Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Îmbrățișarea tainică a Israelului cu Azerbaidjanul

Krasimir PETROV

Dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991 a schimbat peisajul geopolitic al Orientului Mijlociu. În doar câteva săptămâni, șase țări cu populație predominant musulmană aflate la marginea sudică a Uniunii Sovietice și-au obținut independența. Israelul împreună cu Turcia, Iranul și diverse state arabe s-au grăbit să-și deschidă ambasade în capitalele de la Așgabat până la Tașkent.



Deși Ierusalimul menține legături de lucru bune cu toate aceste state proaspăt independente, puțini ar fi putut prevedea modul în care avea să înflorească relația Israelului cu Azerbaidjanul. Cele două state au stabilit relații oficiale în aprilie 1992, la un an după ce Azerbaidjanul își proclama independența. Ideea că o țară cu o populație formată din musulmani în proporție de 93 la sută ar putea colabora strâns cu serviciile de informații israeliene și chiar oferi oficialilor israelieni o platformă defensivă într-o regiune atât de volatilă nu a fost luată în considerare de mai nimeni. Cu toate acestea, Ierusalimul și Baku au devenit pe nesimțite parteneri strategici – împărtășindu-și informații, dezvoltându-și relațiile comerciale și construind împreună alianțe regionale. Deși parteneriatul Israel-Azerbaidjan are importante implicații regionale, măsura în care elitele azere sunt dispuse să dezvolte aceste legături rămâne o necunoscută.

 

Convergență de interese

 

Deși relația bilaterală nu a reprezentat o prioritate nici pentru Israel, nici pentru Azerbaidjan, atât Ierusalimul, cât și Baku și-au extins legăturile ca rezultat al conștientizării ideii că o coordonare a politicilor protejează cel mai bine securitatea la Marea Caspică și contracarează expansionismul iranian. Atât Israelul, cât și Azerbaidjanul s-au confruntat cu provocări la adresa legitimității, dacă nu chiar a însăși existenței lor ca state. Ambele au experiența lucrului dobândit prin luptă, după ce și-au câștigat independența doar după războaie teritoriale cu statele vecine.

Complexele de insecuritate generate de starea de război și asediu au făcut Ierusalimul și Baku să privească regiunea prin prisme asemănătoare. Ambele țări se luptă cu probleme de identitate: cum poate Azerbaidjanul să fie “statul azerilor” când aproape 20 de milioane de azeri – aproape de două ori populația sa – trăiesc în țara vecină, Iran? Chiar conducătorul iranian suprem, Ali Khamenei, este etnic azer. Israelul între timp se luptă să-și definească relația cu evreii din diaspora și cu propria minoritate arabă, destul de semnificativă.

Guvernul israelian s-a orientat spre Azerbaidjan din câteva motive. Politicienii israelieni, ca și omologii lor arabi și iranieni au privit Azerbaidjanul și litoralul Caspicii ca parte a “Orientului Mijlociu Extins”. Extinderea influenței într-o parte a lumii predominant musulmană, dar nu și arabă, reprezintă de mult un obiectiv strategic al Israelului. În fond, înainte de revoluția din 1979, Israelul vânduse arme armatei iraniene și-l considerase pe șah prieten. Similar, de la începutul anilor 1990, Israelul a întins o mână de ajutor Turciei. Noii aliați puteau asigura în același timp noi oportunități economice, o securitate energetică sporită și, se spera, mai multe voturi în ONU. Israelul și-a propus să exploateze resursele de energie ale regiunii, făcând lobby pentru construcția de conducte de gaz și petrol care să-i ajute aliații și să-i ocolească pe dușmani. În sfârșit, oficialii israelieni sperau că legăturile directe vor facilita imigrația comunității evreiești din Azerbaidjan, de 20.000 de membri, în Israel.

Guvernul azer, pe de altă parte, a decis să colaboreze cu Israelul atât din respect pentru statul evreu, cât și din lipsa alternativelor. În 1991, Azerbaidjanul era fragil din punct de vedere economic, instabil din punct de vedere politic și slab din punct de vedere militar. În dorința disperată de asistență externă, Baku s-a îndreptat spre Israel, căutând ajutor împotriva unui Iran mult mai puternic și a unei Armenii superioare militar. Israelul a promis să redreseze economia slăbită a Azerbaidjanului prin dezvoltarea legăturilor comerciale. A cumpărat petrol din Azerbaidjan și a trimis în schimb experți în medicină, tehnologie și agricultură. Mai important pentru Azerbaidjan, ministrul de externe israelian s-a angajat să-și folosească influența asupra Washingtonului pentru a îmbunătăți relațiile azero-americane, contrabalansând astfel lobby-ul armean puternic. Potrivit primului președinte al Azerbaidjanului, Abulfas Elçibey, “Israelul ar putea ajuta Azerbaidjanul în chestiunea Karabah, convingându-i pe americani să-i oprească pe armeni”. Diplomații azeri au conștientizat nevoia de a-și diversifica propriile contacte la Washington, mai ales după ce Congresul SUA a impus sancțiuni asupra Azerbaidjanului la cererea lobby-ului armean, în urma războiului din Nagorno-Karabah. Liderii armatei azere considerau de asemenea că firmele israeliene ar putea înzestra mai bine armata jalnică a Azerbaidjanului, care avea nevoie de arme noi după înfrângerea din Nagorno-Karabah. În câteva rânduri Heydar Aliyev, președinte al Azerbaidjanului între 1993 și 2003, a solicitat personal asistență militară de la prim-miniștrii israelieni.

 

O relație în proces de maturizare

 

Cu trupele armene sau înlocuitorii lor ocupând 20 la sută din teritoriul azer, cu influența Moscovei și a Teheranului în creștere și ascensiunea în regiune a grupurilor islamiste, Israelul și Azerbaidjanul și-au sporit reciproc capabilitățile de apărare.

După pierderea înregistrată în Nagorno-Karabah, Baku a apelat la Israel pentru ajutor în vederea reconstrucției armatei. Companiile din industria de apărare israeliană au răspuns pozitiv, vânzând Azerbaidjanului sisteme avansate de aviație, antitanc, artilerie și antiinfanterie. Comerțul cu arme a continuat. În 2004, atât presa azeră, cât și cea israeliană anunțau că un sistem de luptă israelian, nedivulgat, era trimis în Turcia, unde avea să fie asamblat și apoi livrat Azerbaidjanului. Deși autoritățile israeliene, turce și azere au negat știrea – politica israeliană interzice confirmarea tranzacțiilor de acest tip –, un oficial militar azer a susținut achiziția, spunând că “interesul țării noastre față de armamentul israelian este normal, dat fiind că această țară dispune de tipuri de armament, echipament militar și special de ultimă generație”. Însă nu orice știre de presă este adevărată. În încercarea de a exploata sentimentele islamiste și antiisraeliene ale anumitor segmente ale populației, statele din jur exagerează uneori nivelul comerțului cu arme între Israel și Azerbaidjan.

Vânzările de armament și percepția existenței unei amenințări comune au facilitat colaborarea între serviciile de informații și securitate. Companii israeliene au construit și asigură paza zidului din jurul aeroportului internațional din Baku, monitorizează și ajută la protejarea infrastructurii energetice a Azerbaidjanului și chiar asigură protecția președintelui Azerbaidjanului în vizitele peste hotare. Agenții de informații israelieni contribuie la strângerea de informații privind organizațiile islamiste din regiune și monitorizează amplasarea trupelor în statele vecine Azerbaidjanului – în special în Iran.

Atât guvernul israelian, cât și cel azer se tem de ascensiunea islamului radical. În urma unei întâlniri în octombrie 2001 cu ambasadorul Israelului Eitan Naeh, fostul președinte al Azerbaidjanului Heydar Aliyev declara că pozițiile celor două state în lupta împotriva terorismului internațional sunt identice. Dacă amenințarea teroristă la adresa Israelului este binecunoscută, cea asupra Azerbaidjanului este și ea una semnificativă. Azerbaidjanul nu este agreat nici de islamiștii sunniți, nici de cei șiiți. În rândul sunniților se fac simțite urmările conflictelor din Cecenia și Daghestan. Încă de la semnarea acordului “Adevăratul islam pentru frați” între organizațiile regionale Wahhabi, în 1994, și în urma expansiunii spre sud a mișcărilor Wahhabi în Federația Rusă, au apărut celule islamiste pe întreg teritoriul țării. Numărul micilor rețele teroriste care și-au fixat baze în jurul Azerbaidjanului l-a făcut pe ministrul securității naționale al Azerbaidjanului să răspundă în august 2005 prin arestări de suspecți, punerea moscheilor sub control guvernamental direct și interzicerea literaturii religioase extremiste. În ceea ce-i privește, oficialii israelieni sunt îngrijorați de recentele accese de violență ale islamiștilor radicali împotriva comunităților evreiești din Azerbaidjan.

Iranul, un liant important

Iran, protectorul a numeroase organizații teroriste care acționează în regiune, a încercat să-și promoveze ideologia radicală prin finanțarea și construcția de moschei și școli religioase în regiune. Până acum, autoritățile azere au răspuns la această imixtiune pe teritoriul național prin scoaterea în afara legii a imamilor și a moscheilor radicale. Într-adevăr, deși zvonurile privind prezența serviciilor de informații israeliene rămân neclare și imprecise, ar fi iresponsabil din partea Baku-ului și a Ierusalimului să nu colaboreze pentru contracararea expansionismului ideologic iranian.

Însă atât Ierusalimul, cât și Baku recunosc că este preferabil pentru ele să acționeze împreună (și împreună cu Turcia) decât să permită ca influența Rusiei sau a Iranului să devină predominantă. Chiar dacă relațiile diplomatice rămân mai puțin oficiale, vecinii Azerbaidjanului conștientizează importanța crescândă a relațiilor dintre Israel și Azerbaidjan.

Relațiile dintre Israel și Azerbaidjan au ajuns la o răscruce. Dacă înainte Baku aprecia relațiile cu Israel, numeroase elite azere își reconsideră strategia în mod individual.

Decizia recentă a Azerbaidjanului de a tempera expansiunea colaborării cu Israelul face parte dintr-un curent. Deși oficialii azeri vizitează Israelul la niveluri fără precedent, vizitele sunt rareori mediatizate și produc rezultate puțin semnificative. Rămâne însă un potențial de extindere a colaborării, nu doar în domeniul energiei, ci și în agricultură, sector în care lucrează cea mai mare parte a populației Azerbaidjanului și cel de-al doilea ca mărime după industria petrolieră.

Numeroși azeri recunosc că relațiile cu Israelul au avut un efect benefic pentru țara lor. Un editorialist azer nota în 2002 că “toată lumea știe foarte bine că Israelul este una dintre puținele țări cu care Azerbaidjanul nu a avut decât experiențe pozitive. A venit vremea ca Azerbaidjanul să îndrăznească să-și aleagă propriul drum”. Mai mult, cum programul nuclear iranian și sprijinul saudit pentru grupurile islamice amenință securitatea regională, este și în interesul Washingtonului să contribuie la cimentarea relației dintre Baku și Ierusalim.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 42

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: