Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Bu-Bu-vigneta

Cristian BANU

Plictisindu-se, probabil, la primărie, Adriean Videanu revine la ideea lui mai veche cu Buvigneta, adică acea taxă care trebuie plătită obligatoriu de cei care doresc să treacă "prin centru". Adică, de toată lumea.


Este de ajuns să te uiți pe harta Bucureștiului ca să realizezi că nu ai cum să ajungi dintr-o parte a orașului în alta fără a traversa zona centrală. Așa s-a dezvoltat orașul, în cercuri concentrice, ceea ce face ca ideea introducerii unei taxe pentru traversarea centrului să fie pur și simplu o formă de jecmănire a locuitorilor, cam cum era (sau este încă?) taxa de la intrarea în Mamaia pusă de Mazăre.
Ideea în sine nu este rea și sunt întru totul de acord cu impunerea unei astfel de taxe, numai că într-un oraș ca Bucureștiul este pur și simplu imposibil de implementat. Practic, ea ar trebui plătită de toată lumea, fiindcă nu ai cum să ajungi dintr-o zonă în alta decât trecând prin zona centrală (adică prin inelul delimitat de Pța Victoriei la Vest, Pța Unirii la Est, Șoseaua Progresul la Sud și bdul Ștefan cel Mare la Nord).
Înainte de a umbla la buzunarul populației, edilii orașului ar trebui să pună în practică o serie de măsuri simple, care se pot rezolva cu bani relativ puțini:
- Un sistem integrat de management al traficului. În momentul de față, semafoarele din București sunt atât de prost corelate între ele încât nu fac altceva decât să gâtuie pur și simplu circulația la orele de vârf. Probabil că mulți bucureșteni își aduc aminte ce bine s-a circulat în zona Gara de Nord în perioada lucrărilor la Podul Grant, când, la orele de vârf, circulația era dirijată de polițiști care reușeau să fluidizeze traficul. Și acum mă întreb de ce seara și dimineața - când sunt vârfuri de trafic - nu apar polițiști în intersecții care să ajute la fluidizare.
- Mutarea refugiilor de tramvai. Nu știu cine a fost inteligentul care a dispus ca refugiile pentru tramvai să fie create înainte de intersecție. Cam 60% din stațiile de tramvai din București sunt astfel plasate pierzându-se în acest mod o bandă de preselectare care ar fi contribuit la fluidizarea traficului.
- Pasaje subterane sau supraterane pentru traficul pietonal. Aici, îmi vine cel mai bine în minte exemplul de la Gara de Nord, unde cei care vin de pe Calea Griviței trec în ritm de maxim 4 mașini/verde, din cauza traficului pietonal. La capătul dinspre Dinicu Golescu, trecerea de pietoni a fost desființată (ceea ce nu împiedică idioții să traverseze pe acolo) așa că s-a fluidizat mult traficul, pentru cei care vin din Dinicu Golescu. În capătul din Calea Griviței, pietonii chiar au alternativa pasajului subteran, dar, desigur, cine să urce și să coboare niște scări dacă poate trece pe deasupra.
- Instalarea unor camere în intersecții și amendarea celor care blochează intersecția forțând culoarea verde a semaforului sau care depășesc coloana care așteaptă la semafor. Măcar în intersecțiile cele mai aglomerate.
- Aplicarea amenzilor pentru parcare în locuri nepermise. Este adevărat că parcarea este o problemă în București, însă și nesimțirea multor șoferi este foarte mare. Sunt zone în care parcarea chiar nu mai este o problemă, însă pentru a scuti 3-5 minute de mers pe jos, idioții preferă să blocheze o bandă sau să gâtuie traficul. O mașină parcată de un handicapat într-un loc "strategic" - de exemplu, pe o bandă de preselectare, poate gâtui traficul cu zeci de minute. Un exemplu banal, în zona Cora Lujerului, banda dreaptă a celor care vin dinspre Plazza Mall este permanent blocată de una-două mașini parcate, deși există alături parcarea gratuită de la Cora. Banda respectivă are intermitent spre Iuliu Maniu, facilitate care nu poate fi folosită din cauza mașinilor parcate aiurea. Și acesta nu este un caz unic. Multe dintre intersecțile cu semafor intermitent pentru viraj dreapta nu pot fi utilizate fie din această cauză, fie din cauza idioților care nu observă rolul acelei benzi și văzând-o liberă, se pun acolo ca berbecii;
- Primăria trebuie să înțeleagă că pentru bucureșteni mașina personală este atât un semn al statusului social, dar și pur și simplu o necesitate. Pentru prima variantă, ea trebuie să ia măsuri pentru "împrietenirea" bucureștenilor cu RATB-ul și cu Metroul. Deja parcul auto este OK din punct de vedere al calității, poate încă insuficient, însă în mod cert este prost dimensionat și corelat. Un mai bun management al transportului public poate ajuta bucureștenii să renunțe la a circula cu automobilul propriu. Însă pentru a face asta, el trebuie convins că este mai eficient să utilizeze transportul public decât așina proprie. Sunt multe zone în care este mult mai eficient să circuli cu mașina proprie decât cu transportul în comun. De exemplu, eu fac până la birou maxim 70 de minute la o oră de vârf și 30 de minute în rest, în vreme ce utilizând transportul public aș face vreo 80 de minute la ore de vârf (dintre care 30 de minute petrecute așteptând în stații). Fiind nevoit să schimb mai multe mijloace este evident că este mult mai bine să merg cu mașina personală decât cu transportul în comun. Aici nu este vorba de status, ci pur și simplu de eficiență.
- Tot referitor la transportul în comun, ar trebui introdus un sistem de taxare mai prietenos pentru cetățean. În momentul de față taxarea se face la "călătorie", iar dacă ai ghinionul să fii nevoit să schimbi mai multe mijloace de transport, vei fi taxat pentru fiecare, eea ce nu este chiar normal. Mult mai corectă ar fi taxarea pe destinație. E un pic mai dificil de implementat, dar așa cum au implementat-o alte orașe, o poate face și Bucureștiul.
Abia după implementarea unui asemenea set minimal de măsuri poate încerca Primăria introducerea unei taxe. Numai că a doua variantă este mult mai simplă.
Publicat în : Ultimul cuvânt  de la numărul 43

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: