Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Aliați pentru resurse

Virginia MIRCEA

Într-o demonstrație impresionantă de diplomație-fulger, China și India au negociat o serie de acorduri importante: un parteneriat strategic în mai 2005, un memorandum de colaborare energetică în ianuarie 2006 și un memorandum de înțelegere privind relațiile militare în mai 2006. Dar nu totul este așa cum pare la prima vedere în Asia. Urmărind mai îndeaproape relația sino-indiană, este tot mai evident că Beijingul copiază ceea ce China percepe a fi strategia SUA de ținere sub control a unei puteri emergente.



Cotidianul "People's Daily" rezuma recent polica SUA față de China astfel: au existat două tendințe în Statele Unite în ceea ce privește formularea unei politici privind China, una în care China este privită ca potențial rival care trebuie încercuit din toate părțile; cealaltă care consideră că ascensiunea Chinei este ireversibilă. Ea trebuie determinată să joace un rol "responsabil" și "constructiv". Politica Washingtonului față de China în ultimii ani s-a dovedit o combinație între cele două, deși acțiunile sale recente sunt acțiuni de control din toate privințele, sub masca declarațiilor de colaborare. Deși Beijingul este deranjat de această politică de "control din toate privințele, sub masca declarațiilor de colaborare", această abordare este considerată tot mai utilă în propria relație cu India.

 

"India și China sunt surori"

 

Relația sino-indiană modernă a fost lansată, în 1950, când cele două țări finalizau eforturile de câștigare a independenței și reprezentau avangarda unei mișcări postcoloniale globale. Implicațiile acestor schimbări majore în relațiile internaționale au introdus conceptul Celor Cinci Principii ale Coexistenței Pașnice.

Însă, sub fațada netedă a relațiilor sino-indiene, se acumulau tensiuni. Cele Cinci Principii au fost doar prefața unei înțelegeri teritoriale între Beijing și Delhi, care nu rezolvau câteva dispute importante legate de Linia McMahon, negociată în 1914. Nehru considera Linia McMahon o parte importantă a statutului Indiei, în timp ce guvernul comunist chinez o vedea ca pe o tentativă de a profita de teritoriile acaparate de imperialiștii britanici.

În octombrie 1962, disputa asupra graniței sino-indiene în zonele Aksai Chin, lângă Kashmir, aflată sub control chinez, dar revendicată de India, și Arunachal Pradesh, la est de Bhutan, aflată sub control indian, dar revendicată de China, s-a transformat în război. După alungarea armatei indiene din Arunachal Pradesh, Armata de Eliberare Populară Chineză (PLA) s-a retras și a trasat o linie de control de-a lungul frontierei revendicate de India. China și-a îndeplinit toate obiectivele în acest conflict, cunoscut ca Războiul Sino-Indian. Dobândirea Aksai Chin asigura o rută de aprovizionare directă între Tibet și Xinjiang, în timp ce iluziile de mărire ale lui Nehru au sfârșit într-un fiasco total - până într-acolo încât un cercetător îndrăznea să spună că "strategia aplicată de China după 1959 a avut drept scop nu atât dobândirea controlului asupra câtorva mii de mile de ținut muntos... cât erodarea poziției Indiei ca putere cu oarecare influență pe scena asiatică."

În următoarele două decenii, China și-a consolidat victoria din 1962împotriva Indiei, sprijinind un număr de "reprezentanți" strategici împotriva intereselor Indiei, în special Pakistanul, în timpul războaielor indo-pakistaneze din 1965 și 1971. Politica chineză s-a caracterizat prin declarații conform cărora "dacă expansioniștii indieni îndrăznesc să inițieze acte de agresiune împotriva Pakistanului, poporul și guvernul chinez vor sprijini ferm, ca întotdeauna, poporul și guvernul pakistanez."

În anii 1980 însă, relațiile sino-indiene au început să se dezghețe, liderii de la Beijing încercând să se distanțeze atât de tabăra americană, cât și de cea sovietică angajate în Războiul Rece, ceea ce a condus la inițierea unei politici externe "omnidirecționale" în Asia. Această nouă abordare a problemelor subcontinentului s-a reflectat în diminuarea sprijinului verbal al Chinei față de Pakistan, precum și față de Sri Lanka și Nepal în timpul disputelor Indiei cu aceste țări în 1987 și 1988.

 

Contacte militare

 

Noua abordare a Chinei față de India a întâmpinat însă probleme după 1991, când o economie indiană proaspăt reformată și-a revenit din criză și a intrat într-o perioadă de creștere rapidă, permițând țării să urce rapid în ierarhia internațională a importatorilor de armament. În timp ce dinamismul economic al Indiei exercita presiuni asupra relației sino-indiene, punctul de cotitură a fost ziua de 11 mai 1998, când guvernul indian a detonat trei dispozitive nucleare, primul dintr-o serie de teste realizate de Delhi și Islamabad în acea lună.

Testele au scos la iveală suspiciunile pe care Beijingul și Delhi continuau să le nutrească. În ciuda faptului că a condamnat programul nuclear al Indiei, China a refuzat să impună sancțiuni atât Indiei, cât și Pakistanului, pe care încă îl vedea ca pe un element util de echilibrare pe subcontinent. Astfel, Beijingul a intrat într-o perioadă de apropiere diplomatică de Delhi, care a culminat cu vizita de stat a lui Vajpayee la Beijing, în iunie 2003.

Deși vizita era  o dovadă de progres în relațiile dintre cele două state, aceasta a fost umbrită de două acorduri bilaterale anunțate de India și Statele Unite în vara lui 2005.  "Noul Cadru al Relației de Apărare SUA-India" și "Declarația Comună", din 18 iulie, în care SUA anunțau sprijin pentru programul nuclear civil al Indiei, au răsturnat percepția îndelungată a Chinei asupra puterii regionale a Indiei și a relațiilor acesteia cu Washingtonul. Noul Cadru stipulează colaborarea dintre Washington și Delhi în 13 domenii importante, ca operațiuni comune, schimb de informații și transfer de tehnologii.

Strângerea legăturilor Indiei cu sistemul de apărare american are implicații uriașe asupra echilibrului militar din Asia. În primul rând, înseamnă că SUA se apropie de recunoașterea Indiei drept ceea ce administrația Bush numește "națiune democratică și responsabilă" căreia i se poate încredința responsabilitatea asigurării securității în Oceanul Indian dacă vreodată forțele americane vor fi nevoite să se deplaseze rapid în alte teatre de operațiuni. Și dacă superputerea mondială invită India să-și asume o poziție maritimă dominantă, relația tot mai apropiată a Delhi-ului cu Washingtonul îi va spori primeia capacitatea de a realiza acest lucru.

Replica chineză la aceste probleme a fost căutarea unor noi căi spre Delhi, prin acorduri politice care să permită observarea mai bine de către China a armatei indiene. Cel mai important acord este un memorandum de înțelegere semnat de cele două state, în mai 2006, prin care se angajează într-o serie de exerciții militare comune, colaborare împotriva terorismului, antipiraterie și operațiuni de căutare și salvare.

 

"Aliați" pentru resurse

 

Aspectul care s-a bucurat de cea mai multă atenție în ultimii ani în ceea ce privește relațiile sino-indiene este startul simultan în goana după resurse energetice. Nevoile energetice au împins China și India să concureze pentru resurse energetice în întreaga lume. Deși Beijingul a ieșit câștigător în toate competițiile sino-indiene pentru petrol și gaze, fiecare astfel de bătălie a avut ca rezultat o creștere a prețului pentru activele pe care în cele din urmă le câștiga China. Aceasta a determinat cele două țări să aibă în vedere depunerea de oferte comune în licitațiile pentru active energetice. Cele două părți au testat varianta colaborării în decembrie 2004, când companii petroliere chineze și americane au licitat împreună, cu succes, pentru achiziția unui număr de câmpuri în Canada, pregătind terenul pentru semnarea în ianuarie 2006 a unui "Memorandum privind întărirea colaborării în domeniul petrolului și al gazelor naturale" care permite licitarea în comun pentru active energetice în terțe țări.

Deși a fost o inițiativă indiană, memorandumul reprezintă o victorie importantă pentru guvernul chinez, întrucât Delhi a acceptat să joace rolul "partenerului minoritar" în campania mondială a Beijingului pentru asigurarea resurselor energetice. Pe lângă semnificația simbolică, noul parteneriat înseamnă că India și China participă la acorduri energetice comune cu terțe țări și că-și vor dezvolta interese comune pentru viitor.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 42

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: