opoziție, inițiind procedura de suspendare a președintelui și amenințând cu o moțiune de cenzură împotriva guvernului. Această ieșire a PSD nu ar fi fost posibilă fără supralicitarea mediatică a scandalului biletului. Consolidarea opțiunii social-democraților a fost realizată, însă, de Traian Băsescu, printr-o nouă greșeală: atacul la Ion Iliescu de la TVR.

Poziționarea anti-iliesciană fusese sugerată de către Gabriel Liiceanu (emisiunea „Altfel” de la Realitatea TV), într-un moment de confuzie al președintelui. Chiar dacă raportarea propriu-zisă nu este total incorectă, momentul ales pentru a-l ataca pe Iliescu a fost greșit ales. Opinia publică aștepta de la Traian Băsescu o rezolvare a problemelor din Alianța D.A., și nu arătarea cu degetul către o persoană sau un partid. Șeful statului, în schimb, a încercat să ocolească prezentarea situației grave din Alianță, readucând în memorie trecutul discutabil al lui Iliescu și încercând să explice totul plecând de la acest trecut. Declarațiile lui Băsescu l-au reîncărcat astfel pe fostul șef al statului cu atributele de opozant privilegiat al partidelor de dreapta și al PD, l-au făcut, altfel spus, din nou actual pe Ion Iliescu (după schema veche a îndepărtării lui Petre Roman de la conducerea guvernului, în timpul mineriadei din 1991). În acest fel, adversarul principal al lui Traian Băsescu și al PD redevine PSD, în bine cunoscutul război al „schismei” FSN (1991), în timp ce PNL s-ar putea distanța de acest conflict local al stângii. Reîntoarcerea la poziționarea anti-Iliescu poate să pună în discuție legitimitatea schimbării doctrinare a PD și astfel să relanseze PNL ca partid de dreapta legitim. Propunerea de colaborare făcută de PSD către PNL pentru suspendarea lui Traian Băsescu vizează tocmai restabilirea zonelor politice: dreapta, pentru PNL, și stânga, pentru PSD, în timp ce PD apare ca un partid al unui centru dezavuat.

În acest moment, Traian Băsescu pare să fi ales o variantă foarte riscantă, adică bătălia pe cont propriu împotriva PSD și a PNL. Acestor două partide li se alătură PRM și PC, constituindu-se într-o coaliție antibăsesciană. O coaliție de conjunctură între partide fundamental diferite, dar unite pentru un scop comun: debarcarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni.Cum vor sta lucrurile vom vedea. Ceea ce putem spune este doar că se fac pregătirile pentru un „război total”.

Publicat în : Cover story  de la numărul 45

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: