Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Deconspirarea, între transparență și moralitatea bunului simț

Cristian TRONCOTĂ

În lumea bună a serviciilor secrete se spune, și nu fără temei, că transparența este doar pentru cei puternici. Adică indiferent ce dezvăluiri senzaționale se fac despre activitatea secretă de informații, mai-marii intelligence-ului devin și mai credibili, adică mai puternici.



La noi, cu excepția câtorva lideri de opinie care țin de elita intelectuală, se evită termenul de “transparență”, ca nu cumva să aducă aminte de glasnostul lui Gorbaciov. Se gândește după formula că o fi el laureat al Premiului Nobel pentru pace, dar a fost liderul politic al defunctei URSS, „marea noastră prietenă de la răsărit”, care i-a înregistrat toate greșelile lui Ceaușescu, ba uneori l-a și ajutat să le facă, probabil din gelozie pentru notorietatea căpătată în ’68, ca la momentul oportun să-i vină de hac.

 

Două teze vulnerabile

 

În legislația românească se folosește termenul de control instituționalizat sau, mai recent, deconspirare. Termenul tehnic este declasificare. Deconspirarea sugerează ceva exhaustiv și aceasta pentru că dezvăluirea parțială a unui secret bine păstrat până la un moment dat înseamnă un interes dacă nu chiar o dezinformare. În lumea serviciilor secrete, căci la ele urmează să ne referim, a prezenta doar o parte a adevărului înseamnă că se mizează pe efectul acelei părți, care va rămâne secretă și care de regulă reprezintă ceea ce este esențial. Deci avem de-a face cu o dezinformare bine gândită, planificată și aplicată după toate regulile „nobilei arte”, adică a intelligence-lui ca armă de luptă împotriva celui care urmărește să-ți facă rău.

De la evenimentele din decembrie 1989 și până în prezent, opiniile privind deconspirarea instituției Securității fostului regim comunist din România s-au circumscris în jurul a două teze, aparent complementare, în realitate diametral opuse. Prima, care a reușit să impună și o lege (este vorba despre Legea 187 din 1999), a urmărit deconspirarea Securității ca poliție politică, ceea ce presupune în mod inerent că a existat și o parte (structuri, agenți, ofițeri, alături de ordine interne și regulamente specifice, planuri de acțiuni speciale, tehnologie de interceptare, alarmare și monitorizare etc.) ce va rămâne și în continuare clasificată. O astfel de abordare a problemei ne duce cu gândul la intenția legiuitorului de a menține secretul asupra a tot ceea ce este legat de activitatea de informații externe (spionaj, mai pe înțelesul tuturor), a contraspionajului, contrasabotajului, prevenirii și contracarării terorismului, apărării secretului de stat, protecției contrainformative a valorilor cultural-științifice, tehnologice, militare, diplomatice ori de interes național. În această ultimă categorie ar intra și partea bună a Securității. Se poate înțelege de la sine că o astfel de teză urmărea în fond să asigure o continuitate, adică să conserve prin noile structuri de intelligence tot ccea ce a fost bun în fosta Securitate.

O a doua teză, și care începe să capete tot mai multă consistență, deși se exprimă mai discret, se referă la deconspirarea în întregime a fostei Securități, pornindu-se de la ideea că și spionajul, contraspionajul, contrasabotajul, apărarea secretului de stat etc. au fost concepute de instituția Securității regimului comunist tot pe o bază strict ideologică. Prin urmare, nu ar mai rămâne nimic de interes pentru regimul democratic, nici măcar spionii și agenții lor racolați din rândul românilor, chiar dacă îi implică pe eternii noștri prieteni sau rivali, în funcție de conjunctură.

Dacă prin deconspirare se urmărește o asanare morală a societății și consolidarea regimului democratic, atunci se poate considera că ambele teze sunt vulnerabile, au cel puțin un punct slab, și iată de ce.

 

Deconspirarea parțială

 

Deconspirarea parțială (în realitate falsa transparență sau pseudodeconspirarea) va menține suspiciunea, care la nivelul societății ar putea face ravagii. Oamenii simpli judecă în consecință: cine a ajuns în funcții înalte că a fost securist, a beneficiat de relațiile create pe vremea regimului comunist, a șantajat un politician sau s-a lăsat manipulat de un personaj important capabil de parvenire pe căi oculte. Orice succes în afaceri nu va fi scutit de comentarii, eventual anchete penale. Într-o astfel de situație serviciile secrete vor avea de îndeplinit cel mai ingrat rol, și anume de a-i verifica/monitoriza pe toți, iar finalizarea produsului deintelligence se realizează selectiv, în funcție de comanda politică. Or, într-o astfel de situație va trebui să recunoaștem că ne aflămîn fața celei mai autentice forme de poliție politică. Cetățenii onorabili, adică cei care vor accepta să colaboreze cu astfel de servicii secrete, vor fi tentați spre acte de răzbunare, unii chiar din invidie. Mai grav e faptul că nu vor fi stopați de ofițerii serviciilor, pe considerentul că orice informație e binevenită, se pune la dosar că nu se știe de unde, când și cine va solicita vreodată ceva pentru a-și înfunda sau compromite adversarul politic. În aceste condiții infernale de concurență a delațiunii și cu sabia lui Damocles deasupra capului, fiecare ofițer nu urmărește altceva decât o promovare rapidă și peste rând în funcții ce i-ar da posibilitatea la alte matrapazlâcuri de acest gen și mult mai sofisticate. În termeni de specialitate, unii de grăbesc să-l numească „joc operativ” ori „combinație” sau în jargonul operativ „lovitura de grație la indirecte”. Cum va arăta o astfel de societate nu e prea greu de intuit. În orice caz, numai a democrație nu seamănă. Și nici nu poate să semene atâta timp cât prin astfel de practici oamenii nu se vor simți în securitate (adică prosperitate în legalitate și prin participare neîngrădită la viața publică). Abia acum ne dăm seama că securitatea unei națiuni mai are nevoie și de o a patra componentă, poate fundamentală: moralitatea. Prin urmare, deconspirarea parțială, prin care s-a urmărit inițial încrederea cetățenilor în instituțiile publice, inclusiv în serviciile de informații, prin promovarea moralității, are în realitate efectul invers: creează suspiciune, lipsă de încredere în instituții, inclusiv față de comunitatea de informații și poate genera o moralitate îndoielnică.

 

Deconspirarea integrală

 

Deconspirarea integrală a Securității înseamnă că toți cetățenii care într-un fel sau altul au participat la activitatea defunctei instituții devin automat persoane lipsite de orice credibilitatepentru regimul democratic. Fiind excluși din funcțiile publice, limitându-li-se posibilitatea de a se realiza în plan profesional, chiar în momentul maturității, se vor simți cu timpul frustrați. Pericolul pentru democrație îl reprezintă atitudinea lor față de regim: absenteismul politic, care și așa, datorită lipsei de cultură politică, după cum au demonstrat-o ultimele alegeri, a fost deja îngrijorător de mare. De aici și până a deveni o masă amorfă, ușor manipulabilă în fața agresivității acelor curente politice extremiste, rudimentar-naționaliste sau contestatare ale regimului democratic nu e decât un pas. A contesta un regim, chiar și democratic, nu înseamnă neapărat să-l ataci în baza sa ideologică. Este suficient să denigrezi cu argumente, pe care le poți găsi la tot pasul, nerealizările regimului, stângăciile, indeciziile, gafele politice sau să exploatezi anumite fenomene negative (corupția la cel mai înalt nivel, polarizarea excesivă a societății cu politicieni la vârf tot mai bogați și ușor manipulabili de către noii îmbogățiți ori scăderea alarmantă a nivelului de trai etc.). Pe de altă parte, să nu uităm că democrația se consolidează tocmai prin conștientizarea și atragerea societății civile de a participa tot mai intens la viața publică. Orice discriminare pe motive politice riscă să repete o greșeală fundamentală a regimului dictatorial/tiranic: izolarea unui număr tot mai mare de cetățeni față de problemele societății. Dar șocul cel mai puternic va fi resimțit de serviciile secrete. Este vorba de serviciile secrete naționale, pentru că instituțiile similare ale țărilor care se află pe baricada opusă vor ști să exploateze la maximum o astfel de situație. Ba chiar ar putea să o și amplifice, mai ales cele care dispun ori au moștenit agenți bine infiltrați, vectori de influență sau de decizie bine acoperiți și la cel mai înalt nivel. Și, dacă e să fim sinceri până la capăt, istoria Securității din anii ’70-’80 ne arată că nu am dus lipsă de astfel de „prieteni” atât de binevoitori. Consecințele se înțeleg de la sine.

 

Soluția bunului simț

 

Să înțelegem bine. Moralitatea nu trebuie căutată în activitatea serviciilor secrete de informații. Cine speră să o găsească pe frontul secret ori suferă de o naivitate incurabilă, ori se face că nu înțelege despre ce este vorba pentru a-și acoperi adevărata identitate. Atenție însă că nici lumea politică nu stă mai bine la acest capitol! Mai mult, gurile rele spun că o parte a presei ar fi și ea ticăloșită, ceea ce presupune că speranța poate veni doar dinspre cealaltă parte, adică presa independentă, evident cu condiția ca „din câinele de pază al democrației” să nu se transforme, în iureșul luptei, într-o „o hienă”, după formula atât de tranșantă a unui distins clasic în viață.    

Care ar fi soluția morală, adică a bunului simț? Cred că o definire cât mai riguroasă a noțiunii de transparență în domeniul serviciilor secrete ar putea deveni un reper/pilon, mai ales acum când pachetul de legi menit să remodeleze fundamental o astfel de activitate în România urmează să intre în dezbaterea Parlamentului. Și e normal să fie așa, întrucât transparența, în sens de control al societății civile, prin puterile statului (legislativă, executivă și judecătorească), prin organizațiile neguvernamentale și mass-media reprezintă caracteristica fundamentală ce ar trebui să deosebească serviciile secrete ale unui regim democratic de cele similare ale fostelor și actualelor regimuri dictatoriale/tiranice. Prin lege trebuie stabilit ce se controlează și până unde, atât cantitativ, dar mai ales calitativ. Orice încercare de a ascunde informații de interes pentru securitatea națională sau, după o formulă neacademică, „de a scoate de la dospit” informații vechi și nerelevante pentru a fi exploatate politic, în anumite momente de conjunctură, să constituie infracțiuni, cu pedepse aspre pentru cei care le-au săvârșit. Vor fi vizați nu numai ofițerii operativi care au obținut astfel de informații, dar și reprezentanții comisiilor de control parlamentar sau orice altă persoană sau instituție care intră în posesia unor astfel de informații pentru a le exploata neconstituțional. Și nu în ultimul rând, o transparență reală ar mai însemna responsabilități sporite din partea factorilor de decizie ai statului, singurii de altfel îndrituiți să facă aprecieri asupra valorii produselor de intelligence și să ia măsuri în consecință.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivei fostei Securități își poate spori credibilitatea, la fel membrii săi numai în măsura în care o astfel de instituție devine mai discretă. Pare mai firească opțiunea pentru normalitate și renunțarea la senzațional. În felul acesta s-ar putea preveni declarațiile publice emoționale ori hazardate și aceasta pentru că studiul temeinic al dosarelor de securitate poate oferi oricând surprize, chiar și atunci când, unde și la cine nu te aștepți.

Și nu în ultimul rând ar fi bine să se renunțe la linșajul politic prin această dosariadă, care pe zi ce trece capătă tot mai mult accente ce ne readuc în memorie nefericitele mineriade. O dată cu integrarea în Uniunea Europeană, oamenii noștri politici ar trebui să înțeleagă faptul că pentru a-și spori credibilitatea în fața electoratului au la dispoziție suficiente argumente ce țin de programe, realizări concrete ori aspirații realiste, decât să mai apeleze la acest instrument, primitiv de altfel, al dosarului prăfuit din fosta arhivă a Securității. Îți poți învinge mai ușor un adversar politic dacă îi arăți unde a greșit decât să-l faci securist. Nu de alta, dar de securiști în adevăratul înțeles al cuvântului, regimul democratic are nevoie, fără îndoială, mai ales acum când contextul internațional acumulează tensiuni ce pot scăpa de sub control și riscă să arunce lumea în haos.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 42

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: