Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Noul model de euro-administrație și dezvoltarea regională a României

Roxana MAZILU

Reforma administrației publice locale și regionale, în sensul descentralizării și reorganizării teritoriale, este o provocare și un proces esențial în dezvoltarea viitoare a României. Scopul acestui proces este crearea unor structuri administrative suficient de mari și de puternice pentru a reprezenta interesele regionale și locale și mai ales de a asigura administrarea eficientă a fondurilor europene și implementarea proiectelor care vor fi motorul dezvoltării regionale a României.



Integrarea europeană care pune accentul pe guvernarea cât mai aproape de cetățean și pe respectarea diversității, ca și atracția pe care o reprezintă fondurile de dezvoltare rulate prin Politica Regională sunt fenomene ce stimulează continuu dorința regiunilor de autonomie.

În statele Uniunii Europene, organizarea administrativă și gradul de descentralizare sunt rezultatul unui proces care combină evoluțiile istorice cu necesitatea existenței unui nivel administrativ inferior celui național, dar superior celui local. În statele UE, acest nivel fie dispune de o mare autonomie în statele federale (Germania, Austria, Belgia) și regionalizate (Spania, Italia, Marea Britanie), fie constituie o structură subordonată statului național care există doar din rațiuni administrative ca în cazul statelor unitare (Grecia, Irlanda, Ungaria). Fenomenul de descentralizare a statului național se manifestă și în Europa de Est. Țările din regiune care au aderat la UE în 2004 și-au creat regiuni de dezvoltare economică pentru a permite implementarea asistenței financiare, unele mergând chiar spre o anume formă de regionalizare politică cum este cazul Cehiei.

În acest context, se pune întrebarea cum ar trebui să arate organizarea regională a României pentru avea un nivel subnațional eficient și pregătit să facă față aplicării Politicii Regionale, să genereze și să administreze proiecte de dezvoltare și să reprezinte interesele locale și regionale în cadrul UE.

 

Construcția instituțională

 

Până în prezent, reformele au fost stimulate de Politica de Dezvoltare Regională și impuse ca o necesitate pentru administrarea fondurilor de preaderare. România a negociat cu Comisia Europeană și, ținându-se cont de particularitățile politice și istorice, s-a optat pentru crearea unor regiuni cu statut de agenții administrative. Legea 315/2004, care revizuiește Legea 151/1998, creează cadrul organizațional general pentru aplicarea unui nou model de politică regională. Au fost desenate 8 regiuni de dezvoltare, create printr-o convenție semnată de reprezentanții consiliilor județene din 4-6 județe învecinate: regiunea București-Ilfov, Centru, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Nord-Est și Sud-Est. Regiunile corespund nivelului NUTS II (Nomenclatorul unităților teritoriale statistice) din Uniunea Europeană, la care sunt alocate Fondurile Structurale. Fiecare regiune este condusă de un consiliu pentru dezvoltare regională, organ deliberativ, alcătuit de președinții consiliilor județene și câte un reprezentant al consiliilor locale și o agenție de dezvoltare regională ca organ executiv care să implementeze programele de dezvoltare regională, să elaboreze planul regional de dezvoltare și să administreze fondul pentru dezvoltare regională.

Aceste structuri colaborează la nivel central cu Consiliul Național pentru Dezvoltare Regională condus în prezent de ministrul Integrării Europene (MIE se ocupă de coordonarea Politicii Regionale) și format din președinții și vicepreședinții consiliilor județene și cu Agenția Națională pentru Dezvoltare Regională, organ executiv care administrează Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și va fi negociator național cu DG Regio a UE pentru FEDER (Fondul European pentru Dezvoltare Regională) și Fondul de Coeziune (care va înlocui ISPA). Fondul Național de Dezvoltare Regională este finanțat de la bugetul de stat, dar și din fondurile europene. Ministerul Finanțelor Publice cuprinde în structura sa Autoritatea de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar care se ocupă cu pregătirea folosirii fondurilor structurale. Această autoritate se găsește și în celelalte state membre fie tot la Ministerul Finanțelor (Spania, Irlanda), fie în Ministerul Economiei (Germania). În cadrul principalelor ministere funcționează Autorități de Management care, reunite într-un Comitet interinstituțional, elaborează Planul Național de Dezvoltare. În implementarea Planului sunt implicate numeroase instituții printre care și cele opt agenții de dezvoltare regională.

Aceasta este o prezentare schematică a sistemului administrativ și a conexiunilor care există între nivelurile superior și inferior pentru a face posibilă derularea Politicii Regionale și administrarea Fondurilor Structurale și de Coeziune după 1 ianuarie 2007. Structurile instituționale există, dar eficiența administrării fondurilor comunitare pentrudezvoltare regională și reducerea disparităților atât interne, cât și între România și celelalte state membre depind în mare măsură de atribuțiile și de capacitatea de funcționare a instituțiilor regionale.

 

Slăbiciunile

 

Acest nivel regional este absolut necesar și esențial mai ales din punct de vedere economic, însă eficiența regiunilor este amplu contestată, mărturie stând eșecurile înregistrate în domeniul politicii de dezvoltare regională care nu și-a atins obiectivele de reducere a dezechilibrelor în dezvoltare, de stimulare a dezvoltării economice, de încurajare a parteneriatelor și a spiritului regional.

O primă sursă a deficiențelor este că regiunile sunt construcții formale, slabe, fără personalitate juridică, cu atribuții scăzute și care nu reprezintă interese locale coagulate în mod natural. Această situație este evidentă dacă analizăm cele două instituții care le conduc: consiliul de dezvoltare regională, structură fără personalitate juridică, are un statut contestat datorită faptului că a permis imixtiunea accentuată a influențelor politice în distribuirea fondurilor europene către județe, iar Agenția de dezvoltare regională are personalitate juridică, dar este un organism neguvernamental. Regiunea de dezvoltare nu este nici o comunitate teritorială distinctă, nici o instituție deconcentrată a administrației statului, iar acest statut împiedică și formularea unui interes regional și susținerea lui prin proiecte comune și cu mijloace potrivite.

De fapt regiunile de dezvoltare românești se află între tendințe contradictorii, iar statutul lor este primul lucru care ar trebui clarificat în viitoarea reformă administrativă. Organizarea lor tinde spre o structură administrativă superioară județelor, dar de fapt nu au nici o legitimitate în fața acestora. ADR-urile sunt structuri neguvernamentale, dar colaborează cu instituții publice ca și cum și ele ar fi astfel de instituții. În plus, România mai prezintă o situație paradoxală. Conform definiției Adunării Regiunilor din Europa a Consiliului Europei (CoE) și Constituției, județul este o regiune deoarecedispune de un consiliu județean ales prin vot direct al cărui președinte exercită funcția executivă, în timp ce, conform definiției date de Uniunea Europeană, județul este o unitate teritorială mai mică, comparabilă cu NUTS 3, dar cele 8 regiuni de dezvoltare nu sunt regiuni conform accepțiunii CoE.

În al doilea rând, felul în care s-au conturat regiunile, folosindu-se criterii de vecinătate geografică și existența unor disparități economice și sociale între județe, nu stimulează solidaritatea, colaborarea și nici eficiența. Pe de-o parte experiența cheltuirii fondurilor europene nerambursabile a dovedit inexistența unei culturi a parteneriatului interjudețean, existând o abordare mai degrabă concurențială. Județele intră în competiție unele cu altele pe sume mici și pierd parteneriate care le-ar putea aduce avantaje materiale considerabile. Pe de altă parte, autoritățile județene nu au găsit cele mai bune formule de implicare a mediului de afaceri local în dezvoltarea economică, cum ar fi parteneriatele public-privat și a utiliza cât mai bine capitalul disponibil în sectorul privat.

Necesitatea reformelor

 

România are cu siguranță nevoie de un nivel regional și, prin negocierile capitolului 21 – Politică Regională, s-a angajat să mențină structura celor 8 regiuni. Dimensiunea mică a unităților administrativ-teritoriale (județele) este o reminiscență a secolului XIX. Această organizare se dovedește a fi astăzi o frână pentru o administrație modernă și eficientă, de aceea Uniunea Europeană a simțit nevoia măririi dimensiunilor unităților administrativ-teritoriale ca o necesitate obiectivă pentru a le da forță sporită și a le face motorul dezvoltării economice.

Statutul regiunilor necesită însă clarificări. Dacă vor primi atribuții tot mai crescute și vor fi implicate cu adevărat în procesul de descentralizare și cu siguranță în cel de administrare a fondurilor structurale, atunci vor avea nevoie de putere. Aceasta este dată de reformarea instituțiilor care să fie alese sau numite și să aibă o minimă legitimitate.

Instituțiile regionale ar trebui să se constituie în vocea care nu numai să reprezinte interesele locale în fața autorităților centrale, dar și autoritatea care reunește județele și le ajută să coopereze local în probleme care le depășesc granițele (de exemplu infrastructură, mediu). Se știe că în anumite state europene, în funcție de tipul de regionalizare (politică, administrativă etc.), autoritățile subnaționale au putere legislativă sau administrativă și executivă în domenii ca agricultura, cultura, transporturile, mediul, sănătatea publică, educația, și o mai mare autonomie în colectarea și cheltuirea sumelor care provin din impozitele și taxele locale etc. Experiența regiunilor din statele membre UE demonstrează faptul că eficiența acestor instituții este dată de gradul de independență de care dispun. Descentralizarea, fie că se va face la nivel regional, fie județean, presupune transferul de responsabilități în materie de furnizare de servicii publice și este însoțită, de obicei, de descentralizarea politică și financiară în contextul în care în prezent autoritățile locale au o capacitate redusă de management a competențelor descentralizate.

În cazul redesenării regiunilor de dezvoltare, pentru a răspunde plângerilor referitoare la asocierea forțată a anumitor județe, acest lucru trebuie negociat cu Comisia Europeană și trebuie să țină cont de criterii economice și istorice, cât și de criteriul populației. Regulamentul 1059/ 2003 al Parlamentului și Consiliului enunță criteriul esențial conform căruia nivelul NUTS II cuprinde o zonă geografică unde locuiesc între 800.000 și 2.000.000 de oameni. Menționând în acest context cererea UDMR de redesenare a regiunii Centru și crearea unui Ținut Secuiesc pe criterii etnico-culturale, acest lucru este puțin probabil să fie susținut de Uniunea Europeană fie și doar din cauza slabei populări a teritoriului respectiv.  

Reprezentarea intereselor regionale este un fapt care se impune în condițiile de teritoriu și de populație ale României, iar în cadrul instituțional al Uniunii, în funcție de gradul lor de autonomie, dar și de interes și abilitate, regiunile pot crea conexiuni la nivelul comunitar pentru a-și susține interesele. Metodele pot fi lobby-ul, făcut prin diverse organizații sau în colaborare cu guvernele naționale și cu structuri economice puternice, prin reprezentanții din Comitetul Regiunilor sau direct prin deschiderea de birouri permanente la Bruxelles. Primul birou deschis de o autoritate subnațională română la Bruxelles este cel al județului Hunedoara.

O decizie în sensul înființării unor regiuni mai puternice din punct de vedere administrativ și politic necesită fără îndoială adoptarea conjugată a unor măsuri pornind de la revizuirea legislației existente și chiar a Constituției. Care formă teritorială este cea mai bună nu poate fi impusă de sus în jos, de la nivelul comunitar spre cel național, ci doar prin consultare națională și în acord cu Uniunea Europeană care oferă totuși, de zeci de ani, modelul unor bune practici care și-au dovedit eficiența.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 42

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: