Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Învățământul românesc din perspectivă europeană

Andreea VASS

 

“A fi est-european reprezintă, fără îndoială, o condamnare prealabilă, iar faptul de a te fi născut în acea parte greșită a Europei, un delict care nu poate fi trecut atât de ușor cu vederea”. Surprinde oare această judecată provocatoare a eseistului Karl-Markus Gauss cauza pentru care atât de mulți tineri și specialiști români se exilează în sistemele occidentale de învățământ și cercetare?



 

Progresul științific și tehnologic este promovat de către elite

Românilor le place să se laude cu numărul mare al tinerilor supradotați. Avem, într-adevăr, campioni internaționali la matematică, fizică, chimie, informatică sau limbi străine; majoritatea acestor tineri aleg însă să nu-și urmeze vocația în țara noastră. Nici istoria nu ne mai ajută. Din păcate, în prezent, ca și în secolele trecute, specialiștii români au contribuții originale la știința și cultura globală în special după ce se integrează în sistemele de cercetare occidentale (Traian Vuia, Henri Coandă sau G. E. Palade sunt doar câteva exemple). Lipsa unui mediu propice educării, formării profesionale și cercetării, pe de o parte, și a stimulentelor materiale, pe de altă parte, justifică scurgerea de creiere care ar fi adus o valoare adăugată mult mai mare dezvoltării societății românești decât marea parte a restului populației. Economia contemporană a cunoașterii impune, mai mult ca oricând, capitalizarea acestor talente - lecție atât de bine însușită de țările dezvoltate.

Să nu confundăm elitele cu calitatea învățământului românesc

Un sistem educațional și de formare continuă competitiv este acela capabil să dezvolte resursa umană prin contribuția sa la promovarea abilităților, a creativității, a inteligenței, a discernământului, a inițiativei, a originalității, a admirației lucide față de valoare, precum și la corectarea carențelor de comportament civic vizibile în spațiul public românesc.

Sistemele de evaluare europene ne aruncă însă la periferia performanțelor educaționale și inovative (vezi tabel 1). Înregistrăm o singură excepție, de ordin pur cantitativ: ponderea populației între 25 și 64 ani având cel puțin studii secundare și superioare este mai mare decât în multe alte țări europene. Totuși, doar 10% dintre românii peste 25 de ani au studii superioare încheiate, reprezentând jumătate din nivelul mediu al celor 25 de țări europene (22%) și aproximativ o treime din cel al SUA (28%).

Apoi, nu trebuie să ignorăm faptul că, pe lângă forța de muncă bine pregătită, piața europeană impune standarde ridicate de mobilitate, flexibilitate și reconversie în muncă. Înclinația românilor spre formare profesională continuă este însă îngrijorătoare - doar 3 persoane din 200 participă la astfel de cursuri, față de o medie europeană de 20 persoane.

Dacă adăugăm analizei noastre și factori de ordin calitativ, cum ar fi, de exemplu, performanța universităților românești, conturăm o perspectivă și mai sumbră. Nici o universitate din spațiul românesc nu intră în topul Shanghaial celor mai performante 500 universități din lume. Cehia, Polonia și Ungaria sunt prezente în clasament, în vreme ce România rămâne complet exclusă. Estimările Asociației Ad-Astra a cercetătorilor români punctează situația de criză în care ne aflăm: „chiar și cele mai bune universități din România ar trebui să își crească scorul obținut de cel puțin 2 ori pentru a intra în primele 500 de universități din lume”.

Iată doar câteva dintre exemplele care evidențiază decalajele ce ne despart de Uniunea Europeană. Ele se traduc, evident, în performanțe economice mai scăzute. Nu trebuie să ne surprindă, așadar, că:

angajații noștri în servicii high-tech reprezintă 1,4% din totalul forței de muncă angajate, față de 3,3% în UE-25;

exportăm produse high-tech în proporție de doar 3% din totalul exporturilor, față de 18% în UE-25;

capacitatea noastră de inovare se situează la o treime din media europeană;

suntem incapabili să ne capitalizăm proprietatea intelectuală – numărul de brevete, mărci noi sau desene și modele industriale noi înregistrate la nivel comunitar în ultimii ani este infimă.

Avem de rezolvat probleme grave legate de: subfinanțarea cronică, slaba calitate a actului educațional, absența unei descentralizări reale a sistemului de educație, lipsa unui corp de manageri aferent, cumulul irațional de ore al multor cadre universitare, stabilirea priorităților naționale de alocare a fondurilor în funcție de competențe și de nevoile pieței, garantarea egalității de șanse pentru cei din mediul rural, insuficienta informare și educare a populației cu privire la rolul învățării continue.

5% din PIB pentru educație în anul 2006

Subfinanțarea cronică a educației a avut timp de 15 ani drept argumente principale nivelul scăzut de dezvoltare și necesitatea alocării fondurilor publice pentru restructurarea economiei. Adevărul constă însă în lipsa unei viziuni strategice reale care a sacrificat generații întregi și care a amputat potențialul de dezvoltare a resursei umane și a unui sistem de învățământ competitiv, lăsându-l pe mâna hazardului (vezi tabelul 2).

După cea de-a patra rectificare bugetară ce va avea loc în luna octombrie a anului curent, sistemul de învățământ va beneficia pentru prima dată în anii post-decembriști de fonduri publice de circa 5% din PIB (în prezent cele 860 milioane euro reprezintă 4,75% din PIB).

Nu putem vorbi însă de modernizare sau de calitatea procesului educațional fără o alocare eficientă a resurselor în sistem. Mă refer aici în special la adecvarea curriculei la cerințele pieței muncii, la finanțarea unui număr restrâns de universități (cele capabile să promoveze activități de cercetare care să le propulseze în topul 500 al celor mai puternice universități din lume), la salarizarea personalului în funcție de competențe și performanțe reale și la dezvoltarea infrastructurii necesare derulării unui proces eficient de învățare la toate nivelurile și în toate regiunile țării.

Câștigul salarial mediu net în învățământ este inferior celui din administrația publică, dar a depășit media pe ansamblul economiei (vezi tabel 3). Decalajele care persistă între profesorii și asistenți universitari rămân încă inexplicabile. Revigorarea calitativă a corpului profesoral nu poate să se declanșeze fără existența unui pachet viabil de stimulente pentru tinerii cu adevărat merituoși.

Nu se poate dezvolta o economie a cunoașterii competitivă fără a rezolva problema fracturii dintre comunitatea de afaceri și cea din educație și cercetare. Sistemul nostru de învățământ ar trebui proiectat în funcție de noile realități ale ofertei europene de pe piața muncii – cum ar fi modificarea rolului profesiilor și evoluția calificărilor –, precum și a scăderii populației școlare cu până la 20% până în 2012. Din nefericire, acest sistem promovează încă discipline pentru care nu există pretendenți și/sau cereri ale economiei. Fără coordonarea cerințelor pieței cu oferta pentru formare inițială și continuă, tot mai multe locuri de muncă vor rămâne neocupate.

Cultura generală ar trebui dublată de o cultură practică, de specialitate și antreprenorială. Un veritabil dialog nu poate fi purtat decât pe o piață a ideilor și a culturii de specialitate. Din păcate, în România a fost și rămâne suverană piața ideilor și a culturii generale, temeinic instituționalizată, dar care nu răspunde cerințelor pieței europene. Crearea unui sistem de învățământ tip rețea cu mai multe centre de excelență, susținute și consacrate în spațiul public românesc pe baza unor criterii de selecție impersonale și eficiente, ar trebui să se afle la baza peisajului educațional românesc.

 

Intervenția Fondului Social European

 

Fondul Social European (FSE) va urmări în România, între 2007 și 2013, un scop dublu:

pe de o parte modernizarea procesului de educație - inițială și continuă, ca fundament al creșterii responsabilității individuale asupra evoluției proprii pe piața muncii;

pe de altă parte sprijinirea întreprinderilor în ceea ce privește flexibilitatea organizării muncii și reconcilierii vieții profesionale cu viața de familie.

Măsurile legate de modernizarea sistemului educațional se vor concentra asupra reconfigurării programei de învățământ, pregătirii cadrelor didactice și facilitării tranziției de la școală la locul de muncă. Ele vor face obiectivul unor investiții ale FSE de circa 988 milioane euro. Necesarul de cofinanțare al României se va ridica la circa 332 milioane euro.

Pentru conectarea învățării permanente cu piața muncii, alocările FSE sunt de aproximativ 860 milioane euro. La nivel național, efortul bugetar va fi dedicat finanțării instituției de implementare - Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, într-un cuantum de circa 15 milioane euro pentru următorii șapte ani. Previziunile sunt făcute de către Direcția de Integrare Europeană și Programe Comunitare. Ele țin cont de faptul că efortul bugetar estimat pentru România reprezintă 6% din bugetul aferent programului Life-long learning.

Cum orientăm mediul rural spre aria europeană a învățământului?

Lumea rurală românească rămâne spațiul cel mai greu de mobilizat în vederea schimbărilor necesare integrării.Într-o Uniune Europeană în care doar 5% din populația activă lucrează în agricultură, România este obligată să-și construiască propriile politici de educare a unei părți semnificative a populației tributare agriculturii tradiționale.

În acest sens, Programul de modernizare a învățământului profesional și tehnic (TVET, cu o valoare de 266,5 milioane euro) se adresează și mediului rural, asigurând creșterea accesului tinerilor la această formă de învățământ, în conformitate cu cerințele de dezvoltare existente în zonele respective.

Pe de altă parte, mulți tineri părăsesc școala fără a avea calificările necesare, ceea ce determină intrarea lor în rândul șomerilor. Ei recuperează foarte greu decalajul de instrucție pentru a se putea integra pe piața muncii. În vederea reducerii abandonului școlar a fost promovată Reforma educației timpurii cu componente dedicate categoriilor dezavantajate. Având un buget de aproape 20 milioane euro, ea se focalizează pe romi, pe copiii din școlile speciale integrați în școlile de masă și pe cei din grupurile dezavantajate socio-economic.

De asemenea, în scopul atragerii tinerilor de vârstă școlară în sistemul educațional sunt asigurate servicii de transport al elevilor din zonele izolate la unitățile școlare și sunt amenajate școlile conform standardelor europene de igienă și sănătate. Valoarea proiectelor finanțate depășește 15 milioane euro.

 

Concluzii

 

E dificil, dacă nu imposibil de estimat, în momentul de față, impactul real al măsurilor enumerate mai sus. Pe lângă faptul că ele sunt fragmentare și pansează afecțiunile vizibile ale unui bolnav de cancer, câteva aspecte sunt cum nu se poate mai clare:

dezbaterile publice se soldează cu soluții concrete, chiar dacă polemicile iau forma „certurilor intelectualilor” cu privire la universalizarea standardelor academice;

decalajele calitative și competitive față de Uniunea Europeană sunt mari și pot fi recuperate numai prin culegerea acestor soluții și includerea lor în acțiuni concertate și coerente ale autorităților publice centrale;

implicarea comunităților locale este absolut vitală în demararea proiectelor; o strategie națională oricât de ingenioasă prin viziune, obiective și planuri de acțiune, nu poate avea o finalitate caracterizată prin eficiență decât dacă se mulează pe particularitățile regionale;

sprijinul mediului de afaceri se poate dovedi hotărâtor;

rezultatele vor fi vizibile pe termen lung și presupun o schimbare radicală a mentalității românilor în favoarea învățării permanente.

Realist vorbind, e greu de crezut că stoparea exodului tinerilor talentați va avea loc vreodată. Cel puțin însă problema nu se va mai pune în termenii acelei „condamnări prealabile” amintite de Karl-Markus Gauss.

Publicat în : Economie  de la numărul 42

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: